Lui Sartre îi plăceau prieteniile feminine... mie mi se părea că timpul pe care nu-l petreceam cu el era timp pierdut. În timpul celor 15 zile cât a durat perioada examenelor orale, nu ne-am despărţit decât ca să dormim... Nu ştia ce înseamnă toropeala, somnolenţa, sustragerea, eschivarea, prudenţa. Era interesat de tot şi nu lua nimic de-a gata. Nu se întreba ce trebuie gândit, ce ar fi spiritual sau inteligent să gândeşti: ci doar ceea ce gândea el.

Simone de Beauvoir în Memoriile unei fete cuminţi (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se gândi la ceea ce învăţase, la ceea ce fusese ea odată şi la ce devenise acum. Era o femeie care primise sfaturi de la omul pe care îl iubise, pe care le urmase şi încercase din răsputeri să se vindece. Era o femeie care făcuse greşeli, care uneori plângea lunea dimineaţa sau singura noaptea în pat. Era o femeie care se plictisea adesea de viaţa ei şi care găsea dificil să se dea jos din pat dimineaţa pentru a merge la serviciu. Era o femeie care avea destul de des zile când era prost dispusă, care se privea în oglindă şi se intreba de ce nu se ducea la sala de gimnastică mai des; era o femeie care se întreba uneori care naiba era rostul ei pe această lume. Era o femeie care uneori încurca lucrurile. Pe de altă parte, era o femeie care ştia ce înseamnă iubirea adevărată şi care era gata să trăiască intens, cu mai multă iubire, şi să-şi facă amintiri noi. Indiferent dacă asta urma să se întâmple în zece luni sau peste zece ani. Indiferent ce o aşteptă mai departe, ştia că trebuie să-şi deschidă inima şi să o urmeze oriunde o ducea. Între timp trebuia doar să trăiască.

Cecelia Ahern în P.S. Te iubesc
Adăugat de Iustina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul rebel

lua iarbă şi era fericit
iubea mai mult decât era iubit
nu ştia ce să mai facă
se plimba cu maşina de tuns iarba
îşi lua rămas bun de la vecini
cum văzuse-n filme şi pornea
maşina ce scurta firele
de iarbă verde crescută uniform
era sedus de timpul
care bătea în adâncul fiinţei lui
gândul era aproape sferic
pătruns de plane ca nişte oglinzi
de ape verzi de la prea multă iarbă
pleca chemat de instinct
mâhnit pornea aparatul de ras
făcea o tură până-n vârful capului
revenea de-acolo uitând de ce a plecat
regretând timpul pierdut prin capul lui

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Sartre nu-l interesa în mod deosebit actul sexual propriu-zis... Îi reproşam lui Sartre că îşi considera trupul un fascicul de muşchi striaţi şi că şi l-a amputat de sistemul nervos simpatic.

Simone de Beauvoir în La force de l'age (1960)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sally: Credeam că-mi plăceau lucrurile pe care mi le făcea Michael şi că era altfel decât Jack. Mai tandru. Mai incitant. Şi mă gândeam cât de diferit era Michael de Jack şi cât de profundă era viziunea lui asupra vieţii. Şi mi-l imaginam pe Michael ca pe un arici, iar pe Jack, ca pe o vulpe. După care m-am gândit că Judy e o vulpe şi Gabe, un arici. Apoi m-am gândit la toţi oamenii pe care îi cunosc – care sunt arici şi care vulpi. Al Simon, prietenul nostru, e un arici; soţia lui, Jenny, un arici. Cindy Salchim, o vulpe. Luke Trinow, un arici.

replică din filmul artistic Soţi şi soţii, scenariu de Woody Allen (14 septembrie 1992)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era cea mai bună dintre vremuri, era cea mai rea dintre vremuri, era timpul raţiunii, era timpul prostiei, era epoca credinţei, era epoca incredulităţii, era anotimpul Luminii, era anotimpul Întunericului, era primăvara speranţei, era iarna disperării, aveam totul înainte, nu aveam nimic înainte, mergeam cu toţii în rai, ne comportam exact invers - pe scurt, perioada semăna atât de mult cu prezentul, încât unele dintre cele mai gălăgioase personalităţi insistau că trebuia să fie receptată, bine sau rău, numai la gradul de comparaţie superlativ.

