Să fii un fluture pe-o floare

Sunt omul simplu de pe stradă,
Cum deseori am fost numit
De guvernanţi, când ies la sfadă,
Intr-un limbaj de promenadă
Analfabet şi gângăvit.

Dar simplitatea nu acuză,
N-a fost nicicând dăunătoare,
Cuvântul este doar o scuză
Sau poate doar o călăuză
Pentru prostia voastră mare.

Când eşti în fruntea ţării tele
Şi o cufunzi în sărăcie,
Dorind de-aici să faci avere...
Ti-arăţi doar lipsa de putere
Şi o dovadă de prostie.

Şi-n sărăcia asta mare
Cu gândul numai la furat,
Te crezi un fluture pe-o floare,
Prea important si mult prea mare,
Dar eşti o muscă pe-un rahat.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de Marin Bunget
Comentează! | Votează! | Copiază!

Walter Neff: Dragă Keyes, probabil că ceea ce-ţi voi spune va suna ca o confesiune... Mie nu-mi place cuvântul ăsta, vreau doar să te lămuresc în privinţa unui lucru pe care nu l-ai văzut tocmai pentru că l-ai avut în faţa ochilor. Tu te crezi mare şef la creanţe, lupul cel rău al creanţelor... Poate că eşti. Dar hai să analizăm un pic creanţa Dietrichson... accident şi dublă despăgubire. A fost o vreme când erai foarte bun, Keyes, ai zis că n-a fost un accident... ai avut dreptate, n-a fost. Ai zis că n-a fost sinucidere... n-a fost. Ai zis că a fost crimă... ai avut dreptate.

replică din filmul artistic Asigurare de moarte, după James M. Cain (24 aprilie 1944)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este tot ce nu las pe pământ!

Am trecut printr-o lume de dor
Unde taina iubirii s-a stins.
Este totul doar grabă si zor
Spre un ţel... niciodată atins!

Nu mă dor amintiri că le ştiu,
Nici iubiri nu mă dor, că le-am strâns.
N-am sădit, printre zile, pustiu,
Când necazuri au fost, nu m-am plâns.

N-am avut nici prea mult, nici puţin.
Tot ce Domnul mi-a dat, mi-a ajuns.
Călăuză... doar harul divin,
Pe cărări mult prea greu de pătruns.

Doar iubire-am furat cât am vrut.
Pentru mine e tot ce-i mai sfânt,
E esenţa plimbării prin lut,
Este tot ce nu las pe pământ.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că eşti mare, că eşti mic...

Când eşti mic, asculţi de tata.
Când mai creşti, îţi croieşti soarta,
Tot muncind vară de vară,
De cu zori până în seară.

Prea mult nu agoniseşti,
Doar atât cât să trăieşti.
Muncind din greu ai obosit,
Timpul te-a îmbătrânit.

Cam des cerul îl priveşti.
La viaţă nu mai gândeşti.
Aştepţi ceva şi nu ştii ce,
Dar ştii că locul, sus îţi e.

Ai fost copil şi nu mai eşti.
Roata vieţii n-o opreşti.
Asta-i viaţa omului.
Este vrerea Domnului.

După cum se vede treaba,
Muncim şi muncim degeaba.
Că eşti mare, că eşti mic,
Când te duci, nu iei nimic.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, suflet singur...

Ştiu că exişti, căci altfel nu se poate
Când un destin te-a prins în rătăcire.
Să nu te plângi că nu mai e iubire
Şi calcă peste el cu demnitate.

Eu am să pun în drumul tău, o floare,
Tu, suflete, parfumul să-i aduni,
Să construieşti o mare de cununi,
Sfidând singurătatea... când te doare.

Ai stat prea mult în mutele-i tăceri
Din viaţa asta, care-i doar o clipă,
Dezbracă dar... tăcerea care ţipă,
Te-mbracă-n azi şi uită ce-a fost ieri.

Eu am să-ţi fiu cărarea neumblată...
Şi-ai să respiri din umbra mea, mereu.
E timpul să te-mpaci cu Dumnezeu
Şi n-o să mai fi singur nicidată.
Tu, suflet singur...

poezie de Marin Bunget
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iubirea mă acuză

[Underground]

N-auzi freamătul din frunze
Care-ţi spun că îmi eşti far?
Deşi mă ascund în scuze
Doar să ştiu de ai habar

Că-n alai de lăcrimioare
Peste albul zorilor
Îţi soptesc cu-nfiorare
Două vorbe... Te ador!..

Nu simţi cum îşi ţese pânza
Un păianjen pe amor?
Sau cum geme-n valuri briza
Când tăcerile mă dor?

Şi mă-ntreabă trandafirii:
Unde-i cel ce-ţi este drag?
Iar eu împotriva firii,
Îi mint că m-aşteaptă-n prag.

