Dezgust

Regurgitus sunt astăzi, jălbar cu multe ţinte,
"On target" denumite, în snob de nou model,
De aşcoliţi ce adună diplome-n crez, ce minte;
E-o clonă din furat şi bou e-ou... din viţel!

Şi-i multă mult minciuna, tupeul cu hoţia,
Că-s devenite merit, cu titluri de nobleţe,
Ne păcălind şi ţara, pe cel ce dă simbria...
Şi moare un neam... odată, predestinat să-nveţe?!

Mă jur pe toţi strămoşii s-audă, să-i trezesc
Din os sfinţit străjeri, din cultul rusticism
Să curme redundantul, pe cei ce săvârşesc
Ruşinea dezlânată... şcoliţii-n empirism!

Estomacabil simţ 'n icterice sechele
Îmi lasă gust amar, îmi sparge voal-timpane...
Şi-s depăşit că-s mulţi, sus-puşii de lichele,
Ce etnia îmi conduc... aleşi din proşti, cotloane!

Nici moartea nu-i îndeajuns la reproduşii-n copii,
Mai sadice-n pervers, cu spirit mai japcan;
Inculţi cu şcoli plătite, cu mers ca interlopii,
Ce-şi fac adepţi din leneşi... tipare, după şan!

Şi mor de-atât necaz, că dacă-mi pierd şi limbă
Nu am cum să mai spun şi n-o să am nici cui...
Mă rog la Dumnezeu, că poate lume schimbă
Cu alţii noi, din vechii... Lui, ce-are îndestui!?!...

Cum Doamne, pe Pământ, alţii-s altfel? Să-mi spui!

PS
Nu-s sigur Eminescu, dar mă-ntreb c-o povaţă;
Ai noştri tineri, oare, tot la Paris învaţă???

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, pe din... afară

Am lecţia de studiu despre un mine trup
Şi mă revolt că nu-s stăpân pe al meu eu,
Cu tot bagaj ce-l am, că am un pedigreu
Şi, cultivări de minte zilnic... neîntrerupt.

Răzbat din neant surprize neplăcute,
M-autosesisez de probe noi, uzate,
Ivite-n detrimentul meu, neaşteptate,
Pe propriul meu avut... din eul meu făcute.

Deziluzoriu simt din suflet, ori din minte,
Ce sunt tot ale mele, sau mă înşel din nou,
Că n-am niciun control, cum coaja de pe ou...
Ce un "înăuntru''" o sparge... cum gloanţele pe ţinte.

De n-am cum să decid, nici măcar pentru mine,
Nici chip, ce e în spate, nici sursa de la chip
Şi-s doar o amuletă de-un norocos nisip...
Ce va reprinde formă din eu-mi... Cine-i "cine"?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepriceput...

Sunt săritor de coardă-nspre abis,
Îmi simt în coccis lovitura de solid.
Am vise sadice să mă afund în interzis,
Să mă transform în altceva, din insipid.

Doresc continu, ce mulţi alţii se feresc,
Sunt hărăzit, veşnic să lupt, ca un erou.
Am ţinte, imposibil ş-izbutesc;
Căci am iubirea-n schimb, eternul nou.

E scrisu-o stâncă, munte, este o-ncercare?
Am oare darul să incit, să spun altfel?
Intuitiv am vise, sentimente... oarecare?
Am rima ne-nsoţind în ritm, sunt eternel?

Din litere ce ştiu, transmit cuvinte?
Pot ca să văd altfel, şi crez şi erezie?
Am 'ndeajuns suflet să te ţin, îţi pot fi minte?...
Şi merit, să fac vers, să-ţi scriu o poezie???...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil încă

E ziua mea de-ncepător, ca-ntotdeauna;
tot mi se spune, de-altul, ce să fac,
debusolat,
mai rău decât în prima zi de viaţă,
de când zac,
când nici nu mă ştiam de c-aş fi existat
şi tocmai de-aia, de atunci mă-nşirui boroboaţă-n boroboaţă
într-una, într-una.

Întreb din nou, plictisitor, aproape enervant,
ce oare mă aşteaptă iar
şi n-am niciun răspuns
de la Părinte...
veşnic tot reînvăţ abecedar
şi-s tot neajuns,
rămân mereu cu aceeaşi minte,
un minuscul de aspirant...

