Caniculă

O căldură cu forme lascive
de femeie planturoasă
cucereşte străzile prăfuite şi pustii
oamenii stau ascunşi ca şobolanii
între pereţii de beton ai blocurilor
speriaţi de tirania soarelui muribund
nici măcar câinii maidanezi nu şi-au făcut apariţia
aerul clocoteşte deasupra asfaltului fierbinte
pare un oraş părăsit
sau cuprins de vreo molimă
care a dus la dispariţia temporară a vieţii
totul este împietrit
iar timpul s-a oprit şi el
sub razele ucigătoare ale soarelui
care stă să moară.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina soarelui

Lumina soarelui creşte pe pământ
ia înfăţişarea zilei
şi împinge prin pământ în sus
tulpinile
şi acele oase care de asemenea şi-au
scuturat ţărâna de pe sinele lor
privind mai întâi
cu orbitele ochilor goale încă
cerul de deasupra capului
apoi în jurul lor
la imensitatea florei
şi-apoi grăbit
fiecare se îndreptă unde-l cheamă
dorinţa...

lumina soarelui creşte pe pământ
lumina soarelui –
şi printre razele ei gloate
de oameni abia evadaţi din beznă

poezie de Mang Ke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărit

Am văzut un răsărit care m-a făcut
să mă opresc pentru o clipă
l-am privit
aşa cum priveşti pentru prima dată
viaţa.
Un soare iradia roşiatic norii plumburii
împrăştiaţi haotic
razele vineţii ale dimineţii
se reflectau în apele gri cu relfexe aurii
ale unui port norvegian
în care dormeau liniştite
la marginea unui ponton
câteva ambarcaţiuni albe
ce-şi întindeau umbrele
peste casele înfipte pe malul apei.
Imaginea asta s-a lipit de retina mea
s-a întipărit în creierul meu
a început să mă obsedeze
aşa că l-am pictat
ca să scap
de acel răsărit
pentru care m-am oprit
şi nu am respirat
pentru o clipă.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motanul Dungă stă tolănit în grădiniţa cu flori. E atât de plăcut să inspiri aerul parfumat, să fii mângâiat de razele primăvăratice ale soarelui, mai ales după ce ai petrecut o iarnă lungă şi friguroasă în compania şoarecilor din pod. Dungă s-a cam săturat să vâneze şoareci.

începutul de la Mincinosul de Emilia Plugaru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singură la mare

Sub a soarelui căldură
Stă fătuca şi îndură,
Soţu-i mai băftos se pare...
Că stă singur... la răcoare!

epigramă de Gheorghe Gurău (iunie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul s-a oprit

a obosit pământul
ziua a refuzat soarele
zidurile s-au adunat degrabă astupând poarta
totul e indigo

ultimele forme de viaţă verde
după raţionalizare
au devenit hârtie de scris

o structură necunoscută peste oasele mele respiră acum
destrămarea are reguli ce nu le ştiu
timpul s-a oprit într-un ţipăt aflat în cădere
ursitoarele mi-au pictat pereţii demult

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Valuri furioase sparg scoicile
le macină sideful
îl transformă în grăuncioare plictisite
de nisip
captive într-o clepsidră
a vieţii,
iar timpul aleargă
pe deasupra mării
ca o briză capricioasă
înfiorată
cu atingerea ei senzuală
creasta sărată a valurilor
care plesneşte malul
într-o cascadă de spumă.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De de mii de ani oamenii au fost oprimaţi - aşa cum unii dintre noi încă mai sunt - prin noţiunea că universul este o marionetă ale cărei sfori sunt trase de un zeu sau de mai mulţi zei, nevăzuţi şi enigmatici. Apoi, în urmă cu 2500 ani, a existat o trezire glorioasă în Ionia - pe Samos şi pe celelalte colonii greceşti din apropiere, care s-a extins printre insulele şi braţele aglomeratei mări Egee de Est. Dintr-o dată existau oameni care credeau că totul a fost făcut din atomi; că fiinţele umane şi celelalte animale au apărut din forme mai simple; că bolile nu erau provocate de demoni sau zei; că Pământul era doar o planetă care se învârte în jurul Soarelui. Şi că stelele erau foarte departe.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După decembrie '89, când demagogia s-a "democratizat", ne-am pomenit destul de repede cu un Caţavencu "de tranziţie" care a învăţat expresii noi. El "implementează", "anvizajează" sau ne lămureşte cum "se derulează" cutare problemă. În rest, "progresul, stimabile, progresul"! Totul pare o farsă pe care ne-a jucat-o soarta. Căci nu poţi să vezi la nesfâşit "Scrisoarea pierdută" nici măcar în forma originală, dar cu atât mai puţin în forme caricaturizate. În parlament sau în alte saloane ale Puterii, Caţavencu, Farfuridi şi Agamiţă nu te amuză, te exasperează.

