Lucian reintră în discotecă doar pentru a le anunţa pe fete că este nevoit să plece. Ele nu protestară prea mult, deşi nu erau foarte încântate de acest anunţ; nu doreau însă să-l supere. Şi nu-l sărutară, pentru a nu-i lăsa urme de ruj, să-i pricinuiască alte neplăceri. După câteva îmbrăţişări nevinovate, Lucian plecă. Iar dacă plecase el, ceilalţi îi urmară exemplul; fără el, distracţia nu mai avea farmec, aşa că ringul de dans, neîncăpător până-n acel moment, se eliberă în curând, fără eforturi prea mari. Maşina albastră a directorului ieşi pe poarta Institutului în viteză şi se avântă în negura nocturnă, în drum spre oraş. În interiorul ei se aflau şi cei doi body-guarzi, Petre şi Adi; aceştia îl aşteptaseră pe Lucian chiar şi până la acea oră târzie.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex şi Lucian plecară, fără a mai aştepta să fie însoţiţi de cineva până la ieşire, pentru că tatăl şi fiica, ambii medici, erau ocupaţi. În curând, cei doi tineri se aflau în ascensorul blocului, reparat şi modernizat, care-i coborî rapid 13 etaje, până la parter. Afară, la datorie, erau aşteptaţi de Petre şi Adi. Lăsând motocicleta "Ucigaşei" acolo, Alex şi Lucian intrară în maşina albastră, pe locurile din faţă. Tânărul comandant porni maşina spre casa colegului său. Maşina albastră opri în curând în dreptul casei geneticianului. Cei doi body-guarzi rămaseră în interiorul vehiculului albastru, în aşteptarea celui căruia-i asigurau protecţie în afara Institutului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maşina albastră a directorului, urmată de alta, opriră în dreptul casei reclamantei. Din prima maşină coborî chiar domnişoara consilier Lia, căreia Lucian îi spuse doar "Noapte bună, colega!", deschizându-i amabil portiera şi zâmbindu-i. Apoi îşi reluă locul la volan şi porni maşina de abia după ce urcară cei doi body-guarzi, Petre şi Adi, cu care se înţelegea de minune. Află de la ei, în drum spre casă, că erau invitaţi la Comisia Disciplinară a Institutului, chiar şi ei, pentru a da nişte declaraţii, deşi nu ştiau pentru ce. Lucian îi lămuri că din cauza lui erau chemaţi, iar cei doi body-guarzi se mirară să afle acest amănunt, dar îl asigurară de sprijinul lor, atât cât se putea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşind pe poarta Institutului cu maşina albastră a directorului, Lucian constată, oarecum uşor surprins, că într-adevăr, Poliţia, Jandarmeria şi Corpul Gardienilor Publici îşi făceau deja datoria: un cordon format din numeroşi poliţişti, jandarmi şi gardieni înconjurau Institutul, păzindu-l de posibili intruşi. Ceva mai în faţă se afla şi o barieră ridicată de poliţişti, pentru a împiedica trecerea spre Institut. Se văzu oprit în dreptul acelei bariere, nu pentru a fi legitimat, doar recunoştea oricine maşina directorului, cât şi pe tânărul şofer, ci pentru că de aici se aleseră cu nişte musafiri, pe care, personal, nu prea şi-i doreau: patru body-guarzi, doi pentru Lucian, doi pentru domnişoara biolog. Aceştia se urcară în maşină; aveau loc. Lucian se strâmbă uşor, a nemulţumire.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară, norii, generoşi, revărsau asupra oraşului toată apa pe care reuşiseră s-o strângă de când nu mai plouase. Pentru a nu se uda prea rău, Diana Enka intră grabnic în maşină, ocupând un loc pe bancheta din spate, fără a mai ţine cont că era maşina albastră a directorului. Deşi ploua în neştire, cei doi body-guarzi se aflau la datorie, cu umbrele. Se apropiară de maşină. Lucian îi zări şi înţelese intenţia celor doi. Lucian îi conduse pe cei doi body-guarzi până în garaj, unde se afla bătrâna maşină a familiei Enka, în care cei doi se urcară fără a comenta. Totuşi, la volan se urcă nu Petre, ci Adrian Pleşa, iar în curând cele două maşini părăsiră curtea casei, una după alta, cea albastră fiind în faţă. Poliţiştii, jandarmii şi gardienii încă păzeau casa, în ciuda ploii, care nu părea a conteni în curând.