Cântec trist
Albastru-i valul dimineața;
Așa avea și mama șorțurile
Albastre
Dimineața.
E negru valul toată noaptea;
Așa avea și mama lungu-i păr
Negru
Toată noaptea.
Valul e alb, e alb când moare;
Așa avea și mama bietele ei mâini
Albe
Murind.
poezie celebră de Edmond Vandercammen din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și următoarele:
- poezii despre alb
- poezii despre tristețe
- poezii despre păr negru
- poezii despre păr
- poezii despre noapte
- poezii despre negru
- poezii despre mâini
- poezii despre muzică
- poezii despre moarte
Citate similare

Colț de iarbă zeu, fiu de curcubeu
- Bună dimineața, ploaie grea!
N-ai văzut-o-n cer pe mama mea,
Cu ochi negri ca de catifea,
Cu păr alb, ascuns după vopsea?
- Bună dimineața, fir ușor!
Mama ta iubește negrul nor
De la care tocmai mă cobor,
Vis încărunțind multicolor.
Mama ta dorește să-nverzească,
Sângerândă să te zămislească,
Dintr-un lapte alb să te hrănească,
Sub un ochi albastru să te crească.
Vorbele-i ți le transmit chiar eu:
Iartă-mă că-s albă, fiul meu,
Fi-vei firelor de iarbă zeu,
Tatăl tău va fi un curcubeu!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi poezii despre visare, poezii despre păr alb, poezii despre ploaie, poezii despre ochi negri, poezii despre mamă, poezii despre lactate sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Antiteză la nevoia de alb
Nevoia de alb mă-nfioară,
Oasele albite de timp,
Trăindu-și tăcerea,
Rochia de mireasă acoperind
Un trup pângărit...
Laptele de la sânul mamei
Cu gust de nicotină și de alcool,
Voaluri înălțat în vânturi aspre și reci.
Doar luna îmi pare că se cunună cu valul,
Acoperind noaptea.
Și atunci mă biciuiește de dor,
Nevoia de negru, de noapte.
Cu el acopăr durere și lacrimi,
Ură și întinăciune,
Dispreț și dezastre.
Apoi mă voi naște un altfel de alb...
În crematoriu de negru.
Nu voi mai fii decât cenușa tăcerii,
Iar fumul se va înălța,
Îmbrăcat în straie albe, primeindu-ne ființa.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și poezii despre tăcere, poezii despre timp, poezii despre vânt, poezii despre rochii, poezii despre rochia de mireasă sau poezii despre nuntă
Raymond Barone: Avea privirea aceea pe care a avut-o mama când eram copii și ne-a prins mâncând toată cutia de dropsuri pentru gât, ți-aduci aminte?
Robert Barone: Da, am avut limba amorțită o lună întreagă.
Raymond Barone: Mai știi, mama a crezut că suntem dependenți de droguri. Ne-a zis, "Uite așa începe totul."
replici din filmul serial Dragul de Raymond
Adăugat de Nicoleta Stroie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe citate despre timp, citate despre mamă sau citate despre droguri

