Psalm imprevizibil (Turul victimelor condiţiei umane)

Viaţa nu-i totuşi pantă spre moarte
visul Doamne creşte ca o stâncă
o veşnicie mai avem până departe
ceru-i poate lacrima cea mai adâncă

Visul creşte Doamne ca o stâncă
Dumnezeu nu-i nici pătrat nici rotund
de bucurie sufletu-i gata să plângă
în care lacrimă Doamne să m-ascund

Dumnezeu nu-i nici pătrat nici rotund
mai este o veşnicie până departe
până acolo Doamne până când
viaţa nu-i totuşi pantă spre moarte

Chiar dacă visul creşte ca o stâncă
chiar dacă lucrurile-s gata să plângă

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 iunie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, până când?...

De-atâta vreme-auzi şi tu chemarea
Spre ceruri, spre lumină şi spre rai,
Şi tot n-asculţi, nici plânsul, nici cântarea
Şi nu-ţi îndrepţi nici gândul, nici cărarea:
O, până când, o, până când mai stai?
Văzut-ai şi tu lucrurile care
Pe alţii mulţi i-a-ntors din calea rea,
Dar tu mereu rămâi în nepăsare,
În cea mai rea, în cea mai tristă stare.
O, până când, o, până când aşa?

O, tu cunoşti că moartea nu-i departe,
Că mergi spre focul iadului dintâi,
Şi totuşi tu rămâi pe căi deşarte,
Rămâi în foc, în chin, în plâns şi-n moarte!
O, până când, o, până când rămâi?

Tu ştii şi de la tine ce aşteaptă
De-atâta vreme şi astăzi Dumnezeu!
Cunoşti chemarea sfântă şi-nţeleaptă,
Cunoşti şi calea rea şi calea dreaptă:
O, până când, o, până când în rău?

A mai trecut un an din scurta-ţi viaţă
Şi-acesta-i poate ultimul ce-l ai.
O, smulge-te din neagra nopţii ceaţă,
O, rupe-ţi vălul negru de pe faţă:
O, până când, o, până când mai stai?

Curând solia morţii-o să te cheme
Răsplata cea de veci ca să ţi-o iei.
E vremea hotărârilor supreme,
E azi a mântuirii tale vreme!
O, până când, o, până când nu vrei?...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

SINGURĂTATEA CEA MULT TĂMĂDUITOARE

Iar te plângi de suflet, de singurătate şi de ziua de azi? Au tu nu vezi că eşti înconjurat de daruri? Nici nu deschizi bine ochii, o suflete al meu certăreţ, că îţi şi dai drumul la văicăreli?!
Că una nu-i bună, că alta-i rău tocmită, că soarele de ce-i rotund, şi nu pătrat, că femeia de ce nu-i bărbat, iar bărbatul de ce nu-i rachetă intercontinentală?
Iarba de ce nu-i albastră şi cerul de ce nu-i bun de păscut sau măcar de cosit: s-avem şi noi o claie-două de stele, la iarnă?
De ce îndrăgostiţii se ţin de mână, iar munţii de ce stau cu prăpăstiile căscate la cer? Păsările de ce zboară, iar vermii de ce se târăsc precum oamenii de la o zi la alta?
Femeia de ce nu te iubeşte, indiferent de anotimp, loc şi peisaj, iar tu de ce în fiecare clipă îi întorci spatele iubirii?
O, Doamne, de ce nu îngenunchez pentru a-mi ridica inima la cer, ci pentru a mai subtiliza câteva grame de lapte praf de la capra vecinului?
De ce fug de necazurile aproapelui meu ca de dracu? De ce nu pun în mâna întinsă a cerşetorului dragostea, ci scuipatul indiferenţei?
Doamne, au până când voi fi crucea aproapelui meu, şi nu gura salvatoare de oxigen?
Doamne, de ce caut umbra cea confortabilă ş nu slava muncii, cea spre fiinţă?

Costel Zăgan în Predici eretice (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-mă, Doamne...

Nu mă face Doamne, floare,
Frumoasă dar trecătoare;
Nu mă face nici albină,
Pot să zbor... da-s gospodină!

Nu mă face Doamne, cer,
Dacă nu mă laşi să sper
În senin, din răsărit
Şi până la asfinţit.

Nici om nu prea vreau să fiu,
Fiindcă aflu prea târziu,
După ce, prea mult greşesc
Cum trebuia să trăiesc!

Fă-mă Doamne, un copac -
Nici bogat, dar nici sărac:
Iarna să mă odihnesc,
Primăvara-ntineresc.

Deşi, n-aş vrea orice pom,
Să mă taie orice om;
Fă-mă Doamne, falnic brad
Cărui frunzele nu-i cad.

