Paradox si Greseala

Mai intelept ca totdeauna
Si tot atat de idiot,
Acum pricep ca e totuna,
Sa n-ai nimic sau sa ai tot.

Si paradoxul ma omoara
Si sunt nebun sa mi-l explic,
Ca totu-a fost pana aseara
Si astazi nu mai e nimic.

Sunt sclavul presimtirii sumbre,
Pe care mi-o-nsusesc intim,
Ca vietuim ca niste umbre
Si ca si umbrele murim.

Si, cum nu-i nimeni sa te-acuze,
De stratageme si de masti,
Cum au putut aceste buze,
S-ascunda faptul ca urasti ?

Un clopot bate intr-un munte,
Cu neintelesul lui bing-bang,
Minunea dragostei infrante
Si-a suferintei dupa rang.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A catre E

Vai, de la A pana la E
Atata departare e
Si de la E pana la A
Tot alfabetul va -ngheta.

Si nu va exista nici cale
Sa lege blandele vocale
Vocalele imparatesti
Care am fost si care esti.

Si de la A pana la A
E toata nebunia mea
Si de la E pana la E
Cum trece timpul repede.

Si A spre E ridica glas
Iubito singura-ai ramas
Si E spre A ca-ntr-un deochi
Ridica negrii, blanzii ochi.

Mai stai ii spune A lui E
NU ai de ce, nu ai de ce
Mai stai ii spune E lui A
Ma duc, ca se va -ntuneca.

Si jos intr-un absurd spital,
Consoanele au astazi bal,
Iubita mea cu E major,
Acum, nici nu te mai implor.

Iubitul meu, cu a de mana!
Nimic din noi n-o sa ramana
Si ne vom stinge-ncet, incet
In insectar si-n alfabet.

Adio, E, frumoasa mea
Ii plange departarea A
Si de la A pana la E
Un pod cetos de turturi e.

Si de la E pana la A
Consoanele se vor usca
Si vai, cand strigi pe E cu A
Polen sonor, inseamna EA.

Si E in locul ei se zbate,
Ea cea mai trista dintre toate,
Si A nu stie ca nici nu-i
Ea care-a fost motivul lui.

Adio E, iubirea mea
Semneaza trist vocala A.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervaţia de zimbri
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre... sumbre...

Umbre... umbre... umbre...
Şi toate apar
Înfipte cu har...
Umbre...
Umbre... umbre... umbre...
Fără morminte,
Merg doar în ginte,
Umbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Căi cu altare,
Păsări călare,
Sumbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Păgânele punţi
Ce trec peste frunţi
Sumbre...
Umbre... sumbre... umbre...
De-atâtea culori
Pustii şi fiori
Sumbre...
Sumbre... umbre... sumbre...
Raze slinoase,
Lumea îşi coase
Umbre...
Frânturi dintr-un zmeu
Înăuntru-l meu
Şi-am să mai beu,
Umbre... sumbre...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 noiembrie 2005)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine nu are parinti

Ratacit pe pamant, ca e mare sau mic
Cine n-are parinti nu mai are nimic.

C-a fost vreme de paci, c-a fost timp de razboi,
Ei asa au dorit, sa se mute in noi.

Si acum, daca ei, care-au fost, nu mai sunt,
Noi, in noi, ii purtam si le suntem mormant.

C-au murit ordonat, dupa cum li s-a dat,
A cadea violent, a se stinge treptat.

N-aveam timp pentru ei, pareau dusi in alt veac
Si acum ne miram ca sunt palizi si tac.

Nu pareau de prisos, se simteau de prisos
Si acum, inapoi, ii chemam dureros.

Intr-un tragic motiv, intr-un tragic efect,
Ce simteam indirect, azi ne doare direct.

Si-n sicriu ii purtam, cu capacul rasfrant
Si acasa plecam, si-i lasam in mormant.

Si nici nu ne gandim sa venim inapoi,
Poate nu au murit si mai striga la noi.

Si, probabil, curand, vom vedea, vom simti,
Ca-ntre noi si parinti au crescu vesnicii.

Ca-ntre noi si parinti urca drumul de lut,
Drum de neinteles, drum de nestrabatut.

Dar acum e tarziu si simtim si vedem
Ca parintii devin robii altui sistem.

Si ce suflet avem, sa-i bagam in pamant,
Dedicati, noi si ei, ritualului sfant.

Daca-n viata au fost, fie blanzi, fie fermi,
Ii fixam in pamant, ii trimitem la viermi.

