Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Maria Ploae

Înainte, la IATC-ul meu, erau puține locuri, se intra foarte greu și aveam profesori foarte buni. Când terminai patru ani de artă teatrală, ieșeai actor. Acum sunt locuri multe, intră oricine, profesori nu sunt decât niște colegi de-ai mei care nu s-au afirmat profesional și care n-au experiența scândurei și care știu să povestească câte ceva din cărți, dar atât. Pentru anul I, să zicem că știu să se descurce, dar apoi?

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Cele mai bune cadre didactice sunt cele care își inspiră elevii. Acea inspirare vine de la pasiunea pe care o au profesorii pentru subiectul pe care îl predau. De regulă, acea persoană și-a petrecut întreaga viață studiind acel subiect și ea aduce un entuziasm contagios publicului. Eu cred că multe persoane au acel entuziasm, dar sunt împiedicate devină profesori pentru că nu au trecut prin "moara de profesori". Acum ai profesori care au trecut prin "moara de profesori", și cu toate astea nu au capacitatea inspire pe nimeni. Elevii care au fost inspirați sunt cei care continuă învețe pe cont propriu. Acesta este lucrul care îi separă pe cei care obțin rezultate excepționale în lume de cei care doar continuă pedaleze, terminând sarcinile primite.

citat din
Adăugat de Catalin PopescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Astrophysics for People in a Hurry Hardcover" de Neil deGrasse Tyson este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -84.99- 45.76 lei.

La școală, nu am fost cu mult peste colegii mei. Am învățat într-o clasă foarte strălucită. Clasa mea era însă foarte neglijentă și scrisul meu de mână îi dispera pe profesori. Colegii mei mi-au pus porecla "Einstein" și consider că au vazut semne "de mai bine" la mine. Când aveam 12 ani, unul dintre prietenii mei a pus pariu cu un alt prieten, pe o pungă de dulciuri, că nu voi reuși în viață. Nu știu cum s-a finalizat acest pariu și dacă s-a finalizat, ce rezultat a avut...

citat clasic din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "A Brief History of Time Paperback" de Stephen Hawking este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -73.99- 44.99 lei.
Maria Ploae

Sunt multe lucruri pe care îți face plăcere le faci. Eu descopăr acum și zic, Doamne, dar parcă viața e prea scurtă pentru câte sunt de făcut...

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maria Ploae

Și copiilor mei și tuturor colegilor mai tineri - am lucrat cu mulți studenți de la institut la "Binecuvântată fii, închisoare!", pe care i-am tratat ca pe copiii mei - le-am spus e foarte frumoasă meseria asta(de actor), și că merită te sacrifici, dar să știi faci și altceva. Pentru că în meseria asta dacă nu te afirmi, în cazul fetelor, până la 40 de ani, pierzi timpul și intră imediat neîncrederea în tine că nu ești bun, că nu faci, începi te ratezi, și asta este cel mai rău.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Buneii mei

Cu părul cărunt, dar cu ochii plini de bucurie,
Într-o zi s-au suit la cer buneii mei.
Știu bine înapoi nu o mai vie,
Dar pentru mine o rămână ca niște zei.

Cu mâinile trudite de muncă și greutăți,
Se odihnesc în pace acum buneii mei,
au crescut fete și băieți
Ca să se bucure lumea de ei.

Ei rămân niște sfinți care au trecut
Prin nevoi și suferințe,
Prin foamete și război,
Buneii mei sunt niște eroi.

Ca niște îngeri s-au ridicat la Dumnezeu.
Și acum viața îmi pare puțin mai tristă
Fără bunica mea, fără bunelul meu
Care de-acum nu mai există.

poezie de (14 august 2017)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ai materii, cărți și profesori care știu teorie. În timp ce din primii 10 oameni care sunt cei mai bogați în lume, 8 nu au terminat facultatea!

în Descoperă-ți vocația
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Simone Weil
cultură
Cultura este un instrument mânuit de profesori pentru a fabrica profesori, care atunci când le vine rândul vor fabrica profesori.

definiție de în Nevoia de rădăcini
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Waiting for God Paperback" de Simone Weil este disponibilă pentru comandă online la 57.99 lei.