Chiar şi-atunci când m-or tăia,
Voi sclipi de ziua Ta:
De Crăciun, strălucitor,
După care... pot să mor!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec ploile...

Oh, trec ploile spre mâine, câte-o lacrimă ducând...
Doamne, câtă suferinţă să mai rabde-acest pământ?!
Biciul vântului pocneşte pe spinarea ponosită
Încovoiată de durere... Plângem, Maică Prea Iubită!

Râuri trec învolburate... Sânge-nfierbântat şi ură
Într-un iureş fără seamăn, grav şi fără de măsură...
Lutul strămoşesc musteşte parcă lavă omenească
Şi din ramuri curge sânge... Cine să ne mai iubească?!

Nu-i nici rugă nici iertare, nu-i nici viaţă, dar nici moarte...
Ne trăim în lanţuri viaţa, dar trăim în libertate!
Doamne, câtă suferinţă ne e dat să îndurăm?!
Când, pe căi transcendentale, către Tine ne-nălţăm?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu celălalt

Duc pistolul la tâmplă
şi simt vai că tâmpla nu-i
Doamne oare cum se-ntâmplă
foc în miezul gândului

Când eu simt că tâmpla nu-i
o fereastră spre Nirvana
lira-ndurerată-n cui
cu tăceri să-mi umfle rana

O ferastră spre Nirvana
Doamne oare (a)cum se-ntâmplă
tăcerea să-mi fie pana
însăşi lira-a mea tâmplă

Când eu simt că viaţa nu-i
nici cât umbra spinului

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (19 octombrie 1989)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până unde nu mai pot

motto: "Doamne, spune-mi până unde să merg?"... iar Dumnezeu i-a răspuns cu glas senin: "Mergi până unde poţi!"
"E prea puţin, Doamne! Cere-mi mai mult!", s-a îndârjit omul. Dumnezeu i-a răspuns cu glas la fel de senin: "Mergi până unde nu mai poţi"...
(Nikos Kazantzakis)

Şi-am mers. Şi am ajuns. În faţa mea.
Nimic, nimic, nimic nu se mişca
Întregul Univers era un punct
Pe lama unui fir de păr cărunt
În jurul meu nici spaţiu şi nici timp
Nici lume şi nici zei şi nici Olimp
Nimic, nimic, nimc şi numai eu
Şi neputinţa mea.
Şi Dumnezeu...

poezie de Iurie Osoianu (25 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără

Fără noapte, stelele n-apar,
Fără vise, viaţa-i un calvar,
Fără vers, poetul e absent,
Fără mâine, tu rămâi prezent!

Fără Iad, nici Raiul n-are rost,
Făr' a fi, nu poţi zice c-ai fost,
Fără întuneric, nicio rază nu-i,
Fără moarte, viaţa ta-i hai-hui!

Fără păsări, noimă cuibul n-are,
Fără lacrimi, plânsul piere-n zare,
Fără de ispită, sânii nu-ţi tresar,
Fără dulce-n suflet, nu există-amar!

Fără absolut, nici relativ nu este,
Fără vis şi forţă, viaţa-ţi joacă feste,
Fără definibil, nu-i indefinibil,
Fără măreţie, nu e nici penibil!

Fără infinit, n-ai parte de finit,
Fără start, nu-i, Doamne, nici sfârşit,
Fără Diavol, nu-i nici Dumnezeu,
Fără Tine, Mamă, nu-s nici eu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Latura întunecată a înţelepciunii...

Doamne, ei nu ştiu cum este să te adormi mereu
flămând de răspunsuri

ei nu ştiu cum este să te bântuie fantomele adevărurilor pe care
deşi nu le-ai descoperit încă
îţi sfâşie inocenţa până la os

nu ştiu ei cum este să îţi scrii testamentul pe pereţii din celula
singurătăţii
cu degetele însângerate de neatingere
cum este să te rogi mereu cu sufletul îngenuncheat
pentru numai un gram
de naivitate

nu ştiu ei Doamne cum este să te trezească în miezul nopţii
barosul frământărilor cosmice
să îţi plângă chiar şi umbrele de milă
ei nu ştiu cum este să fii fidel toată viaţa aceleiaşi convingeri
chiar dacă pentru asta se va râde de tine în toate culorile

ei nu ştiu cum este să le pui suferinţelor tale nume de poezii
doar ca să nu înnebuneşti
nici cum este să îţi întâlneşti propria moarte de atât de multe ori
încât să te împrieteneşti cu ea şi să vă alintaţi

ei nu ştiu mai nimic Doamne
şi cu toate acestea sunt inexplicabil şi iraţional
de fericiţi

