Primele iubiri

Mi-am tăiat în suflet temple,
Chip cioplit s-aşez în ele,
Cerbii mei au să-l contemple
Adunaţi sub ploi de stele.

Brazii mei înalţi şi plopii
Sub poleiuri de zăpadă,
Înmulţit în mii de copii,
Chipul tău au să ţi-l vadă.

Iar izvorul înserării
Oglindi-va-n ape pale
Arcul strâns al cugetării
De pe bolta frunţii tale.

Peste stânci mi s-or desprinde
Flăcări verzi, când ai să treci,
C-o privire vei aprinde
Roua ierbii mele, reci.

Dacă alte lumi, plecată
Cu-ai tăi paşi ai să alinţi,
Îţi va fi şi-atunci păstrată
Urma paşilor fierbinţi.

Căci foşnindu-ţi unduirea
Calmă,-a palmelor subţiri,
Mi-a stins până şi-amintirea
Trecătoarelor iubiri.

Doar o singură iubire
Lâng-a ta o mai păstrez -
Este prima mea iubire,
Ea mi-a dat în viaţă-un un crez.

Ea, al vieţii mele soare,
Încălzi-va din senin
Toate cântecele care
Ţie am să ţi le-nchin.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primele iubiri

Mi-am tăiat în suflet temple,
Chip cioplit s-aşez în ele,
Cerbii mei au să-l contemple
Adunaţi sub ploi de stele.
Brazii mei înalţi şi plopii
Sub poleiuri de zăpadă,
Înmulţit în mii de copii,
Chipul tău au să ţi-l vadă.
Iar izvorul înserării
Oglindi-va-n ape pale
Arcul strâns al cugetării
De pe bolta frunţii tale.
Peste stânci mi s-or desprinde
Flăcări verzi, când ai să treci,
C-o privire vei aprinde
Roua ierbii mele, reci.
Dacă alte lumi, plecată
Cu-ai tăi paşi ai să alinţi,
Îţi va fi şi-atunci păstrată
Urma paşilor fierbinţi.
Căci foşnindu-ţi unduirea
Calmă,-a palmelor subţiri,
Mi-a stins până şi-amintirea
Trecătoarelor iubiri.
Doar o singură iubire
Lâng-a ta o mai păstrez -
Este prima mea iubire,
Ea mi-a dat în viaţă-un un crez.
Ea, al vieţii mele soare,
Încălzi-va din senin
Toate cântecele care
Ţie am să ţi le-nchin.

Mergeam tăcuţi alături, străini, odinioară
Şi presimţeam că astăzi voi fi îndrăgostit
De faţa ta curată ca zorile de vară,
De părul tău de aur împletit.
Dar nu ştiam că nimeni n-are să poată şterge
Văpăile din inimi, acest pojar nestins,
Că pe cărări de sticlă alături ne vor merge
Ideile, îmbrăţişate strâns.
Că prins de-o vrajă nouă şi-atotcuprinzătoare
Voi părăsi boema cu gustul ei amar,
Că vinul, deşi-mi place când scapără-n pahare,
Mă va-mbia din ce în ce mai rar.
Văzusem frumuseţea privirilor semeţe,
Izvoare de lumină, de umbre şi scântei,
Dar bănuisem numai adânca frumuseţe
De dincolo de ochii mari şi grei,
Ce mai târziu, prin lupte lăuntrice-am aflat-o
Şi-o aflu-n întregime în fiecare zi
Iluminându-mi viaţa cu flacăra-i curată
Fără de care n-aş putea trăi.