Dragostea
deasupra mamei răsărise un curcubeu negru.
pe-atunci mama era doar o fetiță
și părul ei era din șuvite de diamant.
ea se opri din jocul ei
își netezi rochița
și privi înspre curcubeu.
era un curcubeu negru și de atâta negru scânteietor
pe câmp mușețelul se întunecase.
mama privi înspre curcubeu.
era atât de jos, că aproape-l putea atinge cu buzele
iar părul ei electrizat, transparent
se lipea de tuburile moi, ca de orgă.
roșul curcubeului era negru.
și oranjul lui era negru.
și galbenul lui era negru.
și verdele lui era negru.
și albastrul lui era negru.
și indigoul lui era negru.
doar violetul lui rămânea violet.
violetul lui era un șuvoi care se pierdea în mare.
mama știu atunci că este pierdută.
avea să cunoască dragostea.
și brusc umbra ei pe asfaltul cald din floreasca
se împodobi cu vene și oase.
mama sui într-o corabie din pânză de păianjen
și o porni în sus pe curcubeu.
umbra ei, cu vertebre și intestine
îi continua joaca.
poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre jocuri, poezii despre curcubeu, poezii despre verde, poezii despre roșu sau poezii despre păianjeni
Iubește-mă in alb ori negru
Iubește-mă în alb ori negru
Iubește-mă așa cum sunt
Iubește-mă cu adevărul pus
În negrul cuvintelor de despărțire.
Iubește-mă rostind doar adevărul
Iubește-mă ținându-mă de mână
Iubește-mă în alb prietenos
Să-ndur un punct sfâșietor iubirii.
Iubește-mă în alb ori negru
Lasă doar natura să iubească-n curcubeu
Tu iubește-mă în nonculorile de bază
Născătoare de dureri ori bucurii.
Iubește-mă în alb ori negru
Chiar dacă din ele răsar doar Ierni
Lungi suferințe de-așteptări și lacrimi
Că nu te pot avea chiar dacă mor.
Iubește-mă în alb ori negru
Chiar dacă Dumnezeu se lasă-n curcubeu
E legea Lui să prindă-n Lume viața
Cu toate tonurile infinite de culori.
Iubește-mă în adevăr de nonculori
Îmi este simplă citirea și simțirea
Sunt antrenată pentru astfel de picturi
În care Destinul pune punct iubirii.
Învață să iubești în alb ori negru
E-un sfat de viitor probat de mine
Din nonculori se naște sigur Raiul
Ori faci un nod la tot ce te ucide.
Învață să iubești cu Da și Nu
Învață să iubești cu alb și negru
Învață să iubești cu adevărul pus
În grai în ochi și-n gândurile inimii.
Iubește-mă în alb ori negru
Să-mi scoți o inimă din curcubeu... înlăcrimat!
Iubește-mă în alb ori negru
Să știu de vine Iarna.... cu nopți de insomnii și fulgi.
Iubește-mă în alb ori negru.... chiar dacă doare!!!
poezie de Adelina Cojocaru (18 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre naștere
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- poezii despre iarnă
- poezii despre adevăr
- poezii despre învățătură
- poezii despre viitor

O îmbrăcăminte foarte specială
Mama deja nu mai este,
mama a plecat într-un nor alb, cu un porumbel alb.
Ultima zi înainte de a se duce
s-a trezit fără durerea pe care o avea în fiecare dimineață,
în ziua aceea nu a mai plâns,
ne-am jucat și am râs împreună toată dimineața.
Mama a plecat acum treisprezece ani,
dar eu mereu o aștept,
pentru că ea vine în fiecare noapte,
se apucă să tricoteze și vorbește cu mine despre tata și depre cer,
ca atunci când nu plângea de durere.
Mama mi-a spus că deja nu mai plânge,
dar este o minciună, eu îmi fac totdeauna somnul
și ea plânge înainte de a pleca din nou,
să nu-i spuneți ce v-am povestit.
Iar eu plâng când ea pleacă,
pentru că nu o mai văd în salon,
deja nu mai citește biblia
pentru că vorbește cu Dumnezeu, mereu îmi vorbește de Dumnezeu.
Eu încă nu pot să merg la Dumnezeu,
Mă rog în fiecare seară,
dar mama spune că trebuie să aștept ca el să mă cheme,
că atunci când va termina de tricotat o îmbrăcăminte specială, trebuie să o facă
Dumnezeu o va trimite după mine
și vom merge împreună pentru a ne juca din nou,
și asta va fi pentru totdeauna.
poezie de Josue Trejos Campos din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre durere, poezii despre dimineață, poezii despre vorbire, poezii despre vestimentație, poezii despre tată sau poezii despre somn
Copilul: Mami, de ce n-are tata păr pe cap?
Mama: Ei, pentru că... pentru că gândește foarte mult!
Copilul: Atunci tu, mami, de ce ai așa un păr așa mare!?
Mama: Termină odată cu întrebările prostești!
replici
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe citate despre tată, citate despre păr sau citate despre copilărie

Femeia cu brațele pline de păsări
femeia aceea meșteră
ieșea în fiecare zi din peșteră
cu păsări pe umeri și brațe
și când ajungea pe plajă
rămânea toată noaptea de strajă
așa am văzut-o, așa o țin minte
ca o statuie dintr-un grup statuar
fără să-mi dau seama măcar
că nu schimbaserăm nici două cuvinte
cocorii i se așezau în păr
ea înțelegea graiurile lor
și când venea dimineața,
ea era mai bogată într-adevăr;
imaginea ei m-a obsedat toată viața!
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre sculptură, poezii despre viață, poezii despre speologie, poezii despre păsări, poezii despre plajă, poezii despre imagine sau poezii despre femei
Forța culorii, în dependență de timp: Ziua Alb peste negru, Noaptea Negru peste alb.
aforism de Mihai Cucereavii
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!



