Niciodată...

Nu m-am gândit, nicicum, că-n timp dispare
Tot ce-a-nsemnat iubire ca-n poveşti...
Ce frunză ar ascunde-o-n toamnă, oare?
De ce-ar pleca din cele pământeşti?
Cât de rănit e sufletul ce tace
Şi nu poate niciun oftat să dea?
Când lacrimile-l ard, el se preface,
Durerea să nu-i ştie nimenea!
Mereu se-ntreabă timpul şi visarea,
Mereu se-ntreabă gândul cel ascuns,
Din toate, e mai grea doar întrebarea
,, Ce s-a-ntâmplat? Cum, oare, s-a ajuns...
La un pustiu când totul era verde,
La însetare lângă izvorul drag,
La-nstrăinare, când nu vezi, nu te vede,
Acea iubire ce nu ştia alt prag
Decât acela unde era vis şi floare
Şi unde două inimi se-ntâlneau...
Ca să ajungă, străbăteau o zare,
Nu conta vânt şi ploi... căci se iubeau!
Nu m-am gândit, nicicum, că-n timp dispare
Tot ce-i iubire, un vis frumos şi-o floare!

poezie de Lili Şipoteanu (3 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

În trecerea grăbită

În trecerea grăbită prin lume, către veci,
Fă-ţi timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ţi timp să vezi durerea şi lacrima arzând,
Fă-ţi timp să poţi, cu mila, să le alini, trecând.

Fă-ţi timp pentru-adevăruri şi adânciri în vis,
Fă-ţi timp pentru cântare cu sufletul deschis,
Fă-ţi timp să vezi pădurea, s-asculţi lâng-un izvor,
Fă-ţi timp s-auzi ce spune o floare, un cocor.

Fă-ţi timp s-aştepţi din urmă când mergi cu slăbănogi,
Fă-ţi timp pe-un munte, seara, stând singur să te rogi,
Fă-ţi timp să stai cu mama şi tatăl tău bătrâni,
Fă-ţi timp de-o vorbă bună şi-o coajă pentru câini.

Fă-ţi timp să stai aproape de cei iubiţi, voios,
Fă-ţi timp să fii şi-al casei în slujba lui Hristos,
Fă-ţi timp să guşti frumuseţea din tot ce e curat,
Fă-ţi timp, căci eşti de taine şi lumi înconjurat.

Fă-ţi timp de rugăciune, de post şi meditări,
Fă-ţi timp de cercetarea de fraţi şi de-adunări,
Fă-ţi timp şi-adună-ţi zilnic din toate câte-un pic,
Fă-ţi timp, căci viaţa trece şi când nu faci nimic.

Fă-ţi timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,
Fă-ţi timp, căci toate-acestea au pentru tine-un grai,
Fă-ţi timp s-asculţi la toate, din toate să înveţi,
Fă-ţi timp să-i dai vieţii şi morţii tale preţ.

Fă-ţi timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi;
Comoara risipită a vieţii, n-o mai strângi.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era vis, era iubire

Singură, pe malul mării,
La iubire eu visam.
Mă pierdeam în largul zării,
Ba eram, ba nu eram.

La marginea depărtării
O nălucă mă vedeam.
Sau eram sirena mării
Şi iubitul aşteptam.

Ruptă de realitate
Alergam ca o nebună.
Când, pe neaşteptate
M-am simţit prinsă de mână.

M-am lăsat uşor pe spate,
Tu m-ai cuprins de mijloc,
Intram în realitate,
Doi într-unul, la un loc.

Iubirea era cu noi,
Dragostea ne-învăluia,
Stele se uitau la noi,
De sus luna ne privea.

Era vis, era iubire,
Era tot ce mi-am dorit.
Nu era doar amăgire.
Era visul împlinit.

poezie de Dumitru Delcă (august 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză pe un prag de toamnă

Mi-a picat pe prag o frunză
Tremurândă şi rebelă,
Ce-şi trăise, parcă, viaţa,
Într-o lume paralelă.

Nu ştia că vine toamna,
Nici de timpu-i limitat,
Şi credea că-n lumea asta
Totul e de-aplaudat.