Strig, vreau, în gura mare, altă şi alta, jucării
şi nu am bani îndeajuns,
nu îmi pot ţine nici acum un echilibru;
cad, ca apoi să mă ridic,
iar dacă mult, ceva, îmi place, îl ţin ascuns;
cum cu plecările de-acasă, cu schimbat limbă, de un "déjà vu"
să iau, din alţii, pic cu pic,
tot de la cap, copilărind copilării.

Doar e, se pare, o mare diferenţă; timpu' e mai scurt un pic,
chiar fiecare zi şi noaptea-i şi ea scurtă
şi parcă-s păcălit de cei din jur,
ce nu-mi mai spun copil,
aşa cum sunt; că stau şi-acum în dormitor pe burtă
şi câteodată mai înjur...
nu simt, din propriul mine, cunoscut, niciun exil!
Sunt sufletul la fel de pur, am rămas neînţeles, tot mic!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu premeditare

V-au strâns aleşii asasini şi v-au dat foc,
V-au otrăvit cu dioxid, să fie ei
Mai bine oxigenaţi, hapsânii derbedei
Şi, nici răniţi nu vă mai lasă trai, deloc.

V-ascund printre spelunci, zise spitale,
Cu pumn în piept bătându-se eroi,
Se lăudând de grija voastră, în timp ce voi
Tot mai mulţi, mulţi, ne lăsaţi dor şi jale.

Ei stau pe sticle să vă mintă într-una
Că vă iubesc şi suferă profund,
Dar nu vor decât sacrificiul vostru sfânt,
Să se arate, că vă vor fi ei... Fortuna.

Mulţimi din voi, ce-aţi lăsat testament, vă plâng
Cu adevărat şi vă vreau steag, să închine
Un sacrificiu nedorit, da-nspre mai bine
Să fie ţării, din dureri ce inimi frâng.

E un întreg complot în a mea ţară,
Să-i ia popor, s-o vândă la mezat
Şi bani să-şi pună peste cei ce-au din furat...
Să-şi facă Statul lor, fără de noi, cu noi afară.

E-o hoardă sumbră de inculţi jefuitori
Ce-au tată, mamă, sunt călăii pe stil nou,
Cu toţii o horă ce se învârte, un rulou
Doar dintre ai lor, se promovând nemuritori.

E încă timp, că suntem mulţi, să-i dăm afară,
Spălaţi la alb, ca nu cumva să infecteze
Pe cei din jur, să nu-şi înalţe iar metereze...
Să-i demascăm că-s un pericol, să dăm sfoară...

Premeditat sunt vinovaţi... ce neam ne-omoară!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aruncătură

Sunt îndoit profund, în suflet, ce greu e-azi, pân' la răvăşire,
De cum, de-acum, să aleg în viaţă; de binele-i să ocrotesc
Orice răsare-n jur de mine, de dragostea s-o investesc
În pui născut; cum căţelandrii de-o căţea slută, în pripăşire.

C-azi nimeni nu mai vrea de ei, să mângâie "urâţi", bastardă,
Nici colţ de pâine nu mai rup flămândului cotidian,
Chiar şi de dăruit i-ar fi, izgoneşte sufletul de-alean,
De-o altădată, când eretici, erau doar ei pe rug, să ardă.

Căţel, proverbial credinţă, m-a îndemnat să-i cresc puiandrii
Străini, de-ai străzii, dedicat să-i protejez din prima zi,
În crez ce-l am; că orice câine-i lăsat pe lângă, pentru-a fi...
Şi-s neînşelat; s-au dăruit cu ce-au, femele, băieţandrii.

I-am luat o zi, chiar astăzi cred, de n-am uitat, de nu mă-nşel,
Într-un voiaj decis fatal, cu mine, pentru prima oară;
Că-s măricei, dar nu să-i plimb aşa, să-nveţe cum e afară,
Ci să-i las sorţii de natură, ce mi-a dat... slujitor fidel.

Unde-am greşit, mă-ntreb; întâi atunci, când le-am fost tată
Şi n-am lăsat plăpânzi să-ngheţe în crudul, scrâşnetul de ger,
Firave firi şi nu dormeam, mi-am dat din ce-am şi eu din cer...
Sau când i-am părăsit, acum, de prea mult, multe, mulţi deodată?