Ei se uită cu mirare
Şi-n petale se desfac
Scuturându-se de floare
Ca să-i ud şi să-i împac.

Deşi-n nori de nedreptate
M-ai acoperit si crezi
Că numai tu ai dreptate
Şi nu vrei nicicum să vezi

Că-n zăpada îndoielii
Numai tu m-ai aruncat,
Când cuvintele spoielii
Le rosteai înfierbântat.

Dar tot eu îţi caut scuză
Când îmi amintesc de far,
Şi iubirea mă acuză
C-am pierdut, al clipei dar.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ai mai sta, când eşti de mult plecat

Totuna sunt veninul şi dulceaţa,
Chiar binele şi răul par la fel,
Eşti conformist şi, totuşi, eşti rebel
Plângând, tu râzi; aşa îţi trece viaţa...

Răspunzi cu "Da!", deşi ai spune "Nu!",
Rămâi pe loc, când tu doreşti să fugi,
Şi-oricât de sincer pari, minciuni îndrugi,
Căci, vai!, tu singur nu mai eşti chiar tu.

Tu furi şi-apoi, căit, tu dăruieşti,
Ai vrea să urli, dar îţi place mut,
Ai câştigat şi, totuşi, ai pierdut,
Pretinzi dreptate, deşi drept nu eşti!

Eşti prea bogat, dar fără căpătâi,
Iubeşti săracii; de fapt, îi subjugi,
Ateu fiind, faci la icoane rugi,
Ai vrea să pleci din gaşcă, dar rămâi...

Prea eşti deştept, când proştii te-nconjoară,
Şi familist, când de la dame vii,
Faci fapte bune, doar când faci prostii,
Eşti înăuntru, doar când eşti... afară.

Eşti extremist, când vrei să fii de centru,
Tu, om de dreapta, eşti de stânga - vai!,
E ca şi cum în Iad ai fi în Rai,
Eşti "contra", mai întâi, şi apoi "pentru".

De ce-ai mai sta, când eşti de mult plecat?
Nimeni nu vrea de tine să mai ştie,
Doar Dumnezeu, se pare, te-a iertat
Şi vrea să te redea pe tine ţie!

poezie de Dumitru Sârghie din săptămânalul "Linia întâi" (9 noiembrie 2012)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt, cuvinte

Să nu crezi în cuvinte care ţipă
Că sunt cuvinte-nvolburate!
Să crezi, doar în cuvintele-aripă
Ce te ridică peste toate!

Să nu crezi în cuvinte care plâng
Că sunt aidoma cuvinte-moarte!
Să crezi, doar în cuvintele-lumină
În raza lor venită de departe!

Să nu crezi în cuvinte care taie
În carnea vie-a sufletului tău!
Să crezi, doar în cuvinte-vâlvătaie
Ce te ridică pân la cer mereu!

Să nu crezi în cuvinte ce strivesc
Un fluture, o inimă, o floare!
Să crezi doar în cuvânt dumnezeiesc,
În râul limpede şi-n mare!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul "normal" continuă să se schimbe pe măsură ce devii mai educat şi înveţi lucruri noi. Dacă ai afla că toţi criminalii sunt creaţi de societate nu ai mai vrea să-i bagi în puşcărie. Ai corecta acea parte a societăţii care produce criminali. Ce este un "criminal"? Păi, pe vremuri, ei au spus că un criminal este o persoană care a luat ceva ce deţii tu fără permisiunea ta. Vrei să ştii care este noua definiţie a unui criminal? Cineva care a fost prins. Gândeşte-te la asta. Este mai apropiată de adevăr nu? Aşa că, dacă faci lucruri criminale şi nu eşti niciodată prins tu nu eşti niciodată un criminal. Aşa că toată ideea de criminal este un rahat pentru că toţi politicienii sunt criminali. Toţi soldaţii ucid. Ei nu sunt numiţi criminali. Ei sunt numiţi apărătorii ţării. Când am furat pământul indienilor am fost criminali. Am omorât o grămadă de indieni. Dar nu am fost consideraţi criminali pentru că ceea ce zice naţiunea că eşti aia eşti.

citat din Jacque Fresco
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursule, te rog să ne ierţi

Noi oamenii mereu greşim
Prin viaţa dură când păşim.
N-avem oameni la putere
Să facă ceea ce se cere!

De se taie vreo pădure,
Ai şi zmeură şi mure.
Vei avea şi căprioare,
Adăpost ferit de soare.

Îţi plac prunele şi mierea,
Iar oamenilor averea!
Dar foarte mulţi nu prea gândesc,
Căci cu tine nu se-ntâlnesc!

Iar coloana vertebrală
E problema-n astă ţară!
De s-ar întâlni vreodată,
Ar schimba a ţării soartă!

