Dincolo de deal

Plec pe jos de la fântână
Cu Bunică-mea de mână,
Eu, cu paşii mici, mărunţi
Ai bunicii, obosiţi.
Peste deal, ca-ntotdeauna
Ne însoţeşte lumina
Caldă şi îmbietoare
Dată de raza de soare
Lacrima dată de rouă
Umezeşte ochi de floare,
Ne mai transmite şi nouă
Ambianţa de răcoare.

***

Zarea, până-n orizont
Cu al florilor tumult
Farmec şi parfum mai mult,
Aducând la fiecare,
Voie bună, încântare.
Glas de ciocârlii ascult,
Doina lor mă cucereşte
Urcă-n slăvi frumosul cânt.
Coborând se odihneşte
Peste pajiştile-ntinse

Cu petale de flori ninse
Adunăm punând în sac
Numai plantele de leac
Ştiute de multă vreme
De pe lunci, de pe poiene,
Ca prin harul lor divin
Ne-ajută sănătoşi să fim.

***

Iar în lanul auriu
Ce se-nalţă către brâu
Se-nclină spicele de grâu
Unduite ca un râu.
Buna vede cinci cosaşi,
Doi veniţi de la oraş
Într-un foşnet blând aleg
Spicele şi cad polog.
Vin din urmă fetele, băieţii
Le strâng snopi şi fac cârstăţi.
Tulpinile rămase-s triste
Pe pământ vor să reziste.

***

Mai înţeapă câteodată
Câte-o talpă nerodată
Atenţionând pe orişicare
Să le calce cu răbdare

Că-s rănite şi le doare.
Alcătuiesc un covor
Compact şi convingător.
Până ce soseşte plugul
Lacom şi fără-un cuvânt
Plugarul cu meşteşugul
Să le-ntoarcă în pământ.

***

Eu, văd venind din răsărit
Cum Moş Gheorghe-a povestit
Sunt în rând ca cinci feline
Graţioase, cinci combine
Ochii mari şi-au luminat
Şi mă privesc din înalt
De la prânz şi până seara
Întregul lan de secară
A secerat şi a treierat
Greierii cum sunt vestiţi
Pe-ntregul câmp risipiţi
În concerte neîntrecuţi
Când e linişte deplină
Serile sub clar de lună,
Într-un mod simplu, decent
Cheamă noaptea la concert.

***

Şi-i concertul întrerupt
De-un solist necunoscut
Face multă gălăgie
Fără nici o armonie,
Făr-a prinde chiar de veste,
Câmpu-ntreg îl cucereşte
"Trupa" cea de cinci tractoare
A sosit câmpul să-l are.
Sunt cinci fumători de pipă
Porniţi liniştea s-o rupă.

***

Controlor de calitate,
Agronom e Carul Mare
Şi-n a nopţilor răcoare
Stă de veghe la tractoare!
Greierele scos din casă
Nici o şoaptă nu mai scoasă
Doar privi la brazda-ntoarsă.
Când Moş Gheorghe nu mai este
Visul său se împlineşte
Numai după un sfert de veac.
Moşul a plecat sărac.
Eu, mi-l amintesc cu drag.

***

Fără cânt de greier şi ciocârlie,
Zarea pare mai pustie
Chiar şi alte zburătoare
Alungate sunt de chimicale.
Eu, mai sper să fiu de faţă
Să văd câmpul plin de viaţă
Crângu-ntreg să fie-n floare
România-n sărbătoare
Gătită ca o mireasă
Din frumoasă, mai frumoasă!

poezie de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem ziarul de la ora cinci (lui Dan Costinaş, care ţine singur pe net "Ziarul de la cinci")

Vremurile sunt aşa cum sunt
Coborând în stradă omul intră-n clinci
Dar veniţi la noi, tânăr sau cărunt:
Noi suntem ziarul de la ora cinci!

Salvarea e încă departe
Fărâma de viaţă spânzură-ntr-un vinci
Vă deschidem uşa, v-aşteptăm în prag:
Noi suntem ziarul de la ora cinci!

Măscăricii-au coborât în stradă
Cu flaşnete, goarne şi tilinci
După ei dau buzna fripturişti grămadă
Noi suntem ziarul de la ora cinci!

S-a trezit românul dintr-un vis urât
Lepădând iţari, nojiţe, opinci
Şi nu-l mai prostesc ei, numaidecât
Noi suntem ziarul de la ora cinci!

