Epava navei Deutschland

Da, am spus, şi s-a întunecat pământul,
Iar biciul, spinii-au pătruns până la oase;
M-ai auzit mai adânc decât cuvântul
Ţi-a descris groaza, Isuse. O, Hristoase.

poezie de Gerard Manley Hopkins, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cred că am văzut vreodată ceva mai frumos decât floarea de clopoţel pe care o priveam. Am cunoscut, atunci, prin ea, frumuseţea lui Dumnezeu.

citat din Gerard Manley Hopkins
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cred că am văzut vreodată ceva mai frumos decât floarea de clopoţel pe care o priveam. Am cunoscut, atunci, prin ea, frumuseţea lui Dumnezeu.

citat din Gerard Manley Hopkins
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte înstelată

Priviţi, stelele! Priviţi în sus, priviţi spre zenit!
O, priviţi mulţimile care stau în jurul focurilor cereşti!
Citadele strălucitoare, palate cu luminate fereşti!

poezie de Gerard Manley Hopkins, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am simţit o Înmormântare în Creier

Am simţit o Înmormântare în Creier,
Bocitoare se jeleau neîncetat
Umblând - de colo colo - până când
Şi Judecata mi-au întunecat

Iar când s-au potolit cu toate,
O Slujbă ca o Tobă s-a pornit -
Bătând într-una până ce
Şi Cugetul mi-a amorţit -

Am auzit apoi săltând o Lacră
Pe suflet parcă-mi scârţâiau anume
Cu-aceleaşi Încălţări de Plumb
Spaţiul întreg - a început să sune,

Şi parcă Cerul tot era un Clopot,
O singură Ureche, tot ce era Suflare
Eu şi Tăcerea, ciudată Pereche
Naufragiate aici, solitare

Am căzut apoi adânc, adânc -
O Scândură s-a rupt în Mintea mea -
În cădere mă loveam de Lumi -
Epuizând - Cunoaşterea

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Ileana Mihai-Ştefănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

replica

Ai făcut altar din două lemne şi-ai legat iar cerul de pământ
Te-ai făcut o punte peste stele, legământ semnat în sânge sfânt.
A tremurat pământul de groaza poverii ce-o purtai pe umeri goi
Judecătorul şi-a rostit osânda. Te-a legat de moarte cu un cui;
Iubind, spre răsărit Tu ai întins o mână
Iar cealaltă s-a încleştat de-apus
Coroană de sârmă înghimpată, ca gard peste frunte ţi-au pus.
Le-a fost frică de ce era după
Si dop de piatra la gură au adus
Cuvintele şi-au revărsat ecoul
Dând piatra in lături
Fără vorbă
Ai spus mai mult decât tot ce s-a spus.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fie-i Lui Isus onoare

Cât de adânc este Cuvântul
Ce Isuse ni-l mai dai
El îmbracă tot pământul
Să ne aşeze iar în rai

Ce profundă e Scriptura
Ce Isuse ne-o oferi
Să ne întăreşti făptura
Nu de azi şi nu de ieri

În Cuvântul Sfânt— Divin
Viaţa însăşi se găseşte
Să-l absorbi mai pe deplin
Căci Hristos te mântuieşte

Numai El azi ne oferă
Viaţa veşnică mereu
Să primim a vieţii eră
Prin credinţa-n Dumnezeu

Ce adâncă e iubirea
Dăruită de Hristos
Prin El s-avem izbăvirea
Liberi să fim aici jos

În lumina mântuirii
Doar Hristos ne-a îmbrăcat
Ne-a dat semnul izbăvirii
Din moarte şi din păcat

Fie-i glorie— onoare
Celui care ne-a creat
De la moarte şi pierzare
Tot El iată— ne-a salvat

poezie de Ioan Daniel Bălan (28 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea ciorii

Când Cioara era albă, a decis că soarele era prea alb.
A decis că lumina lui lucea prea argintiu.
A hotărât să-l atace şi să-l înfrângă.

Şi-a strâns toată puterea în fulgerul unui ghem fierbinte.
Şi-a încleştat ghearele şi şi-a eliberat întreaga furie.
A ţintit cu ciocul drept spre inima soarelui.