Dumnezeu ne-a uitat, varsta-si iese din minti,
Mor parintii in noi, noi murim in parinti.

Vine iarna in ceas si da viscolul spic,
Cine n-are parinti nu mai are nimic.

Niste oameni mai plang, niste clopote bat,
Cine n-are parinti este mort si ingropat.

Este ultimul rau, este ultimul rapt,
Cine n-are parinti nu exista, de fapt.

Nu exista averi, nu exista noroc,
Cine n-are parinti ce sa aiba in loc?

N-are pret nici un pret, n-are nimb nici un nimb,
Cine n-are parinti, ce sa aiba in schimb?

Cine n-are parinti, are ultimul drept,
De-a porni-o prin timp, cu tot viscolu-n piept.

Timpurii suferinti si tardive cainti,
Un popor de orfani, cine n-are parinti.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (14 octombrie 2002)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să-ţi explic?

Cum să-ţi explic să înţelegi,
Că nu mai e nimic de spus?
Că inimii i-a fost de-ajuns
Tăcerea ta de ani întregi?

Nu trebuie să mai alergi
Spre mine; totul s-a fost dus
Cum să-ţi explic să înţelegi
Că nu mai e nimic de spus?

Cu palma lacrimile-ţi ştergi,
Eu pe-ale mele le-am ascuns,
Ce şoapte vrei să mai culegi
Când aripile mi le-ai smuls,

Cum să-ţi explic să mă-nţelegi?

rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iesirea din Bucovina

Cu ochii impaienjeniti,
de parca-mi palpaie retina,
am inteles, mai e putin,
si voi iesi din Bucovina.

De unde, ma intreb, mai am
in minte-atata dor de duca,
de nu raman aici sa simt
pe gard cum fanul se usuca.

Un relief nelamurit
in toamna ca niciunde alta,
si eu ce sculptor idiot
in iarba ei lucrand cu dalta.

Pritr-un intreg monumental,
un tot netot isi taie cale,
si in afara de noi doi,
sunt toate-aici monumentale.

Chiar florile aicea au
o componenta ne-ntalnita,
iar caii-nfierbintati mai stau
cu foc de iarba sub copita.

Am lacrimi pana la pamant
si port corona lor pe frunte,
ca nu as vrea sa ma despart
de acest om vazut ca munte.

E-a lui, sau e-a lui Dumnezeu
in felul ei ceresc gradina,
sa nu mai vad, sa nu mai stiu
eu ies plangand din Bucovina.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (1 septembrie 1988)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om cu clopot

Malul acesta foarte abrupt
din care cerul luna şi-a rupt
este hamacul în care m-aşez
ca să-mi mai iasă floarea din miez,
astfel aicea stau şi aştept
clopotul lumii să-mi treacă în piept
să nu-l mai simt cum îmi fierbe în nervi,...

Clopotul mare-mi fierbe în os,
tidva e tot ce-am putut şi am scos
din acest clopot rău şi diform
pe-a cărui limbă astăzi adorm.

Clopot de negru, clopot de gri,
bate ce bate şi nu te opri.
sfărmă oasele mele cu sârg,
du-te apoi şi mă vinde la târg,
m-am săturat să te duc şi suport,
parcă mi-aş duce propriul meu, mort,
tu înăuntru mă baţi şi m-apeşi
dangăte roşii-mi ies prin cămăşi,
lumea apasă de-afară şi ea
doamne, turtită e azi viaţa mea.
Sunt vietate fără noroc
Care purtând acest clopot prin foc
Şi l-a-nghiţit şi-l poartă acum
Oriunde-n lume, pe orice drum.
Şi am să rămân doar atât, doar atât:
Omul de sunet c-un clopot la gât!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt aproape de sufletul tau,
La bine si la rau,
cu devotament si cu drag
Sunt tot mai aproape de izvor
De magia cunoasterii in alb
Sunt cunoscuta, atent decisa
Sa cunosc magia luminii
In dansul pierdut al magiei
Sa fiu lumina ochilor tai
Sunt atenta la tot ce e in jur
Observ cuvintele, magia, minunata
Atingere a lor, pe cuvantul zbor.
. il transpun in adiere
Recunosc toate aceste momente
Stiu ca impreuna putem face minuni
Stiu ca putem atinge acele lucruri
Pana ce zorii diminetii vor rasari
Pana ce inimile noastre se vor uni
Pana ce frunzele aramii vor cadea
Pentru a se asterne intr-un covor al dragostei netarmurite
Intr-un bol al nemasuratelor dorinte
Pasiuni, lumini, care nu pot descifra
Culorile viu colorate ale surorii tale.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Je t'aime

nimic nu mai e ce a fost
sau a fost

nici dragostea

o bucată de pâine atât de proaspătă
şi mirosul ei cald

e destul
ori poate cam prea puţin
sau nimic
spune
este totuna să aprind un chibrit
?