Charles Dickens în Poveste despre două oraşe
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian era pe culoar, cu directorul şi încă se întreba de ce acesta se interesa atât de mult de soarta lui. Ce-l interesa pe acest om dacă lui îi era bine sau nu? Directorul... Îl cunoştea încă de când avea 6 ani, de când se înscrisese la şcoală, la Institut; şi atunci tot dânsul era director, în ciuda vârstei fragede; era foarte tânăr pe atunci – avea doar vreo 24 de ani (cam cât Alex) – şi totuşi era directorul Institutului, funcţie pe care o deţinea şi acum, după vreo 15 ani (aproape perioada misiunii lor). Incredibil! Şi acum era tot tânăr, n-avea decât 39 de ani. Lucian îl privi discret şi descoperi un domn distins, frumos; întotdeauna îl admirase! I se părea un om perfect, în tot ceea ce făcea... Merse tăcut alături de dânsul; îşi aminti că-n toţi aceşti ani, 15, îi crease o sumedenie de necazuri, dar dânsul nu se supărase niciodată, ba chiar îl scotea basma curată de fiecare dată. Acum se îndreptase spre biroul dânsului, acelaşi de 15 ani. Uşa se deschise; domnişoarele secretare erau încă în interior. Tresăriră uşor şi se ridicară; nu terminaseră cu documentele şi credeau că vor fi mustruluite serios.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu excepţia Liei, ceilalţi nu-i reproşaseră nimic; poate doar în glumă, nu în serios, Alex, Nis... Ea păruse serioasă! Dar nu ştia dacă doar păruse a fi, sau chiar era serioasă!? Se încruntă! Era oare vinovat cu ceva pentru ceea ce păţise? Probabil că da, deşi nu reuşea să-şi găsească vina. Ca de obicei, directorul îl proteja şi-l răsfăţa, iar fetele îl plăceau, deşi nu chiar toate. Ea, tocmai ea, îi declarase indirect un război pe care nu ştia dacă-l va putea câştiga vreodată; sau pe care, de fapt, nici măcar nu i-l declarase pe faţă... Iar sufletul lui se zbuciuma, se frământa; era comandantul, ba încă unul îndrăgostit, tocmai de ea, care se declarase duşmanul lui. Şi cum îi spusese? "Domnul director a avut mare grijă să-i acorde preferatului dumnealui o funcţie foarte importantă, de mare răspundere..." Cuvinte veninoase, dureroase, venite tocmai din partea ei, care i se înfipseră ca un pumnal, direct în inimă, pe care simţea că parcă i-o despica în două.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnişoara consilier; Lucian nu o-nţelegea; era dificilă... Dar şi ea gândea la fel, nu doar despre el... De ce venise oare?! Nici ea nu-şi putea explica... Iată-se însă singuri la bordul navei, pe puntea principală. Lucian o măsură cu privirea-i ageră, pătrunzătoare, ca de vultur. Ce altceva putea constata, decât ceea ce ştia deja, anume că era frumoasă; foarte frumoasă. Sau poate doar aşa i se părea lui?! Ba nu! Hotărât lucru: chiar era frumoasă, fără îndoială! Şi-n acel moment erau doar ei doi, singuri, pe puntea principală... Ce mult şi-ar fi dorit s-o strângă-n braţe, s-o sărute cu pasiune, să-i spună că o iubeşte; practic nu-l împiedica nimic, sau totuşi... Ce anume-l reţinea?! În minte i se conturară mai multe motive: Comisia Disciplinară, reclamaţia, refuzurile ei repetate, domnul Virgil Stancu, poate şi altele... Se strânseseră destule, iar toate acestea ridicau o barieră invizibilă între ei, dar de netrecut, care-i despărţea, îi îndepărta... Porniră spre ieşirea din navă. Lucian o ducea din nou acasă, cu aceeaşi maşină albastră a directorului.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu avea mult timp la dispoziţie, însă ştia că poate. Şi că va reuşi, pentru că nu era genul de om care să dea înapoi, să abandoneze încercările, fără a persevera. El nu ceda! Era ambiţios. Deci, totul părea a fi în favoarea lui; era, ca de obicei, favorizat. Nici nu se putea altfel.

citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om cu care sunt de acord

El ştia mai mult decât să admire un scaun
şi să spună Ce înseamnă asta?

