Cum se eliberează certificatul de garanţie al toamnei

Toamna ţi se strecoară-n trup,
îţi ucide glezna veselă
şi caişii din vis,
te obligă să faci dragoste
în locuri nepermise
cu ultimul foşnet de-aripă.

Şi râde nespus
cu toţi plopii crescuţi pe umăr,
cu sângele frunzelor
aburind cireşele-n inimi.

Mâinile cerşetorului
nu mai găsesc loc
să împartă fericirea
fărâmii de pâine
nici semne de carte pentru ploi.

Pentru îngerii fluturilor apuşi
certificatul de garanţie al toamnei
se eliberează în suflet..

poezie de Elena Laura Bumbac
Adăugat de Elena Laura Bumbac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri pe un portativ de toamnă...

E toamnă, e foşnet, e melacolie şi mai mult vis.
Toamna asta înseamnă şi mai mult somn,
căci dimineţile sunt îmbrăcate sumar în ceaţă
şi te fac să te ascunzi ca un copil în cearşaf.
Toamna asta e despre iubiri care oftează,
despre lupte de orgolii, despre viaţă,
ca să ne scoată sufletele din amorţire.
Totuşi bunătatea nu se demodează niciodată,
iubirea se testează, se simte mai departe,
iubirea e mai profundă toamna,
te face să te uiţi cu atenţie la toate clipele frumoase.
Vei alege să păstrezi în suflet doar câteva clipe,
când vara îţi lasă senzaţii de must de dragoste...
Toamna asta trebuie să ne scoată iubirile din amorţire,
trebuie să ne fie ghid, să mai uităm de alţii,
şi să ne întoarcem la noi, că bunătatea e în noi.
Toamna vine cu muzica ei în fiecare an
şi vântul de toamnă schimbă culorile frunzelor.
Fiecare trebuie să-şi găsească timp, să se aşeze
şi să privească căderea spectaculoasă a frunzelor.

poezie de Eugenia Calancea (13 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutume

Chipuri triste... oncologie...
Moartea desenează pe feţe
Imagini nepermise şi dure -
Amare cutume.
Sângele a fost injectat cu amoniac,
Omule, biet saltimbanc!
Grimasa îţi întunecă chipul...
Se sfarmă Olimpul speranţelor tale...
Zeii au plecat la plimbare!
În cer îţi caută o înmormântare divină -
Chemare spre rădăcină.
Te-ntorci la esenţă
Suferind de demenţă,
Cu miopie avansată şi
Un cord dilatat până la extreme...
Sunt primele semne!
Îţi faci genericul propriei tale dureri,
Dar pentru toate astea, ce ceri?!
Finalul... lumina lăsată în falduri,
Îmbibată cu lacrimi şi farduri,
Feţe ascunse sub lacrimi
Ce nu le aparţin -
Sunt doar prefaţa unui festin.
Când tu vei dormi,
Ei te vor elogia
Ca pe un erou.
Şi inima lor se va auzi bătând pentru tine,
Ca ultimul clopot,
Mărindu-ţi numele...
Incest... pentru un bolnav modest.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătălia

Au explodat caişii! S-au trezit îngerii,
Se sună deşteptarea în Valea Plângerii,
Un câmp de luptă aprig se-ncinge în livadă,
S-au pregătit toţi pomii, se urc pe baricadă.

Au explodat caişii! Li s-au aprins fitilul,
Se-arunc-acum în luptă corola şi pistilul,
Pe front le-au căzut sorţii în linia întâi,
Se luptă pentru moarte să-i pună căpătâi.

Au explodat caişii! S-a-mprăştiat obuzul,
S-a desfundat urechea, mi-a revenit auzul,
Sfărâmături căzute, plutesc, ating pământul,
Un strigăt de victorii ridică-n slavă vântul.

Au explodat caişii! O schijă mă răneşte,
Pătrunde-adânc în mine, în suflet se opreşte,
Un suflu euforic străbate şi mă-mbie,
Câştigă primăvara o primă bătălie.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă voi fi ucis de asasini de rând, şi în mod special de fraţii mei, ţăranii ruşi, tu, ţarul Rusiei, nu trebuie să te temi de nimic pentru copiii tăi, ei vor domni sute de ani în Rusia. Dar dacă voi fi omorât de boieri, nobili şi dacă ei îmi vor vărsa sângele, mâinile lor vor rămâne mânjite cu sângele meu, pentru 25 de ani şi ei nu-şi vor spăla mâinile de sângele meu. Ei vor părăsi Rusia. Fraţii îşi vor ucide fraţii, şi se vor ucide şi se vor urî şi pentru 25 de ani nu vor fi nobili în ţară. Ţar al pământului Rusiei, dacă vei auzi sunetul clopotului care îţi va spune că Grigori a fost ucis, trebuie să ştii asta: dacă rudele tale mi-au provocat moartea, atunci nimeni din familia ta, adică nici unul dintre copii tăi sau dintre rudele tale, nu vor mai rămâne în viaţă pentru mai mult de doi ani. Vor fi ucişi de poporul rus.

