Urma un week-end; întâiul pe care aveau să şi-l petreacă nu acasă, ci la Institut, ocupându-se de ultimele pregătiri necesare misiunii, pe care nu le puteau neglija şi mai aveau destul de multe de pus la punct; părea parcă imposibil să sfârşească la timp, chiar dacă magaziile şi spaţiile de depozitare ale navei albastre începeau să se umple în mod vizibil, în urma aducerii la bord a produselor nealimentare comandate şi a unor "lucruşoare" personale aduse de acasă de cei şapte tineri; încă mai aveau de adus şi vreo câteva asemenea "lucruşoare", ba chiar multicele (le era foarte greu să decidă pe care să le ia cu ei şi la care să renunţe, pentru că, de fapt, nu prea doreau să renunţe la nici unele).

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian mai rămase să discute câtva cu directorul; nu foarte mult, pentru că trebuia să ajungă şi acasă, să se odihnească, dacă dorea ca ziua următoare să nu fie obosit şi să nu cumva să întârzie, tocmai el, comandantul misiunii, deci, cel mai important membru al echipajului; chiar dacă el nu recunoştea acest amănunt, toţi îl considerau astfel, deci, atenţia tuturor se îndrepta, în primul rând, spre el. Iar având în vedere cum arăta el, felul în care se prezenta, cum putea oare să dezamăgească, să nu impresioneze în mod plăcut, să nu se impună, chiar şi în faţa preşedintelui ţării? Deocamdată, fiind târziu, directorul, deşi foarte preocupat de sosirea anunţată a preşedintelui, se oferi să-şi conducă preferatul până acasă, însă acesta refuză, spunând că nu era singur – Petre şi Adi îl aşteptau afară. Directorul constată astfel cu surprindere că preferatul său se înţelegea foarte bine cu body-guarzii care-i asigurau protecţie, ceea ce era totuşi normal, fiind vorba despre Lucian – un tânăr simpatic şi prietenos. Astfel se încheie acest sfârşit de săptămână, ultimul pe care cei şapte tineri aveau ocazia să-l petreacă acasă – pe Terra – nu acasă la ei, fiindcă ei fuseseră ambele zile la lucru, pe puntea principală a navei albastre...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot la bordul navei albastre "Pacifis" existau şi săli de sport, în care-şi puteau întreţine forma fizică, practicând diverse exerciţii fizice, fiecare ce dorea. Aveau posibilitatea chiar să joace scurte partide între ei, împărţindu-se în echipe, cum puteau şi cum cădeau de acord, câte trei, unul rămânând pe post de arbitru. Aveau însă posibilitatea de a practica aproape orice fel de sport doreau, iar asta era bine pentru ei. Puteau chiar şi înota din când în când, existând şi câteva piscine, nu foarte mari sau adânci, însă potrivite pentru ei. Puteau chiar şi patina, având şi această posibilitate. Iar în general, puteau face aproape orice doreau, având la dispoziţie tot ceea ce le era necesar: ateliere de pictură, cărţi de joc, dar şi de citit, multă muzică pe gustul lor, videocasete cu filme, videoclipuri, documentare ştiinţifice, CD-uri, DVD-uri, dischete etc. Deci, aveau cu ce-şi umple timpul liber, putând desfăşura diverse activităţi distractive, după placul fiecăruia. Cât timp se odihneau, de obicei în rezervele lor, nava rămânea în grija celor doi roboţi şi a pilotului automat, care supravegheau zborul. Roboţii nu-i deranjau din somn decât în caz de strictă necesitate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comandantul misiunii, fără uniforma specifică funcţiei sale, se afla din nou la distracţie; discoteca Institutului era plină de tinere domnişoare frumoase; localul, destul de spaţios, părea acum neîncăpător. Ca şi seara trecută, îl întâmpinară cum se cuvine pe Don Juan, doar pe el îl aşteptau. Fetele încercară totuşi să nu fie prea insistente, ca nu cumva să i se pară lui ceva în neregulă şi să plece acasă prea devreme; doreau să petreacă împreună cu el cât mai mult timp posibil, sau măcar să-l ştie acolo, aproape... Şi pentru că fetele nu aveau un comportament care să nu fie pe placul lui, Lucian le recompensă rămânând toată seara la discotecă, miezul nopţii găsindu-l tot acolo, iar el nu părea dispus a pleca, deşi era târziu. Era conştient că de dimineaţă va fi nevoit să se trezească devreme, pentru a nu întârzia la bordul navei...