Hei, moarte

Hei, moarte, ce treci ca un vânt,
cu zile de cer şi pământ,
opreşte trasura dealatul cu noi,
dealatul atâtui gunoi.

şi stai ca să bem un cotnar
magnific de bun şi de rar,
cotnar bătrânesc,
cu pulpă de lut românesc.

Hei, moarte, ursuză şi rea,
cu fruntea de negură grea
deshumă focoşii cârlani
să bem un milion de ani,
să bem sacadat şi urât
cu toată durerea în gât.

Tu, moarte, nimic nu câştigi
că noaptea în ochi mi-o înfigi
şi-alături de-atâţia nebuni
un hoit obosit mai aduni.

Tu, moarte la fel hăueşti
cu lupii şi câinii cereşti,
că omul în viaţă adastă
o vârstă mai vastă.

Ci lasă porunca eternă
şi vino cu noi în tavernă
la mese bălţate şi mici,
cu turme de palizi calici.

Petrece cu noi şi te joacă,
bizară, hidoasă, potroacă,
retează-ne palma, ne fură din bile
dar lasă-ne sacul de zile.

Ah, iată şi iată – n-asculţi
ruga atâtor desculţi.
Hei, moarte, aceeaşi rămâi
în legile astea lălâi...
un rece tăcut negustor
pe-al vieţii pridvor.

Te bucuri s-adoarmă drumeţul
dai preţul.
şi-alături cu fraţii şi naşii
îi iei chiuitul şi paşii.

Hai, trage-n bătătură,
să mă sui în trăsură.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Prepoem", an I, nr. 3 (3 septembrie 1939)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec lin

Hei, Moarte! Parcă ai întinerit.
Eşti muza verde, iubită cu nuri,
Până şi crinul a înmugurit
În cerul meu albăstrit de visări.

Hai, Moarte! Uită de neagra coasă
Ardă iadul, invită-mă la vals,
Bea vinul, aşează-te la masă
Şi-mbată-mă cu un cântec fals.

Hei, Moarte! Cărarea rece spre rai
S-a înroşit cu şapte păcate
Scrise cu sânge de Eros la nai
De spiritul ce naşte lăcate.

Hai, Moarte! Şi ziua gri de apoi
Cerne avan prin sita durerii.
Tu vii să mă iei zălog pe la voi
Cântec lin din lumina cântării...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sindrofie

Feţi frumoşii, harapii, călăii,
broscoii, ţânţarii, dulăii
veniră la mine-n pridvor
din toate ghiocile lor.

Domnilor, iubiţi vizitatori!
iată scaune, merinde, viori,
parabole, sârme, cotnar în bărdace.
Luaţi de unde vă place.

În seara aceasta bătrână
suntem o apă, o targă, o mână,
mari evadaţi din poveşti
fără căciuli şi fără caleşti.

Şi eu sunt frate cu voi.
Mi-e fruntea stelară, piciorul gunoi
atâtea cuvinte încurc
şi tot către moarte mă urc.

Ci poate vreodată
O glorie pală, uşor deşelată
ne-o râde, ne-o plânge pe crestele mici
pe unde fugirăm aşa de calici.

poezie clasică de Ion Pena din revista "Drum", anul I, nr. 11 (mai 1940)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima cafea

Hai, Moarte, să bem o cafea
Ţi-o fac cu caimac, aromată
Mai leapădă-ţi coasa cea grea
Şi mantia asta ciudată.

Te rog să iei loc în fotoliu
Nu mă supără dacă fumezi
După cine eşti, Moarte, în doliu?
De ce tot suspini şi oftezi?

E foarte fierbinte cafeaua
Nu te grăbi, că te frigi
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua
Dacă eu am să mor, ce câştigi?

Ai venit să mă iei în persoană
Prea mare onoare îmi faci
Din toată specia asta umană
Numai pe mine mă placi?

Hai să-ţi ghicesc în cafea
E bine să ştii ce te-aşteaptă
O cumpănă grea vei avea
Dar tu te descurci, eşti deşteaptă.

Eşti tot timpul în criză de bani
Aici, te asemeni cu mine
De ce să fim noi duşmani?
Eu te-nţeleg cel mai bine.

Lumea te aplaudă de departe
În zvon de corridă, olé!
Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte
Să văd: după tine ce e?

Acum eşti captivă la mine
Am vrut să-ţi arăt, draga mea
Că nu-mi este frică de tine:
Ţi-am pus şoricioaică-n cafea.