Grigori Rasputin în scrisoare (1916)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna ca un dor de ducă

Nu mai risc a frunzelor ninsoare,
Toamna asta-i ca un dor de ducă,
Aruncând ispitele-n cărare...
Şi-ncercând, păcate, să producă.

Bate vânt şi ploi mă denigrează,
Pasiuni m-atacă... insistent...
Soarele zâmbind... exagerează,
Şi-i mai scade toamnei un procent.

Cârciumile cântă şi suspină,
Se îmbată... ultimii nebuni,
Toamna face-o baie de lumină,
În zăvoiul, roşu, de aluni.

Azi, în poala tinerelor doamne,
Sângerează... mustul inhibat,
Şi-s vândute douăzeci de toamne,
Pentru o minune... de bărbat.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Certificatul de căsătorie ar trebui să fie precum certificatul de garanţie: să aibă prevăzută data de expirare...

aforism de George Budoi (25 ianuarie 2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul glonţ

Sufăr în lume,
viaţa-i o clipă,
zbateri de-aripă –
chip fără nume...

Boabe de linte,
anii mi-i număr,
paseri pe umăr,
somn în morminte.

Floarea de colţ
înfloare regeşte,
tu-mi pregăteşte
ultimul glonţ!

În vidu-mi din suflet
ocheşte, Femeie,
ucide-mă, zeie,
cu-n ultim răsuflet.

Tristeţea mi-o curmă,
cu râsu-ţi şăgalnic,
când pasu-ţi năvalnic
m-ajunge din urmă...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul freamat de dragoste

Ma intorc la poezia petalelor tale,
La umbra gestului flamand
Din ultimul freamat da dragoste.

Ma intorc la suavul sarut
In timp ce mana grabita
Rupe ultimul freamat de dragoste.

Ma intorc la fierbintele gest
Fara a tine seama
De ultimul freamat de dragoste.

Ma intorc la tipatul strident
Ascuns in intregul meu trup,
Uitand de ultimul fremat de dragoste.

Ma intorc la linistea profunda
Parcurgand inclestarea ochiului tau
Si ascult ultimul freamat de dragoste.

poezie de Marilena Mihai
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farmecul toamnei

Îţi imaginezi ca e totul real,
şi tu eşti conştient de asta,
pentru că eşti o imaginaţie,
când geografia sufletului
îţi arată locuri care îţi iau respiraţia.
Doar când e adevărat,
farmecul trece dincolo de tine.
Ei creează locuri
care se transformă în ochii tăi.
Împreună cu voi noi evoluăm.
Natura ia forma celor pe care-i iubim.
În curând vom realiza
o mare explozie de frunze.
Ritmul aripilor viţei de vie,
cu culorile frunzelor copacilor
şi luna care ne face să ne uitam noaptea.
Natura se întoarce stăpână
a stării noastre de spirit.
Respiraţia noastră pură
se va ridica în nori.
O să fim prinşi de farmecul toamnei.

poezie de Eugenia Calancea (12 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucernă ca din vis

Cheamă-mă în vis,
cămaşa să-ţi deschei
cu nasturii de stele,
să te scriu pe trup
cu sângele prelins,
făcut mărgele...
Pune-mă inel,
la glezna ta fierbinte,
ia din mine tot,
chiar şi moartea,
trece-o prin penel,
fă din ea un şopot...
Creşte-mă în tine,
lucernă ca din vis
cu ochiul lunii-n ea,
iar când cumpăna
ţine să se-ncline,
Ia din Dumnezeu
dragostea!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În furtuna toamnei

Furtuna vine când e linişte
şi alungă tăcerea copacilor
iar luna nu mai trimite raze
şi râsetele seminţelor zboară
spre inimi uşoare cu suspine-n suflet
şi vântul coboară spre mărăcini de spini,
iar fluturii s-ascund sub ramurile florilor,
aşteptând din nou apusul de soare.
Vântul păzeşte cheia toamnei,
pe care o deschide când norii apar
şi zboară fără oprire spre apus,
iar toamna îşi desface poala cu o moştenire,
ce te face bogat de vise
pe care nu ştii să le uiţi
pentru a redescoperi fericirea ei.

poezie de Eugenia Calancea (3 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ sterp

Plouă mărunt, mărunt de tot,
Asemeni omului cu suflet mort,
A cărui viaţă-nseamnă disconfort,
Mai rămânându-i doar... să fie idiot.