A râs în sinea-i până şi-a atins vortexul cel mai adânc

Şi a atacat.

La strigătul ei de luptă, subit, copacii au îmbătrânit,
Umbrele s-au lăţit peste tot.

Dar soarele a devenit încă mai strălucitor –
Iar cioara s-a prăbuşit, înnegrindu-se, în flăcări.

A deschis pliscul dar nu s-a auzit decât un cărâit întunecat.

"Acolo sus", a concluzionat ea,
"Albul este negru, iar negrul este alb. Am învins".

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul este mai adânc decât poate spune,
în miez are Dumnezeul său de început
prin care se naşte cunoaşterea de sine şi de alţii
şi se formează limba
cea dătătoare de viaţă.

Măsoară cu inima nesfârşitul
ridicându-se până deasupra lui.

În limbă creşte lumina şi se revarsă
peste pământul dătător de roade,

sub impulsul său întunericul se retrage
în moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Groaza cea mai mare a sclavului nu e biciul, ci foamea!

aforism de Constantin Pavel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai spus că-n toamna asta pleci

Când frunze-n dungă-ncep să cadă
Pe-abia-ntrematele poteci,
Mă simt ca prins în ambuscadă;
Mi-ai spus că-n toamna asta pleci.

Dând iama-n frunze ruginite,
Un vânt ce şuieră-a pustiu,
Cuvintele-mi răstălmăcite,
Le-mprăştie ca un diliu...

Când norii-şi scutură marama,
De stropii grei ai toamnei reci,
Şi-n plânsul lor se simte teama
Că-n toamna asta ai să pleci.

Sărmane păsări călătoare
Brăzdează cerul nesfârşit,
Ca escadrile-nşelătoare,
Sperând că nu m-ai părăsit.

Tot frigul mi-a pătruns în oase,
Iar norii-aleargă ca zevzeci.
Suav miros de chiparoase,
Îmi spune că n-ai să mai pleci.

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

S-a spus de mult, o spun şi eu,
E-un dar făcut de Dumnezeu.
Minune extraordinară,
Pământul este o comoară.

Ţi-a fost lăsată de părinţi,
Ce-au îngrijit-o mult, cuminţi;
O au de la înaintaşi,
Tu las-o alor tăi urmaşi!

poezie de George Budoi din Elogii (10 octombrie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, Isuse

Strig către Tine, Preasfinte
Strig din ţărâna umila
Ruga se-nalţă fierbinte
Doamne, Isuse, ai milă.
Stau lângă puiul ce moare
Strig hohotind cu suspine
Vino, Isuse, mă doare
Vino, ai milă de mine.

Tu vino cu oastea călare
Pe nouri de foc şi lumină
Din capăt în altul de zare
Pământul şi cerul se-nchină.

Plâng în neştire, Isuse
Plânge şi dorul din mine
Ţie-Ţi sunt toate supuse
Du-mă, Isuse la Tine.

Plâng, iarăşi plâng, plâng întruna,
Plâng pentru toţi, pentru mine
Plâng că mă bate furtuna
Du-mă, Isuse la Tine.

Să fie şi-n cer sărbătoare
Să cânte pământul şi firea
Nimic ce-i din Tine nu moare
O, Doamne, dă-mi azi mântuirea...

Vino, Isuse, la mine
Ziua se duce, e seară
Plâng despărţită de Tine
Vino, iubeşte-mă iar.

Doamne-s aicea străină,
Doamne, Te caut pe Tine
Vino pe nori de lumina
Ia-mă Isuse la Tine...

poezie de Adriana Cristea (22 mai 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celestă

Soarele s-a stins şi luna s-a întunecat
Pentru c-am iubit şi tu m-ai uitat.

distih de Camelia Opriţa din Jurnal (13 iunie 2010)
Adăugat de Georgiana@D
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers tăcut

ce va mai aminti despre noi?
ulciorul acela de lut,
crucea crescută din oase,
un strigăt prea mult tăcut?

cam ce-ar aminti despre noi?
pământul acesta crăpat,
cuvântul acesta de humă
adânc în tăcere săpat?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recunoştinţa Samarinencei - Priceasnă

1. Călător prin lumea mare,
Calea mi-ai tăiat setos...
Să-ţi dau apă din fântână,
Mi-ai cerut cu glas pios.

Refren: Isuse bun, Isuse bun,
Cu râvnă mi-ai ieşit în drum
Şi răbdător m-ai îndemnat
Spre pocăinţă.

