Cerul ca o pată (de Paşti, în 2013, inspirat de volumul de versuri cu acelaşi titlu, al poetului Daniel Murăriţa, dar şi de faptul că soţia mea a băgat de seamă că am trei fire de păr alb. La ţară fiind, nu am avut oglinzi s-o văd şi pe-asta!)

Am trei fire de păr alb, în cap.
Sunt, de-acum, bărbat în toată firea;
Prea puţine haine vechi mă-ncap,
Cele noi, rar îmi atrag privirea.

Începutul bătrâneţii mele,
M-a surprins atât de mult, încât
N-am oglinzi, ca să mă văd în ele;
Sunt la biata mama... nu-s urât.

Căci şi alb de tot de-aş fi şi chel,
Cerul nu mi-ar zice-o niciodată;
Mama mea, privindu-mă din el,
Mi-a spus că oglinda e pătată.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna-mireasa mea bolnavă

Mi-aduc aminte de copilărie:
Ce alb ningea un suflet incolor!
Astăzi numesc idiosincrasie
Că nu eram, de boli, înghiţitor.

Alb, îmi aduc aminte de iubire:
Nici nu spuneam că sunt îndrăgostit,
Cu toate că vorbeam cu-ntreaga fire
Despre medicamentul înghiţit.

Şi-acum, când povestesc la lumea toată
Cum ninge alb un suflet colorat,
Mă simt o sanie abandonată
De un copil pe care l-a uitat.

Şi-n faţa morţii albe regret, bolnav cernit,
Că nu-s medicament şi nu pot să mă-nghit.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (7 decembrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţ de iarbă zeu, fiu de curcubeu

- Bună dimineaţa, ploaie grea!
N-ai văzut-o-n cer pe mama mea,
Cu ochi negri ca de catifea,
Cu păr alb, ascuns după vopsea?

- Bună dimineaţa, fir uşor!
Mama ta iubeşte negrul nor
De la care tocmai mă cobor,
Vis încărunţind multicolor.

Mama ta doreşte să-nverzească,
Sângerândă să te zămislească,
Dintr-un lapte alb să te hrănească,
Sub un ochi albastru să te crească.

Vorbele-i ţi le transmit chiar eu:
Iartă-mă că-s albă, fiul meu,
Fi-vei firelor de iarbă zeu,
Tatăl tău va fi un curcubeu!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii oameni sunt atât de cuminţi, încât n-au iubit niciodată. Alţii, atât de nebuni că au urât toată viaţa.

aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemă albă cu mama şi tata

Lama vibrândă a unui verde stilet,
Străpunge nervos şi năvalnic lumina,
Sângele alb se scurge, pe-o rază, încet,
Suspină şi plânge, amarnic, hermina...

Căţelul pământului, vai, latră la lună,
Izvoare de lapte clipocesc în albul eter,
Printre mestecenii albi, un cerb îmi adună,
Floarea Reginei Maria, din alb Lerui-Ler.

Îl văd pe Tata, febril, răsucind o ţigară,
Din tabachera-i strălucind în lumină,
Alături de el, ca o fantasmă solară,
E Mama, aievea, îndeajuns de senină.

Amândoi îmbrăcaţi în mantii bogate,
De-un alb delirant, îngeresc, de sulfină,
Vrăjit i-am spus Tatii: Salut, Majestate!,
Năuc, i-am spus Mamii: Servus, Regină!

Deodată, în faţă-mi, se clatină Cerul,
Mai alb ca petala de suavă brânduşă,
Iar Mama şi Tata, dizolvându-şi misterul,
Coboară-n Regatul lor alb de cenuşă!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec trist

Albastru-i valul dimineaţa;
Aşa avea şi mama şorţurile
Albastre
Dimineaţa.

E negru valul toată noaptea;
Aşa avea şi mama lungu-i păr
Negru
Toată noaptea.

Valul e alb, e alb când moare;
Aşa avea şi mama bietele ei mâini
Albe
Murind.

poezie celebră de Edmond Vandercammen din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama nu a vrut să fiu actriţă, a crezut că nu sunt capabilă. Mama fusese o femeie forte cochetă. Şi când m-a vazut la liceu a rămas uimită. Dar nu a câştigat prea multă încredere în calităţile mele artistice nici atunci. Niciodată nu m-a lăudat. Pe toată lumea lăuda, dar pe mine, nu. Până la 80 de ani.

citat din Stela Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de mama (Pentru mama mea, la 53 ani)

Mi-e dor de mama când e departe,
Mi-e dor de mama când mi-i aproape.
Dor o să-mi fii pănă la moarte,
Căci ea mi-a dat viaţa, m-a învăţat carte.