Slobod internetul pentru fiecare
Doar un simplu clik şi ieşiţi din clinci
Noi suntem o oază dulce de răcoare,
Noi suntem ziarul de la ora cinci!

poezie de Ion Untaru din manuscris (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ora cinci dimineaţa

E ora cinci dimineaţa
Şi aerul e curat.
Lumea îmi pare un paradis
Plin cu flori de mac.

E ora cinci dimineaţa
Şi soarele a răsărit.
Eu mă spăl pe faţă
Şi mă simt fericit!

E ora cinci dimineaţa
Şi aud cum cântă o ciocârlie.
Inima îmi tresaltă în piept de atâta bucurie,
O, ce dulce melodie.

Iarba e cu rouă şi soarele e pe cer.
Se naşte o zi nouă
Şi eu iubesc şi sper.

poezie de Vladimir Potlog (26 iunie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpul vieţii

Nu e câmpul numai flori şi nici iarba mereu verde,
Dar cu sufletul şi gândul, amintirea mi se pierde
Aveam câmpuri şi poieni, ale mele, necălcate
Doar de vânt şi ploi şi soare, sub călcâie mângâiate
Şi le săruta apusul, cu acelaşi chip de lună,
Peste tot şi peste toate, liniştea era stăpână
Mi-erau paşii mărunţei şi credeam că voi rămâne,
Prunc ce-şi numără petale şi doar floarea mi-e pe urme
Nu e câmpul numai rouă, că mi-o soarbe, soarele
Eu n-ajung să strâng frumosul, nu mă duc picioarele,

Şi privesc cu ochii minţii, dincolo de flori şi iarbă
Cu acelaşi drag de viaţă, inima mereu aleargă
Şi simt moliciunea ierbii, tresărind sub trup matur,
Eu mă fac poieni cu floare şi doar pacea mi-e în jur
Am cuprins cu braţele, Universul şi mi-e bine!
Înfloreşte pretutindeni, rodul semănat de mine
Vor fi guri ce clevetesc şi m-or osândi la moarte,
Dar nu-mi pot lua gingaşul şi nici gândul, nu se poate
Şi din altă lume eu, mă întorc să calc poteci
Şi voi bea seninul vieţii, alte sute, alte zeci
Cresc şi înflor pe negândite, miliardele de flori,
Eu zâmbesc cu răsăritul, de oricâte-mi dau fiori
Că vrea cerul să cunosc, gingăşie şi miresme,
Câte-mi sunt nemângâiate, viaţa uşurel le-o cerne
Şi voi fi un câmp şi floare, cât mai ştiu privi un soare,
Toate sunt orânduite, toate-mi sunt nemuritoare!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liliac din zi de mai

Ai strâns în petale atâta culoare
Tot violetul din apusuri de soare,
Şi parfum delicat, dulce ameţitor,
Purtând în el magia nopţilor de dor.

Catifelate flori cu aromă divină
Farmecul lor îmi face ziua senină,
Îmi pare că sunt într-o grădină de rai
Când te privesc drag liliac din zi de mai.

De ce te iubesc atât... floare aleasă
Plină de rouă îmi pari cea mai frumoasă,
Crengile par candelabre în catedrale,
Ofrandă... pentru preotese vestale...

poezie de Sofia Doina Gavrilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte-mă

Minte-mă că mă iubeşti,
Că sunt totul pentru tine
Şi nu poţi să mai traieşti,
Nici o clipă... fără mine.

Minte-mă că ţi-am lipsit,
Că îţi sunt cuibar de vise
Şi că-n mine te-ai topit,
Când ferestrele-s deschise.

Minte-mă că ţii la mine,
Că-ţi sunt înger şi ispită
Şi că-n nopţile senine,
Numai eu... îţi sunt iubită.

Minte-mă că-s răsăritul,
Că sunt raza ta de soare,
Liniştea şi infinitul,
Minte-mă că îţi sunt floare.

Minte-mă că mă mai vrei,
Că-ţi sunt soarele şi luna
Şi parfum din flori de tei,
Că doar eu îţi sunt stăpâna.

Minte-mă că nu mă minţi,
Că-ţi sunt clipa aşteptată
Şi dorinţele-ţi fierbinţi,
Chiar şi lacrima curată.

Minte-mă ca îţi sunt dragă,
Că-ţi sunt demon şi păcat
Şi că-n buzele-mi de fragă,
Ai găsit ce-ai căutat.