Nu e nimic melodramatic, nici lacrima ce-o am vărsată,
Nici ziua aruncată-n van, din ce-mi mai am ca zilier...
Să mi se spună, prost ce sunt, de-mi merit veşnic cazier!
De lumea asta-mi poate da, ea sfânta, o dreaptă judecată!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibila debarasare

M-am plictisit, profund, de mine
Uitându-mă-n oglindă zilnic
La trup, ce-mi îngrijesc în silnic...
Şi-i tot mai rău, nu e mai bine.

Încerc mereu să pun, nu iau,
Îi dau şanse de prezentare...
Fatidic, însă, zilnic moare,
Câte puţin şi nu mai vreau.

Aş vrea să fiu un nou, un altul,
Cu tot şi eu şi anturaj...
Nu ştiu, e-o lipsă de curaj
Sau nu ştiu, eu, cum să fac saltul.

Îmi număr zile petrecute
- Nici nu ştiu, de sunt câştigate -
Căci nu le am, toate-s uitate
Şi le credeam pururi avute.

Mă pierd şi nu-i deloc patetic,
Să nu mai am nici căutare...
Credeam că-i doar o întâmplare,
Dar nu-i... se caută estetic.

Atunci, de ce-am acumulat
Atâta carte, simţ şi suflet
Şi cum, nimic, nu mai înduplec?...
Prezentul este expirat?!?

E sigur, schimb, că nu se poate
De-a nu mai fi... şi existând!
Rămâne să mă-ntorc în gând
Să mă suport... eternitate!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemulţumiri de-o iarnă

Nu iubesc iarna, de loc frigul că ne răceşte între noi
Şi nici zăpada n-o iubesc cu albul ei ce pur ne minte
Că mai curată ar fi, doar o apă multă, multă ca din ploi
Şi râuri aburinde îngheaţă, minţindu-ne c-ar fi fierbinte.

Ne face şi copii să fim, să ne jucăm pe nişte scânduri
Să ne-aruncăm nebuni cu trup crezând că-i moale şi e fermă
Iar din întinsurile cuminţi se răscoleşte-n dune rânduri,
Sau avalanşe răsuflarea în puf ne e inerţie eternă.

Atâtea vieţi a luat degeaba cu oglinda morţii ne îmbiind
Şi din bucăţi ne-a luat, din noi, arzându-ne cu caldu-i ger,
Cum zilele mi-a luat din viaţă scurtându-le şi nopţi mărind...
Şi asasin mă face iarna; în rit să-mi fac tăiş din fier!

Şi ce-i mai rău e că an sfârşeşte şi-i trecere fără de întors,
M-aruncă pradă la microbi, la viruşi, m-umplu de sechele.
Îmi face contul anual; "Câte am făcut? Cât am fost stors?"...
Şi m-amăgeşte-odată-n plus cu artificii în loc de stele!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duhovnici

S-a adunat atât de multă, multă jale
Că nu mai am nici apa din ţesuturi s-o fac picuri,
Să sting atâtea focuri din moderne catedrale,
Ce sfinţi, ce-şi zic aşa, cred necredinţe ar fi, nimicuri.

Parcă inchizitori ar fi, un Giordano Bruno iar, îl vor
Acum o masă, pe junime judecând atât de laic...
Cum ar decide ei cum să trăiască al meu popor,
De-ar fi numai doar smeriţenii, un pic trecute, arhaic.

Se umflă tot mai mult zişii lui Dumnezeu slujbaşi,
Dar n-au nimic din Creator, sunt mai păgâni, avari
Să fie numai ei, înconjuraţi de sărăcime, mulţii nevoiaşi
Stând într-o rugă în întuneric, cu ai lor Psalmi, drept cărturari.

E atât Hristos în aer, că noi îl respirăm, noi, ai săi fii,
Plini rugi îl venerăm tot noi, că-i suntem şi ofrande.
Noi suntem o eternitate, noi umplem un Pământ cu atâţi copii
Duhovniceşte, chiar de-i din amor, carnal şi el... Oh, Doamne!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bagatelizare

O lume se îmbarcă în mondializare
-Căci toţi suntem o rasă-n vârf de scară-
Şi-am creat multe trepte, către bunăstare,
Din crude experienţe... Viaţa nu-i uşoară.