ceea ce simt
picturi într-o expoziţie

sunt valurile plutind pe buzele tale
sau o chestie

te înţeleg
te simt
suntem acum
ca şi cum
doar noi... şi numai
noi doi

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex: Stela, te rog eu... Nu fi aşa dură cu el!
Stela: Dură?! Eu?! Tot eu?! Nu-i mai tot luaţi partea! Nici acum nu vă daţi seama că, datorită acestor pastiluţe pe care şi-a permis să le ia cu de la sine putere, putea să doarmă mult şi bine, pe veci chiar şi poate niciodată nu ne-am fi dat seama din ce cauză! Aceste pastiluţe sunt foarte "curate", nu lasă deloc urme în organism, de aceea aparatura medicală şi toate analizele pe care i le făceam degeaba indicau în mod cert că n-are absolut nimic, e perfect sănătos! Sunt asimilate rapid şi eficient! Fără urme... Deci, doar câteva să mai fi luat şi n-am mai fi avut ce să facem pentru tine, frumosule, nu te-am mai fi putut ajuta cu nimic, în nici un fel, nu te-am fi putut salva, oricât ne-am fi străduit noi! Şi nici n-am fi ştiut de ce s-ar fi întâmplat astfel... Ce zici de fapta ta acum? Spune ceva, comandante!
Lucian: Păi... Cine ştie?! Poate că era mai bine! Scăpaţi de mine şi gata! Mare scofală?!
Stela: Ah, da?! Mare scofală?! Şi gata, că bine zici! E nebun! Vedeţi?! Complet nebun... Ascultă-mă bine, frumosule! Să nu mai spui niciodată aşa ceva, nici măcar în glumă, că te pocnesc serios, de mă ţii minte pentru tot restul vieţii tale, pricepi?! Cu mine nu e de joacă! Să nu mai încerci vreodată să faci ceva asemănător, că intri în mare încurcătură! Ne-am înţeles?!
Lucian: Da... Pricep.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva in trecut

Am sa plec intr-o zi,
Intr-un loc nestiut,
Intr-un munte secret,
Undeva in trecut.

Am sa plec in trecut,
Am sa plec intr-o zi,
Sa ajung cand te nasti,
Sa te pot intalni.

Stiu si eu ca-i ciudat
Si ca pasii-mi sunt grei,
Catre nunta din veac
A parintilor mei.

Las de veghe aici
Toti nepotii frumosi,
Eu ma intorc in trecut,
Eu ma intorc la stramosi.

Eu ma intorc la ai mei,
Intr-un mars revansard,
Sunt retrasi in paduri
Langa vreascuri ce ard.

Mai vorbesc despre noi
Si mai mor in razboi,
Se mai mira de cei
Care vin inapoi.

Am sa plec intr-o zi,
Am bagajul intreg,
Am cu mine ce simt,
Ce iubesc si inteleg.

Sunt satul de prezent,
Nu mai vreau viitor,
Dar ma-ntorc in trecut
Ca nu vreau nici sa mor.

Pe un deal coroiat
Curge mustul din teasc
Si batranii se sting
Si copii se nasc.

Eu ma-ntorc in trecut,
Din acest viitor
Si pastorii ma iau
Langa turmele lor.

Si din rodnice nunti,
Urca iarba pe munti,
Tutelarule Zeu,
N-ai de ce sa te-ncrunti.

Mai degraba sa pui
Legea ta peste tot,
Ca stramosi la nepoti
Sa se intoarca inot.

Si, cand vremea va fi,
Printr-un strigat urgent,
Pe noi toti sa ne chemi
Sa venim in prezent.

Sa fim toti pregatiti
De momentul solemn,
Cand va bate in munti
Vechea toaca de lemn.