Jen: Plec, Dawson. Dar înainte de a pleca aș vrea...
Dawson: Dar, Jen...
Jen: Nu, nu, ascultă-mă, te rog. Bine? Asta pare fie ziua adevărului și este rândul meu acum. Mi-am pierdut virginitatea la 12 ani cu un tip mai mare decât mine care m-a îmbătat. Nu-mi amintesc numele lui. Dar după ce m-am speriat pentru prima dată de o posibilă sarcină, am început iau anticoncepționale și foloseam prezervativ de cele mai multe ori sau uneori, nu știu, nu mi-e clar. Beam foarte mult și leșinam și tot așa. Mi-am început viața sexuală prea devreme și nu doresc asta nimănui. Adică sexul la o vârstă atât de fragedă este întotdeauna o idee proastă. În cele din urmă am fost prinsă făcând sex în patul părinților mei. Fetița lui tata făcând sex în fața lui. Încă nu mă poate privi în ochi, dar m-a trimis la 200 mile depărtare tocmai ca să nu fie nevoit s-o facă. Dar nu mai sunt fata aia. Nu am fost niciodată, dar nu sunt nici imaginea de alba-ca-zăpada pe care mi-ai creat-o tu. Sunt undeva la mijloc și încerc mă descopăr.
Dawson: Jen, nu e vorba de tine. Sunt doar inhibițiile mele prostești. Părinții mei au o viață sexuală nebunească, iar eu, eu am folosit-o pentru a măsura fericirea lor.
Jen: Sexul nu aduce fericirea.
Dawson: Știu. Acum știu asta.
Jen: Îmi pare rău te-am mințit, dar nu mă pot scuza pentru trecutul meu. Adică am învățat ceva din el, sunt o persoană mai bună, m-a adus unde sunt acum. Și asta e șansa mea o iau de la capăt. Este șansa mea și ar fi drăguț dacă m-ai susține.
Dawson: Cu o condiție!
Jen: Care?
Dawson: Să mă ierți, Jen, deoarece comportamentul meu nu poate fi răscumpărat și nu merit pe cineva atât de pasional și deschis și sincer și frumos ca tine.(Se îmbrățișează.) Încă o dată?
Jen: Aham.

replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț MădălinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Barack Obama

Când mi-am preluat mandatul nu aveam niciun fir de păr alb, iar acum am o mulțime... Nu-mi vopsesc părul, dar o mulțime de colegi de-ai mei o fac. Nu voi spune cine. Dar frizerii și coafezele lor știu.

în discurs în fața unor studenți
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Dreams from My Father: A Story of Race and Inheritance Paperback" de Barack Obama este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.99- 44.54 lei.

Pădurile Înțelepciunii

Pentru ori de câte ori am pierdut,
Pentru ori de câte ori am dat-o-n bară,
Pentru ori de câte ori am spus "Îmi pare rău",
Pentru ori de câte ori n-am spus –

Pentru fiecare inimă care a suferit din pricina mea,
Pentru ori de câte ori n-am întors și celălalt obraz,
Pentru fiecare om căruia i-am provocat pagube
Datorită faptelor sau vorbelor mele:

Nu, nu sunt un ratat.
Știu că nu sunt o cauză pierdută.
Unele lecții se învață mai greu.
Acum am toate lucrurile puse-n ordine.

Regrete? Am multe.
Dacă mi-a fost uneori silă de mine? Mi s-a-întâmplat.
Am plecat de multe ori departe,
Încercând mă apropii de ceva inedit.

Știu încotro mă-îndrept, știu și calea.
Poate călătoria durează un pic prea mult,
Dar nu toate regresele sunt eșecuri,
Ci doar ocolișuri prin Pădurile Înțelepciunii.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În orice artă ai nevoie nu numai de talent, ci și de un întreg eșafodaj teoretic, care se dobândește, inevitabil, în timp. Experiența din cărți, dar și cea din viață, e foarte importantă pentru un autor. Norocul meu este, cred, propria biografie.

în interviu în ziarul "Evenimentul Zilei"
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Noam Chomsky

Întregul sistem educațional și profesional de formare este un filtru foarte elaborat, care doar înlătură oamenii care sunt prea independenți, și care gândesc singuri, și care nu știu cum fie slugarnici și așa mai departe - pentru ei sunt disfuncționali pentru instituții.

citat din
Adăugat de Catalin PopescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Understanding Power: The Indispensable Chomsky" de Noam Chomsky este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -118.00- 36.99 lei.
Ioan Petru Culianu

Deși sunt absolut sigur am întâlnit-o pe Alice H. în diverse locuri, iar până de curând aveam o memorie foarte bună (acum pot uita și mă simt ușurat), nu sunt sigur în privința împrejurărilor nici uneia dintre întâlnirile noastre. Lucrul e cu atât mai ciudat cu cât Alice H. mi-a făcut o foarte puternică impresie. Dar, oricâte eforturi aș face -mi reamintesc (chipul mi-e atât de diform, nimeni nu m-ar recunoaște în noaptea asta), tot nu știu dacă am întâlnit-o în tinerețe la Milano, probabil la picioarele Cristului lui Mantegna în Academia Brera, la o petrecere dată de profesorul H. (nicio înrudire între ei) la Chicago (la drept vorbind, nici nu sunt sigur am luat parte la acea petrecere), sau la Paris în 19..., după care ne-am petrecut vara împreună, undeva pe Coasta de Azur.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.
Garabet Ibrăileanu