El iubea tot ce accepta
ospitalitatea consistentă a propriilor cinci simţuri.
El ar fi spus Hello, omidă sau
La revedere, Loch Fewin.
El dorea să ştie
cum se ajunsese ca ele să fie ceea ce erau.
Dar niciodată nu le-ar fi insultat spunând:
Omidă, Loch Fewin, ce vreţi să spuneţi?
In privinţa asta el era aidoma lui Dumnezeu,
deşi era ateu. Era conştient de diferenţa
dintre Ce înseamnă asta pentru mine?
şi Ce înseamnă asta?
De aceea el spunea, cu jumătate de zâmbet:
Desigur, Dumnezeu, la fel ca mine,
este ateu.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om cu care sunt de acord

El ştia mai mult decât să admire un scaun
şi să spună "Ce înseamnă asta?"

El iubea tot ce accepta
ospitalitatea consistentă a propriilor cinci simţuri.
El ar fi spus "Hello, omidă" sau
"La revedere, Loch Fewin".
El dorea să ştie
cum se ajunsese ca ele să fie ceea ce erau.
Dar niciodată nu le-ar fi insultat spunând:
"Omidă, Loch Fewin, ce vreţi să spuneţi?"
In privinţa asta el era aidoma lui Dumnezeu,
deşi era ateu.
Era conştient de diferenţa
dintre "Ce înseamnă asta pentru mine?"
şi "Ce înseamnă asta"?
De aceea el spunea, cu jumătate de zâmbet:
"Desigur, Dumnezeu, la fel ca mine,
este ateu".

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de azi îl depăşeşte cu câţiva centimetri pe cel din Evul mediu, care, la rândul lui, era mai înalt decât cel preistoric.

Simone de Beauvoir în Imagini frumoase
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată...

Nu m-am gândit, nicicum, că-n timp dispare
Tot ce-a-nsemnat iubire ca-n poveşti...
Ce frunză ar ascunde-o-n toamnă, oare?
De ce-ar pleca din cele pământeşti?
Cât de rănit e sufletul ce tace
Şi nu poate niciun oftat să dea?
Când lacrimile-l ard, el se preface,
Durerea să nu-i ştie nimenea!
Mereu se-ntreabă timpul şi visarea,
Mereu se-ntreabă gândul cel ascuns,
Din toate, e mai grea doar întrebarea
,, Ce s-a-ntâmplat? Cum, oare, s-a ajuns...
La un pustiu când totul era verde,
La însetare lângă izvorul drag,
La-nstrăinare, când nu vezi, nu te vede,
Acea iubire ce nu ştia alt prag
Decât acela unde era vis şi floare
Şi unde două inimi se-ntâlneau...
Ca să ajungă, străbăteau o zare,
Nu conta vânt şi ploi... căci se iubeau!
Nu m-am gândit, nicicum, că-n timp dispare
Tot ce-i iubire, un vis frumos şi-o floare!

poezie de Lili Şipoteanu (3 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ucidem tot timpul, nu numai cu armele, ci şi cu vorba şi cu gândul. Meseria mea era legată de vorbă şi de gând. Şi m-am gândit că încalc porunca. M-am gândit mult la asta şi la ce înseamnă asta, şi i-am cerut lui Dumnezeu să-mi răspundă, şi El a facut-o, într-un târziu.

citat din Mariana Buruiană
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să luăm serios în consideraţie şi să analizăm corect această chestiune ca să putem preveni posibilitatea repetării în orice formă a ceea ce s-a întâmplat în timpul vieţii lui Stalin,... care a practicat violenţe brutale, nu doar împotriva a tot ce i se opunea lui, dar şi împotriva a tot ceea ce i se părea caracterului său capricios şi despotic că este împotriva conceptelor lui. Stalin a acţionat nu prin forţa argumentelor, explicaţii şi cooperare răbdătoare cu oamenii, ci impunându-şi conceptele şi cerând supunere absolută la părerea lui. Oricine se opunea acestor concepte sau încerca să-şi prezinte punctul de vedere şi corectitudinea poziţiei (sale) era sortit eliminării din colectivul de conducere şi ulterior anihilării morale şi fizice.

