Corbul care vrea să cânte

Bate văzduhul în fâlfâiri sinistre
Şi glasu-i ecou de ritmuri funeste,
Vrea a se-ntrece cu păsări măiestre
În alese glasuri şi zboruri celeste.

În van, al privighetorii viers îl repetă,
O glorie în cântat vrea să atingă,
Dar moare un vis de mare "vedetă",
Căci al său glas imitat dă să se stingă.

Acum, de amar şi nervi e cuprins,
Pierzând pe veci al său glas,
Se află-n postura de-nvins,
Căci imitarea nu-i un alt pas!

Morala: Valorifică-ţi propriile calităţi şi nu le imita pe ale altora!

fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Drag prieten care cânţi
vesel în credinţă,
fii prieten cu Isus
şi la suferinţă!
Dacă-n ceasul de temut,
vrei să fii la dreapta,
când Isus dă iar tribut,
mângâie-L cu fapta.

Dă-i acum din pâinea ta
foamea să-Şi destrame;
căci în cer în veci de veci
nu-I va mai fi foame!

Dă-I acum să bea din vas,
când e ars ce vrejul;
căci în veci de veci în cer
nu mai ai prilejul!

Dă-I acum haina ta
cât îi rupt veşmântul;
căci în cer nu-I va mai fi frig,
nu-L va bate vântul.

Dă-I acum când e bolnav
grija-nduioşată;
căci bolnav nu va mai fi
Domnul niciodată.

Ia-L în casa ta acum,
să-L aline somnul.
Azi e un sărac în drum,
dar în el e Domnul!

Azi Isus e-n mii de fraţi.
Azi îţi vrea El fapta.
Mâine toţi vom fi chemaţi.
Tu vei fi la dreapta!

Şi un glas, peste genuni,
va striga spre stele:
"Îl cunosc şi din ani buni;
şi din zile grele!"

Iată, anii trec, s-au dus.
Zilele-s ca spuma.
Fii prieten cu Isus,
nu uita, ACUMA!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răufăcătorul şi căţelul

În curtea casei, sta un câine mare, negru, fioros,
Cam binevoitor, dar şi agil în suspectări,
Se pomeni c-un "oaspete" cam nesfios,
Pe-al său stăpân îl va scăpa de false invitări.

Pe câine el vrea a-l ispiti cu-o falsă amiciţie,
Dar animalul ştie de-a hoţilor prohibiţie,
Familiei sale fiind înfocat "paznic" credincios,
Îl muşcă şi-l alungă pe nefericitul mincinos.

Morala: Nu avea încredere în cei care vor să te cumpere!

fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propăşire şi ambiţie

Neputinţa, fără glas,
Face-un pas şi încă-un pas
Din impas spre-un alt impas
Dar ambiţia e un "as"
Ce mereu îi "râde-n nas".

Însă propăşirea-i mare
Când e binecuvântare,
Har divin şi îndurare,
Căci ambiţia ca atare
Este-adesea înşelătoare.

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Bogdan Talmas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec în do major

cântec pentru soare în do major
cu glas de azur cu glas de ecou
chemări îngemănate de îngeri în cor
vestesc vesel sosirea anului nou.

alerg după vise în albastru decor
să surprind stele în magic tablou
cântec pentru soare în do major
cu glas de azur cu glas de ecou.

cântec pentru inimi în sol minor
îl scriu pentru lume ca un cadou
sunt precum ploaia strânsă în nor
patimă albastră scursă din stilou.

cântec pentru soare în do major
cu glas de azur cu glas de ecou.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de Don-Juan

Păşind inegalabil cu aer de amant,
Cu gust şi cu măsură, de-a dreptul deprimant,
În urmă lasă sec, leşinuri provocate,
Femei ce, de-al său şarm, se lasă atacate.

El nu doreşte amorul ce-n aer se zăreşte,
Scoţând fiori de gheaţă din suflete măiestre.
El caută pasiunea mereu mistuitoare.
Iubeşte, fată dragă, devino admiratoare!

Iubeşte al său suflet cuprins de egoism,
Căci merită băiatul. Iubeşte fără risc!
Şi-ntr-un final, durerea se va trezi în tine,
Căci, fată dragă, el... se va iubi pe sine.