Octavian Paler în Vremea întrebărilor (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul este călugărul înţelept al Universului.
Divinitatea l-a creat din ape nevăzute,
clipele curg la fel de nevăzute.
Dumnezeu a zis: să fie viaţă!
Şi viaţă s-a făcut în ceruri şi pe pământ.
Visurile au fost împărţite clipelor.
Dumnezeu a zis: să fie timp pentru toate,
de la prima şi până la ultima scânteie a stelelor.
Dumnezeu a zis: să fie Lumină!
Şi s-a făcut Lumină:
inima speranţei, sâmburele visului.
Cum îngerii nu îmbătrânesc,
le-a fost dată copilăria şi zborul.
Ei le împărţiră luceferilor nou-născuţi
pentru a deveni stele
de nădejde ale nopţilor pământene,
aşteptând cu aripile la gură facerea omului...
Din orologiul care a uitat să pornească timpul
s-a ales iubirea. De atunci dragostea nu are vârstă.
Cum este deasupra pământului, de la răsărit
la apus, i s-a încredinţat
drumul soarelui şi drumul stelelor;
s-a făcut noapte şi zi în numele timpului.

Camelia Opriţa în Orologiul care a uitat să pornească timpul... (31 decembrie 2018)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce s-a petrecut pe Pământ ar putea fi mai mult sau mai puţin desfăşurarea tipică a evoluţiei vieţii pe multe alte lumi; dar în privinţa detaliilor ce ţin de chimia proteinelor sau neurologia creierului, povestea vieţii de pe Pământ ar putea fi unică în întreaga galaxie Calea Lactee. Pământul s-a condensat având ca punct de plecare gaz şi praf interstelar în urmă cu aproximativ 4,6 miliarde de ani. Ştim de la fosile că originea vieţii s-a produs la puţin timp după aceea, poate în urmă cu aproape 4 miliarde de ani, în bălţile şi oceanele Pământului primitiv. Primele fiinţe vii nici nu se comparau în complexitate cu un organism unicelular, care este deja o formă de viaţă foarte sofisticată. Primele amestecuri au fost mult mai umile. În acele zile primordiale, fulgerele şi lumina ultravioletă a Soarelui descompuneau moleculele simple bogate în hidrogen. Ale atmosferei primitive. Iar fragmentele se recombinau în mod spontan dând molecule tot mai complexe. Produsele acestei chimii incipiente s-au dizolvat în oceane, formând un fel de supă organică a cărei complexitate creştea treptat, până când într-o zi, din pură întâmplare, şi-a făcut apariţia o moleculă care era capabilă să producă cópii rudimentare ale ei înseşi, folosind ca elemente de bază alte molecule din supă.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bătrân de poveste

Mâine dimineaţă beau apă din trei fântâni
înainte de răsăritul soarelui,
nu ştiu dacă voi izbuti să o deosebesc
cum fac degustând vinul.

Ştiu doar că un bătrân bea apă din ele
şi face din asta un obicei zilnic,
unii îl consideră dus, dar el nu se lasă
şi face umbră pământului.

Timpul trece şi fostul prizonier de război
ce a venit pe jos acasă
luptă cu sine
şi cu amintirile pe care le povesteşte,
i s-a făcut şi înmormântare creştinească,
nevasta s-a măritat,
dar a iertat-o fiindcă a murit devreme.

Lumea lui a dispărut şi ea
şi a rămas doar câte o fantomă grăbită
care mai bântuie câte o casă părăsită
în care nimeni nu intră.

Credinţa sa în apa vieţii sfinţită
ce o păstrează în fiecare fereastră,
să o sărute lumina soarelui
şi astfel bătrânul nu se teme,
uită de moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale

Mângâieri catifelate
petale de dor
se odihnesc pe fruntea mea
încărcată de vise.
Privesc cerul
printre crengile pomilor înfloriţi
clăbuci de nori lăptoşi
lenevesc deasupra livezii.
O adiere rebelă
ridică petalele alb-rozalii
spre sărutul
îndepărtat al soarelui. Ninge cu petale parfumate
de măr
peste chipul inocent
al primăverii.

poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge primăvara

În curtea mea ninge
din razele Soarelui cu flori
născute-n căldura trupului primăverii,
din trunchiul Răsăritului
mângâind inima mea
cu iubire şi dragoste eternă
pentru fulgul petalelor roz,
ce se aşează pe pământul
dornic de frumos şi Lumină
este primăvară în sufletul meu,
este timpul mărturisirilor,
ce sunt aşezate cu grijă
în inima petalelor ninse
din razele Soarelui celest,
ninge peste mine curcubeul
şi-mi fredonează vântul,
cântul primăverii,
verde crud şi inimă albastră,
acoperite de ninsoarea eternităţii
care stă prinsă-n părul nemuririi
rupte din culorile, anilor vieţii
ninge-n straturile infinitului
cu primăvara vieţii terestre
aşezată pe un vârf de ac,
ce se învîrteşte printre ninsoarea
zorilor zilelor,
rostind cu Soarele primăverii
cuvinte-cheie venite
din ninsoarea echinopţiului
spunându-mi"ai grijă de tine"
ninge cu stele şi petale de trandafir,
ninge cu îngerii şi Lumină
peste sufletul meu auriu!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge primăvara

În curtea mea ninge
din razele Soarelui cu flori
născute-n căldura trupului primăverii,
din trunchiul Răsăritului
mângâind inima mea
cu iubire şi dragoste eternă
pentru fulgul petalelor roz,
ce se aşează pe pământul
dornic de frumos şi Lumină
este primăvară în sufletul meu,
este timpul mărturisirilor,
ce sunt aşezate cu grijă
în inima petalelor ninse
din razele Soarelui celest,
ninge peste mine curcubeul
şi-mi fredonează vântul,
cântul primăverii,
verde crud şi inimă albastră,
acoperite de ninsoarea eternităţii
care stă prinsă-n părul nemuririi
rupte din culorile anilor vieţii
ninge-n straturile infinitului
cu primăvara vieţii terestre
aşezată pe un vârf de ac,
ce se învîrteşte printre ninsoarea
zorilor zilelor,
rostind cu Soarele primăverii
cuvinte-cheie venite
din ninsoarea echinopţiului
spunându-mi "ai grijă de tine"
ninge cu stele şi petale de trandafir,
ninge cu îngeri şi Lumină
peste sufletul meu auriu!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge primăvara

În curtea mea ninge
din razele Soarelui, cu flori
născute-n căldura trupului primăverii,
din trunchiul Răsăritului,
mângâind inima mea
cu iubire şi dragoste eternă
pentru fulgul petalelor roz,
ce se aşează pe pământul
dornic de frumos şi Lumină.
Este primăvară în sufletul meu,
este timpul mărturisirilor,
ce sunt aşezate cu grijă
în inima petalelor ninse
din razele Soarelui celest.
ninge peste mine curcubeul
şi-mi fredonează vântul,
cântul primăverii...
Verde crud şi inimă albastră,
acoperite de ninsoarea eternităţii
care stă prinsă-n părul nemuririi
ruptă din culorile, anilor vieţii.
ninge-n straturile infinitului
cu primăvara vieţii terestre
aşezată pe un vârf de ac
ce se învîrteşte printre ninsoarea
zorilor zilelor.
Rostind cu Soarele primăverii
cuvinte-cheie venite
din ninsoarea echinopţiului
îmi spui: "ai grijă de tine!"
Ninge cu stele şi petale de trandafir,
ninge cu îngerii şi Lumină
peste sufletul meu auriu!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este Canicula? Arşiţa?

Timpul de la 12 Iulie până la 11 Avgust se numesc Canicula (căţeluşa; latin), care este constelaţie şi steaoa (Siriu) cea mai strălucioasă văzută numai cu ochii. Canicula, în acest timp, răsare tot de o dată cu soarele, de aceea s-au numit zile caniculare (câneşti). Arşiţa cea mare, în aceste 30 de zile ale Caniculei, se face pentru cea mai mare părută appropiare şi întârziare a soarelui peste Europa, de aruncă razele mai drept peste creştetu-ne, iar nu căci se împreună căldura caniculei cu a soarelui, răsărind de o dată amândoă aceste stele enorme, precum credeau Egiptenii, şi alţii. Ca să se arate cea mai mare putere a căldurei, s-a numit şi constelaţia Leul, pentru că el este cel mai vârtos animal, iar acea stelime cam seamănă şi cu făptura leului.

Iosif Genilie în Universu. Noătăţi din toată natura, cultura, literatura (15 iulie 1845)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

O idee minunată, Dumnezeu e lumina soarelui, iar omul e un obiect care absoarbe razele luminii-Dumnezeu. Corpul omului este alcătuit din acele raze ale lui Dumnezeu care n-au fost absorbite de către om. Viaţa este absorbţia tot mai mare a Divinităţii de către om.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţia

Şi Dumnezeu a apărut în spaţiu,
A privit în jur şi a spus:
Sunt singur –
Îmi voi face o lume.