Nici de iarnă n-auzise,
Ori de gerul cel cumplit
Care-o însoţeşte. Oare,
Ce şi-o fi închipuit?

Că rămâne veşnic verde,
Fremătând în adiere,
Că o fi nemuritoare
Când în juru-i totul piere?

Am luat-o, cu tristeţe
Şi, văzând-o mai aparte,
Am ferit-o de necazuri
Aşternând-o într-o carte.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plin de smerenie

se uită spre spitalul orăşenesc
unde o să aştepte
ziua şi ora şi minutele
când îi va spune că nu-l poate
vaccina din motive
care nu ţin de sistemul medical
ci de firma producătoare
numele nu pot să vi-l spun:
e prea străin de meleagurile noastre
se uită în pachetul de ţigări
şi-a tras în piept ziua de azi
orele-s prea lungi
s-ar smulge să alerge
să fie din nou un lup rău
ştie că nu există leac
aprinde o ţigară şi se-ntreabă
dar oare... cum o fi
când o faptură dispare?
liniştit se-ntreabă: de ce
să nu visez? cât l-ar costa

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am ascuns în gândurile tale

M-am ascuns în gândurile tale,
De nimeni să nu fiu găsit.
Să simt îmbrăţişări fatale...
Să mor din dragoste rănit.

Privesc de aici... tot cerul meu,
De este nor sau de e înstelat.
În gândul tău... sunt prinzioner mereu,
Şi tot în gândul tău... mă simt eliberat.

Rămas fără un timp al meu
E timp pierdut ce nu îl mai găsesc.
Dispare gândul meu în gândul tău,
Şi-apoi... în tine... mă topesc!

De-i frunza veştedă pe ram
Şi n-am căzut jos la pământ.
E că în mintea mea te am,
Şi-adorm mereu cu tine-n gând.

Şi m-aş ascunde-n infinit.
Să pot să beau al tău nectar.
Nectarul vieţii fără de sfârşit,
Că doar pe tine în suflet te mai am.

Tulburător... dar parcă prea real,
Îţi simt sărutul dulce pătimaş.
O clipă să visez... şi-apoi dispar
Din gândul tău cel mai gingaş.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu m-am gândit cum se face dragoste, însă m-am gândit mereu la iubire.

aforism de Teodor Dume din Colecţionarul de răni (martie 2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu m-am gândit cum se face dragoste, însă m-am gândit mereu la iubire ).

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu m-am gândit cum se face dragoste, însă m-am gândit mereu la iubire.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără iubire...

Fără iubire mă simt rătăcită,
Mă simt ca o frunză bătută de vânt
Ce-şi caută odihnă, fiind istovită
Şi se-ntreabă mereu: Cine sunt?

Fără iubire mă doare uitarea
Şi nopţile-s lung oftat pe pământ,
Mă fac că nu simt şi chem resemnarea
Şi-atunci iar mă-ntreb: Cine sunt?

Fără iubire secat îmi e dorul,
Te văd din chemări de mormânt...
Dar tu eşti departe, mai sus decât norul
Şi-atunci mă întreb: Cine sunt?

Fără iubire e grea împăcarea,
Încerc să o caut pe aripi de gând
Dar timpu-i trecut, mă arde uitarea
Şi-atunci iar mă-ntreb: Cine sunt?

Iubirea se află în toate,
În tot ce e viu pe pământ
Acum c-am aflat ce e iubirea,
Pot spune că ştiu cine sunt!

poezie de Elena Bulancea (2016)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
şi cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruş străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăţi
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
paşii ar bate doar pe loc,
urmele ar păşi înainte şi
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braţ cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Discurs naiv

A iubi... iubire nu-i,
A-ntelege... înţeleg,
Ce-i de spus... mereu o spui
Şi de-ales... ştiu... sa aleg.

A uita... uitare este
Şi amoru-i tot amor,
O poveste-i doar poveste,
Cum şi doru-i veşnic... dor.

Depărtarea-i depărtare
Şi cuvântul... e cuvânt,
Floarea dragostei... e floare,
Vântul... pulbere de vânt.