Mi-e dor de dânsa când soarele răsare,
Când pomii sunt în floare,
Fără ea lume mică mi-se pare -
Cât ea este de mare.

Nici cerul plin de de stele
Nu e aşa de frumos
Cum e glasul mamei mele -
Cald şi melodios.

Mi-e tare dor de dânsa,
Şi dor o să–mi fie mereu,
Căci ea este
Un înger păzitor al meu.

poezie de Vladimir Potlog (25 octombrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concluzie

Că Bulătan a fost un talentat,
O spun pe şleau. Sunt foarte fericit,
Căci în portrete dânsul m-a redat
Cum chiar nici mama mea n-a reuşit!

epigramă de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 59

Nimic nu-i nou, ci totul se păstrează
Din vremuri vechi, şi singuri ne înşelăm,
Iar truda de-a crea, crunt eşuează,
Căci tot ce facem e să imităm.
În cronici mi-ar plăcea s-arunc privirea
Vreo cinci sute de ani, măcar atât
Pe undeva poate ţi-e scrisă firea,
Căci prima dată mintea a coborât,
Să văd ce-ar zice lumile apuse
De chipul tău atât de minunat,
Suntem mai buni, sunt ele mai sus-puse
Sau e un ciclu ce s-a repetat?

Dar sunt convins că-n vremi îndepărtate
Chipuri mai hâde fost-au lăudate.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă

Duminică ne-am dat cuvântul
Să ne-ntâlnim,
Căci ne-am jurat în toată viaţa
Să ne iubim.

A mea a fost întâia oară...
Şi dracului
S-a dat că n-are să mai fie
A nimănui.

Duminică am aşteptat-o,
Dar n-a venit;
Am stat pe gânduri toată ziua,
Şi n-am dormit.

La cârciumă, un vechi prieten
Mi-a spus curat
O vorbă ce m-a scos din fire,
M-a-ntunecat.

Azi noapte i-am bătut în uşă,
Şi mi-a deschis;
A vrut să mi s-arunce-n braţe;
Nimic n-am zis.

De piept am luat-o, ca o fiară,
Şi am târât-o,
Dar... arma mi-a căzut din mână;
N-am omorît-o!

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pedeapsa mamei

Mi-a dat mama peste mână,
Mama mea mi-a dat,
Să las oala cu smântână,
Că nu-s Împărat!

Că în mânurile mele
Stă Împărăţia,
Care-n oale şi ulcele-şi
Ţine avuţia!

Însă pân-la avuţie,
Stirpea cu sămânţa
A întors ţărâna gropii,
Să hrănească fiinţa!

Mama mea, din pleazna ta,
Rotită peste suflet,
Carnea mea şi umbra mea
Au învăţat să umble!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margini de spaţiu

de timp pentru iubirea mea
sleit intru în oglinda din camera
ascunsă pentru novici
într-un castel uitat de vrăjitori
îmi şterg palmele transpirate
de descântecele făcute
de babele desculţe ce au
călcâiele crăpate şi părul
alb şi rar
alb şi zbârlit
alb murdar
încă am roiuri de albine în ochi
şi încă sunt fericit
pentru că iubirea este o vrajă

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moină

A nins azi-noapte peste sat
Cu flori de cactus îngheţate
Şi prefăcute-n alb curat
Bandaj peste singurătate.

Cocoşul a cântat mai des
A nopţii de la sate doină,
Mi-a spus că mâine va fi moină,
Dar eu nu prea l-am înţeles.

Cuvântul e din limba veche,
N-am să-l mai zic de-acum încolo
Decât la tine la ureche,
Decât atunci, decât acolo.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicio zână nu-i ca mama

Pe cap poartă o maramă.
Ce frumoasă-i mama mea!
Este cea mai scumpă mamă.
Nicio zână nu-i ca ea.

Eu sunt viaţă pentru mama,
sunt chiar îngeraşul ei.
Uite, acum îmi dau seama
că am crescut la sânul ei.