Minte-mă că sunt frumoasă,
Că doar eu te-nnebunesc
Si că vrei să-ţi fiu mireasă,
Veşnic, EU, să te iubesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să merg la o plimbare

Şi te privesc cum te îndepărtezi,
Intri într-un tunel din ce în ce mai întunecat,
Al cărui capăt nu-l văd
Şi-ţi văd chipul umbrit,
Cum milioane de alte figuri,
Îmi intră în raza vizuală
Şi tu te adânceşti într-o tăcere,
Tot mai puternic răspândindu-se,
De jur împrejurul acestui întuneric.
Dar oare tunelul care te absoarbe,
Nu se întunecă asemenea conştiinţei tale?
E linişte... Câteodată aş zice că e chiar prea multă,
Dar îmi amintesc că nu se mai aflase,
De tare multă vreme pe aici
şi o consider atunci Binecuvântată.
Însă nu pot opri întrebările să-mi alerge
Din cap până în picioare,
După care se îndreaptă spre tine,
Şi toate au un singur ţel,
Şi apoi mă întorc spre linişte
şi mă opresc spre a o asculta.
Şi e atâta soare în jur, alergând
cu un singur cuvânt în braţe, ca un disperat:
SPERANŢĂ
Ar trebui să merg la o plimbare.
E o vreme aşa frumoasă!

poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte-mă

Minte-mă că mă iubeşti,
Că sunt totul pentru tine
Şi nu poţi să mai trăieşti
Nici o clipă... fără mine.

Minte-mă că ţi-am lipsit,
Că îţi sunt cuibar de vise
Şi că-n mine te-ai topit,
Când ferestrele-s deschise.

Minte-mă că ţii la mine,
Că-ţi sunt înger şi ispită
Şi că-n nopţile senine,
Numai eu... îţi sunt iubită.

Minte-mă că-s răsăritul,
Că sunt raza ta de soare,
Liniştea şi infinitul,
Minte-mă că îţi sunt floare.

Minte-mă că mă mai vrei,
Că-ţi sunt soarele şi luna
Şi parfum din flori de tei,
Că doar eu îţi sunt stăpâna.

Minte-mă că nu mă minţi,
Că-ţi sunt clipa aşteptată
Şi dorinţele -ţi fierbinţi,
Chiar şi... lacrima... curată.

Minte-mă ca îţi sunt dragă,
Că-ţi sunt demon şi păcat
Şi că-n buzele-mi de fragă,
Ai găsit ce -ai căutat.

Minte-mă că sunt frumoasă,
Că doar eu te-nebunesc
Si că vrei să-ţi fiu mireasă,
Veşnic, EU, să te iubesc.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Ce dulce eşti când porţi maramă!
Eşti chiar cea mai frumoasă mamă,
Din toate câte sunt pe-acest pământ.
Ce drag îmi este chipu-ţi sfânt!

Mamă,
Eu sunt doar o mică floare,
În frumoasa ta grădină.
Tu eşti cel mai mândru soare,
Care mie-mi dă lumină.

Mamă scumpă, chip blajin,
Azi, în plină sărbătoare,
În faţa ta adânc mă-nchin,
Şi-ţi aduc în dar o floare.

Chipul tău, măicuţă bună,
În tot locul mă-nsoţeşte.
Şi veghind sub clar de lună,
El de rele mă păzeşte.

Acuma, când intru-n viaţă
Tu mă luminezi mereu.
Îmi dai o bună povaţă
Ca să luminez şi eu.

Mamă,
Îţi urez prin vremi să treci
Ani la număr, nouăzeci!
În viaţă multă, multă sănătate!
Fericire şi noroc în toate!

poezie de Dumitru Delcă (10 februarie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o beţie

Ciudat îmi pare după noaptea asta,
Când am venit beat-turtă pe la trei,
Că îmi vorbeşte drăgăstos nevasta
Şi nu mă ceartă ca de obicei...

O simt cum tainic iarăşi mă seduce,
Zâmbeşte galeş, fără vreun cuvânt,
Şi văd uimit cum prânzul mi-l aduce
Chiar pân' la pat... de parcă aş fi sfânt;

Iar seara, când o văd provocatoare
Şi-n poală mi se-aşează surâzând,
Mă lămureşte clar, cu încântare,
Ce am făcut c-o seară mai curând...

Cum n-am lăsat-o nici să mă dezbrace,
Sub jurământ solemn " că-s însurat...
Şi chiar de-s beat, prostii eu nu voi face
Că nu am eu, nevastă de-nşelat..."