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia ar fi vrut să-l refuze, dar nu reuşi. Îl privi doar o clipă; el îi zâmbea blând, cu amabilitate, iar ochii lui călduroşi exprimau doar bunătate, multă bunătate... Regretă în acel moment gestul anterior, de a depune împotriva lui o reclamaţie... Ce mai putea schimba oare acum? Nimic! Îngândurată şi tristă, urcă în maşina albastră a directorului; galant, el îi deschisese portiera... Iar în curând, acel vehicul modern, elegant, luxos, se avântă pe poarta Institutului, spre oraş, fără a fi opriţi de body-guarzi, să-i însoţească.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul şi fiul său ajunseră în locul de unde doreau să-şi cumpere maşina. Cei doi body-guarzi coborâră şi ei. Erau în afara Institutului, deci, îl însoţeau pe Lucian, chiar dacă era vorba doar despre cumpărarea unei maşini. Prezenţa celor doi nu-i împiedică însă pe vânzători şi pe toţi cei prezenţi să se strângă în jurul lui Lucian şi al tatălui său. Mai mult decât alegerea şi cumpărarea maşinii părea a dura împărţirea de autografe, strângerile de mână şi fotografierea cu cei prezenţi. Iar până una alta, chiar şi body-guarzii dădură autografe; cei doi însă erau atenţi la toate mişcările, nu-l scăpau din atenţie pe comandantul misiunii, dar nu observară nimic suspect. Lucian, drăguţ, amabil, împărţea nu doar autografe, ci şi zâmbete sau vorbe frumoase celor din jur, lăsând tuturor o impresie, evident, foarte bună.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu după mult timp, tânărul comandant, cu papagalul său pe umăr, se afla din nou la volanul maşinii albastre; pe bancheta din spate stăteau cei doi body-guarzi. Dar Lucian îndreptă maşina spre ieşirea din oraş; mergea la Institut. De ce? Nu-i era nici lui foarte clar de ce, dar simţea nevoia de a-l vedea pe director, de a-l avea aproape, de a-i vorbi. Steaguri tricolore fluturau în adierea vânticelului cald de vară. Poarta Institutului se deschise imediat pentru maşina albastră, dar înainte de a fi intrat, cei doi body-guarzi coborâră. Lucian opri maşina la locul ei; acesta nu era ocupat. Nu-l anunţase pe director de sosirea lui, dar spera să-l găsească acolo, deşi era posibil ca dânsul să fi plecat pe undeva. Dar Lucian nu renunţă la ideea de a-l căuta. Se opri doar în faţa uşii pe care scria "Director", ciocăni discret şi intră fără a mai aştepta vreun răspuns. Directorul era acolo, la biroul său. Îşi aranjase singur hârţoagele; acum le completa, nu mai avea mult până să le termine. Vru să reproşeze ceva noului sosit, dar când îşi ridică privirea şi-l zări pe favoritul său, îi zâmbi îngăduitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să înceapă iarăşi o discuţie în contradictoriu cu tatăl său, când doar ce se împăcaseră, deşi, practic, nici nu fuseseră supăraţi. Poate doar i se păruse că tatăl lui, "blondul", îi vorbise pe un ton uşor ironic, iar dacă ar fi încetat cu amabilităţile, tot el s-ar enerva, Iulian Enka rămânând de obicei calm, nepăsător, sau doar aşa părea. Lucian ocupă locul şoferului şi le deschise părinţilor săi. Tatăl său se aşeză lângă el, Diana Enka – în spate. Cei doi habar n-aveau că în buzunarele hainei uniformei fiului lor se aflau cheile de la maşina directorului Institutului sau că Lucian avea permisiunea de a utiliza oricând doreşte acea maşină; acum însă, o lăsase în parcare. Băiatul porni spre casă, unde ajunse în curând. Opri maşina şi coborî. Era emoţionat; nu trecuse pe acasă de o săptămână, iar după alte câteva, din nou nu va mai trece, pentru o perioadă mult mai îndelungată. Închise maşina în garaj şi-i înapoie cheile blondului; acesta nu le luă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preferatul obţinuse rapid, fără prea mari eforturi, aprobarea directorului şi nu doar atât. Dânsul se oferise să-i însoţească pe cei doi tineri până la secţie, pentru a-i susţine, ca de obicei, mai ales dacă era vorba şi despre Lucian...