* * * (Versuri scrise în noaptea de înaintea execuţiei)

Astfel, timpul ne ia ce avem cu o mână,
Bucurii, tinereţe, dragoste – totul,
Şi ne dă cu celalată un pumn de ţărână:
Ajunşi la capăt de drumuri, plătim ortul
Şi-n bezna cavoului umed şi mohorât
Se-închide povestea zilelor noastre. Atât.
... Dar, din praf şi din lut, unde m-a dus năpasta,
Domnul mă va-nălţa în Paradis. Cred asta.

poezie de Walter Raleigh, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

****

Astfel, timpul ne ia ce-avem cu o mână,
Bucurii, tinereţe, dragoste – totul,
Şi ne dă cu celalaltă-un pumn de ţărână:
Ajunşi la capăt de drumuri, plătim ortul
Şi-n bezna cavoului umed şi mohorât
Se-închide povestea zilelor noastre. Atât.
... Dar, din praf şi din lut, unde m-a dus năpasta,
Domnul mă va-înălţa în Paradis. Cred asta.

*** Versuri scrise în noaptea de înaintea execuţiei.
Versuri găsite în Biblia lui la inchisoara Gate-house/ Westminster, Londra.

poezie de Walter Raleigh, 1552-1618, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred asta

Timpul ne ia ce am agonisit c-o mână:
Bucurii, tinereţe, iubiri – totul –
Şi cu cealaltă ne trage-n ţărână;
Ajunşi la capăt de drum, plătim ortul

Şi-n bezna cavoului umed şi mohorât
Se-nchide povestea zilelor noastre. Atât.
... Dar, din praf, din lut, unde m-a dus năpasta,
Domnul mă va înălţa în Paradis. Cred asta.

*** Versuri scrise în noaptea de dinaintea execuţiei,
găsite în Biblia lui la închisoarea Gate-house/ Westminster, Londra.

poezie de Walter Raleigh, 1554 - 1618, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând de chiriaş în halta ageamiilor

Trăim în halta ageamiilor,
Ei cu rânjetul burţii către soare,
Noi cu pomelnicul amintirilor
În scheletul ce amarnic doare.

Despuiată-i viaţa de speranţe,
Se răsucesc necazurile-n noi,
Avem îndatorii, de loc creanţe,
În viaţa aşezată pe gunoi.

Plătim venirea noastră-n lume,
Ecografii de sarcini delicate,
Plătim ca să purtăm un nume,
Să păşim pe drumuri înfundate,

Să fim botezaţi, pe-ncreştinate,
Să mergem în şcoli şi-n grădiniţe
Să învăţăm cum se cuvine carte,
Să ne găsim servicii, câte umilinţe?

Plătim chiar ca să spunem: da
Pentru iubirea scrisă într-un act,
Să punem pirostria doar cu mâna sa,
A celui ce cu Domnul a făcut contract.

Plătim propria casă, livada şi câmpia
Prin impozitele lungi nemăsurate,
Pentru că-aceasta este România
Pe drumu-i plin cu furturi şi păcate.

Plătim cu lux chiar patru scânduri
Când mergem la odihnă sub ţărână,
Lăsăm în urmă mormanele de gânduri
Cu care-am dăruit cu tremurândă mână.

Muncim mai mult decât ni-e puterea,
Ce zestre mai lăsăm noi pe pământ?
Doar zăluda moarte ne mai ia durerea,
Chiar şi visul de-a arde în cuvânt.

De-aceea Doamne mă închin la Tine
Ca chiriaş ce-n viaţă mai lăsat,
Luminează totul cu al crucii bine,
Şterge lista escrocilor din start!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântare

Binecuvântez povestea
Viei - glorie şi vis -
Ochi frumos ce Domnul lasă
Din eter spre paradis.

Binecuvântez povestea
- Ideal şi bărbăţie –
Când butoaiele sunt pline
Şi femeia e tărie.

Binecuvântez povestea
Spre ferestrele deschise
Ale sufletului care
Prin licoare are vise

Gest măreţ lăsat-a Domnul
Dinspre iad spre paradis
Binecuvântând femeia,
VIA–I VIAŢĂ, VIAŢA-I VIS!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amanda Barker

Henry m-a lăsat însărcinată,
Deşi ştia că nu pot aduce viaţă pe lume
Fără a o pierde pe a mea.
De aceea, din tinereţe am trecut pe poarta pulberii.
Călătorule, s-a crezut în oraşul în care am trăit
Că Henry m-a iubit cu dragostea unui soţ,
Dar eu, din ţărână, proclam
Că el m-a ucis ca să-şi satisfacă ura.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că totul este posibil. Nu cred că lumea e albă sau neagră. Cred că se petrec atât de multe în ea că noi nici măcar nu avem habar. Am ales să cred asta şi nu am nevoie de date ştiinţifice ca să cred ceva.

citat din Carrie-Anne Moss
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti Domnul suprem

Mă rog către Tine la ceasuri de noapte
În pleoapele-nchise mai stăruie somnul
Mă-nconjură îngeri şi tainice şoapte
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.
Iubirea mea urcă spre Tine şi creşte
Îşi scutură frunzele veştede somnul
De cade o floare o alta-nfloreşte
Că-n totul şi toate eşti Domnul.