Cu privirea ei cea blândă
în braţe la ea mă cheamă.
Eu, cu vocea mea plăpândă
îi răspund: îndată mamă.

Deşi mama e o floare
eu tot flori îi dăruiesc.
Îi dau şi o sărutare
să-i arat cât o iubesc.

Ca o stea din Carul Mare
ce străluce-n nopţi de vară,
Chipul mamei când apare
cu dragoste mă înconjoară.

Cu iubire îmi zâmbeşte,
îmi veghează somnul lin.
Sufletul mi-l ocroteşte
de când mă are copil.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A spus Napoleon

- Sora şi mama sunt corecte,
A spus micuţul cu temei,
Dar nici ele nu-s perfecte,
Fiindcă vezi tu... sunt tot femei.

epigramă de Paul Constantin (31 mai 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

În spatele cortinei

Este totul atât de mut,
Deşi lumea mă surzeşte,
Gălăgia se loveşte-n scut,
Şi doar pustiul îmi vorbeşte.

Mii de umbre "mă găsesc"
Şi mult prea impropriu spus,
Deoarece mereu se rătăcesc,
Sau dispar când soarele-i apus.

Ca un actor în teatrul societăţii,
Îmi spun replicile învăţate de acasă,
Şi când cade cortina singurătăţii,
Se înghesuie la uşa toţi să iasă.

Şi rămân tot singur...
După aplauze reci de spectator,
Care pleacă atât de sigur,
Că el l-a înţeles pe autor.

Sunt auzit poate de sute,
Şi mulţi ochi încă mă privesc,
Din păcate vocile-s mute,
Nimeni nu răspunde când vorbesc.

Sunt de nimic prea plin,
Şi tot odată mult prea gol,
Am gustat cam mult pelin,
Şi gândurile au făcut un carambol.

Îmi mint zilnic oglinda,
Şi îi spun că pustiu-i dus,
Dar mi s-a spart de mult clepsidra,
Căci timpul vine dar eu nu-s.

Astăzi să zâmbesc nu vreau,
Şi o să mă întrebe ce s-a întâmplat,
Doar credeau că mă cunoşteau,
Când derapat sunt doar adevărat.

Mare o să le mai fie surpriza,
Căci vor crede că m-am schimbat,
Spre fericire eu n-am avut viza,
Mereu am fost aşa niciodată n-am plecat.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (9 noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deşi plin de toate naivităţile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate şi a unei vieţi care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută şi frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile şi săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câţiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o ţin minte cum era la faţă, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre fiinţa ei, despre esenţa ei sufletească, despre ceva cald şi lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o fiinţă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, şi o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi ani la rând mama mea era singurul meu cititor, scriam numai pentru ea. De atât are nevoie un scriitor, de un cititor. La început îmi corecta greşelile gramaticale, apoi, văzând că personajele mele erau fie foarte periculoase, sufereau mult şi făceau mult rău, fie foare bune, mi-a spus că lucrurile în viaţă nu sunt nici atât de bune, nici atât de rele.

citat din Care Santos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facă-se doar voia Ta!

Mama mea, când m-a făcut,
n-a ştiut că sunt de lut.
A sperat că sunt din stâncă
şi că stânca n-o să plângă.

Am plâns mult, dar m-am oprit
şi lutul nu m-a-mpietrit,
lacrimile mele toate
de TINE au fost uscate.

Zice-o vorbă din bătrâni:
"Greul ne face mai buni
şi Dumnezeu nu-ţi dă cruce
pe care să n-o poţi duce".

Stai cu mine, Doamne, TU,
şi mângâie-mi sufletu',
că de-acum sunt pregătită
să înfrâng orice ispită!

De un timp mă rog aşa:
"Facă-se doar voia Ta!"
Primesc totu-aşa cum vine,
ştiind că-i trimis de TINE!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fete desfrunzite

Nu mai văd fetele
De frunze
Între fereastra mea
Şi drum
Cresc nişte pomi
Şi primăvara
Când fetele încep
Să fie mai uşoare
Şi mai goale
Crengile pomilor,
Tot mai pline
Şi mai grele.
Din ce în ce mai greu
Mai năzăresc o fată.
Iar toamna, când crengile
Se dezbracă neruşinate
Se văd şi fetele trecând
Din ce în ce mai îmbrăcate
Iarna e prea mult alb
Şi vara prea mult doliu.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!