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (7 septembrie 2015)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima cafea

Hai, Moarte, să bem o cafea
Ţi-o fac cu caimac, aromată
Mai leapădă-ţi coasa cea grea
Şi mantia asta ciudată.

Te rog să iei loc în fotoliu
Nu mă supără dacă fumezi
După cine eşti, Moarte, în doliu?
De ce tot suspini şi oftezi?

E foarte fierbinte cafeaua
Nu te grăbi, că te frigi
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua
Dacă eu am să mor, ce câştigi?

Ai venit să mă iei în persoană
Prea mare onoare îmi faci
Din toată specia asta umană
Numai pe mine mă placi?

Hai să-ţi ghicesc în cafea
E bine să ştii ce te-aşteaptă
O cumpănă grea vei avea
Dar tu te descurci, eşti deşteaptă.

Eşti tot timpul în criză de bani
Aici, te asemeni cu mine
De ce să fim noi duşmani?
Eu te-nţeleg cel mai bine.

Lumea te aplaudă de departe
În zvon de corridă, olé!
Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte
Să văd: după tine ce e?

Acum eşti captivă la mine
Am vrut să-ţi arăt, draga mea
Că nu-mi este frică de tine:
Ţi-am pus şoricioaică-n cafea.

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (7 septembrie 2015)
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bem că se duce dracului ţara, bem că nu mai avem nici o speranţă, bem că alţii nu fac nimic pentru noi, bem că nu eliberează nimeni, ne văicărim şi plângem cât ne ţin glandele, şi istoria trece fluerând pe lângă noi, sau cum ar spune tata: avem ce merităm!

Augustin Buzura în Recviem pentru nebuni şi bestii (1999)
Adăugat de TRAIAN BRADEA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victor Ponta Plagiatorul are de azi patalama şi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că a plagiat la doctorat (pamflet)

Mama lui când l-a fătat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Filmul i s-a cam voalat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi-a ieşit cam ţigănos, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Cu obrazul foarte gros, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Ţigănos şi la culoare, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Ţigănos şi-n comportare, hei, ce ploaie şi ce vânt!
Pe măsură ce creştea, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Bădăran el devenea, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Când ruşinea s-a-mpărţit, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Victor Ponta a lipsit, hei, ce ploaie şi ce vânt;
N-a lipsit că n-a putut, hei, ce ploaie şi ce vânt,
A lipsit c-aşa a vrut, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Când a fost la doctorat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
El din plin a plagiat, hei, ce ploaie şi ce vânt!
Plagiatul evident, hei, ce ploaie şi ce vânt,
L-a negat impertinent, hei, ce ploaie şi ce vânt;

C-un tupeu fără egal, hei, ce ploaie şi ce vânt,
L-a negat şi-n tribunal, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Însă azi i s-a-nfundat, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Cu-n verdit de plagiat, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Cu obrazul gros cât palma, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi în gură cu sudalma, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Şi-ndurgând tot baliverne, hei, ce ploaie şi ce vânt,
El a răsturnat guverne, hei, ce ploaie şi ce vânt!

Vai, sărmană-a noastră ţară, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Te-a condus această fiară, hei, ce ploaie şi ce vânt;
Te-a condus ăst impostor, hei, ce ploaie şi ce vânt,
Necioplit, plagiator, hei, ce ploaie şi ce vânt!

pamflet de George Budoi din Plagiere şi Plagiatori: aforisme, epigrame, pamflete şi satire (13 iulie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
un copil şi o nevastă care au lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-ncet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem o ţară de calici!

vine iarna şi cum văd
iar ne scoate din bârlog
- viaţă, viaţă: de la drog
cât mai e pân'la prăpăd?!

ne-am drogat cu dictatura
iarnă rea a vrajbei noastre
dar am cultivat dezastre
semănând între noi ura;

sus minerii, jos minerii
hai să demonstrăm în Piaţă:
"Fără libertate nu e viaţă!"
şi-apoi au venit hingherii

toţi suntem o masă de manevră
dar străin e interesul
celui care poartă fesul
ca necunoscuta din algebră

suntem buni de dus cu preşul
pentru-un tron sau pentru-un scaun
dictator sau poate claun
cum se joacă fedeleşul

am dus jugul pân-aici
ducă-l alţii mai departe
dincolo de noi e moarte
noi suntem o ţară de calici!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea va dăinui

Hai să ridicăm paharul
Şi să bem necontenit,
Să privim cum arde jarul
Colo-n vatră, liniştit.