Si un clopot din cer
O sa dangane sfant,
Ca s-a-ntors Dumnezeu,
Printre-ai lui, pe pamant.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sir Thomas Boleyn: Şi cum rămâne cu aceste camere, cu noul nostru rang? Chiar nu te mulţumeşte nimic din ceea ce fac?
Lady Elizabeth: Toate aceste daruri şi favoruri vor dispărea la fel de uşor cum ne-au fost acordate. Camerele acestea au aparţinut odată ducelui de Buckingham, care era cel mai apropiat prieten al regelui. Acum capul său putrezeşte în vârful unui băţ.

replici din filmul artistic Cealaltă moştenitoare Boleyn
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dupa cum in lumea naturala fiinta zoologica se mladiaza cu atat mai putin cu cat e mai tare, tot asa, in lumea sociala, omul, cu cat e mai puternic, cu atat sa mladiaza mai putin, cu atat are posibilitatea de a face el, schimbari in acest mediu. Si, fiindca omul s-a emancipat mult de mediul natural, problema adaptarii lui si, deci, a fericirii lui se pune mai ales pe terenul social.

citat celebru din Garabet Ibrăileanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Mă recunoşti?
Da… desigur, trecut-au anii!
N-am să te-ntreb de unde vii
Şi nici măcar ce-ai mai făcut,
Nici câte lacrimi mi-ai trimis,
Sau cât de mult te-au mai durut,
Nici câte vise mi-ai ucis,
N-am să-ţi mai spun nimic mai mult.
De fapt, nu am să scot nici un cuvânt.
Poate… doar să te privesc…
Îţi aminteşti?
-toate în viaţă au un rost-
Where have you been when I was lost?
Când încercam în disperare
Să îţi explic o vorbă mare
Pe care toată lumea o ştie:
Că în iubire nu există ierarhie!
Cu toate acestea
N-aş fi putut să te urăsc…
Urăsc doar naivul care-am fost.
Dar n-am să pot nicicum schimba
O clipă doar din viaţa mea.
Şi n-am să-mi însuşesc decât
Tăcerea modelată-n plumb,
Topit
In argintul te iubescului folosit
Ca monedă -interzisă acum- de lut,
Oricum n-aş fi primit mai mult
Nici un cuvânt…
Nu am să-ţi zic.
Oricum n-ai înţeles nimic!
Alt suflet în loc n-ai cum să-mi pierzi
Prin tot acest deşert ce ne desparte.
Şi chiar de mâine-ar fi o zi
Acum e noapte…

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuri

Dar hai sa privim cum se cade
atat cat se poate vedea,
prapadul din frunzele toamnei,
prapadul din inima mea.

Caci noi, fara frunzele-acestea,
ce astazi din nou nu mai sunt,
ca pasarea fara de pene,
asa am ramas pe pamant.

La ora cortinelor rupte
si-a noptilor lungi de la nord,
prapadul, el singur, vorbeste,
si-apoi tot el nu e de-acord.

Samanta bolnava de sine
in brazda se-aseaza umil,
si vantul de toamna loveste
in firma acestui copil.

Dar hai sa privim omeneste
prapadul ca ultimul nord,
dar reazama-ti capul de mine
si hai impreuna pe pod.

Impresia nu are putere
sa treaca din simturi in grai,
si iata de ce suntem singuri
noi doi si perechea de cai.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul fără umbre

S-au surpat clipele toate
Visele ard a singurătate;

Satul fără umbre mai aşteaptă
Un copil c-o floare scuturată
Să vină la părinţi la mormânt
Să le sărute trupurile de vânt!

S-au surpat amintirile vii
Încotro să mergi nu mai ştii;

Satul fără umbre pare răvăşit
De începutul său de infinit
Încotro să mai aştepţi pe cei morţi
Dacă nimeni nu deschide vechile porţi?!

S-au surpat tăceri în lumânări
Nu mai vin copiii din patru zări;

Satul fără umbre umblă pe-o cărare
Nu-i mai iese nimeni azi în cale
Totul e amurg fără de conţinut
Orişice orizont pare mereu pierdut!

N-am pe nimeni azi pe prispă
Viaţa mea e tot, tot mai tristă;

Satul fără umbre-l aud în ecou
Merg către dînsul (şi eu mi-s nou)
Sunt cel care vine, sunt cel care pleacă
(Toşi copiii din lume părinţii să-i înţeleagă)!

S-au surpat priviri în lacrimi
Gânduri au orbit în patimi;

Satul fără umbre e închis târziu
Ca un muzeu fără nimic, pustiu,
În care timpul orb parcă aşteaptă
Dorul scump de Mamă şi de Tată!