Steaua polară pe cer, departe,
În scurgerea timpului nu are moarte
Statornic arde în orice seară,
Capăt de osie, steaua polară.
Stelele, luminile, roiuri astrale
Se-nvârt în jurul osiei sale.
Sobră-armonie pururea vie,
Nezdruncinată putere-n tărie.
Osie-a luminilor, dacă te-ai rupt,
Lumile cad huruind dedesubt,
Ca-nvălmăşite de tari alcooluri
Lumile cad fulgerate în goluri!
Îngrozitoare schimbare atunci:
Floarea vulcanilor creşte din pungi,
Pale se sting ale luncilor flori,
Mori, vegetaţie, suflete, mori.
Arde o stea între multele stele,
Arde pe ceruri şi pe drapele,
Capăt de osie - roşie stea -
Osia trece prin inima mea.
Lumea-mi se-nvârte pe osia dură
În anotimpuri de frig şi căldură,
Şi când furtunile mă bântuiesc,
Cerbii şi vulturii mei o privesc.
Dacă s-ar frânge osia mea,
Cerbii şi vulturii mei ar zbura,
Spre alte lumi ar zbura şi-ar ţipa,
Dacă s-ar frânge osia mea.
Ar năvăli pustiirea secretă,
Cântecu-ar prinde scrâşnet de cretă,
Cerbii şi vulturii mei ar zbura,
Dacă s-ar frânge osia mea.
Osia mea-i doar o parte, ştiu bine,
Osia mare trece prin mine,
Osia este numai o parte
Din marea osie, fără de moarte.
Osia mea nu se frânge nicicând,
Trece prin miezul acestui pământ,
Pe ea, iubito, sunt lumile noastre,
Două planete, mărgele albastre.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din casa umbrelor fierbinţi

Casă străină,
chipul tău trece din odiseea ligamentelor
apune dinspre zarea cu ţărănă arsă şi roua nopţii celei mai reci
dintre toate verile sfărâmate în subconştentul timpului
retezând pământul negru dintre crăpăturile adânci ale palmelor mele.
Te culeg în orice floare, căci acum toate capătă un rost fierbinte.
Tu eşti viu de la un capăt la altul, cu toate că-n hainele tale nu mai eşti, nici în casa ta, nici buzele tale nu mai păstrează astăzi, cana fierbinte.

Genunchii tăi nu mai ating cerul şi dacă mă uit în sus, stelele sunt chiar mai albe ca altădată.

Până mai ieri, am adormit într-un suflu vechi,
stingând incendiul dinlăuntrul umbrelor.
Astăzi e mai lumină, căci soarele s-a deschis în inima ta,
până când toamna s-a făcut un anotimp veşnic.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă totuşi te-ai născut

Si dacă totuşi te-ai născut, femeie
Cu foc sub epiderma de mătase,
Aprinde rugul în a mele oase
Şi-mi fi pentru celesta poartă, cheie.

Şi dacă totuşi mi-ai trimis misivă
Prin ochii tăi ce prevestesc pârjolul
Să ne jucăm până la capăt rolul
Plutind pe-a vieţii mare în derivă.

De naufragii teamă nu îţi fie,
Pe-o insulă-ţi voi construi palate,
Am să îţi pun pe degete agate
Şi nudul ţi-l îmbrac în poezie.

Şi dacă totuşi te-ai născut, femeie,
Trofeu în noapte şi în zori osândă,
Te voi sculpta-n privirea mea flămândă,
Mirabilă, angelică scânteie.

În nervii mei a urma ta misoase,
În palma mea fierbinte-i al tău lut...
Să o putem lua de la-nceput
Aprinde rugul în a mele oase.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină din Rai

Lumină din Rai prin gânduri uitate
Şi oameni cuprinşi de-ale vieţii păcate,
Tu, Tată Ceresc, nesfârşită iubire
Azi mângâi un suflet c-o dulce privire...

De-ar fi să spăl Doamne picioarele Tale
Asemeni Mariei sa capăt iertare...
Copilul de-altădată să te găsească iar,
Prin întuneric veşnic, te caut în zadar...

Cuvintele mele sunt reci şi deşarte
Dar Tu, c-o mângâiere ce-mi cade peste pleoape
Mă ierţi mereu Părinte şi nu cunoşti mânia
Când eu păcătuind, tot caut veşnicia.