Constat c-atunci când sunt într-o dilemă,
Ajung să recunosc cum că femeia,
Când multe par absusde, fără temă,
Găsesc prin ea şi liniştea şi cheia.

pamflet de Elena Leach din Parodie după poezia FRUNZELE de George Stanca
Adăugat de Elena Leach
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun în Dorobanţi

Sub aripa anilor ce zboară,
Moşul vine, iată-ncet coboară
Şi cu opinteli de alea, bătrâneşti
A sosit acum şi-n Bucureşti.

Fără a avea în pungă nici măcar doi şfanţi,
Poposeşte dânsul chiar în Dorobanţi,
Unde, ce minune, aţa parcă îl atrase
La apartamentul unu, cinci şi şase.

L-am poftit înuntru ca să intre-n casă
Şi a fost rugat să stea cu noi la masă.
Iar familia aceasta, Culman parcă-i zice
Fără nici măcar ca să se explice
I-a pus dinainte fel de fel bucate,
Să mănânce dânsul chiar pe săturate.

Am mâncat de toate, chiar şi o piftie
Şi o sărmăluţă, caldă, aurie,
Apoi o friptură bună, de purcel,
Stropită din plin cu vin brumărel.

Cozonac, fursecuri şi cafea turcească
Şi o inimă mare, mare, românească...
Moş Crăciun, bine c-ai venit
Şi că nici acuma nu ne-ai ocolit

Suntem tot noi, ăia de acum un an,
Mai bătrâni o leacă, fără nici un ban
Şi bolnavi o ţâră, o ţâră mai mult...
Unde-i oare vremea ceea de demult?

Când pe toate le luam mai uşor
Şi tot ce făceam era mai cu spor?
Dar nu-i bai, bătrâne, le-om trece pe toate,
Că de aia e românul, ca să le supoarte.

poezie de Corneliu Culman din Nişte poezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorul străin, flămând cum era, nemaiaşteptând multă poftire, se aşază jos lângă cei doi, şi încep a mânca cu toţii pâne goală şi a be apă rece din fântână, căci altă udătură nu aveau. Şi mănâncă ei la un loc tustrei, şi mănâncă, până ce gătesc de mâncat toate cele cinci pâni, de parcă n-au mai fost.

Cinci pâni în Ion Creangă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a putea să învăţăm mai cu uşurinţă constelaţiunile, vom începe cu cele cari nu răsar şi nu apun, numite circumpolare. Ursa Mare, sau Carul Mare e constelaţiunea cea mai cunoscută şi cea mai uşor de găsit pe cer, din cauza formei ei curioase. De obicei sunt cunoscute numai şapte stele ale Ursei Mari şi anume α, β, γ, δ, ε, ζ, η, dar stelele Ursei Mari sunt mult mai numeroase. Mai trebuie să ştiţi că cinci din principalele stele ale Ursei Mari şi anume β, γ, δ, ε şi ζ au aceeaşi mişcare în spaţiu, formează acelaşi sistem stelar, pe când toate celelate sunt străine de acestea cinci.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ochi de înger

Privesc în ochi, un înger alb, un înger luminos!
În ochii lui văd ceru-n rai, un rai aşa frumos!
Vreau să-l ating, el stă pe nori, pe norii de zăpadă
Încet cad râuri de lumină, încet, într-o cascadă!

Ochii n-au văzut, vreodată, vreodată, o altă lume
Lumea lor! Ce-i lumea lor, cine ar putea spune?
Lumea noastră-i lumea noastră, aşa de colorată!
Dar lumea lor, în lumea lor, mult prea minunată!

Se văd culori, ce curg, vărsate, vărsate în lumină
Pe-o mare de tăcere şi-o linişte deplină
Doar cerul înstelat, el ştie să-ţi vorbescă
Ce visul nu cuprinde, nici mintea omenească!

Dincolo de nori e cerul, dincolo de cer e noapte
Unde gândul nu mai zboară şi cuvintele sunt şoapte
Şi din noapte poţi ajunge, până-n răsărit de soare!
Unde vântul nu mai bate şi nimic nu te mai doare!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un compas

moto: S-a făcut aproape ora cinci
Întunericul s-a risipit de tot
Cari în spate lucruri şi le-mpingi,
Toată viaţa, ca un idiot!
------------------------

Dacă nu mănânci o trântă,
Nu poţi să obţii ce vrei
Şi nici pasărea nu cântă,
Altceva pe limba ei

Daţi-mi numai un compas
Fără să greşească gradul
Şi vă-ntorc eu lumea într-un ceas,
Mai ceva ca Stalingradul

Şi să nu mă scoateţi din sărite
Zicea săritorul la trapez
Că dacă-mi iau zborul din termite,
N-o să mai aterizez!

