Adolescenţi pe mare

Această mare e acoperită de adolescenţi
care învaţă mersul pe valuri, în picioare,
mai rezemându-se cu braţul de curenţi,
mai sprijinindu-se de-o rază ţeapănă, de soare.
Eu stau pe plaja-ntinsă tăiată-n unghi perfect
şi îi contemplu ca la o debarcare.
O flotă infinită de yole. Şi aştept
un pas greşit să văd, sau o alunecare
măcar pân' la genunchi în valul diafan
sunând sub lenta lor înaintare.
Dar ei sunt zvelţi şi calmi, şi simultan
au şi deprins să meargă pe valuri, în picioare.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu-ţi poţi imagina cu câtă frenezie răsfoiesc eu acele cărţi. Eu rămân acolo, înaintea şatrelor, cu picioarele împlântate, având cărţi în buzunare, cărţi sub braţul drept, cărţi sub braţul stâng, cărţi în ambele mâini şi încă ce cărţi!... Sunt pe care le iau pentru numele editorului, altele pentru formatul lor, altele pentru hârtia lor, altele pentru murdăria lor... Mă reîntorc acasă cu sarcina acestor orori pe care nu ştiu unde să le vâr şi care stau la înălţime de trei picioare în mijlocul camerei mele. Eu contemplu acest spectacol cu ruşine şi reîncep a doua zi.

citat din Louis Veuillot
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul pârjolit

sunt un poet pârjolit pârjolit
pârjolit
deşi mă dau pe faţă pe corp pe cuvânt
cu factor
de protecţie infinit infinit infinit
soarele
e şi el ca un fier de călcat în picioare usturătoare
mare
e marea ta, doamne
mare
e marea durere
ce vine
în valuri în valuri
în valuri
se aruncă poetul se răcoreşte
eu nu
sunt un poet pârjolit

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ale tinereţii valuri

Stau pe plajă-ntinşi la soare,
Un flăcău şi-o fată mare;
Cum lăsatu-s-a-nserarea
Mare mai era doar marea.

epigramă de Mircea Ionescu-Quintus din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte valuri...

Câte valuri sunt pe mare,
Toate-s semn de întrebare,
De mă-ntreabă cum o duc?
Iar eu nu ştiu să răspund!

Câte valuri sunt pe ape,
Toate-n viaţa mea încape,
Toate-s valuri, vălurele
Ca şi gândurile mele...

Câte valuri mai răsar
Toate-n inimă-mi tresar...
Mai încolo, mai încoace
Viaţa-mi trece ca pe ape...

Timpul nu se mai întoarce
De eşti orb, de vezi de toate...
Clipe de prezent – tezaur
Se petrec, se-aştern în valuri...

Câte valuri călătoare
Îşi duc viaţa în spinare?!
Toate-s valuri-vălurele...
Eu mă pierd, renasc prin ele!...

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cal

Eu sunt un cal.
Un cal cu două picioare.
Un cal cu două picioare în două picioare.
Un cal cu două picioare ce trage după el
în două picioare un om în genunchi
o mârţoagă...
ce visează că stă în două picioare

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ai marea...

Să ai marea la picioare,
Să calci valul liniştit
Şi vrăjit, pe ţărmul zilei
Să priveşti spre răsărit.

Să ai marea la picioare,
Într-o vară de poveste,
Bucuria marea-a mării
Doar în sufletul tău este!

Să ai marea zbuciumată,
Valul să te biciue
Şi s-asculţi, ca niciodată,
Dorul cum se tânguie!

Să ai marea la picioare,
Dragostea-n esenţa sa
Şi tu însuţi să fii mare,
De iubire, undeva...

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii de Mai

mă învălui cu miresme subtile de garoafe
contemplu universul dintr-un unghi de rai
izvoarele iubirii se scurg în carafe
saturând orgolii oriunde pe plai.

pletele nopţii-s prinse cu aurii agrafe
stelele rezonează cu simfonii de nai
mă învălui cu miresme subtile de garoafe
contemplu universul dintr-un unghi de rai.

fluturi pe flori sunt ţesuţi pe eşarfe
natura jubilează cu minuni de Mai
orele plutesc pe corzile de harfe
ori tanspun în slove sentimente corai.

mă învălui cu miresme subtile de garoafe
contemplu universul dintr-un unghi de rai.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea vorbită

Se-apropie viitorul, se-aude, se vede
gândurile pe care le trimit spre el se întorc mai repede ca altadată
şi-mi trec scântei şuierând în viteză prin suflet vestindu-l într-una
Se-apropie viitorul, se-aude, se vede
şi eu fac clădiri tot mai înalte şi turle
ca să-l întâmpin din vârful lor
şi cu acelaşi gest cu care-mi duc palma streaşină
la sprâncene aşteptându-l
gândurile mi le ridic în lume
Se-apropie viitorul, se-aude, se vede
primele lui valuri s-au şi amestecat cu varul, cu nisipul
ca-ntr-o plajă verticală
le simt împietrindu-mi sub tălpi
la şirul de cărămizi încă roşii pe care stau înălţat
Se-apropie viitorul, se-aude, se vede
zi de zi,
noapte de noapte,
soare de soare,
stele de stele.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scaun cu spătar

Ieri erau patru picioare,
Stăteam fără frică în scaunul cu spătar,
Azi au rămas doar două picioare
Slăbite de toţi cei care au abuzat,
Greoi fără salvare.
Cum să mă descurc acum pe două picioare?
Când spătarul e aruncat
În mare?
Dar mai am două picioare,
Obişnuite cu cei greoi.
Le voi căuta un spătar cu inima mai mare,
Şi cine-o vrea,
O să aibă un scaun cu patru picioare.