N-am meritat o clipă, un strop de fericire,
Dar totuşi l-am avut prin Sfânta Ta iubire,
Şi mi-ai mai dat un înger... dar eu l-am izgonit
Cu-aceleaşi gânduri false din suflet ponegrit.

Lumină din Rai coboară peste noi
S-aducă iar căinţă, să vindece nevoi,
Atât că n-o vedem si ne pare în van
Dar ea e tot acolo, in fiecare an.

Fecioară adorată, din pântecele Tău
Se naşte-Nvăţătorul biruitor de rău
Se naşte din iubire, din lacrimi ca de ploi
Şi-ţi mulţumim iar TATĂ, că ai grija de noi!

poezie de Andreea Palasescu (august 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt femeia ta, domnule! Şi te iubesc! (dar de Anul Nou)

Eu sunt femeia ta,
pe care Dumnezeu ţi-a dat-o în dar,
atunci când te-a alcătuit din iubire
şi n-a vrut să fii singur!
De aceea, sunt cu tine, de când îţi dau viaţă
şi până când îţi desăvârşeşti menirea pe Pământ
şi te întorci la El!
Eu sunt iubirea ta,
atunci când, pe trupu-mi plăpând,
îţi încolăceşti braţele fierbinţi,
iar eu te învălui în dăruire
şi mă pierd în dragostea ta;
când te preţuiesc şi mă topesc de dorul tău;
când mă chemi lângă tine!
Eu sunt minunea ta şi, fiindcă Tatăl
din coasta ta m-a alcătuit,
tu te rezideşti în mine în fiece clipă
iar eu te zămislesc de milioane de ori
în durere şi resemnare; în speranţă;
în iubire şi crez!
Eu sunt giuvaerul tău,
când mă alint şi te abund cu năstruşniciile mele
dar, fără să ştii, sufăr în mine căci, ştiu că
nu sunt mereu aşa cum Dumnezeu mi-a zis,
când m-a rânduit nădejdii tale, din carnea ta
şi din iubirea ta!

Dar te iubesc, domnule,
căci sunt femeia ta!

poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primele iubiri (I)

Azi, iată, am văzut un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Vin cerbii mei în goană să se-adune
Şi către el privirile-şi ţintesc-
Un codru nesfârşit de coarne brune,
În care mii de stele strălucesc.
Sosind din dunga zării de argint,
Vin păsările-mi mari de sărbătoare
Şi-nchipuiesc pe ceruri, fâlfâind,
Un ocean de aripi mişcătoare.
Întreaga lume-a sufletului, vie,
Palpită-ntr-o frenetică beţie.
Azi sunt îndrăgostit. E-un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Izvoarele s-au luminat şi sună
Oglinzile ritmându-şi-le-n dans,
Şi brazii mei vuiesc fără furtună
Într-un ameţitor, sonor balans,
În vii vibrează struguri străvezii-
Cristalurile cântecelor grele-
Şi stropi scăpărători de melodii
Ca roua nasc în ierburile mele.
Eu curg întreg în acest cântec sfânt:
Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt.

poezie celebră de Nicolae Labiş din Primele iubiri (1956)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Şi mi-a aprins în suflet un dor nebun.

Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerşetor.

Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoşi ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Şi de braţele mamei mele.

Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat uşor de vânt.
Şi mi-a părut că zâmbeşte un om,
Pe drept cuvânt.

Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Şi m-am întors la visurile mele!

poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, înger...

Tu, înger care ţii în palme
Întreaga lume-a mea, să treci
O frunză-n ramurile vieţii,
Prin adieri şi vânturi reci!

Să treci o pasăre de stele,
Peste smaraldul existenţei,
Să iei pe aripile tale
Amara trecere a vieţii!

Rubin al vechilor apusuri,
Un răsărit de ploi de sângeri,
Lumina să-mi aduci! Şi ia-mă
De-acum, cu tine printre îngeri.