Şi asta este lumea-n general;
Ce-şi recunoaşte singură valori şi tare
Şi-aplică ce câştigă-n ideal...
Ce vrea cu obstinaţie s-atingă... Fără încetare.

Există însă o ciudăţenie, de trist exemplu,
Un loc unde percepte, reguli nu există;
Un sit străvechi, unde poporu-i impotentu',
Unde chiar şi credinţa, acum, e falsă... Anticristă.

E-o ţară unde tot se ştie, a lumii sinecură,
Unde nici mintea -în multe şcoli extinsă-
Nici practica, n-o poţi împărtăşi, din pasiune pură,
Fără să fi părtaş de-o gaşcă... Parte prinsă.

Se poartă furt, minciună, tot cu nonşalanţă,
Prezumţia-i că-s toţi, definitiv, nevinovaţi;
Căci ştiu să-şi măsluiască greutăţile-n balanţă
Şi să devină infractori d-elită... Potentaţi.

E ţara unde alţii-ţi spun ce să vorbeşti
Sau dacă spui ceva, n-ai cui, e indiferenţă
-Paradoxal, contribuabil fiind- dar nimeni eşti...
E ţara unde şi prezent şi viitor sunt... Decadenţă.

Aici se face tot dintr-o întâmplare...
Mai explicit, se-ntâmplă totul între ei;
S-adune avuţii, putere, într-o bagatelizare
De legi, democraţie... Este zoo-ul lor, ehei...

Unde şi leii-şi fac... Şi tot ei sunt şi lei!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dregători

Trăiesc ca într-un " déjà vu"
Că ţinte ştiu nu pot s-ating;
Toţi cei din jur mă fură, înving...
Nimic nu e la fel acu'.

Pe nimeni nu mai ai de pază...
Toţi spun ce trebuie să faci,
Doar tu pe ei să nu te bagi;.
Mici sau mai mari, sunt toţi de vază!?!

Orice gândesc rămân perplex,
Căci şcoala nu mai e nimic;
Se poate face doar un pic
Şi eşti o parte din "Sed lex"?!?

La nimeni n-ai cui să te plângi
Căci plânsul e o slăbiciune,
O rugă în deşertăciune;
E cum săgeta... ce-ţi arunci!

Şi culpa nici nu mai există,
Sunt prezumat nevinovaţi;
Nici la copii nu mai sunt taţi...
Doar paguba-i ce mai persistă!

Deci plăţile-au un singur sens
Vidându-ne-n gaura neagră
La hoţi cu buzunarul dens
De-avut... Cerându-le tot lor să "dreagă"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să mă fac înţeleasă?

Cum să mă fac înţeleasă?
Când lumea nu vrea progres,
Mai ales progres moral,
Oare, sunt de neînţeles?

Vulturii îmi dau târcoale
Şi îmi vânează scopul des,
Parcă locul meu în lume
Are ceva nefiresc.

Cum, să mă fac înţeleasă?
Trâmbiţând înţelepciune,
Când un lucru merge bine...
Lumea vrea divertisment.

Ce limbă să îmi aleg?
Ca să-arăt celor din jur
Preţul sfântului bun simţ,
Miezul păcii pe pământ.

Inima în mine plânge,
Lumea trece rând pe rând,
De nimic nu-i îi mai pasă
Nu mai crede în cuvânt.

Cum să mă fac înţeleasă?
Oamenii cum să-i îndrum
Spre gândire sănătoasă,
Cu ce ode să-i încânt?
Ca să mă fac înţeleasă.

poezie de Valeria Mahok (18 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constat neamiabil