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu versuri îngheţate

Eminescu s-ar întoarce
România însă nu-i
stau la vamă nişte Parce
sare lira brusc din cui

România Doamne nu-i
teii i-au sacrificat
cerul este-al nimănui
nu mai e niciun bărbat

Teii i-au sacrificat
stau la vamă nişte Parce
ca poet la mine-n sat
Eminescu s-ar întoarce

Doamne poezie nu-i
nici pe Prut nici pe Bahlui

sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (13 ianuarie 2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu-i doar floare

Iubirea nu-i doar floare de muşcată
Pe care-o pui la geam ca să se vadă,
Să ştie lumea cât de mândru eşti
Că ai ajuns şi tu ca să iubeşti.
Iubirea nu-i coroană, nici blazon,
Şi nici măcar un lucru de bonton,
Iubirea nu-i trofeul că iubeşti
Şi nici un film pe care-l tot priveşti,
Şi nu-i nici marfă generos dosită,
Ce duce omul sigur în ispită.
Dar, uneori, iubirea-i un secret,
Pe care-nveţi să îl trăieşti discret
Când este pasiune şi ocară,
Ce-ţi face viaţa aspră şi amară,
O iei aşa cum e şi cum ţi-apare,
Ca floarea care creşte prin ponoare.
Iubirea nu-i un antidot la ură,
Nici adorarea celui ce te fură,
De-ar fi aşa, am tot fura cu toţii
Şi-am pune-n poarta vieţii noastre hoţii.
Iubirea nu-i nici floare altruistă,
Pe care o ţii la altul în batistă,
Ca fericirea lui să fie soare,
Iar viaţa ta coşmarul care doare.
Iubirea nu-i nimic şi-i tot ce este,
Un mod de-a fi, o magică poveste,
Este-un copac ce creşte din pământ
Chiar dacă frunza lui se risipeşte-n vânt...
Dar asta o-înţelegi foarte târziu
Când viaţa ta a devenit pustiu,
Pustiu de gând, de şanse şi de lume,
Pe care-l iei ca drog de-nţelepciune.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să nu fiu

Vreau să-mi fie trupul jertfă necurmată
Să mă mistui, Doamne, pe altarul sfânt
N-o să am cuvinte azi şi niciodată
Să Te laud, Doamne şi să pot să-Ţi cânt.
Legănată-n braţe m-ai ţinut şi încă
Mă mai porţi cu Tine, Doamne, Sfântul meu
Mi-ai clădit o casă, m-ai zidit pe stâncă
Ca pe-o floare rară m-ai păzit mereu.

Tu eşti totul, Doamne, cine să mai fie
Dumnezeu în ceruri ori aicea jos,
Veşnicie pus-ai peste veşnicie
Şi mi-ai dăruit-o prin Isus Cristos.

Dacă pentru mine a murit El, Tată,
Pentru mine, boţul gângav de pământ
Cum să nu-Ţi fiu, Doamne, jertfă necurmată
Zi şi noapte-adusă pe altarul sfânt?...

poezie de Adriana Cristea (10 august 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Novembre

Nu-i soare – nu-i lună pe cerescul crug!
Nu-i dimineaţă – nu-i amiază –
Reperele zilei lipsesc – nu-s zori – şi nici amurg.

Nu-i căldură, nici bucurie, nici aer sănătos,
Nu simt nici un comfort în membre –
Nu-i umbră, nu-i lumină, nici albine nu-s, nici fluture frumos,
Nu-s fructe, nu-s flori, nu-s frunze, nici priveghetori!
Novembre!

poezie de Thomas Hood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul este mântuirea Psalm 27

Domnul este mântuirea şi lumina mea
El e cel ce mă ridică, tot El mă coboară
Înaintea slavei Sale nu-i un om să stea
Deci de cine-n lumea asta să-mi mai fie frică?
Când înaintează răii împotriva-mi toţi
Carnea să mi-o dea la păsări şi jivine pradă,
Tocmai ei, prigonitorii mincinoşi şi hoţi,
Tocmai ei, în cursa-ntinsă singuri o să cadă.

Cu război de-ar vrea să vină neînfricat aş fi
Iar credinţa mea e Domnul şi doresc fierbinte
Să trăiesc în casa-I sfântă până ce-oi muri
Să mă minunez de templul ce-mi va sta-nainte.

În necaz şi suferinţă pace voi avea
În coliba Lui şi-n cortu-I voi găsi scăpare
Mă va înălţa pe-o stâncă şi Îi voi cânta
Laude Îi voi aduce, jertfe şi-nchinare.