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc la soare

Iată lanul cu lalele

Unde stau doi pui de lele.

Lelea-i mică, cu ilic

Şi cu nasul foarte mic.

Nici băiatul nu e mare,

Are ghete în picioare,

Are nasturi în perechi

Şi o şapcă pe urechi

– Ce râzi, lele-aşa de tare?

Stai mai bine în picioare

Să te văd cât eşti de mare.

Dă-mi şi mie un boboc,

Şi să-ncepem noi un joc,

Joc la soare, joc mânzoc

Doi la dreapta, doi pe loc,

Doi paşi mici la stânga, doi,

Şi la urmă, hai la turmă,

Să găsim un miel plăpând

Cu boticul în pământ,

În pământ cu iarbă verde

Unde cărăbuşul pierde

Un papuc,

De năbuc,

Şi tot el tace năuc.

poezie de Joc la soare din poezii.ro
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

valuri valuri valuri
şi tot pământul peste val.

a trecut un soare
scăldat prea mult de raze.

poezie de Maria Oprea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

Eşti pretul unei fericiri fără egal,
Furtuna mea sau liniştea din valuri,
O zare aşteptând pe lângă mal
Să ne preschimbe clipa-n idealuri.

Speranţa moare ultima se ştie
Şi încă eu mai sper ca liniştea să vină
Iară de nu, eu plec, ca viaţa ta să fie
Aşa cum tu doreşti, o rază de lumină.

In mine merii incă sunt în floare
Şi primăveri se-ntorc de prin trecut,
La umbra lor cuprinsă de uitare
Te-aştept de-o veşnicie şi-un minut.

Şi încă te aştept acolo sus în ceruri
Să îndreptăm ce-aicea n-am putut,
Sau poate nu am vrut destul de mult.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (31 ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nisip

Sunt sora ta geamănă, deşi poate stearpă,
Născută de-o neroditoare apă;
Totuşi, dintre toate lucrurile care-au purtat rod
Nu se mai văd azi nici mamă şi nici plod.

Doar eu. Aşa că, ele fiind duse, iar eu aici,
Vin la mine cu copii în braţe sau pe genunchi, bunici;
Vin, vesele, valuri zburdând în libertate,
În care respiră veacuri de imortalitate.

poezie de Tabb, John Banister, 1845-1909, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sud

Marea şi muntele vieţuiesc împreună
Şi iarna fuge de căminul lor.
Fluturii ei albi când se aşază pe magnolii,
Pe eucalipţi, pe arborii de camfor,
Pe liniştiţii palmieri – dispar curând
Atinşi de-o moarte nevăzută, stranie,
Şi omizile nu se mai nasc.
Oamenii umblă ameţiţi de lumină
Şi se-ntorc întotdeuna dintr-o veghe;
Mersul lor e ca un dans al vântului.
De la soare învaţă să se urce pe munte în zori
Şi când sunt osteniţi să se-ascundă în mare.

poezie clasică de A.E. Baconsky din Fluxul memoriei (1967)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât mai multe picioare

picioarele-i stau sub cap
în falnică rezemare! a
capului nu
i-ar fi pe moment foarte greu
să gândească vioi cu propriile picioare - a
cum se face că totuşi
gândeşte
mai repede limpede cu
cât mai multe picioare?

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasa mea e într-un sărut pe care l-am gândit în alţi doi adolescenţi.

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basm

Curgea ca plânsul umbra de sub frunză
înrăcorind soldaţii morţi.
Stă steaua lună mult lehuză
fără de nopţi.
Ah, îmi murise calul sub genunchi,
în raze mă proptisem să nu cad, -
un unghi de stea, numai un unghi
mă adormea.
Şi mi-am fost pus ochiul deschis
pe piatra colţuroasă.
În viaţa mea n-avui
nici vis şi nici secundă sângeroasă.
M-au tăvălit pe alb
şi m-au scuipat,
un cal m-ar fi iubit şi tată.
Ah, doamne, eu sunt împărat
ce-a fost odată
ca şi niciodată.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile noastre

au surâsuri comune şi sunt acoperite
de aure şi alte cercuri literare concentrice
buzele lor au gustul mării
ochii ascund penumbra toamnei
împărţită egal la doi cu frunze moarte
peste noi iluzia învaţă să meargă
pe valuri albastre căptuşite cu spumă
albă de la glezne la genunchi

femeile noastre se reazemă de-un curent
în largul lumii tăiată în unghiuri egale
privim flota de pânze albe când zâmbetul
se lărgeşte peste dinţii de adolescente

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miriapod ...

Tot mergi cu paşii mici, târşiţi,
Grăbitule miriapod,
Dar din pantofii tăi tociţi
N-a mai rămas de-un calapod.
Mărşăluieşti cuprins de zor
Căci încălţările n-au cost,
Punând picior după picior
Sub frunze cauţi adăpost.
Pas după pas se face drum,
Sub tălpile cu număr par.
De ai picioare cu duium,
Măcar n-ai să mori sedentar...
Mi-e ciudă c-ai în excedent
Picioare, cât un regiment,
Pe când după nu ştiu ce legi,
Eu două am şi alea blegi...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul mutilatului de război

Se leagănă odaia lunecând...
Parcă-ar avea picioare, odaia...
Desigur, are...
Nu le zăreşti... dar să se mişte
cum ar putea altfel?
Odăile-au picioare
ce-l poartă uşurel...

Se leagănă odaia lunecând
spre râpi de-oglinzi ce curg,
râpi de oglinzi,
cu line râuri care merg şi ele
( nu-i rău să meargă fără de picioare )...
....

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!