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă tuturor li se părea mult mai convenabilă varianta cu rămasul acasă, datorită prezenţei body-guarzilor şi a felului în care se manifesta lumea faţă de ei; aproape toţi îi considerau un fel de vedete, iar ei nu erau obişnuiţi să fie trataţi astfel, deşi nu era ceva neplăcut, care să-i deranjeze sau să-i enerveze; totuşi... Dacă nu aveau însă încotro, plecau de acasă. Era cazul lunganului, doar îi promisese o vizită Adelei; deocamdată însă, încă nu, era prea devreme, de dimineaţă; peste vreo câteva ore, da, va porni spre casa adolescentei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a fi ieşit afară, tinerii din echipaj îşi îmbrăţişară părinţii, care deocamdată încă se aflau în preajma lor, dar pe care parcă deja începeau să-i simtă departe, din ce în ce mai departe, cu fiece clipă ce trecea. În mod normal, totul decursese foarte bine, făcând abstracţie de câteva lacrimi scurse din ochii unor mame mai sensibile sau din ochii unor părinţi mărinimoşi care-şi iubeau copiii şi care, din prea multă dragoste pentru fiii sau fiicele lor, aveau de ce să fie profund îndureraţi. Trebuie să recunoaştem că era vorba despre o misiune îndelungată, de cel puţin 13 ani, nu glumă... Iar 13 ani nu puteau fi comparaţi cu o zi, două, pentru a se putea spune: "A plecat azi... Las' că se întoarce mâine...". Ori oamenii tocmai cu acest gând nu se puteau împăca. În 13 ani se puteau întâmpla multe şi putea fi posibil ca firul evenimentelor să fie nevaforabil celor aflaţi în centrul atenţiei, deşi nu era de dorit să se întâmple astfel...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămaşi din nou singuri, doar cei şapte tineri, îşi continuară, într-adevăr, activitatea începută ziua trecută, aceea de a vizita nava albastră. Iar cum "Pacifis" nu era deloc micuţă, nu reuşiră nici până în seara acelei zile s-o vadă pe toată, dar după 27 iunie aveau destul timp s-o tot vadă, s-o tot cunoască, deci, considerară că totuşi, ceea ce văzuseră era suficient. Oricum, vizitaseră locurile mai importante, care chiar trebuiau cunoscute de toţi membrii echipajului, nu doar de cei trei tineri care o construiseră; bineînţeles, pentru ei, "Pacifis" nu avea secrete. Parcă nici pentru tânărul informatician nu avea atât de multe, acesta reuşind să le afle din informaţiile de pe computer, pe care le studiase cu atenţie.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei şapte tineri rămaseră doar la bordul navei albastre în acea zi, împreună cu instructorul lor, profesorul Manea, până seara, destul de târziu, în timp ce Comisia Disciplinară îşi continuase ancheta în cazul "Enka Lucian". Mihai mai repetase la geografie, împreună cu Nistor, chiar şi aici, la bordul navei albastre, pentru ziua următoare, când avea proba la geografie. Se înţelegea bine cu lunganul; nici geneticianul nu mai părea a fi împotriva lui, deşi uneori încă îi mai zicea "puştiule".

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După-amiaza luaseră o scurtă pauză, în cursul căreia Lucian şi Alex părăsiseră bordul navei albastre, pentru o mică vizită la dom' director; nu-l găsiseră însă în biroul dânsului. Ce puteau face? Directorul era foarte ocupat, nu stătea tot timpul doar în birou. Sunându-l pe celular, aflară că, de fapt, plecase din Institut, prin oraş; în ultimul timp, ieşea cam des, aproape zilnic, deşi de obicei dânsul stătea mai mult prin Institut. De când cu misiunea spre Proxima a navei "Pacifis" avea mai multe drumuri de făcut, în general, pentru a semna diverse contracte cu unele firme, în folosul misiunii.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată cu prinderea celor trei bulinuţe aurii de reverul hainei blondinei, oficializarea televizată a misiunii se putea considera încheiată. Totuşi, mai urma partea cu interviurile, la care reporterii sosiţi pe rachetodrom nu păreau dispuşi să renunţe. Acum deja se cunoştea nu doar componenţa echipajului, ci şi funcţia pe care o avea fiecare dintre cei şapte tineri, membrii ai echipajului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Dar creier aveau aceste bizare creaturi?