Fii tu vulcan ce mă înalţă
Pe-a mării cerului psaltire
Şi lumii mele noi, dă viaţă,
Lumină, pace şi iubire!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinsoare

Fac prinsoare, pe o floare,
că vei pierde, de mă pierzi!
Vei vedea doar stele verzi
dacă ţi-e frică de Soare!

Nimeni nu-mplineşte vise,
dacă-i surd, când doru-i cere
să îi toarne-n suflet miere...
Lasă-ţi porţile deschise!

Ai schimbat toamna târzie
pe-un buchet de viorele
şi ai câştigat, cu ele,
IUBIREA din poezie.

Scaldă-te-n ploaie de rouă,
ce adapă duhul ierbii,
duh ce-ngenunchează cerbii,
când răsare Luna nouă!

Primeneşte haine vechi,
prinse-n cuiul renunţării,
îmbracă şoaptele mării,
care mângâie perechi!

Şi adună fericire
din flori de nu-mă-uita,
crescute-n inima mea,
din credinţa în IUBIRE!

Tu eşti Raza mea de Soare
şi mă încălzeşti, acum,
prefăcând tot doru-n scrum...
Hai, că renunţ la prinsoare!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a dat

Îmi căutam cerul meu senin
Şi ea mi-a dat cerul ei
Ce eu-l vedeam albastru
Nevăzându-i norii ei
Ce nu-i puteam vedea
Nu erau ai mei
Şi am găsit in el puterea de a zbura
Nu stiu dacă bătăile mele
I-au răsfirat norii
Asta ştie doar ea
Când o privesc senină

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna vieţii

în toamna vieţii mele se-ngălbenesc simţiri
s-au ofilit de mult petalele de floare
tot trecutul meu e strâns în amintiri
dorul de tinereţe mă apasă, mă doare.

mi-a rămas credinţa ca bradul pururi verde
cu poezii mirene din suflet visător
în lumina sfântă care nu se pierde
mi-a rămas speranţa, dorul mistuitor.

visele intense pe ceruri călătoare
caută aleanul printre raze de stele
iubiri care-mplinesc şi sunt mântuitoare
să curgă ca izvorul prin gândurile mele.

cu înţelepciunea sunt răzbătătoare
pe ţărmul de vis s-au năruit castele.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Doar un păcat mi-a mai rămas ascuns la colţul inimii...
un singur fior...
strălucire desprinsa din Rai dă ochilor mei...

Când nimeni nu mă vede
îl las sa curga pe buze şi. l murmur încet...
cald, departe, dar cald...

Un singur păcat mi-a mai rămas
de purtat
adânc în suflet...
Toate celelalte s-au stins în focul lacrimilor mele...
Când voi muri,
păcătoasă, cu acest păcat în brate sa plec,
sa plec cald şi departe...

Oamenii nu iartă "păcatele",
însă Cerul se deschide in fata strălucirii "pacatoasei" Iubiri...

..."căci mult a iubit..."

poezie de Mariana Daniela Bidaşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea iubirii

ascultă-mă!
atunci când norii nu vor mai fi
şi ochii tăi nu vor mai clădi cerul cu mine
iar pădurea va plânge toamne în gândurile tale
voi spune: mai aşteaptă-mă

dacă vei şti că am oprit în nopţi şoapte
şi încă vântul va bate în geamul tău
să ştii că le-am sculptat, pe chipul lunii
cu lacrimi
ca să-ţi vegheze visele nopţii

dacă pădurea va aşterne paşii mei
în iarnă, cu frunze de toamnă
şi-n primăvară mugurii vor răsări-n flori
iar vântul va tremura crengi pustii
să-ncerci să mă uiţi
căci este prea târziu, iar lăstarele ierbii crude
vor sorbi lumina vieţii mele
plângând cu lacrimi de rouă

iar
când îţi vor dispărea şi ultimile gânduri
să nu regreţi, să mă alungi
căci nu voi mai fi, nici măcar
amintire
şi te rog, dacă vrei
pune pentru o zi o ramă-n fereastră cu mine
şi lasă liberă pasărea să plece, pasărea iubirii

poezie de Viorel Muha (februarie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă par obosit eu sunt marele mediator, al jumătăţilor mele