Vei deveni o fată ce pentru el a fost
Păcatul tinereţii, joc aspru, ambiţios.
Vei căuta iubirea în alt loc oprimant.
El continuând cu jocul. De-a dreptul deprimant.

poezie de Deea Dinescu
Adăugat de Deea Dinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât te apropii mai mult de perfecţiune, cu atât ai vrea ca acel ultim pas pe care îl mai ai de făcut să vină cât mai repede. Dar el nu vine niciodată, din fericire pentru om. Căci omului nu îi este dat să atingă desăvârşirea, ci doar i se arată calea pe care trebuie s-o urmeze. În cel mai fericit caz, el îşi urmează drumul cu încăpăţânare, rămânând întotdeauna cu regretul de a nu putea ajunge până la capătul său.

Mihail Mataringa (5 martie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu acum

ar fi trebuit să plâng
dar nu acum
căci nu am lacrimi

ar fi trebuit să beau
dar nu acum
căci n-am de unde

ar fi trebui s-aştep
dar nu acum
căci nu am loc

ar fi trebuit să-ţi fiu
dar nu acum
căci nu sunt eu

ar fi trebuit mai mult
dar nu acum
căci e puţin

ar fi trebuit un zâmbet
dar nu acum
căci sunt doar ploi

ar fi trebuit o zi
dar nu acum
căci este noapte

ar fi trebuit să stai
dar nu acum
căci ai plecat

ar fi trebuit să plec
dar nu acum
căci stau pe loc

ar fi trebuit odihnă
dar nu acum
căci sunt grăbit

ar fi trebuit ceva
dar nu acum
căci n-am nimic.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Broasca şi fluturele (Fabulă)

Doamna lacului, o broască, meşteră în gălăgie,
Des se uită la un fluture în culoare de veşminte,
Vrea şi ea să zboare, să sclipească pe întinsa glie,
Dar a sa postură să cuteze o învaţă minte.

Plină de invidie, pe-acel fluture îl prinde,
El o-ntreabă, ca şi cum ar vrea s-o-aline:
- De ce m-ai prins, eu sunt insectă ce multe nu pretinde?
- Nu te suport, că eşti mai mândru şi cochet ca mine!

Merită să fim atenţi la "amicii"-nvidioşi,
De-a lor răzbunare să nu fim "norocoşi"!

Morala: Fereşte-te de oamenii invidioşi!

fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

E viu Hristos

În picuri de lumină
pământul se îmbracă
căci zorii
încep să vină
şi noaptea
stă să treacă

femeile s-au dus
să vadă iar mormântul
îl vor
dar pe Isus
căci numai El
e Domnul

dar piatra
nu e pe mormânt
e dată la o parte
şi-al vieţii Sfânt Cuvânt
nu-i
a înviat

a înviat Isus
mormântul Lui e gol
şi nu mai este Domnul
un trup
de viaţă gol

e viu Isus
a înviat
mergeţi dar
şi spuneţi ucenicilor
căci îl vor vedea în Galileea
bucuraţi-vă
căci El e cheia
vieţii
de pe acest pământ

unul singur
a mărturisit
Eu sunt Învierea şi Viaţa
şi Eu sunt
Adevărul
Isus Hristos Mesia

a-nviat
şi nu mai e-n mormânt
mormântul Lui e gol

o ploaie de lumină
îmbracă tot în jur
căci Domnul
stă să vină
la cel curat
şi pur

aveţi credinţă-n Dumnezeu
şi aveţi credinţă-n Mine
căci voi sunteţi
poporul Său
trăiţi dar viaţa
aşa cum se cuvine

căci picură
lumina dulce
pururea
să fii curat
şi soarele acum străluce
căci Domnul nostru
a-nviat

e viu Hristos
e sărbătoare
îl veţi vedea în Galileea
se-mbracă-n aur
şi Iudeea
că-n veci Isuse viu şi nu mai moare
e viu cu adevărat

o ploaie de lumină
plouă
să ai şi tu inima nouă
şi orişice
fiinţă
ce-l vrea pe Domnul
prin credinţă
Hristos a înviat

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 aprilie 2018, Betania Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autocritică

Severi, impetuoşi şi moralişti,
Nimic nu vrem a fi cruţat,
Dar când defectele ne fac învinşi:
- O, Doamne, morala de ne-ar fi salvat...!

epigramă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

În veci pomenirea...