Rămân cu mintea zdruncinată că nicio şcoală nu m-ajută, am pierdere de fir,
nici nu mai ştiu abecedar, cuvintele se leagă altfel... şi unde-i raţiune
când ascult carul cu prostie în jur, anapoda în înţeles, minciuna-i azi o naţiune;
graşi, proşti, ce doar în nas n-au aur de belciug, se îneacă gratis cu sarmale
şi aplaudă zănateci pe doi lei, parşivi plătiţi şi ei să zbiere strâmbe efuziuni
că bunăstarea acum ne paşte, ni se dă totul de la stat, pe vorbe doar... de haimanale
din rădăcini, ce s-au întins din nou, rizomi dintr-o istorie ce-o credeam revolută... în emisiuni
mă uit cu tot mai multă scârbă, deplâng arid hău, o incultură,
aşa doar reîntors naiv, crezând că, al meu neam, nu eşti de minte "neam";
ce stă orbit şi mut, nu-şi spune ştiinţa din cei ce mai ştiu, la alţii noi... credeam
că este drept şi-s legi cum să fim şi mai buni, bogaţi... nu o adunătură!?...
doar trist, îmi pierd privirea în urmă, căci privesc la linia de start
şi văd, cum de la glonţul tras fugim cu sârg înspre înapoi,
să prindem o ştafetă falsă, ce-o scot, ca pe-un "bulan", ăi noi...
ce-n fond sunt vechi progenituri de-originali... de care-am zis odat'; "doar ce-am scăpat!..."?

Credeam... dar neamul "Draculii" azi suntem, cum s-a dus vorba... Ce păcat!...
Mai rău, de tot, ce-am fost vreodată; analfabeţi... E peste-o pierdere de fir... Mai abitir!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutare de popor

... Oare de unde mi se trage neamul prost,
fără mândrie, nici morală, toate-n post,
ţinute exces, nu-n folosinţă în orice zi;
eveniment doar, să se ştie că ar fi...
cum şi proverbul vechi, cu capra, se explică;
de n-o ai tu, e-a altuia, râioasă-i cică,
să o otrăvim, aşa să moară şi stăpân,
că Dumnezeu nu s-a uitat la cine-i bun
şi, chiar de eşti umflat de toate, nu se cade
să te arăţi, cu mâini întinse... rău ţi-ar şade,
nu mai poţi cere vreo pomană să înfuleci,
nici de obraz, cu mort, ce n-ai, nu poţi să-ntuneci,
iară să vrei să ai mai mulţi nu-i o ruşine,
chiar de-ai palat, eşti plin de aur... ia ce-ţi ţine,
lasă-i pe proşti, ce au muncit, să-ţi dea mâncare,
doar tu "stăteai", 'n a lui cuptor, să-i ţii pe-ogoare,
tu, plin de grade şi ei arşi şi-acum, la bani,
ce-i meriţi tu, cu haine gratis, ei ciobani...
e plină ţara de valori, zise elite,
ce şi-azi din vorbe în lozinci sunt poleite,
nu cei cu carte... cei ce-aveau odat' carnete
cu roş' ciocan şi secera de epitete...
ce-ţi ţineau urma, să se ştie tu ce faci,
ei doar contabili la ce zici, să ştii să taci...
tot paraziţi, cum tenia ce-n lung se-ntinde,
să-ţi lase şansa să poţi lua "ceva" merinde...
da-s mulţi prostimea, ce-i hidoasa moştenită
şi-i iar o Mare Adunare, Stat numită;
că-s parlament, guvern, de tineri tot din lepre,
născuţi din ăi ce-au reînnoit moarte carnete!?!...
doar că furat e-acum virtute; ce pârnaie?...
şcoala-i, de azi, să te afirmi cum se jupoaie
şi chiar de tot, se ştie bine, nu e bai,
că neamu' dracu' nu va piere, mai rău, vai,
de încerci să spui că sunt o masă din prostie...
Dar nu mă doare, de vor proşti, aşa să fie!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior de Ionuţ sau bileţel de adio nescris

Mă exprim greu că-s doar un început de om
Şi încerc să mă prezint, că-s neştiut de-o lume,
De voi ce nu m-aţi vrut să cresc cum creşteţi pom;
Măcar atât, nu doar un epitaf şi-un nume.

Sunt mic şi blond, bălai cum soarele de-o vară
-Ce n-am avut mai multe, mi s-au oprit la patru-
Şi n-am ştiut, neşcolit, că dulce zi e amară,
Iar rău e pretutindeni, nu doar la film, la teatru.

Oricum nu pot vorbi, că nu mai am nici cap
Şi-s plin doar suflet pur, căci carne-s doar tocată
Pe oase scrijelite de dinţi, că-n guri nu-ncap
La haita ce-nfruntam, eu singur şi ea roată.