Dick: Nu, nu aveau nici creier, deşi erau fiinţe raţionale, însă sistemul lor de gândire era cu totul altfel, foarte diferit, nu se asemăna deloc cu al nostru, nu aveau deci nici sistem nervos. Nici măcar oase nu aveau, deci erau lipsiţi de sistemul osos, de cel muscular, ca şi de inimă, vene, sânge şi tot ceea ce noi cunoaştem drept fiind sistemul circulator. De altfel, aveau nişte organe interne foarte ciudate şi simple, care erau şi ele total diferite de ale noastre. În plus, fiind transparenţi, erau vizibile.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunseseră de câtva timp la bordul navei albastre. Domnul profesor Manea venise cu ei în navă, dar nu rămăsese prea mult timp. Se retrăsese, pentru a-i întâmpina, alături de director, pe oaspeţii serii. Rămaşi singuri, până la ora 17.00, cei şapte tineri erau liberi câteva ore, pe care le puteau petrece oricum doreau ei. Dansul li se păru a fi potrivit şi plăcut, adecvat vârstei lor. Deci, muzica se făcu auzită pe puntea principală. Cu acest prilej, Lucian găsi momentul potrivit pentru a o invita la dans pe Lia.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul aştepta sosirea celor şapte tineri, pentru că se apropia de ora 12.00, iar ei chiar porniseră spre biroul directorului, împreună cu domnul profesor Eugen Manea. Avuseseră la dispoziţie o săptămână pentru a-şi completa echipajul şi se descurcaseră, cu ajutorul instructorului lor, domnul profesor Manea şi al computerelor. Acum erau şapte, toţi tineri şi părea că se vor înţelege de minune împreună. Încă nu aveau cei doi roboţi, deşi ştiau care vor fi aceştia; tânărul informatician Mihai îi asigurase că avea el roboţii potriviţi pentru misiune. Poate într-adevăr aşa era.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deciseră să plece, dar planul părea mai greu de pus în aplicare. Totuşi, în cele din urmă, vânzătorii se dovediră înţelegători; nu-i puteau reţine prea mult acolo pe cei doi, pentru că nu aveau motive, iar să inventeze ei unele, nu era cazul. Deci cei doi putură pleca în cele din urmă, o contribuţie esenţială în acest sens având-o şi body-guarzii, cu toate că nici Petre, nici Adi nu se arătară de neînduplecat sau neîndurători. În maşina albastră a domnului director urcaseră doar cei doi body-guarzi; Lucian le dăduse cheile maşinii cu cea mai mare încredere. Oare îl va certa directorul? Nu prea existau şanse, deci, nu-şi făcea asemenea griji.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la data lansării navei albastre de pe Terra trecuseră deci cinci ani şi jumătate, pentru fiecare dintre cei şapte tineri din echipaj. Cu toţii arătau încă bine, ba chiar foarte bine, căci anii trecuţi nu le marcase în mod drastic fizionomia; erau încă tineri, poate doar puţin mai maturi şi atât. În rest... chipul lor încă păstra ceva din inocenţa vârstelor mai mult sau mai puţin adolescentine pe care le avuseseră la data plecării în misiune.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar cei şapte tineri se supuseră; se apucară de treabă, chiar de faţă cu părinţii lor, care încercară să-i ajute, măcar puţin, cu o sugestie, atât cât le permitea directorul, deci, nu foarte mult. Părinţii lor nu rămaseră întreaga zi la bordul navei, deşi nu-i gonea nimeni. Totuşi, când Iulian Enka plecă acasă, pe puntea principală a navei "Pacifis" sosi Diana, să-şi mai vadă fiul. N-o surprinse deloc prezenţa directorului la bord, care se ocupa de instrucţia echipajului, alături de Eugen Manea; ba chiar se aştepta să-l găsească acolo, deci, surprinsă ar fi fost dacă Traian Simionescu ar fi lipsit din nava albastră.