A zburat la circ o fiară
Fără vreun amendament
Avionul tău de seară,
Este de bombardament

Este ora cinci şi zece:
M-am uitat la termostat
Fierbinţeala lumii trece
Dintr-un stat într-un alt stat

Nici un lucru nu atârnă
Până la pământ degeaba
Când te-nhami să cari o bârnă,
Nu mai cochetezi cu graba

Nu mai da cu cai în mine
Când asculţi muzici de Bach,
Calul de bătaie ţine
Cât remiza la un şah

Nici un cal, nici altă piesă
Nu vor fi căluţi de mare
Adâncimea e, prinţesă,
Doar o simplă adunare

poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a spus să ne imaginăm că Dunărea, trecând prin Bărăgan, este ca o panglică azurie, care strânge buchetul la un loc, după ce împletise în ea alte panglici: Oltul, Siretul, Prutul; că Dobrogea cea verde reprezintă tulpinile florilor muiate în apa mării, iar câmpiile care înconjoară ţara cu verde-viu sunt frunzele florilor aşezate pe margine, în timp ce la mijloc, galbenul, roşcatul, albastrul reprezintă fiecare câte o floare. Florile sunt, fiecare din ele, deosebite. Sunt flori aspre din Carpaţi; sunt altele, flori de oraş, salbe de flori proaspete, răsădite şi crescute din sensibilitatea noastră de azi; sunt flori de câmp şi de lacuri, flori de viţă de vie şi flori de grâu. Cu toate însă sunt nemuritoare şi aşezate de multe, multe veacuri împreună, ca să ne fie nouă patrie. Ne-a mai spus că nici o altă ţară de pe harta lumii nu seamănă atât de mult cu un buchet de flori şi că trebuie să fim mândri de frumuseţea nemărginită a pământului nostru.

Ana Blandiana în Buchetul de flori
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea nu pierde nimic

MAREA este întinsă.
Marea îmbrătişează ţărmul din Chesapeake, sub soarele apusului,
şi ultima stea, dimineaţa, deasupra culcuşurilor de stridii,
şi bărcile întârziate-n larg ale oamenilor singuri.
Cinci case albe pe-o fâşie îngustă de pământ... cinci zaruri în căutarea şansei.

Nu demult... marea era întinsă...
Iar astăzi marea nu a pierdut nimic... ea păstrează totul.

Sunt înnebunit după mare.
Fac cântece despre mare, plâng toate plânsetele mării,
am uitat atât de multe cântece-ale mării şi-atât de multe plânsete-ale mării.

Sunt înnebunit după mare.
La fel, cei cinci oameni cu care-am împărţit, odată, un peşte fript
într-un cort din prelată pe timpul unei furtuni de nisip.

Marea ştie mai multe despre ei decât ar putea şti vreodată ei înşişi.
Ei ştiu doar cum îmbrăţişează marea şi că nu-ţi mai dă drumul niciodată.

Marea este întinsă.
Marea trebuie să ştie mult mai multe lucruri decât oricare din noi.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogata de Jos - flori în Coastă

Fermecat de gingăşia
Florilor de primăvară
Îmi văd iar copilăria
Trăită demult la ţară

Îmi văd satul meu natal
Cum în soare străluceşte
Şi eu cum urcam pe deal
În pădurea unde creşte

Jioreaua cea albastră
Chiar şi breavănul apoi
Căci Bogata e a noastră
Şi în soare şi în ploi

Vai cu câtă gingăşie
Jiorelele-şi scăldau
A lor floare-n armonie
Privirea de mi-o furau

Coasta cea cu jiorele
Parcă flutură în vânt
Gingăşia lor spre stele
Dar crescute din pământ

Am găsit şi jiorele
Albe albe ca zăpada
Ascunzând farmecu-n ele
Puţine— nu cu grămada

Cele roşii chiar mai multe
Îns-albastrele umpleau
Chiar şi tufe nevăzute
Cu vântul se sărutau

Căci atâta gingăşie
Radia atunci din ele
În mireasma lor cea vie
Şi-n petalele rebele