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi privi fiul; era într-adevăr un tânăr frumos! De parcă ea n-ar fi ştiut acest amănunt?! Ba îl ştia şi încă foarte bine! Îl aflase de ceva timp, încă de când fetele începuseră să-l caute pe acasă, adică de vreo câţiva ani... Mai ştia însă că nici una nu-i trezise fiului ei interesul, nu legase cu nici una o relaţie serioasă, de durată; ea nu aflase încă despre domnişoara consilier şi de sentimentele pe care fiul ei le avea faţă de această domnişoară, pentru că Lucian nu-i spusese nimic în acest sens, ocolea de fiecare dată subiectul legat de domnişoare, cu subtilitate... Diana îl privi din nou! Îi era tare drag! Acum era acolo, lângă ea, dar fiul ei va pleca în curând; şi nu cu o maşină, la o scurtă plimbare prin oraş sau în afara acestuia... Deocamdată însă, ajunseră la Institut. Înainte de a intra pe poarta Institutului, cei doi body-guarzi coborâseră. Lucian parcă maşina directorului, el pornind spre nava lui albastră, în timp ce Diana, mama lui, chiar spre biroul directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dora îşi pipăi obrajii, parcă nevenindu-i să creadă că Don Juan chiar o sărutase şi porni visătoare spre cabinetul ei. Iar el, Lucian, cum să nu fi fost mulţumit, doar aflase, din surse foarte sigure, de la cea mai bună prietenă a Liei, domnişoara Dora Bercea, un amănunt foarte important pentru el: domnişoara psihiatru Lia, consilierul misiunii, bruneta cu chip angelic, de păpuşă, cea care-i pusese de mult inima pe jar, nu avea şi nici nu avusese vreodată un prieten, un iubit, care să-i zădărnicească lui cu ceva planurile de a o cuceri în următorii 13 ani de misiune. Aflase că, cel puţin în acest sens, avea cale liberă spre inima ei... Era un prim pas, deloc lipsit de importanţă, din punctul lui de vedere. Ajunse la maşina albastră fără a înţelege câtuşi de puţin ce se petrecuse în nava albastră, cu directorul şi nici nu se mai chinui cu încercarea de a găsi o explicaţie. Se urcă la volanul maşinii, ieşi pe poarta Institutului, iar de afară îi luă pe cei doi body-guarzi, Petre şi Adi, continuând drumul spre oraş.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, Lucian, la volanul maşinii luxoase a directorului, ieşise de mult din oraş. Pe şoseaua asfaltată de curând ce ducea spre Institut, maşina, condusă de tânărul cel chipeş, aluneca în mare viteză, totuşi, cu grijă. La un moment dat, lui Lucian i se păru că observă pe marginea şoselei o figură cunoscută. Părea a fi chiar tânărul care-i devenise de curând coleg, mai ales că purta o uniformă albastră, aproape identică cu a lui. Trecând pe lângă acel tânăr, încetini şi claxonă insistent. Nedumerit, băiatul cu ochii albaştri se întrebă în gând: "Ce naiba mai are şi idiotul ăsta de mă claxonează aşa? Ce l-o fi apucat? E cumva nebun? Sau ce vrea de la mine?" Maşina albastră îl depăşise puţin, dar se întorsese, iar după câteva clipe se oprise lângă el. Pe geam scoase capul un tânăr brunet, cu uniformă albastră; Mihai se ruşină că nu-l recunoscuse adineauri, doar era unul dintre colegii săi, ba chiar ce-l care-l susţinuse în acea seară, în faţa celorlalţi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian ajunse pe puntea principală de abia la 10.30. Noroc că nu mai fusese nevoie de el la Comisie, altfel ar fi putut avea neplăceri, se puteau ivi noi încurcături, dar directorul, avertizat din timp, avusese grijă să aranjeze rapid totul în aşa fel încât favoritul său să nu aibă de suferit din pricina întârzierii din acea zi. Iulian şi Diana Enka nu avură nici ei tangenţă cu Comisia Disciplinară în acea zi, nu-i mai chemase nimeni pe acolo, nici pentru alte declaraţii, nici pentru altceva, deci nu rămaseră prea mult prin Institut, hotărând să se întoarcă acasă, cu maşina lor cea nouă, nu fără a-şi anunţa fiul de această decizie a