A gândi, poate fi gândul,
Când chemarile-s chemări,
Sunt pământ ca si pământul,
Doar ce-i azi... nu e ca ieri.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

Am plecat mereu de-acasă,
M-am risipit peste tot molecule,
M-am pierdut din loc în loc sânge, globule...
Am o călătorie primejdioasă.

Am lăsat întâi părinţii,
Am lăsat oraşul copilăriei
Îndrumat de simţul datoriei...
Am început periplul suferinţii.

Am trecut, trecut din şcoli în şcoli,
M-am înbăiat timid adolescent,
M-am amorezat, am fost student,
Am umplut rafturi cu scris de mii şi mii de coli.

Am lăsat vise, am schimbat oraş, matur
M-am epuizat, poate m-am şi-nsurat
C-am avut timp de-aşa, m-am dedicat,
M-am replicat, printre copii am dat un tur.

Mi-am schimbat ţară dintr-o aventură,
Chiar două, una doar aşa de trambulină...
... Era un timp când nu se mai găsea benzină
Şi-am plecat... Ah doamne, ce mai tevatură!...

Am ajuns ajuns şi-am înotat oceanul prin văzduh,
M-am prosternat, m-am umilit -neimportant de-i pleonasm-
Am înţeles definitiv cum soarta-i un sarcasm...
Şi-am creat mult, aproape mi-am dat duh.

M-am reîntors, chiar dacă n-o mai recunosc, la ţară
Ce s-a omorât ea însăşi fără niciun rost
În preajma unui rece timp de post...
Şi iară n-am benzină şi-o să plec, mă reîntorc... afară.

Şi cât o să mai tot călătoresc, aşa pierdut în van, 'ntr-o doară?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis de iubire

Pe când ploua în paradis
Cu stropi mari de fericire,
Noi doi trăieam un vis,
Un vis frumos de iubire.

Viaţa părea ca un pom în floare,
Tu erai ca un vânt cald într-o zi fără soare.
Eu credeam că sunt un zeu,
Tu îmi şopteai dulce că sunt doar al tău.

Trăiam într-o lume creată,
Parcă doar pentru noi.
Eram fericiţi şi plini de speranţe,
Eram în doi.

Dar anii au trecut rând pe rând
Tu eşti cu părul alb şi eu la fel sunt.
Dar trăim tot acelaş vis de iubire
Cum am trăit de mult cândva.
Căci eu sunt toiagul tău şi tu eşti speranţa mea.

poezie de Vladimir Potlog (3 ianuarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna.... Are un leac?

Veghează luna un destin
Ce-i pentru mulţi mereu un chin?
Vindecă luna o durere
Să lase-n urma ei plăcere?

Nu cred! E doar un vis hain,
Ea nu repară un destin.
Ea vine, râde, apoi dispare,
Şi nu-ţi ascultă o-implorare.

De-aceea, dragă, să-i priveşti
Doar razele ce-i sunt celeşti.
Nu-i cere leacuri la tejghea
Căci sigur! Nu le poate da.

Cere-i doar raza de lumină
Să vezi căsuţa pe colină,
Unde te-aşteaptă... Doru-n prag
Să te cuprindă cu mult drag.
O.... Mamă!!

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (30 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea noastră

Îmi aduc aminte de ziua când te-am cerut
În acea noapte de vară înstelată,
Şi ne-am unit destinele într-un singur sărut
Ca să nu putem fi despărţiţi vreodată.

Te găseam mai atrăgătoare decât viaţa
Căci tu însuţi îmi erai puterea;
Fericirea ce mereu am cerut-o cu speranţa
Că poate va veni odată cu iubirea.

Te priveam cu ochii adolescentului îndrăgostit
Ce-şi vedea întâia oară dragostea,
Rugându-mă să fiu alături de tine numai fericit
Şi întreaga viaţă să fii numai a mea.

O cât de mult adoram să te văd zâmbind
Când la piept mi se strângeam,
Şi-mi doream să te simt lângă mine iubind
Că a ta pasiune n-o cunoşteam.

Nu trecea o zi fără să-ţi spun că te iubesc
Căci aşa se face la iubire,
Iar când îţi afisa-i acelaş zâmbet îngeresc
Mă făceai să-mi pierd şi o ultimă gândire.

