"Dacă aţi avea credinţă..."

(se va arunca sau nu muntele...)

nu eşti decât o bocceluţă plină de resturi de vise
ai aflat cu două secunde înainte de-a fi viu
nu e nimic dramatic în asta
te-a prins în plasă insomnia cuiva care a mestecat îndeajuns de multe furtuni
pentru a-şi legitima respiraţia
şopteşti afirmi urli pe toate portativele vântului
sunt
neîndoios sunt
sunt pentru că recunosc pietrele şi izvoarele care urcă în ele
până la inima focului
oamenii care-şi fac culcuş în coama valului
şi pun clipei brăţări de asfinţituri
măştile pe care le-am purtat cu mândrie acum compost
unei stele prea slabe
toate s-au înfruptat din mine cândva apoi m-au uitat

cineva aşteaptă să te locuiască fraudulos
exact când credeai că ţărmul în care ţi-ai înfipt glezna
n-o să deplaseze orizontul spre stânga
că sângele pădurii şi-al animalelor îţi va lăsa pete pe suflet pe care nici o maree
n-o să le poată dilua

câteva mişcări tectonice în vraja nopţii cunoaşterea amăgitoare a cărnii
schema unei nebunii obişnuite a ochilor îţi cojeşte iluzia de putere
în timp ce-ţi vei da bineţe-n pupila străinului
şi vei continua să bei din arterele lui mereu însetat de a fi
la umbra exilului

niciodată aici nimic nu va fi deajuns nici o garanţie că lumina
(acest portal ce-şi mută coordonatele aleatoriu)
nu se va sinucide dramatic în tine

în laguna unui vis putrezit de-aşteptare un înger se spală de-ndoială
şi te îmbracă

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!