Iesirea din Bucovina
Cu ochii impaienjeniti,
de parca-mi palpaie retina,
am inteles, mai e putin,
si voi iesi din Bucovina.
De unde, ma intreb, mai am
in minte-atata dor de duca,
de nu raman aici sa simt
pe gard cum fanul se usuca.
Un relief nelamurit
in toamna ca niciunde alta,
si eu ce sculptor idiot
in iarba ei lucrand cu dalta.
Pritr-un intreg monumental,
un tot netot isi taie cale,
si in afara de noi doi,
sunt toate-aici monumentale.
Chiar florile aicea au
o componenta ne-ntalnita,
iar caii-nfierbintati mai stau
cu foc de iarba sub copita.
Am lacrimi pana la pamant
si port corona lor pe frunte,
ca nu as vrea sa ma despart
de acest om vazut ca munte.
E-a lui, sau e-a lui Dumnezeu
in felul ei ceresc gradina,
sa nu mai vad, sa nu mai stiu
eu ies plangand din Bucovina.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (1 septembrie 1988)
Adăugat de Ion Bogdan
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre toamnă
- poezii despre sculptură
- poezii despre religie
- poezii despre ochi
- poezii despre munți
- poezii despre foc
- poezii despre flori
- poezii despre dor
- poezii despre arte plastice
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.