Hai să bem o sticlă întreagă,
Fericiţi ca în poveşti,
Să-ţi arăt cât mi-eşti de dragă,
Să îmi spui că mă iubeşti...

Noaptea şi-a întins aripa;
În extaz ne scufundăm,
Nu gândi, trăieşte clipa
Şi de lume să uităm.

Mâine mă vei pierde poate,
Cine ştie ce va fi?
Dar şi dincolo de moarte
Dragostea va dăinui.

poezie de Octavian Cocoş (1 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Golănească

Să bem, prieteni, mult şi anonim,
hârdaie cu vin roşu ne adastă,
la urma urmei tot ne poticnim
şi ni se culcă greerii în ţastă.

Acelaşi basm urât e împrejur
cu aripa de plumb şi coiful rupt,
deasupra cerul pus în abajur
şi îngerii ce visele ne-au supt.
În ăst peisaj călătorim mereu
dealung de ani şi veştede tristeţi,
halucinaţi cătăm un empireu
ce nu se mai iveşte-n dimineţi.

Zădărnicia stă cu noi la cot
şi-n suflete ne urlă când şi când.
Măcar să bem cotnarul lumii tot
învinşi, nemângâiaţi şi fluierând.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum", an VI, nr. 1 (aprilie 1940)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o mamă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
şi o mamă care a lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-n cet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ale prezentului...

În vremea în care trăim,
Noi pentru noi suferim...
Cei dragi sunt plecaţi prea depate,
Bunicii, părinţii, în moarte...

În vremuri şi timpuri apuse,
Trăim pentru clipele duse,
Apunem în traiectorii uitate
De naştere, viaţă, de moarte.

Nimic nu ne e amintire,
Iubind, din iubire-nvăţăm
Aceeaşi tăcută iubire
Ce-n suflet şi-n gând o păstrăm.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Cine eşti tu, moarte?
Sau, ce eşti?
Te-am personificat ca proştii, moarte!
Într-o bătrână hidoasă
ce taie firul vieţii
cu coasa
cu secera.
Când tu eşti slabă şi neputincioasă.
Moartea nu coseşte niciodată!
Nici măcar nu seceră!
Pentru asta îti trebuie forţă!

Orbi, am zărit hidoşenia în chipurile bătrâne.
în zâmbetul blând
şi uneori tâmp
al celor încercaţi de viaţă.
Când tu, moarte, stai în trupurile pline de vigoare
cu sufletele mutilate de ură
sau de nebunie.
Săracă moarte! Câtă nedreptate!

Moartea pur şi simplu nu există!
Ea este doar o banală stare
o transformare.
Ca îngheţul
Ca dezgheţul
Ca evaporarea sau sublimarea.
Moartea este un simplu întrerupător
de energie!
un buton atomic!
şi are cauze cât se poate de naturale.
O..., moarte! Cât de simplă şi de frumoasă eşti!

Adesea însă,
Tu stai, moarte,
în voinţa animalică a oamenilor
de a ucide.
În lăcomie!
Şi incalci legile dumnezeieşti!
Stai în mintea rătăcită a sinucigaşilor
a nebunilor ce aleargă pe autostradă inconştienţi.
Tu eşti neagră ca asfaltul, moarte!
Ce complicată eşti moarte! Şi cât de urâtă eşti!.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi vorbim despre moarte în general, dar, de fapt, nu există asemenea lucru; moarte în general, fiecare om îşi creează, cu sau fără voie, o moarte a lui.

citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine noaptea şi nu vede nimeni, mi-e teamă de orice: de viaţă, de moarte, de dragoste şi de lipsa ei, de faptul că toate lucrurile noi devin obiceiuri, de faptul că pierd cei mai buni ani din viaţă într-o rutină care se va repeta până la moarte şi de ideea de a înfrunta necunoscutul, oricât de surescitant şi de aventuros ar fi.

citat din romanul Adulter de Paulo Coelho (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cronometraj

Printre stele, printre sori
Cronos paşii îşi iuţeşte,
Iată, te-ai trezit în zori,
Iată, noaptea te umbreşte.

Cel bătrân răutăcios
Fură clipele în grabă –
Iată, eşti copil frumos,
Iată, eşti moşneag ori babă.

