De îndată ce deschideam uşa bibliotecii, mă şi pomeneam în pântecul unui bătrân inert: marele birou, mapa de birou, petele de cerneală roşii şi negre pe sugativa roză, rigla, borcanul cu clei, mirosul stătut de tutun, iar iarna, împurpurarea Salamandrei, trosnetele de mică erau Karl în persoană, devenit obiect: nu mai era nevoie de nimic altceva care să-mi creeze acea stare de graţie: alergam la cărţi. Sincer? Ce înseamnă asta? Cum aş putea să stabilesc – mai ales după atâţia ani – insesizabila şi mobila frontieră care separă posesiunea de cabotinaj? Mă culcam pe burtă, cu faţa spre ferestre, cu o carte deschisă înainte, un pahar de apă amestecat cu puţin vin în dreapta, la stânga, pe o farfurioară o tartină cu dulceaţă.

citat celebru din Jean-Paul Sartre
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte ca voi să trăiţi, ea, viaţa, nu este nimic; dar voi sunteţi cei care îi daţi sens, iar valoarea nu-i altceva decât sensul pe care voi îl alegeţi... să zicem mai degrabă că alegerea morală trebuie comparată cu alcătuirea unei opere de artă.

citat celebru din Jean-Paul Sartre
Adăugat de mada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie

Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
V-arăt eu vouă! - mi-am zis -
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala...
Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri: Unul în dreapta. Altul la stânga.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jeny mă iubea cum nu meritam. Viaţa de comuniune sufletească care se crease între noi se anima cu toate bucuriile mici şi cu marea suferinţă care ne apăsa. Nu existau secrete între noi. Toate secretele ei şi ale prietenelor ei erau împărtăşite. Nu era nevoie să vorbesc ca să-mi ghicească gândurile, starea sufletească, dispoziţia în care mă aflam. Mai ales în ultimul timp, clarviziunea ei devenise uimitoare, descoperindu-mi cele mai ascunse gânduri şi sentimente, citind în ochii şi expresia feţii mele ca într-o carte deschisă. Nu mai era chip s-o mint, oricât aş fi vrut, în anumite împrejurări, s-o feresc de un surplus de durere şi gânduri negre.

Arşavir Acterian în Jurnal (17 iunie 1958)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât cocoşul e mai bătrân, cu atât vrea puicuţe mai tinere. Dovadă cunoscutul scriitor italian Alberto Moravia, care la 34 de ani s-a căsătorit cu o femeie cu doar 5 ani mai tânără ca el, la 55 de ani a divorţat pentru a trăi cu o tânără care avea cu 29 de ani mai puţin, iar la 77 de ani, cu 4 ani înainte de a muri, s-a însurat cu o puicuţă care era cu 45 ani mai tânără ca el.

George Budoi în Femeia de la A la Z în Aforisme (2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulgărele cu mustăţi

Sunt un câine pe care nu-l mai iubeşte
nimeni
de aceea stau lângă strachina mea
pe care cade bruma
şi a devenit la fel de ruginie
ca frunzele pe care
doar vântul le mai ţine
înainte de a îngroşa pământul.

Zilele au devenit din ce în ce
mai puţin luminoase
trec una după alta
fără a mai aduce nimic în plus
afară de amintiri.

Am fost odată fericit
curtea prin care alergam
mi se părea cea mai frumoasă grădină
din câte pot exista
ascultam paşii stăpânilor mei
ca pe o declaraţie de dragoste.

Acum nu mai aud decât asprimea
din glasurile lor
când mă strigă din pragul uşii
ca să-mi arunce un os.

I-am iubit aşa cum numai un câine
poate iubi
numărând ceasurile lungi
de aşteptare
până la momentul întoarcerii.

Curând va sosi iarna
fulgii de nea o să-mi umple
strachina
ca nişte bănuţi
iar eu mă voi transforma
într-un clovn de zăpadă
cu tichia pusă pe cap
care pe nasul-morcov are mustăţi
şi vântură zăpada
cu coada

poezie de Florentin Gheorghe Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am toate motivele să cred că tatăl meu a murit în deznădejde. Cu un an sau doi înainte de a se stinge, i-a spus unui actor, întâlnit pe treptele catedralei din Sibiu, că se întreabă dacă, după atâtea încercări nedrepte, Dumnezeu mai înseamnă ceva. La peste şaptezeci de ani, după cincizeci de ani de carieră ecleziastică, să pui cu seriozitate la îndoială zeul pe care l-ai slujit! Poate că asta a fost pentru el adevărata trezire, după atâţia ani de somn.