O, ascultă-mi, Doamne, glasul astăzi când Te chem
Pleacă-Ţi ochii înspre mine, Doamne şi ai milă
Faţa Ta caut, Doamne, ca să nu mă tem
Nu mă departe de Tine, nu privi cu silă.

Nu mă părăsi, o, Doamne, mântuirea mea
Dacă tatăl şi chiar mama azi mă părăseşte
Voi striga la Tine, Doamne şi-mi vei ajuta
Ca să spun de ei mă lasă Domnul, mă primeşte!...

poezie de Adriana Cristea (13 mai 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul... Geneza 29,34

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine
mai mult ca floarea veşnică pe stînci.
Şi uit de ani, de lume şi de mine,
privind adînc în ochii Tăi adînci.
Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine,
din visul meu să nu mă mai deştept,
să simt şi taina slăvilor senine,
şi inima de om ce-ţi bate-n piept...

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine,
ca pe-un levit de-altarul său divin,
să n-am nici plug în văi, nici holde pline,
ci Tu să-mi fii şi pîine-n veci şi vin!

Lipeşte-mi, Doamne, sufletul de Tine,
ca pe-o mireasă smulsă de la greu.
Ridică-mă din valea de suspine
şi-ascunde-mă cu Tine-n Dumnezeu!...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Dumnezeu

Ne dai lacrimă şi semne
Şi dureri şi suferinţi,
Foamete şi sărăcie,
Doamne, spre a fi cuminţi.

Ne dai secetă, furtună,
Sângeroase atentate
Şi război întru credinţă,
Oşti păgâne şi spurcate...

Întunericul ne soarbe...
Lanţuri de fărădelegi
Ne pavează drum spre moarte.
Nu-i dreptate! Şi nici legi!

Nu-i misivă să oprească
Nepermisa ta durere...
Plâng în taină sfinţii noştri
În icoane. Şi sunt semne

Ce ne-arată şi ne ceartă
Pentru cruntele păcate,
Dar noi nu vedem acestea
Şi ne afundăm în moarte.

Oseminte se sfărâma...
Munţi se ruinează! Oare,
Sufletele suferinde
Îşi vor găsi alinare?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ale toamnei...

Nicio Toamnă nu e Toamnă,
Dacă nu-i darnică doamnă.

Nici frunza nu-i ruginie,
Dacă Toamna nu-i în vie.

Nici vântul nu-I arătos,
De nu mătură stufos.

Nici cerul n-are suspin,
Fără al păsărilor chin.

Nici omul nu-i bucuros,
Fără roade cu folos.

Nici dragostea nu-i romanţă,
Când se cântă la distanţă
Şi-i lipsită de roşeaţă.

poezie de Valeria Mahok (6 noiembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Nici roşu cerul nu-i,
Nici verde nu-i pădurea,
Nici ochii nu-s căprui,
Nici lemn nu e securea,

Nici pasărea nu piere
Când vrea copacul ei,
Nici fagurii de miere
Nu-i dau, chiar dacă-i vrei,

Nici Luna-i poezie,
Nici stele sunt pe cer,
Nici versul nu se scrie
Când sufletele pier,

Şi tot ce-a fost odată
Nu va mai fii de-acum,
Păduri şi ochi şi păsări
Se vor preface-n scrum.

poezie de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2011)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suportabila veşnicie

Ce nu-i boală, e moarte.
Ce nu-i aici, nu-i nicăieri.
Nu doar vecia ne desparte,
Ci fumegânda zi de ieri.

Noi rezistăm în veşnicie
Pentru că ştim că e mereu,
Viaţa ni-i grea ţie şi mie,
Cu zilele ne e mai greu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata de pe stâncă

Pe-o stâncă aşezată la marginea mării,
O fată tăcută ca gândul,
Răsăritul vieţii scălda în priviri cu ochii dilataţi,
Simţea nerăbdare mării înspumate de-a săruta ţărmul,
Ca şi iubirea ce-n sufletul ei tânăr de mult clocotea.

Cum munţii după îmbrăţişarea mării tânjesc,
Cum păsările cerului coboară din zbor
Să arate că şi ele ştiu să iubească,
Domnul spre fată privea drăgăstos
Ştiind ce destin frumos o aşteaptă.

Căci nici o cutezanţă omenească doamne,
Oftă cugetând printre clipe, fata de pe stâncă,
Nu mi-e atât de râvnită ca dragostea mea
Fără de care viaţa mi-ar fi zăvorâtă.
Doamne ocroteşte-mi-o! în gând se ruga,
Când el cu sarea mării pe piept, radiind de iubire
Cu drag frumoasa visătoare de pe stâncă o îmbrăţişa,
Făcând-o să învie, când soarele din mare răsărea.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!