Să te privească drept în ochi,
Iar tu pe loc să îi deochi,
De vorbit să nu mai poată,
Uitând ce au furat veodată!

Ursule cu blană fină...
Doar omul este de vină:
Selecţie nu se mai face...
Te înmulţeşti precum îţi place!

Toată lumea se pricepe
Să dea sfaturi când începe!
Unde sunt specialiştii,
Să-i întrebe jurnaliştii?

La o consangvinizare
Se pierd trofee de valoare.
Tu eşti mai şmecher din fire,
Adaptabil, ca însuşire.

E mai uşor să scotoceşti,
Pe drumul mare să cerşeşti
Decât să prinzi vreun mistreţ,
Iar prin porumb eşti îndrăzneţ!

Ai omorât prea mulţi oameni,
Criminalilor te-asemeni!
Legiuitorii te ajută
Dar te duc doar spre derută!

Vrei ca un rege să trăieşti?
Trebuie să te potoleşti!
Lasă omul să trăiască,
Dar şi oile să pască!

Noi avem păduri frumoase,
Cu produse dulci, gustoase,
Dar voi prea mult v-aţi înmuţit,
Pe omul bun l-aţi încolţit!

Daţi o tură prin PARLAMEMT,
E loc destul de agrement!
Poate găsiţi vreun guraliv
Gesticulând pe-un portativ!

poezie de Arpad Toth
Adăugat de Galaxy
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua ta

La fel ca vremea de afară,
Tu eşti şi ploaie, eşti şi soare...
Furtună matinală, sau briza de seară,
Static şi în mişcare.

Controversat... iubit, respins,
Eşti în mixaje de culoare...
Când prea comod, când prea aprins,
Când mult prea slab, când mult prea tare.

Enigmă spuseră mai mulţi;
Sau poate n-au spus, n-au gândit...
Trist e, că doar pe-aceşti saluţi,
Pe ceilalţi, gonind răstit.

Şi cât de mare ironie de ai privi în cine eşti!...
Nu cred că-ţi place tot ce-ntâmpini
În al tău timp ce nu găseşti;
Deschide-ţi ochii la răspântii!

Un paradox în rătăcire; tu cum te defineşti?
Nu cred că ştii... şi nici n-ai timpul,
Să poţi opri aflând ce eşti
Analizându-ţi corect simţul.

Astăzi, o nouă zi se-aşează
Pe calendarul tău cu stele...
Vine cu grabă şi marchează
Anul ce-a zburat, furat de rândunele.

La fel ca vremea de afară,
Între furtuni şi cer senin
Te regăsesc tot într-o gară...
Oare, mă-aştepţi ca eu să vin?...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt Dumnezeiesc

Să nu crezi în cuvinte care ţipă
Că sunt cuvinte-nvolburate!
Să crezi, doar în cuvintele-aripă
Ce te ridică peste toate!

Să nu crezi în cuvinte care plâng
Că sunt aidoma cuvinte-moarte!
Să crezi, doar în cuvintele-lumină
În raza lor venită de departe!

Să nu crezi în cuvinte care taie
În carnea vie-a sufletului tău!
Să crezi, doar în cuvinte-vâlvătaie
Ce te ridică pân la cer mereu!

Să nu crezi în cuvinte ce strivesc
Un fluture, o inimă, o floare!
Să crezi doar în cuvânt dumnezeiesc,
În râul limpede şi-n mare!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoaşterea Necunoscutului este pierderea cunoscutului cât şi a cunoscătorului. Acum fii atent ce frică crăcănată apare în minte când citeşti asta? Nu-i aşa că nici măcar nu bănui că nu ai fost născut vreodată? Doar Dumnezeu, Sinele e Real, pentru că nu e temporar. Toate formele din visul numit "veghe" sunt ireale pentru că sunt temporare. Tu eşti Dumnezeu, Sinele, dar în om te-a schilodit mintea când ai învăţat gândul fals rădăcină numit "eu".

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Tu de unde vii? Hai spune!
Din ce univers? Ce lume?
Prea eşti altfel... diferit,
Prea iubeşti şi eşti iubit

Sau te pomeneşti, că oare,
Ce-i uman nu te mai doare?
Şi cum faci? Care-i secretul?
Poezia? Menuetul?

Îmi furi teama, îmi dai vise,
Îmi scrii poezii nescrise,
Îmi zâmbeşti, ce zâmbet ai!
Şi nu-mi ceri nimic... doar dai

Nu ştiu cum... de ce exişti
Printre cei ce sunt prea trişti?
Poate eşti o amăgire,
Doar o stare, o trăire

Tu eşti... oare? Eşti real?
Am uitat tot ce-i banal...
Simt un freamăt, existenţă,
Poate vis... dar ce prezenţă!

