Asasin în serie

Societatea care transformă
un înger de copil într-un asasin
în serie, este bolnavă!
-----------------------

Un copil a pus mâna pe-o armă
Şi-a-mpuşcat colegii lui de clasă
Răniţi şi morţi, poliţie, alarmă
Apoi s-a sinucis şi, nu-i mai pasă

Ce mai e în lume azi de preţ?
Armele se vând ca pâinea caldă
De sus şi până jos, doar un dispreţ,
Omenirea-n suferinţa ei se scaldă;

Filmele sunt pline de omoruri
Crimele au coborât în stradă
Se frâng în faşă neştiute zboruri
Şi curge sânge pe zăpadă

Ce-a văzut el la televizor,
A lucrat în mintea lui cu-ncetul
Şi-a pus la cale un omor,
Morţii devenind apologetul -

A văzut soldaţii cum împuşcă,
I-a văzut pe gangsteri cum ucid,
Cum gem prizonierii-n câte-o cuşcă
De toate astea, el era lucid

A desprins din cui o carabină
Şi-a luat încărcătoare de rezervă
Trăgând în cei ce n-aveau nici o vină
Şi zelul lui creştea în vervă

Trăim o perioadă de conflicte
Războiele vedeţi, se duc în lanţ
Cezarii Romei nu mai dau edicte
Câştigă numai moartea la bilanţ!

S-a umplut cu-ncetul de venin
Croindu-şi drum înspre cavou
În sinea lui, copilul asasin,
Considerând că este un erou!

S-a dus la şcoală-unde-avea colegi
Să arate ce e el în stare
Când tragi, tragi în grămadă şi n-alegi
Cine scapă scapă, cine moare moare!

Ieri poate-a fost cu ei prin parc
La jocuri pe calculator,
Astăzi se crede o Ioana d'Arc
Cu spiritu-i răzbunător

Trage-n profesori, trage-n paznic
Ucide peste tot cu sânge rece
Prieten al comunităţii, casnic
Pe lista asasinilor se trece;

Convins că a ucide-i o virtute,
Că a avea o armă e un drept
Conflictele fiind mereu acute
Apăs trăgaciul şi-o fi zis, şi-ndrept!

Dispreţul suveran când ai o armă
Cel mai tare face-ntruna legea
Principiile lui se sfarmă
Deşi nu-l cunoştea pe Sandu Blegea

Putea s-ajungă un savant de seamă
Sau vârf în cine ştie care parte
Pe fiecare cineva îl cheamă
Şi după merit, daruri îi împarte...

Geamuri sparte, ţipete şi sânge
Copiii împuşcaţi în gheara morţii
Destin sinistru care frânge
Şi trage-n jos, un dat al sorţii

America-i din ce în ce mai tare
Şi se află pururi în război
Acela care-i se opune, moare
Şi poate fi oricare dintre noi!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi o pricina de bucurie (Isaia 53)

Cine a crezut ce se vestise
Cine a ştiut ce Dumnezeu promise
El a crescut 'naintea Lui
Şi după placul Domnului
Odraslă slabă şi bărbat
Lăstar dintr-un pământ uscat
N-avea frumuseţe, strălucire
S-atragă înspre El privire
Dispreţuit şi părăsit
Cu suferinţa obişnuit
OM al durerii se mai cheamă
Şi noi nu L-am băgat în seamă
Totuşi suferinţa ne-a purtat
Durerea noastră a luat
Şi noi am crezut că-I pedepsit
Lovit de Dumnezeu, smerit
Dar El, Isus ce-a fost dat
Străpuns a fost pentru păcat
Zdrobit pentru a noastră fărdelege
Şi pus să reînnoiască orice lege
Pedeapsa care dă pace
Căzut-a peste EL. Nu zace
Prin rana Lui creştini voi fiţi
Prin rana Lui tămăduiţi
Noi rătăceam ca nişte oi
Dar Domnul ne-a adus înapoi
Asupra Lui căzu nelegiuire
Cu toate că de sus avea sfinţire
Şi când a fost El chinuit
Nu a deschis gura, n-a vorbit
Ca un miel e socotit
Ce-l duci la măcelărit.
A fost luat prin apăsare
Dar cine de atunci a dat crezare?
Cine-a crezut că e lovit de moarte
Şi pus păcatul să ni-l poarte?
Groapa sau mormântul spus
Între răi El a fost pus
La un loc cu cel bogat
Făr' să fie vinovat
Domnul a găsit aşa
Suferinţa să I-o dea
Dar, după ce jertfă-I dat
Pentru orişice păcat
Multe zile va trăi
Lucrul sfânt va propăşi
Va vedea ai Lui urmaşi
Urmându-I pe sfinţii paşi
Rodul muncii-Şi va vedea
Şi atunci S-o înviora
Suflete va transforma
Păcatul va îndepărta
De aceea partea Lui
Este partea Domnului.
Numărul Lui a fost pus
La un loc cu cei de sus
Pentru că El s-a rugat
Pentru cel ce-i vinovat
Pentru că viaţa Şi-a dat
Pentru orişice păcat.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a văzut flăcăul cu casă şi avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, şi mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, şi toate treburile şi le punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă şi de vitişoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese şi el cu mâinile de vatră; şi câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu ştie. De-aceea alerga singur zi şi noapte în toate părţile, cum putea, şi muncea în dreapta şi în stânga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, ş-apoi atunci, văzând şi făcând. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba şi uita de urât. Dar în nopţile cele mari, câ nd era câte o givorniţă cumplită şi se mai întâmpla să fie şi sărbători la mijloc, nu mai ştia ce să facă şi încotro să apuce.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângerile lui Ieremia

Eu sunt acela ce-a văzut
Durerea, ca şi suferinţa
Când cu nuiaua mi-a bătut
Şi cu urgia Lui fiinţa.
În întuneric m-a mânat,
M-a dus departe de lumină
Doar împotriva mea a stat
Şi numai eu am fost de vină...

