Nu se putu abţine să nu privească spre ea; iată câte îndura doar din cauza ei... Ea repetă discret gestul, indicându-i insistent obrazul. "Iarăşi sunt neobrăzat?! Acum de ce-aş mai fi oare? Ce-am mai făcut?" se întrebă el în gând, nedumerit, încruntându-se; nu înţelegea deloc. Merse după Horaţiu. Acesta îl conduse până în dreptul unei uşi pe care i-o deschise doar; dincolo de ea se afla domnul Doru Dragoste, profesorul de istorie, actualmente preşedintele Comisiei de Disciplină a Institutului Astronomic... Uşa se închise însă în urma lui; nu prea zgomotos, dar se închise. Încăperea nu era foarte spaţioasă, iar domnul Dragoste se afla la un birou. Pe birou – o mulţime de dosare, iar mai în spate, pe câteva rafturi etajate, altele. Doru Dragoste îşi ridică ochii asupra lui Lucian; avea dom' profesor o privire tocmai potrivită numelui său; blândă, călduroasă... Iar vocea era şi ea tot pe măsură...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!