Şi nu ştiu cum s-a făcut,
C-ai trecut pe altă parte.
Iată, parcă te-ai născut,
Iată, eşti pe pat de moarte...

poezie de Mihai Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am şi eu acest cusur ...

Hai să bem din cupa vieţii
Partea plină cu nectar!
Doar amintirea tristeţii
Să rămână în pahar.
Dacă am avut norocul
Să ne săturăm puţin,
Am mai dres din busuiocul
Zilelor cu vin-pelin.
Hai să bem, că-i sărbătoare!
Cu toţi să ne veselim;
Doar din clinchet de pahare
S-aud muzici, când ciocnim.
Să bem vinul cu paharul
Să sorbim strop, după strop!
Aş vrea să pun stăvilarul,
Dar s-a abătut potop.
Un potop de vin pe-alese
Curge spre noi, în şiroi.
Iţe noi prinde a ţese,
Le încurc, ca la război.
Să bem vinul cu carafa
Împleticind trei cărări,
De la Ana la Caiafa,
Şi în cele patru zări.
Să bem vinul din ulcioare.
Ştiu că sunt risipitor;
De îmi faci o întrebare,
Aş vrea să fie izvor.
Să bem vin cu damigeana;
Parcă-s sacul fără fund.
Zău că n-aş închide geana,
Până n-aş mai bea un rând.
Cred că merg spre nemurire,
Prins-am aripi, parcă zbor.
Că să vezi, mare mirare,
Am ajuns până-n pridvor...
O-ntrebare nu-mi dă pace,
În mintea mea bâjbâie:
Pentru ce-s aşa vorace?!
Am gâtlejul pâlnie?!
Mă trezesc de dimineaţă
Dup-un chef de pomină.
Capul încă-mi e în ceaţă,
Vinul încă-l domină.
Nu mai am nicio speranţă,
Chiar de mă trezesc mahmur.
Aseară am fost paiaţă;
Am şi eu acest cusur...

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, eşti nenorocită

Printre ziduri dărâmate
de cutremurul sălbatic,
Zi de zi te caut, moarte,
biciuit de-un vânt tomnatic.
Când ai zguduit pământul
casa mi-ai făcut-o scrum.
Prin moloz caut mormântul,
în viaţă nu vreau să rămân.
Mi-ai luat părinţii, fraţii.
Am rămas singur pe drum.
Cu ei ai luat şi pe alţii.
Ia-mă şi pe mine-acum!
La ce bun să mai trăiesc?
Mi-ai luat fata iubită.
Pe cine să mai iubesc?
Moarte, eşti nenorocită
De nu mă iei, gâtul îţi sucesc.
Şi-n cumplita disperare,
în lavă te pârjolesc.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima lupta

–Hei, Sancho, adu-mi armura de vis
pentru ultima luptă,
deşi coasa acestei întunecate Dulcinei
sfărâmă şi stânca.
Noi însă, chiar fără nici o şansă,
ca nişte cavaleri ce se respectă,
n-am renunţat la nici-o înfruntare.

Chiar dacă eu nu pot fi învins,
tu să te ţii pe aproape cu o lumânare
şi s-o aprinzi
înainte de a-mi da ultima suflare.

Dacă o să ţi se pară
că am zburat cu Rocinanta
spre lună
să nu-ţi zici că nu e abună.

–Hei, Sancho, nu lăsa capul în jos
şi nu privi într-o parte.
Nu-ţi mai frământa nodul din gât,
uite, umbrele noastre
vor colinda prin Lume mai departe,
fără moarte.

poezie celebră de Marin Corneliu Dobre
Adăugat de Anca Unceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Noapte grea de orient
Fără stele şi segment!
Noapte, lasă umbra ta
Pe baronul puşlama!...

Înveleşte-l, noapte, bine
Căci ne face de ruşine
Înveleşte-l şi-i declină
Substantivul "muzelină".

Iar la conjugarea greacă,
Limba lui în jos să treacă...
Dar şi-n sus s-o dea spre nas
Cum ar face un papuas...

O, baroane, să bem vin
Într-un stil neolatin;
Să nu bem cum beau satrapii
De se rupe coada sapii...

Noi să bem în colcot cald
Vinul mării de smarald;
Să nu bem ca toţi săracii
De se rupe coada vacii...

poezie clasică de Nicolae Oprea Dinu din Inginerul Tinca (1914)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!