Aş fi distru lumea cu tot ce are mai frumos
Ca pe tine să nu te fi pierdut;
Iar de acum viaţa parcă nu mai are niciun rost
Când eu am rămas doar un trecut.

Povestea noastră de iubire însă nu s-a sfârşit
Ci s-a scris acolo departe între stele,
Unde ai să priveşti mereu cu-n suflet răvăşit
Că eu m-am dus acolo între ele.

poezie de Cosmin-Gabriel Satnoianu
Adăugat de Cosmin-Gabriel Satnoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Protest

si oare ignoranta-i sentiment??
eu cred ca-i doar impediment
pentru a te preface surd si mut
si anu vedea cat te iubesc de mult
si oare chiar nu iti mai pasa?
si oare totul se rezuma la cuvintul lasa????
unde-a disparut acea iubire???
nu o mai gasesc nici in nestire!!!
si undes toate clipele dulcii
parca s-au facut toate-n prostii!!!!
si unde esti?? de ce nu vii
sau macar scrisori de ce nu-mi scrii
imi lasi sufletul asa pustiu si gol
lasind al pasiunii vint sa bata mai domol
si tot ma lasi pe val incet
sa te iubesc si sa regret..

poezie de Elena Scaletchi (25 ianuarie 2012)
Adăugat de Elena Scaletchi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde şi-un smarald

Frunză verde şi-o lalea,
ce spectaculoasă-i viaţa mea
Când urmez a înţelepciunii stea!

Frunză verde, bob de grâu,
Îmi ţin poftele în frâu
Şi îmi pun zâmbind al răbdării brâu!

Frunză verde şi-un smarald,
Îmi păstrez sufletul blând, cald
Şi în apa frumuseţii eu mă scald!

Frunză verde şi-un cristal,
Galopez pe al victoriei cal
Şi ajung mereu la al fericirii bal!

Frunză verde şi-un safir,
Cu fugiţii nu dau bir
Şi port al curajului trandafir!

Frunză verde şi-un rubin,
De forţă îmi e gândul plin
Şi rapid iubire eu obţin!

Frunză verde şi-un cais,
Le amintesc oamenilor de paradis
Şi îi ajut la îndeplinirea magnificului vis!

poezie de Michelle Rosenberg (26 septembrie 2020)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iubirea mă acuză

[Underground]

N-auzi freamătul din frunze
Care-ţi spun că îmi eşti far?
Deşi mă ascund în scuze
Doar să ştiu de ai habar

Că-n alai de lăcrimioare
Peste albul zorilor
Îţi soptesc cu-nfiorare
Două vorbe... Te ador!..

Nu simţi cum îşi ţese pânza
Un păianjen pe amor?
Sau cum geme-n valuri briza
Când tăcerile mă dor?

Şi mă-ntreabă trandafirii:
Unde-i cel ce-ţi este drag?
Iar eu împotriva firii,
Îi mint că m-aşteaptă-n prag.

Ei se uită cu mirare
Şi-n petale se desfac
Scuturându-se de floare
Ca să-i ud şi să-i împac.

Deşi-n nori de nedreptate
M-ai acoperit si crezi
Că numai tu ai dreptate
Şi nu vrei nicicum să vezi

Că-n zăpada îndoielii
Numai tu m-ai aruncat,
Când cuvintele spoielii
Le rosteai înfierbântat.

Dar tot eu îţi caut scuză
Când îmi amintesc de far,
Şi iubirea mă acuză
C-am pierdut, al clipei dar.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu toate le-aşează

Când verdele planetei dispare,
Dispare şi viaţa pe pământ.
Soarele nu mai răsare,
Nu mai e ploaie, nici vânt.

Când apocalipsa vine,
Pământul se face scrum.
Din el nimic nu mai rămâne.
Totul e negru şi fum.

Universul nu ne reciclează.
Clonă, nu ne poate face.
Dumnezeu toate le-aşează,
În faţa lui, lumea tace.
Nimic nu ne luminează,
Moartea viaţă, nu se face.

Chiar dacă pământul moare,
Galaxia nu dispare.
Altă stea pe cer apare,
Cu timpul şi ea dispare
Fiindcă e tot căzătoare.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!