Şi până departe, până unde ochiul Domnului putea vedea,
Întunericul acoperea totul,
Mai negru decât miezul a o sută de nopţi
Jos în bahnele chiparosului.
Apoi, Dumnezeu a zâmbit,
Şi, de nicăieri, a apărut lumina,
Şi bezna s-a rostogolit într-o parte,
Şi lumina a rămas să lumineze cealaltă parte,
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Domnul s-a întins, a luat lumina în mâini
Şi-a rotit-o în jurul degetelor
Până ce a făcut soarele;
Cu lumina rămasă după făurirea soarelui
Domnul a alcătuit o minge luminoasă
Pe care a aruncat-o în mijlocul întunericului,
Smălţuind noaptea cu luna şi cu stelele.
Apoi, jos
Între întuneric şi lumină,
A potrivit lumea;
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu s-a retras –
Şi soarele era în mâna lui dreapă,
Şi luna era în cea stângă;
Stelele erau adunate deasupra capului său,
Iar pe pământ stăteau picioarele lui.
Şi Domnul a mers, iar unde-i călcau
Tălpile se iveau văi adânci
Şi se înălţau de nicăieri munţi.

Apoi s-a oprit şi a privit, şi a văzut
Că pământul era fierbinte şi sterp.
Aşa că Dumnezeu a ieşit la marginea lumii
Şi a scuipat cele şapte mări –
A clipit şi-au licărit fulgerele –
A bătut din palme şi s-au rostogolit tunetele,
Şi-au început să curgă apele de deasupra pământului –
Şi apele răcoreau arşiţa.

Apoi s-a ivit, verde, iarba
Şi-au îmbobocit, roşii, flori mici,
Pinii au început s-arate cu degetul către cer,
Iar stejarii şi-au întins braţele,
S-au format lacuri în scobitura văilor
Şi râurile-au prins s-alerge spre mare;
Dumnezeu a zâmbit iarăşi,
Şi-a apărut curcubeul,
Încolăcindu-i-se-n jurul umărului.

Atunci Dumnezeu a ridicat braţul şi şi-a fluturat mâna
Deasupra mării şi a uscatului,
Şi-a spus: Veniţi! Veniţi!
Şi mai repede decât a putut Domnul să-şi coboare mâna,
Peşti şi pescăruşi,
Animale şi păsări
Înotau pe râuri şi pe mări,
Mişunau prin păduri şi prin crânguri,
Despicând aerul cu aripile.
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Iată, asta-i bine!

Apoi Dumnezeu a făcut un ocol
Şi a privit
La toate pe care le crease.
S-a uitat la soarele lui,
S-a uitat la luna lui
Şi s-a uitat la steluţele lui;
El a privit lumea lui
Cu toate vieţuitoarele ei...
Şi Domnul Dumnezeu a zis: Sunt încă singur.

Şi-atunci Dumnezeu s-a aşezat
La poalele unui deal unde se putea gândi în linişte,
Lângă un râu adânc şi larg;
Cu capul în mâini
S-a gândit şi s-a tot gândit,
Până când i-a venit ideea: Îmi voi face un om!

Domnul a luat argilă
De pe fundul râului;
El a îngenuncheat
Pe malul apei;
Şi acolo Dumnezeu Atotputernicul,
Cel care a aprins soarele şi l-a pus pe cer,
Care a aruncat stelele până-n cele mai îndepărtate colţuri ale nopţii,
Care a rotunjit pământul în podul palmei sale –
Acest măreţ Dumnezeu,
Ca o mamă aplecată deasupra pruncului ei,
A îngenuncheat în praf
Frământând un boţ de lut
Până când l-a modelat după propriul chip.

Apoi i-a dat suflarea vieţii,
Iar omul a devenit un suflet viu.
Amin. Amin.

poezie de James Weldon Johnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este ca ghiocelul.
Suportă povara grea din necazului glacial, visând la mângâierile candide ale Soarelui, iar când simte dragostea de viaţă, nimic nu-i mai stă în faţă să-i îmbrăţişeze razele magice. - Maria FILIPOIU / despre dragoste şi viaţă.

citat din Maria Filipoiu (12 februarie 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absolutul

Nici minte, nici formă – eu doar exist;
Voinţa şi gândul acum au încetat.
Sfârşitul dansului Naturii,
Sunt Ceea ce am căutat.

Pe un tărâm de Fericire pură, absolută,
Departe de cunoscător şi cunoscut,
Simt un imens repaus până la urmă
Şi la Acela doar mă uit.

Cărările secrete ale vieţii le-am trecut
Şi Ţelul meu am devenit chiar eu.
Adevărul Imuabil mi s-a revelat:
Sunt Calea, Sufletul şi Dumnezeu.

Sunt conştient de toate înălţimile,
În miezul Soarelui stau mut.
Am terminat cu timpul şi cu faptele,
Jocul meu cosmic s-a sfârşit.

poezie clasică de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!