Să se comporte precum cei ce mor...
În fiecare zi, de "frig", sau de prostie.
Şi pentru ce folos atâta agonie,
Când faci degeaba parte din decor?

Când tot ce ai de oferit este doar ură,
Unde mai este sensul de a exista,
Ce mai rămâne demn la viaţa ta?
Nu mai eşti nici măcar de umplutură...

Pe cât de trist, pe-atât de rău îmi pare
De voi, toţi ăştia, ce trăiţi în beznă...
Umăr la umăr, nu ajungeţi nici la gleznă
Celor ce nu vă seamănă-n purtare.

Dar cine să vă facă să-nţelegeţi
Că stă pământul sterp sub voi?
Că doar, în suflete, puteţi aduce ploi,
Iar soare, când vă vreţi, sunteţi cu dinţi.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (24 septembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonie de toamna

Atingerea toamnei ne-a ajuns din nou
Inimile ne sunt acoperite de ploi nesfârşite
Acceptă destinul nostru, nu spune nimic.
Întreaga viaţă transformată în gri
Dispărem din această lume,
Tu şi cu mine,
Noi vom fi parte din armonia de toamnă
Împreună dormind pentru un vis nesfârşit,
Tu şi cu mine,
Noi vom fi vântul eternităţii.
Şi albastrul e în gri...
Totul moare doar pentru a se renaşte
Nu trebuie să îţi fie frică:
Voi rezista până ce vom dispărea...

poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

bătrâneţe

Bătrâneţea este timpul care obligă. Te obligă să înveţi, să depui eforturi pentru a o trăi. Te obligă să îţi iei inima în palme şi să ai grijă de ea. Te obligă să lustruieşti amintirile, să le reînoieşti suflul.

definiţie de Claudiu-Ovidiu Tofeni în Chip printre monologuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantezia toamnei

toamna îmbrăcată-n rochie de caşmir
se plimbă pe alei cu ploaia pe tâmple
din palme i se scurge cerescul mir
revarsă bucurie peste lucruri simple.

cordon de frunze ruginii poartă la brâu
nostalgice covoare aşterne la picioare
pregăteşte-n taină recoltele de grâu
cu elixirul dragostei umple ulcioare.

la festivalul vinului se prinde-n horă
recolte de fericire etalează-n târg
fantezia toamnei este multicoloră
pictori şi poeţi o prezintă cu sârg.

se strecoară-n vers ca-ntr-un castel
mândrie lucidă cu trup de pastel.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Dacă aţi avea credinţă..."

(se va arunca sau nu muntele...)

nu eşti decât o bocceluţă plină de resturi de vise
ai aflat cu două secunde înainte de-a fi viu
nu e nimic dramatic în asta
te-a prins în plasă insomnia cuiva care a mestecat îndeajuns de multe furtuni
pentru a-şi legitima respiraţia
şopteşti afirmi urli pe toate portativele vântului
sunt
neîndoios sunt
sunt pentru că recunosc pietrele şi izvoarele care urcă în ele
până la inima focului
oamenii care-şi fac culcuş în coama valului
şi pun clipei brăţări de asfinţituri
măştile pe care le-am purtat cu mândrie acum compost
unei stele prea slabe
toate s-au înfruptat din mine cândva apoi m-au uitat

cineva aşteaptă să te locuiască fraudulos
exact când credeai că ţărmul în care ţi-ai înfipt glezna
n-o să deplaseze orizontul spre stânga
că sângele pădurii şi-al animalelor îţi va lăsa pete pe suflet pe care nici o maree
n-o să le poată dilua

câteva mişcări tectonice în vraja nopţii cunoaşterea amăgitoare a cărnii
schema unei nebunii obişnuite a ochilor îţi cojeşte iluzia de putere
în timp ce-ţi vei da bineţe-n pupila străinului
şi vei continua să bei din arterele lui mereu însetat de a fi
la umbra exilului

niciodată aici nimic nu va fi deajuns nici o garanţie că lumina
(acest portal ce-şi mută coordonatele aleatoriu)
nu se va sinucide dramatic în tine