Prima teamă a fost:
naşterea mea.
Apoi... de moarte!
Maturizarea
mi-a adus frica,
de dincolo de viaţă.
Dincolo de poartă te întâlneşti
cum nu te ştiai, habar n-aveai!
Atunci îţi vezi:
trufia, mândria, laşitatea, ipocrizia!
N-aveam curajul să mă uit în ochii mei.
Am ridicat doar o mână, ca salut.
Eram ca-ntr-o oglindă,
cu toate gesturile mele.
În sfârşit...
eram eu cu mine!
Jumătăţile mele
prinse-ntr-o luptă fără muniţie
se loveau,
cu bulgări de pământ şi zăpadă,
apoi răsuflând se strâmbau drăcuind,
aruncându-şi deochiuri între ele...

şi ne plângeam împreună
de milă.

poezie de Cristian Pop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

renăscându-mă

despre indiferenţa durerii vorbesc umerii
împovăraţi, oricât i-aş şlefui
se cresc pe ele poverile şi mai grele

mă las în jos în genunchi, să muşte ochiul
vârful ierbii
să ţi se pară flori negre ochii mei, iubito
dacă din întâmplare treci fluture-argintiu

despre nepăsarea dorului voi învăţa aici
… îi este totuna dacă mai ţin speranţă sau
mi-a împietrit grumazul
voi păşi cu palmele în ţărână şi tălpile pe cer
împiedicându-mă de norii contrari şi tot
te voi ajunge, oriunde vei fi, iubita mea de suflet
de carne, de os şi de sânge… surâsul tău
mă vindecă de moartea multiplicată, dă puls
cadranelor mele interne şi îmi arată estul
născându-mă, renăscându-mă…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea vieţii

Un mic boboc a mai crescut
Şi azi frumos a înflorit,
După un prim an ce a trecut
De când pe lume a răsărit.
Azi prima floare-ţi înfloreşte
Din marele buchet al vieţii,
Care pe an ce trece va creşte
Şi numărul de flori şi-l măreşte.
Chiar primăvara ai răsărit,
Când şi natura se trezeşte
Şi viaţa din nou şi-o porneşte
După iarna cea lungă, grea,
Cu zăpadă, frig, vreme rea,
Care pe loc o amorţeşte,
Dar primăvara o goneşte;
Şi natura toată se-nveseleşte,
Căci Soarele iar o-ncălzeşte.
Tu, floare scumpă a vieţii mele,
Ai răsărit parcă dintre stele,
Cu mult dor am să te ocrotesc
Şi cu drag am să te-ngrijesc.
Cu dragoste te-am îngrijit
Şi cu iubire te-am ocrotit
Şi ai parcurs un an acum
Din lungul vieţii tale drum;
Ai răsărit din viaţa mea,
Ţie ţi-am dat ceva din ea,
Ai apărut în zorii vieţii,
Care sunt anii tinereţii.

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cu gust de cireaşă

Iubire cu gust de cireaşă amară,
Ne-am cunoscut într-o seară...
Eu visul din ochii tăi,
Tu dansul paşilor mei.
Cu rozele buzelor mi-ai mângâiat sânii,
Eu m-am ascuns timidă,
În căuşul ochiului tău... şi al mâinii.
Mâna ce mi-a atins sufletul
Şi m-ai învelit cu lumină, dăruindu-mi
Fericire deplină.
M-am ascuns în inima ta, iar tu mă căutai frenetic
Prin vene.
Braţele tale mă ascundeau în ventriculul drept.
Copil inocent! Editura ochilor tăi
A scris povestea unei noi vieţi.
Zâmbeşte!
Pe buzele tale
Am răsărit eu – cuvânt de April.
Surâsul tău e divin!