2. Setea mea tu ai ghicit-o,
Şi mi-ai potolit-o îndat'
Apa vie ce-am râvnit-o
Mi-a trimis gândul spre Rai.

Refren: Isuse bun, Isuse bun,
Cu râvnă mi-ai ieşit în drum
Şi răbdător m-ai îndemnat
Spre pocăinţă.

3. Niciun dar sub sfântul soare,
Nu-i scump ca iertarea Ta,
Ea m-a vindecat de rele,
Viaţa mi-a răscumpărat.

Refren: Isuse bun, Isuse bun,
Cu râvnă mi-ai ieşit în drum
Şi răbdător m-ai îndemnat
Spre pocăinţă.

4. Doamne, dă-ne apă vie,
tuturor creştinilor,
Slava Ta în veci să fie
Raiul pământenilor.

cântec, versuri de Valeria Mahok (25 ianuarie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai înviat ca să mă stingi

Cu vocea susurând
mi-ai scos din inimă
venin,
m-ai înviat cu tine
când m-ai găsit
pe vânt,
eram frunză uscată,
eram mormânt
sub crin,
m-ai strâns la piept
şi mi-ai şoptit
că eu îţi sunt descânt.

M-ai înviat cu viaţă
mi-ai curs uşor
prin vene,
luceafărul iubirii
tu
mi-ai aprins cu tine,
- e prea târziu...
dar tu mi-ai spus că mai e vreme,
că flacăra iubirii,
iubirea
o menţine.

M-ai înviat,
mi-ai strâns cenuşa-n legământ,
m-ai desenat femeie,
mi-ai spus:
- Să nu mai plângi!
m-ai îmbrăcat în zâmbet,
dar
azi
sunt iar mormânt,
căci tu m-ai înviat
ca iarăşi

să mă stingi.

poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În părerile mele de până acum s-a auzit mai mult glasul umbrei decât al meu.

Friedrich Nietzsche în Călătorul şi umbra sa
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pisica a căscat

Pisica a căscat
şi s-a auzit o pasăre.
Pasărea a căscat
şi s-a auzit o femeie născând.
Femeia a căscat
şi s-a auzit un copil plângând.
Copilul a căscat
şi s-a auzit Dumnezeu zicând:
Pune mâna la gură!!!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Christopher: Hei, tată, vrei să auzi ceva amuzant? Într-o zi un om se îneca în apă şi a venit o barcă şi omul din barcă i-a spus "Ai nevoie de ajutor?" şi el a spus "Dumnezeu mă va salva". Apoi a venit o altă barcă şi a încercat să-l ajute, dar el a spus "Dumnezeu mă va salva", apoi s-a înecat şi s-a dus în Rai. Şi a spus "Doamne de ce nu m-ai salvat?", iar Dumnezeu a răspuns "Ţi-am trimis două bărci, prostuţule!"

replică din filmul artistic În căutarea fericirii
Adăugat de Dumitriu Delia, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fregata de oase

pluteşti graţioasă, fregată de oase,
pe apele scurse din pântec de mamă
şi-n zări, o făptură, pe valuri stâncoase,
născută din neguri, în cântec te cheamă.

sfidând depărtarea, o altă poruncă
desferecă vântul: să mergi împotrivă!
şi inima sclavă renunţă la muncă,
fregată de oase, pluteşti în derivă.

de sus, dintre vele, se vede pământul,
o plajă-nsorită cum ţi se promise
de Cel ce îţi spuse, prin semne, cuvântul...
fregată de oase, pluteşti către vise.

poezie de Ionuţ Caragea din Suflet zilier (2011)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!