S-o uit pe soacră-mea mă zbat
În van căci, orişicât m-aş zbate,
Feciorul ei (ce mi-e bărbat)
Şi astăzi, tot ca ea, mă... bate.

epigramă de Cornelia Cociş-Inovan din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

După multe rugăciuni şi stăruinţă, împăratul se înduplecă şi-i dete voie şi fiului său mai mic. Îşi alese calul ce-i plăcu din grajdul împărătesc, un ogar să-l aibă de tovarăş, îşi luă merinde de ajuns şi plecă. După trecere de oarecare timp, sosiră amândoi fiii cei mai mari ai împăratului, aducând cu sine-le pasărea măiastră şi o roabă pe care o făcură găinăreasă. Toată lumea se mira de frumuseţea acelei pasări, care era cu mii de mii de vopseli, penele ei străluceau ca oglinda la soare; iar turnul bisericii nu se mai surpă; pasărea se aşeză în acel turn cu cuibul ei. Un lucru se băgă de seamă; pasărea se părea a fi mută, căci nu da nici un viers, şi toţi câţi o vedea o căinea cum de o aşa pasăre frumoasă şi mândră să nu aibă viers, pentru care şi împăratul, cu toată bucuria ce avea pentru biserică şi turnul ei, se mâhnea că pasărea nu-i cânta. Locuitorii începuseră a uita de fiul împăratului cel mic: atâta de multă bucurie aveau ei că li se adusese pasărea măiastră, ceea ce oprise turnul de a se surpa, şi astfel biserica se putuse face cu desăvârşire; numai împăratul se mâhnea în sufletul său că nu este faţă şi fiul său cel mic care să se împărtăşească de bucuria poporului său.

Petre Ispirescu în Pasărea măiastră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulturul şi melcul (Fabulă)

Zorile veghează, din înalt revine,
L-al său cuib în culme de cetate
Şi-n ochiu-i de vultur orice vietate,
Tot mai des, o pradă ea devine.

În vârf de munte şi-n zbor de vulturi,
Un melc el vede, aflat pe creasta cea de sus:
- Dar, melcule, cum şi cine aicea te-a adus?
- Încet, eu m-am târât necontenit prin vânturi!

Deşi, în aparenţă, multe lucruri par de neatins,
Încet şi cu speranţă, caracterul ne-a convins
Că mici eforturi consistente
Fac a noastre visuri existente.

Morala: Prin muncă susţinută, orice vis poate deveni realitate.

fabulă de Mirela Lascăr
Adăugat de Mirela Lascăr
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-atâţia ani

De-atâţia ani stă Domnul tău,
în pragul casei tale
iar tu-L respingi şi-alungi mereu
cu multele-ţi greşale!
Aşteaptă haru-n uşa ta
iartarea Lui să-ţi deie
tu nu-L primeşti, Îl laşi aşa
de-atâţia ani să steie.

Te-aşteaptă fericirea-n prag
să-ţi umple viaţa-ntreagă
tu gol şi trist suspini pribeag
păcatul greu te leagă.

Iertarea stă şi pacea vrea
în viaţa ta să vină
să-ţi umple-ntreagă viaţa ta
cu cântec şi lumină.

Dar tu te împietreşti mereu, —
ah, nu-ţi e teamă oare
că s-o sfârşi şi harul Său
şi lunga Sa răbdare?

C-aceasta poate-n uşa ta
e ultima-I bătaie
şi că apoi va mai urma
doar veşnica văpaie?

Ah, nu te temi c-această zi
sfârşitul o să-ţi fie
şi noaptea care va veni
va fi pe veşnicie?

— Când glasul Lui te cheamă iar
iubitul meu, ascultă,
primeşte al iertării har
căci vina ta e multă.

Căci va veni un ceas amar
şi-o vreme de obidă
când uşa marelui Său har
pe veci o să se-nchidă.

Iar tu vei rămânea pe veci
în focul de afară,
în plânsul nesfârşit să-ţi treci
a vecilor povară.

Dar chinul cel mai greu şi-amar
va fi încredinţarea
c-a fost şi pentru tine-un har
dar I-ai respins chemarea...

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să mor cum nu se moare

Aş vrea să mor de fericire,
Fără regrete sau blesteme,
Fără să pierd vreo amintire,
Fără să scriu în van poeme.

Aş vrea să mor cum nu se moare,
Să sar peste etapa fricii,
Să fie ca o sărbătoare
Scăldată-n foc de artificii.