... Dacă n-ai străbuni atunci n-ai nimic,
Dacă n-ai satul tău eşti venetic;

Satul fără umbre să-l porţi mereu
Tainic în suflet ca pe Dumnezeu,
Să-l rogi în genunchi să nu dispară,
Satul tău de suflet, Veşnicie, o Comoară!...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre nimic

Astazi de cand m-am trezit
De cand ochii s-au deschis
Mintea mea s-a ingrozit
Prabusita intr-un abis

Un abis, o lume noua
Un abis foarte ciudat
Picurand de parca ploua
In imagini m-a marcat

In nisipuri miscatoare
Dar ca-n rai, ca in eden
In stele stralucitoare
Dar ca-n iad, ca in etern

Dar deja a trecut clipa
A trecut lasand o dara
Si nu ramane nimica
De facut pana la urma

De aceea tot ce vreau
E sa sti tu bine acum
Ca eu tot ce capat vreau
Chiar de astept si inca cum

Iar ceea ce nu pot vreodata a vrea
Nu ramane nici de cum
Niciodata in mintea mea
Niciodata, nici acum.

poezie de Florin Dumitru
Adăugat de Florin Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu este mai sublim

"Nimic nu este mai sublim, decât să te apropii de Dumnezeu...
Acum poate veni moartea! Eu mi-am împlinit menirea. Dumnezeu mi-a dat putere să mă înving pe mine însumi. Dumnezeu singur să fie slăvit!"
Beethoven

Nimic nu este mai sublim
Ca razele să-I răspândim
Mai mult ca tot pe El să-l ştim..
Şi-n laude să Îl mărim.

Cu El la drum noi să pornim
Făcându-I voia să muncim.
Nimic nu este mai sublim
Ca razele să-I răspândim.

Mi-am împlinit ţelul sublim
De vine moartea-I sunt intim
Păşesc în glorii să muncim
El mă transformă-n heruvim
Nimic nu este mai sublim.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturie

În privinţa numelui tău,
sunt destui care pot depune mărturie
că îl cunosc, ba chiar că l-au folosit adeseori,
însă nici unul n-a îndrăznit să îl transforme vreodată
într-un sunet al dragostei.

În privinţa ochilor tăi,
sunt destui capabili să depună mărturie
că au fost văzuţi de ei, că ei i-au admirat,
însă nici unul nu poate afirma că
a putut rămâne întipărit ca o fotografie
în adâncimea lor neagră.

În privinţa trupului tău,
mulţi, desigur, pot să-i ateste prin mărturie
frumuseţea lui exterioară, însă nimeni,
nimeni nu-l va fi putut simţi evoluând
superb în adâncul lui misterios.

Despre iluzia fiinţei tale
nu se mai poate spune acum nimic,
şi, în această privinţă, sunt singurul care
poate depune cea mai autentică mărturie,
eu, cel pentru care tu nu ai fost, dintotdeauna,
decât o amintire.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anxietate postdeprimitivistă (!)

Mi-a fost frică de iubire
Până m-am obişnuit cu ea;
Mi-a fost frică de mine
Până m-am obişnuit;
Mi-a fost frică de moarte
Până s-a obişnuit cu mine...
De fapt, eu sunt obişnuit
Numai cu frica.
Iubirea, moartea şi cu mine,
Îmi sunt străin între străine!
Dacă există,
Îţi acordă o singură întâlnire,
După care nu s-a mai întors nimeni
Să spună cum e,
Dacă sunt.
Căci, dacă nu sunt,
Iubirea şi moartea sunt fără de mine
Cum este Moş Crăciun
Fără Naşterea lui Hristos:
Un om.
De nimic nu trebuie să-ţi fie mai frică
Decât de faptul că eşti om.
Nimic să nu te încurajeze mai mult
Decât că nu eşti, poate, Dumnezeu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai căuta nimic, tot ceea ce cauţi există deja în tine! Dacă vrei să laşi lumea asta mai bună decât era înainte să vii aici, n-ai nevoie de pelerină sau să-ţi tragi chiloţii peste pantaloni. Poţi fi un supererou chiar acum, prin iubire. Iubeşte cât te ţine inima, iubeşte ca şi cum n-ai muri niciodată şi nimic nu te-ar putea afecta! Iubeşte fără să aştepţi nimic în schimb, ca şi cum ai avea deja totul! Pentru că eşti etern şi chiar ai totul deja sau mai bine zis, eşti totul. Iubeşte!

citat din Cezar-Ştefan Jinga
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!