citat din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn de carte

astăzi simt fragmentar văd şirul cu întreruperi
în spaţiile goale iluziile mele supravieţuiesc
neputinţei de a vedea mai departe de
capătul unui gând ce mă biruie
ca o compensaţie îmi aşez fotoliul aproape de mal
în apă văd mai bine cum apune soarele peste aripile păsărilor
numai că această apă mare nu e marea neagră
ci o cameră de bibliotecă
plină cu cărţi între care golurile nu şi-au găsit loc
aici nu se face niciodată nici seară nici noapte
nici zi este numai dimineaţă

nici gâştelor săbatice nu le trebuie
lumină artificială
ele ştiu pe întuneric
drumul spre locurile îndepărtate şi zboară spre acolo
după ce ziua a devenit mai mică decât noaptea
şi nu-şi mai permit să întârzie
(îţi aminteşti de călătoria lui Nils copilule)
vai după ce-au zburat ce frumos semn de carte
au lăsat pe apele Suediei.

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi găsisem religia: nimic nu mi se părea mai important decât o carte. În bibliotecă vedeam un templu.

Jean-Paul Sartre în Cuvintele (1964)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se putu abţine să nu privească spre ea; iată câte îndura doar din cauza ei... Ea repetă discret gestul, indicându-i insistent obrazul. "Iarăşi sunt neobrăzat?! Acum de ce-aş mai fi oare? Ce-am mai făcut?" se întrebă el în gând, nedumerit, încruntându-se; nu înţelegea deloc. Merse după Horaţiu. Acesta îl conduse până în dreptul unei uşi pe care i-o deschise doar; dincolo de ea se afla domnul Doru Dragoste, profesorul de istorie, actualmente preşedintele Comisiei de Disciplină a Institutului Astronomic... Uşa se închise însă în urma lui; nu prea zgomotos, dar se închise. Încăperea nu era foarte spaţioasă, iar domnul Dragoste se afla la un birou. Pe birou – o mulţime de dosare, iar mai în spate, pe câteva rafturi etajate, altele. Doru Dragoste îşi ridică ochii asupra lui Lucian; avea dom' profesor o privire tocmai potrivită numelui său; blândă, călduroasă... Iar vocea era şi ea tot pe măsură...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul nu e nimic altceva decât ceea ce face din el.

Jean-Paul Sartre în L' Existentialisme est un humanisme
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele nostru, văzut de pe alţi sori, e şi el o stea variabilă, care din 11 în 11 ani îşi micşorează strălucirea, adică atunci când are mai multe pete. S'ar putea în acest caz, ca Mira Ceti din constelaţia Balena să aibă mult mai multe pete şi astfel, la maximul petelor, să aibă cea mai mică strălucire. După cum petele Soarelui nostru se răresc din ce în ce, până când ajunge o vreme, când luni de zile nu mai vezi o singură pată solară, cum s'a întâmplat în 1913, tot aşa petele soarelui Mira Ceti dispar una după alta, până când discul său poate să dea o mai mare strălucire. Stelele albe sunt cele tinere, cele gălbui cele mature, cele roşii aproape de stingere. Mira Ceti, când începe să descrească, se roşeşte din ce în ce. Aceasta ne-ar face să credem că ar fi adevărată ipoteza cu petele.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Goetz: Da, Dumnezeule, eşti nevinovăţia insăşi: cum ai putea concepe neantul, tu care eşti plenitudinea? Privirea ta este lumina şi schimbă totul în lumină: cum ai putea cunoaşte penumbra din inima mea? Iar mintea ta atotcuprinzătoare cum ar putea pătrunde în tiparele minţii mele fără a le sparge? Ură şi slăbiciune, violenţă, moarte, supărare, astea vin numai de la om; acestea sunt împaratia mea, şi sunt singur în ea: ce se petrece aici nu mi se poate imputa decât mie.

replici celebre din piesa de teatru Diavolul si bunul Dumnezeu, scenariu de Jean-Paul Sartre (7 iunie 1951)
Adăugat de Calotă Marian
Comentează! | Votează! | Copiază!

După anumite informaţii de care am luat cunoştinţă astăzi, aş avea anul acesta unele şanse să obţin premiul Nobel. Deşi ar fi prezumţios să mă pronunţ asupra unui vot înainte ca el să aibă loc, îmi iau libertatea de a vă scrie pentru a risipi sau evita o neînţelegere. Vă asigur, mai întâi, Domnule secretar, de profunda mea stimă pentru academia suedeză şi premiul cu care ea a onorat atâţia scriitori. Cu toate acestea, din nişte motive care îmi aparţin şi din altele care sunt mai obiective, doresc să nu figurez pe lista laureaţilor posibili, şi nu pot şi nici nu vreau, nici în 1964, nici mai târziu, să accept această distincţie onorifică.