Nikita Hruşciov în discursul "Despre cultul personalităţii şi consecinţele sale" (25 februarie 1956)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ai credinţă

Ajunsă la răscruce de drum
Nu am cuvinte ca să-ti spun
Oprită in timp si privesc
Ce greu îmi este s-o pornesc
Din nou să apuc pe un alt drum
Acum la tine repede am venit
Nu-mi pare că ne-am despărţit
Să cred in soartă si destin
Să cred in lucrul cel divin
Timpul a trecut nu ne-am văzut
Si trece timpul peste noi
Nu vom mai fi iar amândoi
Aştept să treacă anul tău
Nu mai aştept că n-ai sa vii
Si amândoi nu vom mai fii
Imi iau la revedere dar mi am luat
Să mi cer iertare ştiu că m ai iertat
Să ti spun îmi este tare greu
Tu ştii că mi ai răspuns in visul meu
Rămâne doar un singur sigur trac
Cu mine si cu gândul să mă împac
Si la plecare ti spun ca şi mereu
Ai făcut parte din destinul meu
Imi spun si mie si celor ce am pierdut
Să avem credinţă s o luam de l an ceput
Caci zilele nu ni le poate nimeni lua
Doar bunul Dumnezeu in credinţa sa

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mediul meu era pe atunci de-a dreptul nepotrivit ca o fată să facă studii superioare; să aibă o meserie însemna decăderea... Îmi suportam captivitatea cu atât mai greu cu cât nu-mi mai plăcea deloc acasă. Mama se ruga pentru sufletul meu cu ochii ridicaţi la cer, gemând de durere că rătăcisem drumul pe pământ; comunicarea dintre noi era tăiată. Mult mai mult mă uimeau şi mă iritau reticenţele tatei. Firesc ar fi fost să fie interesat de eforturile, de progresele mele, să-mi vorbească prieteneşte despre autorii pe care-i studiam; dar el mă trata cu indiferenţă şi chiar cu un fel de ostilitate.

Simone de Beauvoir în Memoriile unei fete cuminţi (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Falimentul este blestemul de a regreta tot timpul ceea ce ai pierdut, ceea ce a venit părând tot timpul mai prost decât ceea ce ai lăsat în urmă.

aforism de Victor Martin din Violatorii zilei de mâine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neanderthal (4)

Era,-n Neanderthal, vestit
Ca luptător ce a slujit,
Puternic, dur, neobosit,
Şi tribu'-n care a trăit,
Dar şi un altu',-am auzit,
Aflat la răsărit.

Era un ditamai zdrahon
De ai fi zis că-i fier-beton,
(Păi, nu era pe-atunci, pardon!)
C-o voce ca de tir claxon,
(Nici d-ăştia nu erau! Bizon?)
Dar, la femei era afon.

Făcea naveta, bietul om,
Ca tija unui metronom
Sau electronii prin atom,
Cu paşii - nesfârşit monom,
Cu estul-vestul în binom,
Că, altfel, ar fi fost în pom.

Cu cea din vest îi mai mergea:
Era de-a lui şi îi ştia
Tot ce făcea şi chiar gândea,
Dar îl lăsa, căci se-ntorcea
Întotdeauna cu ceva
Din ce-şi dorea.

Cealaltă, însă, vorba lui:
"Cam a... neanderthalului",
Doar ce pleca, ea: "Nu-i, iar nu-i!"
Dar mai zicea şi: "Nwu da mui"
Traducerea... o pun în cui,
Căci mi-e ruşine să v-o spui.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce e minunat la Simone de Beauvoir este că are inteligenţa unui bărbat (şi vedeţi, în sensul în care vorbesc aici, sunt cam sclavagist) şi sensibilitatea unei femei.

Jean-Paul Sartre în ziarul "Le Nouvel Observateur" (1977)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!