40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre timp, citate de Mihai Cucereavii despre timp, aforisme despre noapte, aforisme despre negru, aforisme despre forță, aforisme despre culori sau aforisme despre alb

Valul de speranță
ultimul val de speranță cel nou
avea consistența unui tricou
cu găurele (?!) dimineața de vară
nu lărgea decât pâlnii de re
turnat sentimente absente
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Alb și negru
- A venit și primăvara!
A exclamat negru cioara;
- Ce păcat, vai ce păcat!
Un om alb a exclamat
Era omul de zăpadă
Cioara n-avea ochi să-l vadă
El, în loc de ochi, avea
Doi cărbuni negri ca ea.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre zăpadă, poezii despre primăvară, poezii despre cărbune, poezii despre ciori sau citate de Marius Robu despre alb

Indecizie în alb sau negru
Mi-am lăsat pleoapele să cadă
peste lumea de gânduri
împrăștiate ca pe-o tablă de șah,
mișcându-se care încotro
și schimbând
alb cu negru,
negru cu alb,
turnuri cu pioni apărând o damă
albă sau neagră,
care nu ataca un rege
alb sau negru,
de teamă că jocul
s-ar putea sfârși
în pat.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre șah, poezii despre monarhie, poezii despre gânduri sau poezii despre frică

Cerul ca o pată (de Paști, în 2013, inspirat de volumul de versuri cu același titlu, al poetului Daniel Murărița, dar și de faptul că soția mea a băgat de seamă că am trei fire de păr alb. La țară fiind, nu am avut oglinzi s-o văd și pe-asta!)
Am trei fire de păr alb, în cap.
Sunt, de-acum, bărbat în toată firea;
Prea puține haine vechi mă-ncap,
Cele noi, rar îmi atrag privirea.
Începutul bătrâneții mele,
M-a surprins atât de mult, încât
N-am oglinzi, ca să mă văd în ele;
Sunt la biata mama... nu-s urât.
Căci și alb de tot de-aș fi și chel,
Cerul nu mi-ar zice-o niciodată;
Mama mea, privindu-mă din el,
Mi-a spus că oglinda e pătată.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre început, poezii despre versuri, poezii despre soție sau poezii despre sat
Ea: Când ne vom căsători, vom avea o fată și un băiat.
El: Cum poți fi așa sigură?
Ea: Deja sunt la mama!
replici
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe citate despre căsătorie
Inima de mama
Inima de mama, inima de tata,
cade stea din ceruri rosu fulgerata.
Inima de tata, inima de mama,
cade iara frunza codrului de-arama.
Toamna obosita, toamna zbuciumata,
inima de mama, inima de tata.
Iarna-nzepezita, crunta ca o vama,
inima de tata, inima de mama.
Grea, tot grea, de piatra
noaptea peste vatra;
cainele pandeste
luna si o latra.
Grea, tot grea, de hume
noaptea peste lume;
glontele pandeste
inima anume.
Inima de mama, inima de tata
A trecut o viata ca o clipa, iata
Inima de tata, inima de mama
Doua doruri stranse nod intr-o naframa.
Dincolo de noapte,
dincolo de vant
clopote albastre
se aud batand.
Dincolo de ploaie,
dincolo de dor
se intorc copiii
la parintii lor.
poezie de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre vamă, poezii despre trecut, poezii despre toamnă sau poezii despre păduri
Realitate văzută cu alți ochi: Nu există alb și negru. Nu există lumină și întuneric. Totul e lumină, un conglomerat de lumină absorbită și/sau lumină reflectată. Cel care absoarbe toată lumina-i negru. Cel care o reflectă pe toată e alb. Curcubeul realității oscilează între absorbții și reflectări parțiale de lumină. Într-o astfel de lume viețuim cu toții.
aforism de Cornel Stelian Popa (22 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe aforisme despre realitate, aforisme despre întuneric, aforisme despre viață, aforisme despre lumină, aforisme despre existență sau aforisme despre curcubeu