Jean-Paul Sartre în scrisoarea prin care refuză Premiul Nobel pentru literatură (1964)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mabel Osborne

Florile tale roşii, frumoasă muşcată, stau căzute
Într-o tăcută reverenţă printre frunzele verzi!
Dar tu nu ceri apă.
Tu nu poţi vorbi!
Tu nu trebuie să vorbeşti –
Toţi ştiu că tu suferi de sete
Şi, totuşi, nu aduc apă!
Ei trec pe alături, spunând:
"Muşcata are nevoie de apă."
Eu aveam un prea plin de bucurii de împărtăşit
Şi-mi era dor să-mi împart fericirea cu tine,
Eu, care te iubeam, Spoon River,
Şi care tânjeam după dragostea ta,
M-am ofilit sub ochiii tăi, Spoon River –
Însetată, însetată,
Prea amuţită în puritatea sufletului pentru a-ţi putea cere dragostea;
Iar tu ai ştiut şi ai văzut cum mă sting în faţa ta,
Ca această muşcată pe care cineva a plantat-o peste mormântul meu
Şi a lăsat-o să moară.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un copil nu se educă lăsându-l la televizor sau la laptop. Acel mic om are nevoie să înveţe de la cei din jurul său comportamentele şi modul de raţionare care mai apoi îi vor construi personalitatea. Nu cred că ar trebui să ne mai mirăm de ce copiii sunt atât de agresivi, au probleme de vorbire sau pur şi simplu nu pot să socializeze - sursa acestora se poate găsi în comportamentul pasiv al părinţilor în primii ani ai săi de viaţă. Şi, ca de obicei, auzim cât se poate de frecvent: "Dar cum se poate una ca asta? Eu mi-am educat copilul foarte bine"... Oare să fie aşa? Ia să ne gândim puţin: cel mic e ca o sămânţă care se dezvoltă, iar dacă tu ca şi părinte nu ai grijă ce "plantezi" s-ar putea ca mai târziu să te trezeşti cu o buruiană în toată splendoarea ei pe care vrei să o transformi în trandafir. Vă rog, mai ales pe voi ce mai tineri care încă nu aveţi copii, nu credeţi că un aparat poate înlocui iubirea părinţilor şi îi poate oferi educaţia cea mai solidă pentru viitorul lui. Nicio altă persoană sau obiect nu poate să facă acest lucru - cu atât mai puţin banii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adela nu părea foarte afectată de vestea primită; poate într-adevăr, nu-şi dădea seama foarte bine ce însemna o asemenea misiune. Poate chiar era doar o copilă naivă, sau poate nu... Nistor o privi derutat. Oare ce se petrecea în căpşorul ei bălai, delicat? Nu-şi dădea seama! Ce o determinase oare să-i facă o asemenea promisiune, pe care el nu i-o ceruse?! Era mică; el era primul ei prieten... Cu timpul, îl putea uita, iar 13 ani erau destul de mulţi... Cum să-i păstreze lui vie amintirea atâta amar de vreme? Ce era atât de deosebit la el, cu excepţia înălţimii? Să-l aştepte?! Era oare posibil? Pentru el, putea fi mai uşor, la bordul navei, să aştepte răbdător până se vor întoarce din nou acasă. Dar ea?! Ea cum să-l aştepte, când în jurul ei erau atâţia alţi băieţi tineri, chipeşi, poate mai atrăgători decât el...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jack: Crezi că ieşeam cu David pentru că voiam să-mi demonstrez mie ceva?
Jen: Ce anume?
Jack: Doar să demonstrez că aş putea, că aş putea să am o relaţie, să am un iubit.
Jen: Nu ştiu. Crezi că aveai nevoie să-ţi demonstrezi asta?
Jack: Da. Cine vrea să fie acel tip de 30 de ani care locuieşte singur şi continuă să meargă la bar încercând să găsească persoana potrivită pentru el?
Jen: Oh, mai lasă-mă! Ai abia 20 de ani. Nici măcar nu ai vârsta legală ca să mergi în barurile alea, necum să le bântui cu persoana ta singură şi tristă.
Jack: Da, asta venind din partea fetei care se cunoştea cu majoritatea bodyguarzilor de la barurile din New York.
Jen: Ce vreau eu să spun este că nu cred că toată lumea îşi întâlneşte iubirea vieţii în adolescenţă. Sau la 25 ani. Sau la 35. Dar asta nu înseamnă că trebuie să te opreşti din căutat. Pentru că o să întâlneşti acea persoană şi atunci când o să se întâmple asta, presupun că o să ştii.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec (8)

Astăzi, în zborul lor,
Norii mi-au adus harta Spaniei.
Atât de mică pe faţa râului,
Atât de mare peste pajişte
Umbra aruncată de ei.

Era plină de cai
Acea umbră.
Eu, călare, căutam în umbra calului
Satul şi căsuţa mea.