Din viața de la Roman, mi-aduc aminte puține lucruri hotărâte. Am fost un copil precoce. Înainte de 5 ani, știam unele lucruri greu de înțeles și pentru o vârstă mai înaintată. Știam, de pildă, oarecare lucruri din gramatică, pe care copii de 10 ani le pricep greu. Am fost și amorezat înainte de 5 ani: de o fată de vreo 7-8 ani, care trecea pe la geamul nostru. Nu-i vorbă, era și un caz de sugestie, căci cei din casă mă tachinau cu ea. Dar știu că mă înroșeam când trecea pe la geam. Tot de la acel geam, vedeam și Ceahlăul, care era pentru mine ceva ca din altă lume, ca dintr-o legendă frumoasă. Nu știam pozitiv ce e acel Ceahlău, nici ce este un munte -- nimic!

în Amintiri din copilărie și adolescență (31 iulie 1911)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Adela" de Garabet Ibrăileanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -10.00- 7.99 lei.
Francis Ford Coppola

Aveam un număr de profesori care mă urau. Nu mă descurcam foarte bine la școală.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Godfather Notebook Hardcover" de Francis Ford Coppola este disponibilă pentru comandă online la 246.99 lei.

Acum sunt în măsură -mi aleag rolurile. Nu am avut atât de multe oferte înainte, dar acum lucrurile s-au schimbat foarte mult.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Judecata ne îmbolnăvește și ne îndepărtează. Iubirea și acceptarea ne vindecă și ne apropie. Când judec alt om mă îndepărtez de sursa problemei din mine și astfel îmi fac mie rău. Cei care ne provoacă suferință ne sunt și cei mai buni profesori. Spune-mi cum vezi oamenii și lumea și vei avea o hartă foarte exactă a traumelor, rănilor și suferințelor din sufletul tău. Dacă Dumnezeu ar judeca, nu ar fi decât un reporter la Can Can. Când iubesc, iert și accept laturile din mine care sunt furia, stagnarea, ignoranța realizez poate pentru prima dată că nu e ușor fii om, că nu poate fi totul perfect, uneori rănile trecutului și greutățile prezentului sunt greu de dus așa ce ar fi am compasiune față de mine?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai I al României

Suntem o țară extrem de bogată, dar bogățiile sunt nefructificate până acum. Cum spuneam înainte, sunt multe lucruri de făcut. Să luăm un exemplu. Avem locuri așa de frumoase în țară. Dar pentru asta e nevoie de hoteluri bune, de șosele bune și de personal foarte priceput, așa e în Elveția, unde lucrează unii dintre marii specialișți ai lumii în turism. Ei ar putea ne ajute.

citat clasic din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Nick: Păi... Pe sora mea a sărutat-o!
Maria: Pe sora ta?! Pe care dintre ele?! De fapt, le-a sărutat pe amândouă! Dar, dacă te referi la Ly, situația era diferită. Încerca -i dovedească astfel ceva. Desigur, nărodul n-a ales cea mai potrivită cale pentru a-i dovedi, însă... Mihai nu s-a supărat, în cele din urmă a înțeles totul, ai văzut.
Nick: Pentru că el nu s-a nimerit fie acolo, de față, când s-a întâmplat. În plus, ei sunt colegi, prieteni...
Maria: Așa-i, Mihai nu s-a nimerit fie acolo, dar chiar dacă ar fi fost de față, tot ar fi înțeles în final...
Nick: Poate Mihai ar fi înțeles, dar eu nu sunt ca el. Eu nu pot înțelege.
Maria: De ce nu? Străduiește-te! Chiar și Lia, sora ta, care i-a surprins atunci, a înțeles. De ce nu și tu?
Nick: Lia... E adevărat că și ea a înțeles, dar după cum ai spus, situația e diferită, foarte diferită, pentru ... Adevărat, ele îmi sunt amândouă surori, dar... La naiba, tu ești soția mea! Adică, știu că nu e nimic oficial, sau legal, cu acte și ce-ar mai trebui, dar... Asta nu schimbă cu nimic situația! Adică... Eu... Te iubesc... Și... Și...
Maria: Nick, dragul meu... Și eu te iubesc, prostuțule! Nu știai asta?! Te iubesc. Mult, foarte mult! Legal, oficial... Hmm; nu contează!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Grigorescu

Înainte de a începe un portret, uită-te bine... Sunt mâini care nu seamănă cu figura. Sunt mâini care gândesc; mâini bune, iubitoare, care parcă mângâie lucrurile pe care le ating și mâini răutăcioase care privesc lumea cu necaz. Am văzut mâini foarte triste la un actor care nu juca decât roluri comice... Mâinile nu puteau minți. Pentru mine gura... privește mai expresiv decât ochii. Ochi sunt ușor de făcut. Privirea-i mai greu.

citat celebru din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook