Îngenunchez învingătoare

De-atâta iertare,
Am ajuns a fi înţeleasă...

De-atâta căutare,
M-ai găsit, Iubire...

De-atâtea viscole,
Mi-ai auzit alegerea...

De-atâtea căderi,
M-ai întrebat unde sunt...

De-atâtea lupte,
Mi-ai dăruit sensul...

De-atâtea morţi,
M-ai văzut o copiliţă...

De-atâtea victorii,
Îţi cad în genunchi...

De-atâta viitor,
Mă cutremuri azi...

De-atâta dor,
Îmi permiţi să te aştept mereu...

De-atâtea lacrimi,
Devenim grădina tuturor...

De-atâta Rugă,
Mă cuprinzi cu grijă de NOI...

poezie de Diana Zlătan-Ciugureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-atâtea ori...

De-atâtea ori m-ai ajutat
Să ies din grele situaţii
Cu braţul Tău m-ai ridicat
Să pot munci la reparaţii.

Mi-ai arătat de-atâtea ori
Ce drum să iau spre rezolvare
Trimis-ai multe sărbători
Şi-ai netezit a mea cărare.

De-atâtea ori, Isus iubit
Ai dat răspuns la rugăciune
Când sufletul mi-era zdrobit
L-ai vindecat printr-o minune.

De-atâtea ori prin al Tău sfat
Ajuns-am la râvnita ţintă
În viaţa mea Te-ai implicat
Căci şti ce traiul reprezintă.

De mii de ori mi-ai spus duios
Că-n Slavă totul e splendoare
Când e sezonul secetos
Laşi ploaie densă să coboare.

De-atâtea ori... de-atâtea ori
Ai alungat îngrijorarea
Şi mi-ai descoperit valori
Să înţeleg ce-i încercarea

Nu pot să număr ce-ai făcut
Până aici în pribegie
Mă bucur că Te-am cunoscut
Şi că mi-ai dat o strategie.

Că mă-nsoţeşti la orice pas
E o favoare şi-o răsplată
În orice zi, la orice ceas
Eşti bunătate-ntruchipată.

poezie de George Cornici (3 ianuarie 2018)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-atâta dor, de-atâta dor...

Cântam şi eu să nu mă doară
Ideea că,-n a noastră ţară,
Şi ciocârliile ne mor,
De-atâta dor, de-atâta dor...

Şi fredonam o doină tristă,
Că-n ţara-mi nomenklaturistă,
Noi ducem lipsă de popor,
De-atâta dor, de-atâta dor...

Cântam pe străzi, ca un rebel,
Că ţara mea n-are drapel,
Cu care eu să mă-nfăşor,
De-atâta dor, de-atâta dor...

Cântam, cântam, neîncetat,
De patrie, de neam, de stat,
Şi-n gândul tău visam să zbor,
Eleanor, Eleanor –
De-atâta dor, de-atâta dor!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De câte ori m-alungi
Printre idei şi vise
De-atâtea ori străpungi
Poeme interzise.

De câte ori mă vrei
În inimă şi-n gând
De-atâtea ori mă iei
În zbor de pe Pământ.

De câte ori mă strigi
În noapte să îţi vin
De-atâtea ori înfigi
Cuţitul în destin.

De câte ori îmi vii
Pe buze şi în tâmple
De-atâtea ori tu ştii
Că tot o să se-ntâmple.

De câte ori compui
Poemul printre vise
De-atâtea ori îmi spui
Cuvinte interzise.

Tot de-atâtea ori
Te voi iubi senin
În veşnicele ploi
Tu îmi vei fi destin.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta toamnă

E atâta moarte-n toamna
Nostalgiilor de vals,
Ploi îmi sângeră în rana
Tremurărilor de glas.

E atâta vis în karma
Zilelor ce mi-au rămas,
E atâta plâns în taina
Clipelor ce-s fără pas.

Şi de-atâta rece geme
Ora-mi într-un film rulat,
Şi de-atâtea urme zace
Gându-mi într-un vers uitat.

E atâta frică-n noaptea
Fără somn, când umbre bat,
Din a vieţii cherestea
Desprinzând rupturi de fard.

E atâta ură-n dogma
Sentimentelor de jad,
E atâta gol în tagma
Lumilor ce-nvinse cad.

Şi de-atâta strigăt tace
Sufletu-mi robit de vreri
Şi de-atâta umblet pace
Nu-mi găsesc între dureri.

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

E prea putin

De-atâtea zilnice-ncercări mizere,
De-atâta umilinţă şi păcat,
De-atâta moarte câtă ni s-a dat,
E prea puţin o singură-Nviere.

Şi, totuşi, pe pământul îngheţat,
Lumina lunii drepturile-şi cere
Şi-n stupi lucrează vechiul dor de miere
Şi vânturile primenirii bat.

E ca un fel de rupere de ere
Şi ca un întuneric luminat,
E lupta-ntre femeie şi bărbat,
Ca la un alt scandal pentru putere.

Şi, vai, în tot ce, zilnic, s-a-ntâmplat,
E prea puţin o singură-Nviere.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii umbra mea...

Fii umbra mea pe mâna mea cea dreaptă
O, Doamne-Dumnezeul meu Cel viu
Atâta dor e-n mine şi Te-aşteaptă,
Atâta dor de ce-aş putea să-Ţi fiu.
Atât de mult am stat în închinare
Atât de mult m-ai ascultat din cer,
Atât de multe Ţi-am rămas datoare,
Atât de multe-am îndrăznit să-Ţi cer.

De-atâtea ori Te-ai îndurat de mine
De-atâtea ori nefericirea mea
S-a înălţat cu strigăte la Tine,
De-atâtea ori ai plâns când mă durea.

Şi-atât de mult am înţeles că-Ţi pasă
Că nu mă vrei pe-un drum de suferinţi
Că mi-ai zidit acolo sus o casă
Şi m-ai suit alăturea de sfinţi.

Eşti Împăratul meu, eşti Dumnezeul
Ce m-ai sfinţit 'nainte de-a mă şti
M-ai ridicat şi m-ai ferit de greul
Acestei lumi de fiecare zi.

Eşti umbra mea pe mâna mea cea dreaptă,
Eşti Domnul meu, eşti Domnul Dumnezeu
Te-aştept să vii, tot sufletul Te-aşteaptă,
Ajuta, Doamne, sufletului meu!...

poezie de Adriana Cristea (24 august 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părerea părerii

Uitasem că pe cer sunt stele
De atâtea nopţi cu nor şi ceaţă,
Uitasem că trăiesc o viaţă
De-atâţia ani de zile grele.

Uitasem Luna cum răsare
De-atâtea nopţi întunecate,
De-atâta spus că nu se poate
Uitasem să mai pot se pare.

Că m-am uitat în ochi la tine
Şi m-am trezit ca dintr-un vis;
Mai luat în braţe şi mi-ai zis:
Te strâng de pe cărări străine.

Iubirea mea risipitoare;
Pe care, cât ai căutat...
Ţi s-a părut că m-ai uitat,
Ţi s-a părut că ţi se pare!

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

m-ai primit la sân de-atâtea ori

de câte ori aripile de vis

dumnezăieşte, fato, le-am deschis

cu cei mai puri şi dezinvolţi fiori.

m-ai plimbat plutind până la sori

din galaxii întunecate, de jais,

pe unde-i mort cuvântul: interzis;

la rădăcina variii splendori...

nicio teamă nu m-ar fi rănit,

sărutam din fugă depărtarea

şi treceam ca lancea prin granit;

dar mi-ai ros din inimă, ca sarea...

m-ai primit, dar nu m-ai mai primi;

doar din fiorul mamei de-aş veni!

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Nicolae Vaduva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet în derivă

Mă troienesc părerile de rău
în gândul ce-a-nvăţat de ieri tăcerea,
Suspinul se îneacă-ntr-un izvor
de lacrimi ce adună-n el durerea.

Pe margini de tristeţi îmi sprijin capul,
de-atâtea griji ramân pe gânduri dus,
În locul unde-am rătăcit speranţa
stă timpul meu cu faţa spre apus.

Zbuciumul tremură de-atâta caznă
să-mi strângă albatrosi căzuţi în mare
Şi să-i îngroape-n sufletu-n derivă
ce şi-a dorit doar un crâmpei de soare.

poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destrămate dogme

mă vrea sicriul foamea dintre scânduri
se-aude scheunând în depărtare
şi-mi zgârie timpanele bolnave
de-atâtea împăcări cu şerpii şi de-atâta uitare

căci singură-s cu demonii din mine
şi-am ruginit de-atâta nedreptate
aş vrea să mă-nfrăţesc cu orhideele abstracte
să nu-mi mai simt noianul de păcate

(dac-aş avea din nou piroane în palme
în loc de destrămate dogme
mi-ar râde ochii către Tine
n-aş sta cu uşile închise
de frica morţii care vine)

mi-e trupul lut arid dar fă să crească
un lan de grâu din el cu spice pline
de rugăciuni curate apoi vino
şi scoate Doamne demonii din mine

poezie de Adelina Fleva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân de-atâta lună

Am scris în tinereţea mea nebună,
Ceva ce se întâmplă-abia acum,
Că voi ieşi pe cel din urmă drum,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Era făcut din calcar şi furtună
Oraşu-n care am visat să fug,
Purtând în păr cenuşa mea de rug,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Vai, podurile peste râu răsună,
De-atâta alb halucinant din cer,
Şi simt că mă topesc în ierbi şi pier,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Şi noaptea mea cu moartea mă cunună,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai înviat ca să mă stingi

Cu vocea susurând
mi-ai scos din inimă
venin,
m-ai înviat cu tine
când m-ai găsit
pe vânt,
eram frunză uscată,
eram mormânt
sub crin,
m-ai strâns la piept
şi mi-ai şoptit
că eu îţi sunt descânt.

M-ai înviat cu viaţă
mi-ai curs uşor
prin vene,
luceafărul iubirii
tu
mi-ai aprins cu tine,
- e prea târziu...
dar tu mi-ai spus că mai e vreme,
că flacăra iubirii,
iubirea
o menţine.

M-ai înviat,
mi-ai strâns cenuşa-n legământ,
m-ai desenat femeie,
mi-ai spus:
- Să nu mai plângi!
m-ai îmbrăcat în zâmbet,
dar
azi
sunt iar mormânt,
căci tu m-ai înviat
ca iarăşi

să mă stingi.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu lui Păstorel

Mormântul lui de sub terasă
E totdeauna plin de flori,
Că vine unul cu o "grasă"
De-atâtea ori, de-atâtea ori!

epigramă de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte între noi

E atâta linişte între noi,
A înflorit de-atâtea ploi,
Răcoarea este în noi doi,
O depărtare de noroi.

Noroi uscat de-atâta timp
Pe ochii noştri şi pe chip,
Nu lasă genele să pice
În somn de linişte şi dulce.

E linişte şi ea ne doare
La orice mică răsuflare,
La orice bobocel de floare,
Ce moare de atâta soare.

E linişte şi consolare,
Eu sunt aici şi-n depărtare,
Eu sunt închis în frământare,
Tu cum mai eşti şi ce te doare?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul care leagă

Am găsit cuvântul care-ncepe de la doi
Da!
Am găsit echilibrul deasupra timpului tău
şi m-a cuprins emoţia
pe care am s-o convertesc în extaz
chiar de voi fi prigonită
de-atâtea răni adânci şi arzătoare
pentru că tu mi-ai dăruit ecoul care îmbracă sentimente
şi naşte necuprinsul
tuturor dorinţelor mele,
iubire preaslăvită,
am acceptat
toate anotimpurile încâlcite ale lumii,
cărora tu le-ai dat
sensul, culoarea şi lumina,
schimbând dezastrul clipelor măcinate pentru fericirea mea
întru veşnicie...
Da!...
Sunt a ta şi-am venit în lumea existenţei tale
tu mi-ai dat încă-o viaţă
să mă avânt spre asfinţitul frământat de vise,
acolo unde cerul cade pe pământ,
frumuseţe accesibilă o singură dată...

poezie de Lusiana Drăguşin (23 februarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divin

Mai lasă-mă, Iubire, să te respir în flori
Mireasma ta suavă împrospătează viaţa
Şi ochiul meu să guste aroma de culori
Cu care ne îmbie lumina, dimineaţa.

Cu mirul tău, Iubire, m-ai uns de-atâtea ori
Că m-ai dospit pe mine izvor de viaţă nouă,
Ca trupul meu să fie ţărână pentru flori,
Iar sufletul să fie pentru petale, rouă.

poezie de David Daniel Adam (16 octombrie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult de-atunci

E mult de-atunci, o ştii şi tu,
Era o dulce primăvară,
Când liliacul înflorea
Şi tot atunci, laleaua rară.

Ai apărut ca din văzduh,
Ca un luceafăr ce străluce,
Ce vine de la infinit,
“Zâmbeşte”, stă, apoi se duce.

E mult de-atunci, dar mi-ai rămas
De-a pururi încrustată-n minte,
Te văd mereu în faţa mea,
Şi ieri şi azi, ca mai-nainte.

Cu farmece m-ai cucerit,
Tu! Căprioară milenară,
În suflet mi-ai aprins scântei.
Şi m-ai făcut să ard ca o pară.

Am încercat de-atâtea ori,
Să te urăsc, să uit de tine,
Dar sentimentele sunt tari,
Nu le distrug nici şapte “mine.”

Deşi în multe-mprejurări,
M-ai alungat, chiar sfidătoare,
Crezând în zilele ce vin
Te-am adorat cu mult mai tare.

Iar după fiecare “gest”
Şi-o despărţire furtunoasă,
Citindu-ţi chipul mai speram
Să te-ntâlnesc şi mai frumoasă.

Dar timpul nu m-a ascultat,
S-a scurs cum numai el o ştie,
Iar eu aştept îndurerat
Speranţele să-mi reînvie.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum complice

M-am întrebat de-atâtea ori
De ce mi-aduce soţul flori
Şi am găsit vicleanul rost:
Să nu "miros" pe unde-a fost...

epigramă de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Alexandra Dogaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? Sunt bucuria
din locu-n care m-am născut
când colindam odinioară
de la Bădeni pân' la Maxut.

Şi sunt pământul ce-l călcară
părinţii mei până-n Jiori
de la Scobinţi la Pietroşica
de-atâtea ori, de-atâtea ori...

Eu vin din anotimpuri multe
şi amintiri îmi port în spate
de la Hârlău pe Zagavia
de la Feteşti prin alte sate.

Cine sunt eu? Unul ca tine
ce se întreabă zi de zi
de ce oare inima-mi mai bate,
de ce trăiesc?
Dar pentru ce-aş muri?!

poezie de Dănuţ Cepoi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai dăruit

Mi-ai dăruit o mie de cuvinte
Şi încă-o mie au rămas nespuse
M-ai dus de mână-n locurile sfinte
Mi-ai arătat că toate Ţi-s supuse.
Mi-ai dăruit cântări fără de număr -
De purpură şi trandafiri petale -
Mi-ai prins apoi o mantie pe umăr
Şi m-ai suit în cerurile Tale.

Mi-ai arătat că nimenea nu moare
În adevăr, iubire şi credinţă.
Mi-ai dăruit o lacrimă de soare
Şi m-ai îndepărtat de neputinţă.

Mi-ai spus că sunt de-acum cu Tine una,
Mi-ai întregit din dragoste făptura,
Mi-ai pus pe frunte stelele şi luna
Şi-n mâini mi-ai pus toiagul şi măsura.

Aşa ai vrut să mă iubeşti, Isuse,
Aşa m-ai învăţat să cresc spre Tine
Mi-ai arătat ca toate Ţi-s supuse
Şi că din toate m-ai ales pe mine.

S-au împlinit o sută de cuvinte
Şi încă-o sută stau ca să mai vină
M-ai înălţat în locurile sfinte
Şi mi-ai zidit fiinţa în Lumină...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!