De trece o vară e alta ce vine
Şi iarna din stele de-şi scutură somnul
Eu ştiu că şi iarna e parte din Tine
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.

poezie de Adriana Cristea (4 aprilie 204)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem făcuţi din praf de stele, dar asta nu înseamnă că trebuie să facem totul praf.

Mihail Mataringa
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-i Spiritul de praf mult mai presus
Şi poate-n Paradis de vânt fi dus,
Nu e ruşine, nu-i ruşine lui,
Să zacă -n lut, ca în bârlog un urs?

rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precum un pumn de nisip aruncat în ocean, astfel sunt păcatele întregii firi omeneşti în gândul lui Dumnezeu. Precum un izvor de apă nu poate fi oprit printr-un pumn de ţărână, astfel mila Ziditorului nu poate fi înfrântă de răul făpturilor.

citat din Sfântul Isaac Sirul
Adăugat de Laura Stifter
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidiţi-vă casa...

Acum stai alături de-o blânda făptură
Sădită de Domnul în inima ta,
Iubeşte-o îţi zice şi Sfânta Scriptură
Cum Isus iubit-a Biserica Sa.
Veghează asupra-i cu dragoste multă
Hrăneşte-o, -ngrijeşte-o şi nu-i face rău
Ea-ţi este supusă, în toate te-ascultă
Şi trupul ei gingaş e chiar trupul tău.

Porniţi, deci, de mână uniţi pe vecie
Şi unde e unul să fie-amândoi,
Ce Domnul uneşte aici o să fie
Unit şi în ceruri şi-n viaţa de-apoi.

Te luptă cum Iacov c-un înger anume
O noapte întreagă luptat-a din greu
Şi-n zorii de ziuă aprinşi peste lume
Binecuvântare i-a dat Dumnezeu.

Trăiţi, deci, cu Domnul în dragoste-adâncă
Iubiţi-vă-n Domnul, pe El să-L urmaţi,
Ziditi-vă casa cu Domnul pe stâncă
Şi-n casă cu Domnul la masă să staţi!

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi oamenii sunt răi şi vor arăta asta de cate ori li se oferă ocazia.

citat din Walter Raleigh
Adăugat de Cristiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

În care din noi?

În care din noi
S-a sfârşit primăvara
În care din noi,
Frunzele au căzut?

Mă-ntreb ades când văd
Trecătorii pe stradă
Mult prea grăbiţi
Pentr-un rol efemer!

În care din noi,
S-a închis o fereastră
În care din noi
Nu mai râde-un copil?

Unde s-au dus acum
Amintirile noastre
De ce uităm să fim
Fericiţi pe pământ?

În care din noi,
Primii fulgi de zăpadă
În care din noi
Au căzut lăcrimând

Povestea te şi-a mea
E-o poveste banală
Jucăm un rol, şi-atât
Pe o scenă de lut!
În care din noi...

poezie de Stefan Băiatu (19 octombrie 2005)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste

Aş vrea să fii un grăunte de praf
Ca cea mai slabă adiere să te poată aduce...

Praf de dragoste, praf de nimic.
Praf nevăzut,
Totuşi - dragoste, mereu dragoste.

Lasă-mă să te ţin în palma
Imponderabilă, imperceptibilă,
Lasă-mă să cred că eşti în mine,
Ghemuită undeva, în mine.

Aş vrea să fii un grăunte de praf
Ca cea mai slabă adiere să te poată aduce...

Lasă-mă să te fac roditoare,
Cum primavara lujerului florii,
Ca să te naşti în mine,
Avuţie a dragostei, belşug al dragostei,
Rod al dragostei, plin de sevă.

Te am, tu nu -
Nesfârşită absenţă,
Atât de aproape de neatins,
Atât de intens inefabilă.
Totuşi pe locul dorului meu
Adesea găsesc alinare.

poezie clasică de Gane Todorovski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

SUNT FEMEIE ŞI RĂZBOINIC

Fluturi gri cad din tablouri şi-mi întunecă odaia,
Plâng cu mine visători, ce-mi iubeau ieri poezia.
Ii ucid, şi-mi plâng de milă, ce femeie-am devenit,
Strivesc fluturi în lumină, şi-nrobesc un alt iubit.

Nu mai vreau să-mi fi aproape, însă depărtarea asta,
Mi-a ucis sub tălpi povestea, şi m-a dus din lumea mea,
Pe tărâmuri îngheţate unde nu-nfloresc salcâmii,
Iar luminii, îi cresc aripi, înălţate în regrete.

Am în mână o spadă grea şi pe piele doar săruturi,
Ce mi le-ai uitat în lumea, unde încă zburau fluturi.
Am ucis ca un războinic toată amintirea mov,
Unde tu m-ai prins de mijloc, şi ţi-am tremurat uşor!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Dragoste...