în laguna unui vis putrezit de-aşteptare un înger se spală de-ndoială
şi te îmbracă

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna-i frumoasă dar fac potecă să-mi iasă grabnic din suflet. Nu-i mohorâtă, are priviri de lumină chiar dacă râde cu toţi dinţii spre amurg. Are un fel de nostalgie atipică într-o vâlvătaie de clipă. Zilele nu seamănă una cu alta, fiecare apucă minuni surde şi calde, pentru ca mai apoi să le aşeze tainic sub tălpi de Noiembrie.
Nu ne-am înţeles. Nu dintr-o dată, ci treptat, subtil, ca un gând care alunecă molcom spre cea mai dulce ispită. Parcă frunzele ei ruginii se lipeau de nori, în cădere liberă către soare şi câteodată îmi robeau frânturile de visuri. Nu mai voiam să împărţim nici gutui coapte, nici vara trecută, agăţată straşnic de ultimul verde crud. Îmi amintesc cum ne făceam haină din rugăciune pentru că toamna mea boemă, capricioasă şi rece pe alocuri e tot de la Tatăl Ceresc.

Andreea Palasescu (3 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia toamnei

Se pregăteşte creanga pustiită,
Ca să-şi primească dalba ei ninsoare
Să-şi pună candelabre-n loc de floare,
Visând la primăvara însorită.
Din fiecare mugur care doarme
Se simte pulsul toamnei răzvrătite
Şi-, n frunzele ce-aleargă răvăşite,
Divina simfonie piere-n larme.

Se pregăteşte inima ciobită
Să-nalţe-n Ceruri ruguri de lumină,
Şi-, n suflet, amintirile suspină
Că anii au trecut ca o clipită.
Nisipul din clepsidră parcă-i aţă
Şi scurge, ritmic, în secunde clipa,
Pe stânci golaşe se-odihneşte-aripa,
Iar tinereţea zace-ntr-o fâneaţă.

Se pregăteşte stolul ca să plece
În locuri cu verdeaţă şi mult soare,
Dar ţese-un foşnet de mătase-n zare,
Sfidând un vânt rebel şi-o ploaie rece.
Din fiecare ţipăt de cocoare,
Se-nalţă-un dor de noi şi de iubire,
Şi-, n Paradisul toamnei, în potire,
Ne cântă Liszt, de-o vreme, peste mare.

Se pregăteşte-o altă filă-n carte
Să scrie la răscrucea toamnei noastre
Un cânt duios metaforei albastre
Şi visuri noi în crengi şi frunze moarte.
Copacii goi se clatină a rugă,
Ne pun în simţăminte iar iubirea,
Iar Cerul ne aduce împlinirea,
În frunza toamnei dusă la ierugă.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi şi toate

Toţi îşi dau părerea despre toate, dar
Niciunul nu te întreabă ce mai faci,
Toţi îţi sunt prieteni pe faţă,
Iar când nu eşti de faţă, duşmani.
Toată lumea îşi dă cu presupusul,
În loc să afle de la tine răspunsul.
Toţi sau toate găsesc motiv de bârfă,
Îi răsfoiesc pe unii şi pe alţii,
Mai ceva, ca pe o revistă.
Toţi şi toate au etichetă pentru fiecare,
Dar ei gândesc ca un oarecare.
Toţi se alătură mulţimii toate,
Toate răstălmăcesc vorbe aruncate.
Dacă toţi ar face reuniune cu toate,
Ar echivala cu totalitate,
Drepturi în egalitate,
Frăţie şi unitate.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O toamnă de vis

Toamna e mult apreciată-n scris,
zâmbeşti şi te simţi ca într-un vis,
la fel şi culorile ei precum ţi-a promis
te pot face să fii convins.
O fată îşi schimbă rochiile din seară în zi,
la fel şi toamna îşi schimbă culorile precum vezi,
dar peisajul este pentru a te linişti
şi indiferent de vreme, va fi sau nu va fi.
Când toamna e prezentă, orele petrec,
şi foşnetul frunzelor uscate, am să le încerc,
să fac să răsune codrul-n liniştea mută
şi inima să-mi bată ca după o luptă.
Vreau toamnei să-i ofer ceva, dar n-am nimic în schimb,
cu tine sub clar de lună aş vrea doar să mă plimb,
sunt sigură că doresc ceva ce nu pot avea
şi sper încă la o-mbrăţişare caldă din inima ta.

poezie de Eugenia Calancea (2 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!