E o misiune a mea să am dragoste de copii așa cum avea și mama mea, educatoare, și tatăl meu, învățător.
citat celebru din Iurie Darie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe citate despre educație, citate despre învățători sau citate despre iubire
Mama m-a învățat niște lucruri
Mama m-a învățat LOGICĂ...
"Dacă-o să cazi din copac și-o să-ți rupi gâtul, n-o să mai poți merge cu mine la cofetărie."
Mama m-a învățat MEDICINĂ...
"Dacă mai încrucișezi mult ochii, așa o să rămâi, sașiu!"
Mama m-a învățat SĂ FAC FAȚĂ PROVOCĂRILOR...
"Unde te gândești? Răspunde când vorbesc cu tine... Nu-mi mai întoarce vorbele!"
Mama m-a învățat ce este UMORUL...
"Când cositoarea îți va tăia picioarele, să nu vii repede la mine!"
Mama m-a învățat să devin ADULT...
"Dacă nu mănânci toate legumele, n-o să crești niciodată mare!"
Mama m-a învățat GENETICĂ...
"Te comporți exact ca taică-tău!"
Mama m-a învățat despre ORIGINI...
"Te comporți de parcă te-ai fi născut într-un grajd!"
Mama m-a învățat ce înseamnă ÎNȚELEPCIUNEA VȂRSTEI....
"Când vei avea vârsta mea, o să înțelegi!"
Mama m-a învățat să PREVĂD VIITORUL...
"Așteptă numai până vine taică-tău acasă și-o să vezi tu atunci!"
Mama m-a învățat JUSTIȚIE...
"Într-o zi o să ai copii și sper că-or să se comporte exact ca tine, și-atunci vei vedea ce bine e!"
Mama m-a învățat să apreciez o TREABĂ BINE FĂCUTĂ...
"Dacă aveți de gând să vă omorâți, ieșiți în curte. Abia am terminat de făcut curat!"
Mama m-a învățat MAI MULTĂ LOGICĂ...
"Este așa pentru că așa spun eu!"
Mama m-a învățat să ANTICIPEZ...
"Păstrează-ți chiloții curați, în caz că-o să ai, Doamne ferește, vreun accident!"
Mama m-a învățat CONTORSIONISM...
"Ia uite ce murdar ești pe spate!"
Mama m-a învățat să am RĂBDARE...
"N-o să pleci de aici până nu mănânci tot spanacul!"
Mama m-a învățat METEOROLOGIE...
"Camera ta arată de parcă-ar fi trecut un uragan pe-aici!"
Mama m-a învățat ce înseamnă IPOCRIZIA...
"Ți-am spus o dată, ți-am spus de un milion de ori: Nu mai exagera!"
Mama m-a învățat CICLUL VIEȚII...
"Eu te-am făcut, eu te omor!"
poezie satirică de autor necunoscut/anonim, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe poezii despre curățenie, poezii despre înțelepciune, poezii despre vârstă, poezii despre uragane sau poezii despre umor
Mama e icoana sfântă
Mama știe rostul casei.
Este prima dimineața.
Mama știe tâlcul farsei,
Știe cum începe viața.
Mama-i cântecul de seară
Când pe noi ne prinde somnul.
E ziua de primăvară
Care înflorește pomul.
Mama-i cea care veghează
S-avem viață liniștită.
La greu, mama lăcrimează,
La bine e fericită.
Mama e icoana sfântă
Către care-întindem mâna.
E ființa cea mai scumpă,
Mama-i mamă-întotdeauna.
poezie de Dumitru Delcă (26 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre seară

Vedeți, legătura mea cu Cerul este veche, de când există neamul piersicanilor. Mama mea, fiica preotului Pascanu, din Valea Moldovei, într-o duminică, după slujbă, a plecat singură pe ulița satului. Avea cinci anișori. Luase de acasă o batistuță în care avea un boțuleț de mămăligă. Bunicul meu a întrebat: "Unde e Veruța?". I s-a răspuns: "A luat-o-ncolo, Părinte". Atunci el a fugit, a ajuns-o din urmă și a întrebat-o: "Unde te duci, fetița tatii?". La care mama mea a răspuns: "La Ierusalim!". Acum înțelegeți de ce mi-am dorit așa de tare să-i trimit pe ea și pe tata la Locurile Sfinte?
citat din Florin Piersic
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi mai multe citate despre văi, citate despre sfinți, citate despre sfințenie, citate despre sat, citate despre religie, citate despre mămăligă sau citate despre fete