În Ardeal— un sat frumos
Aşezat în lung de vale
E Bogata mea de Jos
Unde-mi taie gândul cale

Sat şi floare ardeleană
Pe lambriuri mici de vânt
Parcă simt a ta mireasmă
Adusă azi prin cuvânt

Bogata pe aripi fine
De vânt şi de povestiri
Văd Ardealu-ascuns în tine
În atâtea amintiri

Ciocănaşii de la Dâmburi
Tresar parcă într-un vis
Unduind în dese rânduri
Petale ca-n paradis

Podu Lacului se-ntinde
Pân" la Citera la poale
Şi privirea mi o prinde
Vântul doar cu aripi goale

Înspre Bărc dacă te-ndrepţi
Râpile le vezi departe
Şi de ajungi Între Acăţi
Să vezi Jiile ai parte

Şi Imaşu cel din sus
În faţă şi se întinde
Pân" departe-nspre apus
Întreg—ochii ţi-l cuprinde

Dar pe Citera urcând
O bucată bună bună
Unde oile păscând
le-am păzit şi eu în turmă

Ogrădeasa o s-o vezi
cum în faţă îţi apare
cu păşunile ei verzi
zâmbind însăşi ca o floare

Zgleamănul departe-n stânga
îţi urează-un bun venit
amintindu-ţi însuţi turma
cum pe acolo ai păzit

de pe Citera de sus
Cetăţaua Vadului se vede
gingaş deal cum alte nu-s
pân" la vârf de-un verde verde

Ogrădeasa mers frumos
Cântec scump de ciocârlie
Din Bogata cea de Jos
s-o vezi azi ce te îmbie

pe acolo am umblat
turma să îmi păşunez
când eram un mic băiat
cătam umbra să m-aşez

la Halauă pe imaş
ciocârlia când cânta
eu micuţul ciobănaş
mioarele ce-şi păştea

păşuni scumpe din Ardeal
de sub aripa privirii
până sus şi După Deal
pe cărarea amintirii

bogata eşti vis frumos
ţesut astăzi în Ardeal
din Lazuri până în Dos
pe al amintirii mal

poezie de Ioan Daniel Bălan (31 martie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uragane de seară

Vântul şuieră peste zăpezi în vară,
apele sunt mai mari decât aseară,
poduri cad, copacii nu au ramuri,
e vijelie, casele nu mai au geamuri,
averile se sfâşie într-un tumult,
doi ochi ascunşi mă roagă să-i ascult.

Chiar marea blândă devine inamic,
sunt atâtea că nu mai este nimic,
plâng florile, izvoarele sunt râuri,
pe ape vin trei pui pe două scânduri,
un acoperiş în vale o să ajungă,
clopotul cântă din lovituri în dungă.

Cuvinte alese latră fără adaos,
rimele se bâlbâie într-un haos,
prin amalgamul de nori neobosiţi,
unde de minute suntem părăsiţi.

Din ochii trişti mai cerem o secundă,
să revedem o copilărie plăpândă,
vin uragane şi viscole cam neplăcute
peste noianul de păcate nerecunoscute.

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uit că fără tine nu mai pot

Chiar dacă altuia îi sunt mireasă,
Cu-al tău sarut, eu veşnic mă voi îmbrăca,
Şi-atunci, când dorul, pe suflet mă apasă
Eu, pe sub piele port, iubirea ta.

Mereu absentă, când viaţa-ţi pare fantezie,
Purtându-ţi frigu-n ochii verzi,
Căci calea către răsărit imi e pustie,
Trăgându-mi soarta în zăpezi.

Fatomă sunt, cand viaţa mea prin viaţă-ţi umblă,
Si nu mai ştiu, ce să-ţi mai spun că sunt,
Căci fără tine-s fără umbră,
Şi nu îmi gasesc locul pe pământ.

Cu-n ochi te văd, şi totuşi esti departe,
Când teama-mi face noaptea-n zi,
Tinându-mă legată, de viaţă si de moarte,
Crezând, că fără tine voi muri.

Când mă priveşti, imi sare inima din piept,
Iar ochii-mi verzi te caută prin casă,
Amintindu-mi, ce lung e drumul unde-aştept
Să-ti spun doar tie da, şi să îţi fiu mireasă.

Mai trece-o iarnă, apoi o vară,
Şi-n lume moare aproape tot,
De când, in inimă mi-am pus, tot frigul de afară,
Să uit de noi, să uit că fără tine nu mai pot!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!