lor. Se interesaseră de modul în care decurgea ancheta, dar nu aflaseră mare lucru. Se îndreptară amândoi spre rachetodrom; nimeni nu-i opri, li se permise accesul spre nava albastră, deci în curând se aflau pe puntea principală a acesteia, unde-i găsiră pe cei şase tineri, împreună cu profesorul Manea. Toţi îi salutară pe părinţii lui Lucian; el se miră de prezenţa lor, în mod plăcut însă. Nu se ferea să-i spună "blondule" domnului Enka, chiar de faţă cu profesorul Manea şi ceilalţi colegi ai săi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecu pe motocicletă, iar Alex şi "Ucigaşa" în maşină, cu Petre şi Adi. Astfel porniră; în faţă, Lucian – pe motocicletă (primul – pentru că ştia drumul), urmat de maşina albastră a directorului. Alex se simţea bine în ipostaza de şofer al superbei maşini a directorului Institutului şi urma îndeaproape motocicleta pe care stătea colegul său. Domnişoara Petra privi spre Lucian admirativ.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana Enka îşi însoţi fiul, în luminile blitz-urilor, ceva mai rare decât în ziua precedentă, până în dreptul maşinii albastre. Cei doi body-guarzi o salutară respectuoşi, apoi ea intră în maşină, în faţă; body-guarzii, pe bancheta din spate. Lucian porni maşina. Întrucât pe străzi erau mulţi poliţişti, nu întâmpină probleme din partea oamenilor. Mama lui, Diana Enka se simţea cam ciudat în această maşină, a directorului Institutului. Nu incomod, ci doar ciudat! Era pentru prima oară când urca în maşina albastră. Privi spre locul şoferului, ocupat în acel moment de fiul ei şi se mai linişti, chiar dacă în spate stăteau doi necunoscuţi, porecliţi "Neîndurătorul" şi "Naşul", body-guarzii fiului ei. Totuşi, prezenţa lui Lucian îi oferea un sentiment liniştitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian renunţase la compania blondului, pentru... domnişoara Barbie, deci, împreună cu ea plecă nu peste foarte mult timp, când atât directorul, cât şi instructorul le permiseră celor şapte tineri plecarea. Doar ei doi se aflau în maşina albastră a directorului, cei patru body-guarzi urmându-i îndeaproape, cu cealaltă maşină. Din când în când, pe drum, Lucian îşi îndrepta privirea către colega lui, domnişoara Barbie; brunetă, delicată şi frumoasă, chiar avea chip de păpuşă, o păpuşă care-i punea lui răbdarea la grele încercări, iar inima pe jar... Blondul făcuse o legătură între domnişoara consilier şi micuţa păpuşică, se putea afirma – a fiului său. Dacă ar fi ştiut Lucian că între cele două chiar exista o foarte strânsă legătură, alta decât cea referitoare la acea asemănare fizică evidentă sesizată de blond, poate i-ar fi vorbit Liei despre acea păpuşă a lui, dar el nu bănuia nimic de acest gen şi nu i-ar fi vorbit ei, o domnişoară psihiatru, despre o păpuşă care putea trece drept a lui, comandantul misiunii.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Lucian şi Lia se aranjase totul şi-n acea seară; tânărul comandant îşi putea conduce colega acasă, fără a se vedea acompaniaţi de cei patru body-guarzi. Deocamdată însă, mai aveau puţin de aşteptat, până ce directorul va rezolva situaţia. Putea însă Lucian scăpa fără a fi observat? Spre ghinionul lui, nu! Rapid se trezi înconjurat de o grămadă de fete, pierzând-o pe Lia din vedere. De data aceasta, fetele păreau decise să nu-i dea pace aşa de uşor; doreau, sub orice formă, ca el să le însoţească spre discotecă, doar era vineri seara, petrecerea era mare; protestele lui rămâneau zadarnice! Lia se încruntă nemulţumită! De ce oare trebuia să asiste mereu la scene de genul acesta? Nu se învăţase deloc minte? De altfel, la ce altceva se putea aştepta de la el, Don Juanul Institutului?! Nu trecuse încă sfertul de oră pus la dispoziţie de director, altfel ar fi plecat singură, să ia un taxi până acasă, lipsindu-se bucuroasă de compania body-guarzilor şi a lui... Nu dorea însă nici să rămână în acel loc!