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima seară pe care cei şapte tineri şi-o petreceau acasă, cu familiile, se apropia de sfârşit; îi mai despărţea puţin de miezul nopţii, care semnifica începutul zilei cu numărul 27 din luna iunie a anului 2085, o zi memorabilă pentru cei şapte tineri şi familiile lor, poate nu doar pentru aceştia. Deocamdată însă, era încă marţi, 26 iunie 2085, iar tinerii din echipaj se aflau pentru ultima oară acasă, fiecare cu familia sa. Desigur, apropierea măreţului eveniment îi bucura şi îi întrista deopotrivă, gândindu-se la ceea ce lăsau în urmă, dar şi la ceea ce-i aştepta: Adică, acasă, prietenii, familiile şi tot ceea ce era legat, nu doar de locurile natale, ci, în general, de Terra (acestea rămâneau în urmă); în timp ce îi aştepta un viitor imprevizibil, plin de aventuri neobişnuite prin care vor trece împreună şi explorarea unor tărâmuri necunoscute, misterioase... Chiar dacă tot n-ar găsi ceea ce căutau, adică viaţă în alte părţi ale imensului Univers, tot era interesant să pornească într-o asemenea călătorie. Se simţeau norocoşi că fuseseră aleşi să participe la o asemenea misiune, însă nu doar norocul fusese de partea lor; munciseră mult pentru a obţine dreptul de a face parte din echipaj şi iată-i acum răsplătiţi pentru eforturile lor: fiecare îşi merita locul câştigat. Iar dacă nopţile trecute le fusese greu să adoarmă, în aceasta cu siguranţă le va fi şi mai greu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cei şapte tineri se străduiau să nu amintească deloc despre ceea ce se petrecuse zilele trecute, despre anchetă, despre Comisia Disciplinară; erau deja de domeniul trecutului. Acum aveau grija viitorului, iar viitorul lor era clar: Următorii ani vor fi plecaţi în misiune, deci nu aveau timp să se gândească la altceva, mai ales că până la lansare mai erau doar douăsprezece zile; se împuţinau din ce în ce mai mult, odată cu trecerea timpului, iar dacă se liniştiseră datorită faptului că situaţia se clarificase, stresul creştea din nou din cauza apropierii momentului plecării; pentru fiecare dintre cei şapte tineri aceasta era prima misiune spaţială.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi strânse câteva lucruşoare pe care le considera absolut necesare, le puse într-un rucsac, pe care-l luă în spate, iar după ce deblocă uşa camerei sale, ieşi. Păşi încet, temător, abia mergând, ferindu-se chiar să provoace zgomot în timp ce cobora treptele, de parcă dorea ca părinţii lui să nu-şi dea seama de acest lucru. Inutil însă; normal că nu fu doar auzit, ci şi văzut, având rucsacul în spate şi fiind gata de plecare. Diana Enka îl fixă cu ochii mari, căprui, tare expresivi, care în clipa aceea exprimau doar multă tristeţe şi amărăciune, foarte probabil datorită deciziei fiului ei de a pleca; nu doar în acel moment, la Institut, ci mai ales în misiunea de care tot el amintise...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În plus, reporterii şi ziariştii, celelalte personalităţi care fuseseră invitaţi seara trecută la oficializarea misiunii, habar n-aveau dinainte de ce fuseseră chemaţi acolo; directorul nu le spusese motivele pentru care îi convocase, nu le oferise detalii. Acum însă totul se desluşise: Era vorba despre o misiune spaţială îndepărtată, de lungă durată, prima de acest gen, despre care se vorbea pe faţă, misiune organizată de Institut. Desigur, cei din conducerea Institutului aveau de mult în vedere această misiune, pe care o planificaseră tainic până atunci. Acum totul devenise oficial, iar cei şapte tineri resimţeau apăsător urmările oficializării.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era deja vineri, 08 iunie, ziua dinaintea sfârşitului de săptămână. Cei şapte tineri erau colegi de la începutul săptămânii; se cunoşteau ceva mai bine şi păreau a se acomoda unii cu alţii. În acea dimineaţă ajunseră la Institut înainte de ora 08.00, fiind însoţiţi de acasă de body-guarzi, doar până la intrarea în Institut. Dacă afară nu avea probleme, odată ajuns în interiorul Institutului, Lucian nu putea evita întâlnirea cu fetele, care nu-i dădeau pace. Îi reproşau că tot nu trecuse pe la discotecă. Avusese oare timp de aşa ceva? Nu prea! Şi chiar de ar fi avut, tot n-ar fi trecut pe acolo. Norocul lui că-n acea dimineaţă, nu Lia îl văzu înconjurat de domnişoare, ci simpatica blondă Maria; intră împreună cu ea în interiorul navei albastre. Între timp, dat fiind că mama ei, doamna Eleonora Stoica – medic veterinar, aflase rezultatele analizelor făcute lui Nero, blondina aduse şi-i înmână colegului ei noua reţetă necesară dulăului şi noile recomandări făcute de doamna Stoica. Lucian le aşeză cu grijă în buzunar, spunând că-i va lua câinelui tot ce-i era necesar; el avea mare grijă de Nero, nu-l neglija niciodată.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!