Am intrat în curtea unde odinioară
Era un izvor cu apă.
Deşi izvorul nu mai era acolo,
Susurul undelor se auzea ca atunci,
Iar apa care nu mai curgea
S-a întors să-mi aline setea.

poezie clasică de Rafael Alberti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa iahturilor

Iahturile albe,
Iahturile roşii,
Iahturile negre,
Iahturile celor înfrăţiţi cu marea,
Înfrăţiţi cu vântul
Şi cu resemnarea ―
Iahturile vieţii
Ancorară-n port
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.

Iahturile albe ancorară-n dreapta,
Iahturile roşii ancorară-n stânga,
Iahturile negre ancorară-n mijloc.

Iahturile albe aduceau cu ele
Cântece şi-ovaţii,
Marşuri triumfale,
Pilde de-ndrăzneală şi de vitejie,
Toată chintesenţa unei generaţii,
Tot ce cântă glonţul,
Tot ce scrie spada ―
Clipa ce-nfrăţeşte
Sângele cu ploaia,
Rana cu zăpada.
Iahturile roşii aduceau cu ele
Vaiete şi lacrimi,
Flamuri sfâşiate,
Scuturi găurite,
Săbii ruginite
Şi armuri pătate
De noroi şi sânge,
Şi figuri schiloade,
Mute
Şi-ncruntate ―
Mute ca sentinţa luptelor pierdute,
Triste ca fantoma gloriei defuncte.
Iahturile negre aduceau cu ele
Liniştea deplină,
Miros de tămâie,
De făclii de ceară
Şi de flori funebre,
Pe catarguri două flamuri lungi de doliu
Şi pe bord stigmatul stinsului orgoliu.

Dar după trei zile
Şi după trei nopţi,
După trei apusuri
Şi trei răsărituri
Iahturile negre morţii-şi debarcară;
Pe când cele albe
Şi cu cele roşii
Ancorele grele greu le ridicară
Şi din port plecară
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii.
Încotro?
Spre care ţărmuri depărtate?
Încotro?
Spre care zări însângerate?...
Încotro?
Spre care lupte-apropiate?...
Unele spre dreapta,
Altele spre stânga,
Iahturile vieţii iarăşi au pornit...

Dar în largul mării
Iahturile albe
Şi cu cele roşii,
Iahturile celor înfrăţiţi cu marea,
Înfrăţiţi cu vântul
Şi cu resemnarea ―
Iahturile vieţii
Naufragiară
Dimineaţa-n clipa când cântau cocoşii!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Luci, nu trebuie să te simţi jignit! De fapt, ai dreptate! Am exagerat. Îmi pare rău, nu ştiu ce m-a apucat. Uneori spun chestii pe care n-ar trebui să le rostesc.
Lucian: Îţi pare rău?! Zău că nu ştiu ce să mai cred.
Lia: Totuşi, Luci, despre tine n-am de spus decât două cuvinte, care te definesc şi te caracterizează, ca persoană: Don Juan! Asta spune totul, nu?!
Lucian: Asta?! Cum?! Grozav! Încă... Tot asta-i impresia ta despre mine? Atât ai înţeles? Doar atât sunt eu? Don Juan? Asta reprezint? Şi nimic altceva? Nu ţi-am dovedit nimic în toţi aceşti ani? Absolut nimic?
Lia: Nu ştiu ce-ai vrea să-mi dovedeşti, dar din comportamentul tău actual, doar asta reiese acum, nu altceva!
Lucian: Acum?! Comportamentul actual? Deci, în continuare am un comportament necorespunzător, după părerea ta, mai ales faţă de domnişoare. Ştiu, n-am uitat; sunt indisciplinat. Şi restul anilor nu contează?! Îi consideri cumva inexistenţi?
Lia: Nu înţeleg, la ce te referi!?
Lucian: Păi, am fost mereu doar un Don Juan şi-n toţi aceşti ani, cât am călătorit cu "Pacifis"?! Şase, cel puţin?!
Lia: Nu. N-ai fi avut cum!
Lucian: N-aş fi avut?! Pe naiba, n-aş fi avut cum! Aş... Nu contează; mă enervez degeaba. Mă întreb, ce-ai scris oare despre mine în raportul tău; probabil e un dezastru total! Dacă domnii din Comisia Disciplinară nu m-au sancţionat deloc înainte de plecarea în misiune, când ai depus acea reclamaţie, foarte probabil că mă vor sancţiona sever la întoarcere, după ce le vei prezenta acel raport al tău.
Lia: Aşa crezi?
Lucian: Uff... Repet: Nu contează! N-am nimic de pierdut!
Lia: Oare?!
Lucian: Ce vrei să spui?
Lia: Îţi dai seama, sper, că n-am de gând să-ţi dezvălui.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!