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deciseră să plece, dar planul părea mai greu de pus în aplicare. Totuşi, în cele din urmă, vânzătorii se dovediră înţelegători; nu-i puteau reţine prea mult acolo pe cei doi, pentru că nu aveau motive, iar să inventeze ei unele, nu era cazul. Deci cei doi putură pleca în cele din urmă, o contribuţie esenţială în acest sens având-o şi body-guarzii, cu toate că nici Petre, nici Adi nu se arătară de neînduplecat sau neîndurători. În maşina albastră a domnului director urcaseră doar cei doi body-guarzi; Lucian le dăduse cheile maşinii cu cea mai mare încredere. Oare îl va certa directorul? Nu prea existau şanse, deci, nu-şi făcea asemenea griji.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă o dată îl asigură pe tânărul său coleg informatician de sprijinul său în ceea ce privea aducerea la bordul navei albastre a acestor doi roboţi, cât şi a acestui computer, de care informaticianul susţinea că ar avea absolută nevoie, spunând că nu vor exista nici un fel de probleme cu domnul director dacă ziua următoare, la ora 12.00 fix se vor prezenta la dânsul în birou fără aceşti doi roboţi, încă neterminaţi. Acum, după ce aflase despre Lucian că ar fi preferatul directorului Institutului şi după ce acesta îl plimbase chiar cu maşina directorului prin oraş, apoi până acasă, nu avea absolut nici o îndoială că totul se va rezolva cu bine. Când coborâră, doamna Marilena Ristea îi aştepta cu masa pusă. Lucian însă refuză politicos, iar în cele din urmă se retrase. Mihai şi părinţii lui îl conduseră până la poartă, unde îl aştepta maşina albastră a directorului, acea superbă maşină nouă, elegantă, modernă, complet nepoluantă.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Spune, blondule, mergi cu Nis în oraş, sau nu?
Iulian: Depinde... Eu ce câştig la afacerea asta?
Lucian: Păi, în primul rând, mai ieşi din casă şi-n al doilea rând, te poţi plimba chiar şi până diseară cu maşina directorului.
Iulian: Ah, cu maşina aia vrei să-l duc pe "domnul kilometru"?!
Lucian: Exact, blondule.
Iulian: Păi, de ce nu spui aşa de la început? Bine, în cazul ăsta, normal că merg; s-a rezolvat. Mulţumit, Nis?!
Nistor: Foarte, domnule.
Iulian: Bine, mă îmbrac şi...
Lucian: Peste un sfert de oră, blondule. Atunci va trebui să plecaţi.
Iulian: Fără body-guarzi, sper.
Lucian: Bineînţeles, fără.
Iulian: Deci, aţi rezolvat şi cu chestia asta; bun – sunteţi foarte eficienţi. Şi într-adevăr, chiar aveam nevoie de o ieşire prin oraş; dacă-i cu maşina directorului, cu atât mai bine. Ştii, distinsul tău prieten ne-o fi promis el un concediu de un an, plătit, cu salarii duble, dar nu cred că am să rezist să rămân acasă atâta timp. Am nevoie de activitate; n-am ajuns încă la vârsta pensionării... Poate am să mă întorc mai curând la lucru, la Institut.
Lucian: Treaba ta, blondule...
Iulian: Luci, eşti sigur că prietenul tău ar fi de acord să-şi lase maşina pe mâna mea?
Lucian: Dom' director mi-a lăsat mie maşina dânsului până pe 27 iunie, deci, pot face ce vreau cu ea...
Iulian: Tocmai; ţi-a lăsat-o ţie, nu mie! Poate se va supăra sau n-o să-i convină când va afla că mi-ai dat-o mie.
Lucian: Aş...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!