Eşti doar sufletul oftând,
Mă alini, te port în gând,
Eram ieri fără un mâine...
Mulţumesc, mă simt mai bine!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult se-ndreptăţeşte omul...

Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat
Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat
Că n-a nedreptăţit pe nimeni luând ce nu era al lui.
Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.
Se poate n-a ucis cu parul, se poate n-a furat comori,
Dar cu cuvântul şi cu ura el n-a ucis, de-atâtea ori?
Se poate n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui,
Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui?

Se poate n-a făcut păcate cum face orice vinovat
Dar când putea să facă-un bine şi nu-l făcea, n-a fost păcat?
Când el vedea că alţii sufăr bolnavi şi singuri şi trecea
Şi-ar fi putut să facă-un bine dar n-a făcut, el ce făcea?

Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui
Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci
Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut
Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am făcut.

O, nu te-ndreptăţi pe tine că n-ai aprins şi n-ai furat
Că este decât toate-acestea un mai amar şi greu păcat:
Acela de-a nu face bine când ştii şi poţi trăind mereu
Mulţi credincioşi o să-i alunge, pentru acesta, Dumnezeu.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul meu

Când am fost ură am fost mare,
Dar astăzi, cu desăvârşire
Sunt mare, căci mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.

Eşti mare când n-ai îndurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ţi-este inima iubire,
Când ţi-este sufletul iertare.

Ştiu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viaţă trecem în neştire,
Dar mângâierea e-n iubire,
De-ar fi restriştea cât de mare,

Şi înălţarea e-n iertare.

rondel clasic de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor, Rondelurile pribege (1927)
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre "Nimic",

"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Şi, înainte de explozie,
Ce a explodat?

Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul – ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)

Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Şi dacă e "gol" –
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?

Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârşit,
Doar "suspendată clipă" – infinit?
Şi dacă Nimicul e pur şi simplu – nimic
Din care a apărut acest infinit?

Nu sunt savant, şi nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu ştie şi nici n-a ştiut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Ştiu că nu ştiu nimic".

poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult prea îndrăgostită...

Au fost şi vremuri când fredonam iubirea...
Au fost şi clipe când mult o blestemam!
Lacrimi s-au unit din despărţirea
Unei iubiri la care tot speram.

Au fost şi timpuri când am atins un soare,
A cărui lumină m-a orbit...
Şi m-am lăsat purtată de chemare,
Cu tot ce am avut, am dăruit!

Au fost momente când te uram în şoaptă,
Când mă uitai în colţ şi te plimbai,
Prin colţuri de lume fără plată,
Parcă uitând de mine că m-aveai!

Au fost şi ceasuri cu prea multe oftaturi,
Din multe file ce-am rupt din calendar...
Şi-am studiat din foarte multe laturi
Ce-mi eşti, ce-ţi sunt... într-un orar.

Şi la final, din ecuaţie reiese,
Că nimeni şi nimic nu poate şti...
Ce lucruri sunt cernute şi alese
Ce le-ntregeşte, sau a le risipi.

Mult prea uimită şi aşteptând răspunsul,
Mă otrăvisem cu prea multe speranţe...
Prieten aliat mi-era doar plânsul,
Şi inima străpunsă doar de gloanţe...

Vor fi şi vremuri când voi cânta iubirea...
Şi va veni şi ceasul să zâmbesc!
Sunt ce am fost şi nu mă pierd cu firea,
Eu ştiu numai să strălucesc!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă din întâmplare

Ţi-am scris demult
într-o scrisoare
ce mult iubirea ta
mă doare
simţeam că totu-n jur
dispare
în mine se usca
floare de floare...
trecut-au luni
fără de soare
când nu vedeam
lumina-n zare
iar azi privind în urmă
mi se pare
ca preţul ce-am plătit
a fost prea mare
zile pierdute,
lacrimi amare,
pierdutele clipe
de sărbătoare
si viaţa mea era
doar clipe de-tristare,
iar dacă azi
când iar e soare
mi-e dor de tine
într-o clipă de uitare,
de scap o lacrimă
din întâmplare
să nu crezi că mai simt
acea iubire mare
e doar o amintire
de-un zâmbet trist
o-mbrăţisare
că azi când te-am zărit
în gara mare
în ochii tăi
a răsărit o floare

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Explicaţie maternă

Printr-o banală întâmplare,
Adela, rumena fetiţă,
Tot se-ntreba la grădiniţă,
Cum este când eşti fată mare?
Ea admirase cu candoare,
Pe câte-o tanti cu fustiţă,
Cu pedichiură şi codiţă,
Şi tocuri cui ispititoare
Dorind urgentă rezolvare,
Îi puse mamei o-ntrebare
Iar buna mamă, cu răbdare,
Fetiţei sale îi explică:
Iubita mea, tu, fată mare,
Eşti doar acuma, când eşti mică!

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!