Aş vrea să mor scriind cuvântul
Care dezleagă veşnicia,
Să simtă cerul şi pământul
Când eu desăvârşesc magia.

Aş vrea să mor cum nu se moare,
Să văd întinerind bunicii,
Să fie viaţa viitoare
La fel ca zborul rândunicii.

Aş vrea să mor fără durere,
Să mă transform într-o lumină,
Să populez şi alte sfere
Condus de forţa Ta divină.

poezie de Ionuţ Caragea din Căutătorul de amintiri (2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când doreşte cineva atât de mult iubire, dar nu are parte de ea, ar trebui să se bucure şi de ceea ce poate dărui sufletul său uibitor altora, căci şi acest lucru poate genera o stare de mare fericire.

Ecaterina Chifu în Reflecţii
Adăugat de Untea Alice
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa grăit-a tata...

... Şi, dintr-odată, tata, îmi spune – fără glas –
Căci gândul său, în creier, uşor mi-se prelinge:
"Băiete, viaţa asta, e-un chinuit popas –
În care nedreptatea, de când e lumea-nvinge..."

Şi îmi mai spune tata, cu glas neauzit –
Ce mintea mi-o coboară din prea deşartă slavă:
"Băiete, în viaţa asta, doar banul nemuncit
Deschide orice uşă – căci lumea e bolnavă...

Bolnavă de avere, de pizmă – de-orice vrei,
Căci calcă pe alături – pân' va călca în gol...
Ajungă, însă, zilei, doar răutatea ei –
Tu planuri chibzuieşte – gândindu-le domol;

Nu plăsmui iluzii – deşertăciune-i tot -
Nu-i viaţa cale dreaptă – ci drum pietros şi greu...
Mândriei pune-i, straşnic, căpăstru peste bot –
De vrei să fii prieten cu Bunul Dumnezeu..."

... Aşa grăit-a tata – cu glas neauzit –
Doar mâna tremurândă, ducând-o către tâmplă...
Privesc bătrânu-acesta, de muncă tăbăcit,
Senin privind la toate, ce-n juru-i se întâmplă.

Stăm, amândoi, pe prispă – eu gând cutremurat,
El - o statuie vie, de vremuri nesmintită...
Îi mângâie o rază obrazul ars, ridat
Şi un surâs-i adie pe faţa obosită...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vânturi moi se-apleacă-o sfâşiere

Din vânturi moi se-apleacă-o sfâşiere;
o ploaie-aş vrea ca fruntea să mi-o stingă.
De-nstrăinarea ce mă strânge-n chingă
să pot scăpa e tot ce mintea-mi cere.

Imagini sparte-n cor să mă atingă
şi să-mi înalţe trupul în cădere,
găsesc că-i bun augur. Ce mângâiere
mai am când ochii-n suflet fac să ningă?

Mă las cuprins de-o stranie durere,
văd patul alb şi-n dreapta o seringă,
şi dau să fug, să scap - e totul vrere.

O altă rană, rana vrea să-mi lingă,
dar urc pe-un nor şi plec c-o adiere,
strigând în gol: nu-i chip să mă învingă!

sonet de Ionuţ Popa (2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă

Sub fosforescenta sumbră
A unui vechi candelabru
Iată un schelet, o umbră,
Este bardul cel macabru.

Ceasul bate miez de noapte,
Şi din negre galerii
Se arată-n triste şoapte
Ai macabrului copii.

Şi se-aude ca de clopot
Un glas surd şi subteran
Răsunând funebru-n ropot:
Leg am d-an, leg an van d-an!

Iar la jalnicul lor cântec
Glas adânc, lugubre lire,
Din nori naşte ca din pântec
Şi începe să se-nspire

Harfa lui macabră-nstrună
Şi toţi membrii se deştaptă
Iar baieţii împreună
Stau uimiţi de-i vis ori faptă.

O sublimă-mprovizare
Cu accent suprauman
"Unde-i vremea noastră oare?
Leg an d-an, leg an van d-an!

Am ajuns acum, eu, bardul
Simbolist al omenirii,
Să mă uite bulevardul
În caverna părăsirii!"

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

UNEIA

Degeaba ţipa-n disperare
Că vrea copil cu-al său iubit,
Căci floarea vieţii nu răsare
Pe niciun câmp bătătorit.

epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!