O, Dragoste, tu unde eşti?
O, Dragoste, frumoasă şi curată,
O, Dragoste, ca din poveşti,
Atât de dulce şi de fermecată.

Tu eşti Regina Fericirii,
O donaţie pentru toţi,
Tu eşti esenţa nemuririi
Şi voia buna între soţi.

Eşti sfântă, caldă ca un soare,
Ce sufletul ne încălzeşte.
Fără de Tine totul moare,
Iar tot cei viu se ofileşte.

Cu Tine viaţa-i mai frumoasă,
Şi cerul e mai luminos.
Cu Tine pâinea-i mai gustoasă,
Iar soarele-i mai călduros.

O Dragoste, tu unde eşti?
O Dragoste, atât de lăudată,
O Dragoste, ca din poveşti,
Te-oi întâlni şi eu vreodată?

poezie de Petru Plătică
Adăugat de Petru Plătică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi critici culturali inteligenţi au observat că aproape că ne întoarcem în vremurile preromantice, premoderne, când căsătoria sau conexiunea în dragoste era o chestiune a rudelor, sfătuitorilor, şi aşa mai departe. Unchiul tău, ai tăi selectau cu cine să te căsătoreşti. În prezent este asemănător, dar în locul acelor înţelepţi unchi bătrâni şi a altora ca ei, există agenţii de întâlniri, matrimoniale. Ceea ce ne oferă este exact dragoste fără "cădere", fără "cădere în dragoste", fără acea total imprevizibilă, dramatică întâlnire întâmplătoare. Şi asta cred că este foarte trist. Cred că în zilele noastre suntem pur şi simplu din ce în ce mai temători faţă de aceste întâlniri posibile. Ele sunt totul accidentale, dar rezultatul unei astfel de întâlniri, dacă o accepţi ca pe ceva pentru care te-ai pregătit toată viaţa, este o altă poveste.

citat din Slavoj Zizek
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş spune mai bucuros pe româneşte că s-au dezomenit. Luaţi câte una instituţiile noastre, ideile, deprinderile, deşteptăciunile şi prostiile noastre, luaţi-le una câte una şi ciocăniţi-le. Veţi vedea că sună a gol. Viaţa a evadat din ele, spiritul s-a dus. De ce? Nu ştiu de ce. Din abuz de inteligenţă poate. Nu glumesc. Ni s-a creat o cultură şi o civilizaţie pornind de la inteligenţă ca primă valoare, ceea ce este un lux scump şi mai este o îndrăzneală exagerată, între noi şi viaţă, am crezut că noi decidem. Asta este o tragică semeţie. Noi nu suntem nimic şi a fost unul, Descartes, care a crezut altfel. Uite, îi plătim oalele sparte cu trei sute de ani în urmă. Mă tem că astăzi a venit timpul proştilor. Adică nu mă tem deloc. Mă bucur. Că inteligenţa am văzut ce a ştiut să facă şi unde să ne ducă. Ne întoarcem acum pocăiţi, amărâţi şi cu oboseala a trei veacuri, ne reîntoarcem în pădurile prostiei şi ale vieţii vii. Asta s-o fi chemând obscurantism. Cu atât mai bine.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneză

De-ar fi din coasta mea nevasta
N-ar fi atât de grea năpasta,
Dar cred că e din coasta care
O urcă-n viaţă fiecare.

epigramă de Constantin Păun din Trei decenii de epigramă (1999)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plansul unui ciob de lut...

Trupul mi-e tăiat în două,
mi-este smuls şi dus departe.
Mi-a ramas doar jumătatea,
care este-acum pe moarte.
Smulsă-i carnea de pe mine;
nici măcar nu curge sânge,
Numai sufletul se zbate
şi cu lacrimi grele, plânge.
Cum să-mi înţeleg destinul,
cum să cred că-mi va fi bine,
Cînd din tot ce-a fost odată,
sunt doar lacrimi şi suspine?
Cum să mai privesc în mine,
dacă-n jur e totul gol,
Seara când merg la culcare...
dimineaţa când mă scol...?
Şi-n zadar întind eu mâna;
nu e nimeni s-o atingă,
Numai credinciosu-mi câine,
e alături să o lingă.
Să te smulg bătând, din mine,
inimă, să te sfâşii,
Ca să-mi pot trăi tot restul
zilelor reci şi pustii!
Ce mai sunt, fără de tine,
ce mi-a mai rămas întreg?
Care gând şi care faptă,
mă va face să-nţeleg?
Acum sunt un ol de jale,
ce de lacrimi e umplut;
Glas de chin şi disperare,
înălţat din ciob de lut.
Doamne, de mi-e asta soarta,
putregai dacă am fost,
Şi-am trăit un sfert de secol
doar o viaţă fără rost,
Doamne, ia-mi azi lutu-n mână
şi frământă-l cu putere,
Ca să vărs şuvoi de lacrimi
şi o mare de durere.
Lasa-mă să plâng de-a pururi
şi tot nu va fi destul.
Lutul... cere multe lacrimi,
până când va fi sătul!

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!