Iubire cu gust de cireaşă amară,
Te-am pierdut... într-o seară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce te-ai rătăcit, iubire?

Uşile mele sunt deschise, dar nu te vreau în amintiri;
Cu lacrima, străjer te-aşteaptă, tăcutele mele iubiri.
De ce te-ai rătăcit, iubire? Cum te-ai pierdut oare, pe drum?
Vino, grăbeşte-te, că altfel, iubirea se transformă-n fum.

De când îmi scri, nu mai am somn, în mreje, iute, tu m-ai prins.
Vino, minune, să ardem în flăcări, că flăcările nu s-au stins.
Te-aştept, vino din depărtări, chiar dacă se pornesc furtuni,
Te-aştept cu uşile deschise, în sufletul tău să mă aduni.

Vino, dă-mi drept la fericire, să-ngropăm vechile dureri
Să ne găsim identitatea. Oare, tu, nu asta-mi ceri?
Atunci când valurile vieţii, m-au doborât, m-au rătăcit,
Din ochii mei, lacrimi au curs, însă, acum, tu le-ai oprit,

Vino, ia-mă de mână, du-mă iubite-n alte emisfere,
Să trecem pragurile toate, de la tristeţe la plăcere.
Uşile mele sunt deschise, coridoarele nu-s pustii.
Sufletul meu te aşteaptă, oricând alăturea să-mi fii.

Spui că eşti călător prin mine şi nu ai unde să te-ascunzi?
De ce să fi un călător? Vreau cu dragoste să-mi răspunzi.
Uşile mele sunt deschise şi te primesc la mine-n gând,
Mireasma trupului-ţi-ofer, la toate visele pe rând.

poezie de Georgeta Nedelcu (9 februarie 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru glas de înger

În fiecare frunză şi-n fiecare rug de floare,
În fiecare nor şi-n cerul - un gemet de culoare,
E chipul mamei mele un punct într-un gherghef,
Ce preafrumos brodează tăcerea-mi de sidef.

În verdele pădurii, copaci cu vârfuri ‘nalte
Peste pământ, în aer şi-n gândurile toate,
E chipul mamei mele izvorul dintre stânci
Curgând în unde pale din gândurile-adânci.

În univers cometă, planetă, supernovă,
O galaxie-ntreagă cu vânt stelar din provă,
E chipul mamei mele luceafărul de seară -
Un murmur de lumină în sufletu-mi de ceară.

Prin adieri de vînt şi secetă-n simţire
În picuri vii de rouă, de dincolo de fire,
E chipul mamei mele o ploaie-vis, bogată,
Aroma cea de smirnă, icoana preacurată.

Şi peste timp, prin astre, o cale-nsângerată
Stă viaţa-i mărturie în sufletu-mi brodată,
Biserică tăcută, clopot sunând a jale
Cer şi pământ, lumină şi mii de clipe goale.

În fiecare ceas al vieţii, dă-mi plâns de alăută,
În fiecare zi cu soare, o rugă-mi împrumută!
Albastru glas de înger, din cerul meu cu stele,
Eşti inima cea vie ce-mi bate cu putere!

poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă vei găsi mereu

Tu esti iubirea veţi mele
Tu treci tăcută pe un drum
Să-ti luminez drumul cu stele
Să treci prin negura de fum

Te-am întâlnit într un pustiu
Când sufletu-mi era golit
Din prima m-am îndrăgostit
Tu inima în focuri mi-ai topit

Apari iubire mea din vis
S-a înălţat frumosul curcubeu
Eu sufletul mi-l las deschis
Si îţi promit te voi iubi mereu

Tu esti iubirea vieţi mele
De ar fi iubirea un simplu gând
Să vii în nopţile cu stele
Mă vei găsi numele strigând

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!