De lacrimi nici atât nu mai îmi aduc aminte,
Doar când sugeam, se pare -şi chiar nu-i mult de-atunci-
Căci m-au crescut de mic, neştiind că lumea minte,
Spunându-mi doar să râd, cu lacrimi de-alea dulci.

Mă uit în jos la voi din sufletul meu mic
Cum sunteţi imaturi şi vă deplâng pe toţi
Căci păcălind cu parcuri, oraşe, vis un pic,
Mi-aţi lăsat trupu-n junglă şi-un viitor de hoţi.

Mi s-au spus sus aici ce nu ştiam să spun,
De către cineva ce-şi zice că-i arhanghel...
Cuvinte dificile de pronunţat; că-s bun
Şi că-s primit pe-o cruce, eu, Ionuţ Cosmin Anghel!

PS
Pentru Ionuţ, muşcat până la moarte de nepăsare pe 2 septembrie 2013!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte

miroase a rânced
în împrejur
tăcerea se răzvrăteşte
nici fluturii nu mai zboară
în acest decor de întuneric
îmi joc ultima reprezentaţie
cineva îmi şopteşte că-s
prea bătrân să mai învăţ
repertoriul
încerc să-mi închipui plecarea
ca pe o toamnă văduvită de păsări
şi un cer sub care groparii
au marcat o bucăţică de pământ
pe întunericul din care a plecat şi tata

adevărul e că mi-e frică

dorm cu lumina aprinsă şi
mă hrănesc din singurătăţi
ce-nmuguresc în mine
toamna
din când în când
decupez o gaură în cer şi
mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte
până când prin inima mea
vor mai trece odată toate anotimpurile

poezie de Teodor Dume din Azil într-o cicatrice (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Separare de întreg

Îmi iau încetinel bagajele din mine
Şi-ncep cu gânduri, minte cât mai e;
Transfer în vise întrebările "de ce?"
La care n-am răspuns... Şi-i tot mai rău, nu-i bine!

Încerc să-mi caut gazdă primitoare
Că n-am ajuns să-mi iau proprietate;
Nu ştiu nici plata cum se face-n... vietate?
Nici cost nu ştiu de-i nou, sau bună... stare!?

În timpul scurt ce l-am doar preaviz
Nu ştiu nici data, nici condiţii de contract
Şi tot joc piesa-n recuzită act cu act,
Fără rol scris să-nvăţ... Un joc de quiz!

Împlânt din simţuri ce-ncă ţin trezite
În "josul" tot mai slab ce mă purta zburând,
Ce-ncearcă să mă-nşele se-ngropând
Perfid, tot mai bolând... Materii putrezite!

Întunecat fără de gând nici minte, duse,
Mai las un pic de simţuri, ce-s mai multe,
Să ştiu încă de mine, să-ntind punte
Să nu mă pierd de tot de oasele... răpuse.

În ultimă instanţă suflet o să-mi mut,
Ce-s EU până la urmă, singurul cert viu
Ce-aş putea fi ca şi-alţii nul, pustiu
Dar încă m-am; sunt propriul meu avut!

În cursa care sunt şi-alerg şi-s îngrădit
Şi m-am iubit şi-am fost rănit, mi s-a frânt rază;
Îmi las dorinţe, locuri, o cernită emfază
Şi mă restrâng idilic... din prozaic devin mit!

Îmi rescriu lanţul de-ntâmplări iar neştiute
Dar cu un dram din altele ratate;
Sunt iar fuior, o boare-n fum de libertate
Fugit din corp... ce-l văd se căţărând pe stâncile abrupte.

Îngheţ, irig din apa-mi şi mi-aştept golit
De timp; ascult un semn de-a fi din nou
O pensulă-n culoare pe-un pânzit tablou...
Crezând c-o zi voi fi un fir de savaot!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii de bani gata

Vă creşteţi copii din furat
Şi nu aveţi prejudecată.
Nu ştiţi, că-i lucru necurat,
Că veţi plăti, odat' şi-odată.

Îi creşteţi, într-o nesimţire;
Ce văd, vor face, fac, la fel.
Totul se învârte într-un şmel
Şi n-acceptaţi împotrivire.

Schimbaţi neveste, cum cravate,
Faceţi copii, cu alţi copii...
Tot în iubiri, din noapte-n zi,
Le înşelaţi cu desfrânate.

Aveţi castel, aveţi palat
Cu camere, la câţi bastarzi,
Promovaţi cultul, cum "s-o arzi",
S-o "faci"... "făcutul" nu-i păcat.

Copilul ţambră-i, tot din gard...
Are de mic, gagici, Ferrari...
Dă-n stânga-dreapta cu dolarii...
Prostia-i ţine " body guard".

Din tată în fiu îşi fac relaţii,
Mai nou, se-mbarcă şi-n politic...
N-au şcoli, au simţul "analitic",
Diplome cumpără, potentaţii.

E ţara o pepinieră
De răsfăţaţi, copii cu bani...
Băieţi de lux, şmecheri, golani,
Restu-s prostimi,..."betonieră"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gripa la bărbaţi

Mă dor toţi muşchii, şase sute treize'ş'nouă
De gripă zac şi am putut să-i număr
Dar nu vă spun cât chin, nici nu enumăr,
Doar simt că o să mor, vă spun şi vouă!

Bărbaţii, cei contemporani cu voi,
Nu sunt vitejii ce-i vedeţi în filme
Sunt plângăcioşi, mămoşi, o culme
De lamentare. Ce o fi cu noi?!

Când un bărbat are virus de gripă
Şi simte că-n sfârşit i-a venit ceasul
Îi cheamă pe cei dragi, îşi suflă nasul,
Şi-i binecuvânteaz-aşa, în pripă:

"Iubit auditor, v-am strâns la mine
Să vă vorbesc cu ultime cuvinte
Aşa c-o să vă rog să ţineţi minte,
Până aici îmi fu, nu îmi e bine..."

Şi le tot spune cam de-a fir a păr
Ce crede el că-i important, ce lasă
De moştenire, de averi, de casă
Şi nu îl uită nici măcar pe-un văr...

Bine-nţeles că n-o să dea el ortul
Decât aceeaşi gripă, cam la toţi
Din cei prezenţi: bunici, copii, nepoţi...
De-acum, de ziua lui aşteaptă tortul!

pamflet de Petrică Conceatu din Epigonisme (29 decembrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parodie după "Doamne, dacă-mi eşti prieten" de Spiridon Popescu

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Fă să creştem în sondaje,
C-am în lucru-o vilă nouă
Cu garaj şi trei etaje.

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Fă să nu îmi ia averea,
C-am furat cu postomolul
Şi-a picat şi graţierea!

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum ne-au învăţat toţi popii,
Fă să scape toţi ai noştri;
N-o lungesc, sunt interlopii!

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Te implor, să-mi crape ţeasta,
Lasă-mi, cât mă simt în stare,
Şi amanta şi nevasta!

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Fă-mă senator pe viaţă!
Pot să dorm multe mandate,
Mint de apele îngheaţă.

Fă să treacă moţiunea,
Chiar de-ajungem toţi isterici!
Doamne, dacă faci şi asta,
O să-ţi salt nişte... biserici

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vitale negaţii

Evit să-mi memorez părinţi, pe mamă,
Refuz să-mi calculez anii rămaşi.
Îmi neg greşeli, trecute la urmaşi...
Nu vreau să calculez nici tragedie, dramă!

Tot mă opun la pierderea de zile,
Spun nu ispitei din convenienţă.
Sunt îndărătnic, cred în existenţă...
Nu vreau să mor, visez; "Ce faci copile?"!

Dau înapoi, când nu deţin promisul,
Întorc cuvântul, pedepsit degeaba.
Nu mai răspund, de vina nu mi-e treaba...
Nu cred că bun, îmi câştig paradisul!

Mă plâng la amintiri despre părinţi,
Nu ştiu de ce-mi rămâne aşa puţin.
Nici vorbă, pe copii, din zbor să ţin...
Nu fac vreun rău, chiar de cu rău mă minţi, alinţi.

Nu mă dezbrac de simţuri, caracter,
M-opun să-mi risipesc sămânţa-miez.
Elimin aroganţa-n propriu crez...
Neg că-n pământ o zi... voi fi pe cer!

Expir, excret, de mult din mine, aspiraţii...
Mă încăpăţânez, vital, printre negaţii!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!