Întreaga noapte-ntreaga zi
M-a tot ţinut sub apăsare
Să nu mai pot nădăjdui
Că voi scăpa din închisoare.

În lanţuri m-a legat apoi
Să-mi ardă carnea de durere
Să gem plângând cu ochii goi
Şi ajutor să nu pot cere.

M-a-nchis în spaimă şi în frig,
Un zid a pus să mă-nconjoare
Şi ca să nu mai pot să strig
M-a rătăcit şi pe cărare.

Degeaba-aş încerca să-I spun
Că rugăciunea n-o primeşte
Şi Dumnezeul meu cel bun
E ca un leu ce mă pândeşte.

Pa vârf de munţi m-a prigonit
Şi-a-nfipt săgeţile în mine
M-a pustiit, m-a nimicit,
M-a dat cu totul de ruşine.

Cu pietre dinţii mi-a sfărmat
O, Doamne, pacea, fericirea,
Pe toate Tu mi le-ai luat
Şi mi-ai desăvârşit pieirea.

Dar totuşi bunătatea Ta
Nu s-a sfârşit, nu-i dusă încă
Că Tu eşti, Doamne, partea mea
De moştenire şi o stâncă.

De adăpost când nu mai pot
Şi însetat vin şi n-am apă
Când mort mă vad şi mă socot
Tot Tu eşti Cel care mă scapă...

poezie de Adriana Cristea (15 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursul la putere (fabulă cu dus-întors)

De regulă, când cineva ajunge la putere
la puterea a doua, a treia
sau a câtă doriţi dumneavoastră,
îşi ia în echipă
pe cei apropiaţi lui,
ca mai apoi să-i promoveze
în funcţii înalte; nu va mai spui...
Aşa s-a întâmplat şi cu ursul nostru,
care, odată ales în funcţie de... mare boss
peste supuşii lui,
alte animale, care mai mari, care mai mici
şi-a ales echipa lui
formată din bursuci, caduci,
mameluci şi, mai cu seamă
din maimuţe urlătoare,
fiecare în parte primind
funcţia ce i se cuvine;
Ei bine, odată căzut de la putere,
toate celelalte animal, jivine,
promovate şi-au văzut în continuare
de treabă!...

Morala, pentru cine întreabă,
aici lucrează prevederea
cu... perierea!...

fabulă de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaia cincizeci şi trei

Cincizeci şi trei Isaia
Ce direct azi ne descrie
Suferinţa şi văpaia
Lui Isus din veşnicie

Cât de clar ni se arată
Cum a suferit Hristos
Ca viaţa fără pată
Noi s-o avem aicea jos

Era aşa de dispreţuit
Căci de la El faţa-ţi întorceai
Dar El pedeapsa noastră a primit
Şi-a noastre chinuri le-a purtat o vai

Pedeapsa care ne dă pacea
Peste El iat-a căzut
Şi-n El noi am primit iertarea
Căci jertfă vie s-a făcut

Noi rătăceam toţi ca nişte oi
De drumul lui fiecare îşi vedea
Şi de viaţă eram cu toţii goi
Iar moartea parte ne era

Dar Domnul a făcut să cadă
Nelegiuirea noastră asupra Lui
Şi-n chinurile morţii El să ardă
A suferit amar Fiinţa Mielului

A fost luat prin apăsare
Dar cine de pe vremea Lui a crezut
Căci El muri ca să primim iertare
De tot păcatul ce noi l-am făcut

A fost zdrobit prin suferinţă
Dar o sămânţă de urmaşi El va vedea
Ce îl vor urma plini de credinţă
Cinstindu-i pentru veci Fiinţa Sa

Şi rodul muncii sufletului Său
Îl va vedea şi se va-nviora
Căci El ni-e Domn şi Dumnezeu
Cum azi ne spune Evanghelia

El pe mulţi dar îi va pune
Într-o stare după voia Lui Dumnezeu
Şi despărţiţi de astă lume
Cu totul smulşi din ce e rău

De aceea partea Lui i-o voi da
Tatăl Sfânt iată ne spune
Cu cei mari — la dreapta Mea
Căci El a biruit în lume

Doar El s-a dat singur la moarte
Şi cu cei fărădelege
Păcatele să le poarte
De ele să ne dezlage

Căci El a găsit de bine
Să se roage pentru vinovaţi
Plătind cum n-a plătit nime"
Ca noi azi — să fim iertaţi
20-01-2022 M.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunteţi liberi, cumpăraţi o armă!

Sunteţi liberi, cumpăraţi o armă
E dreptul vostru după lege
Şi poate mai târziu veţi înţelege
Cum liniştea din porumbei se sfarmă!

Tot ce este scris să ni se-ntâmple
Grenada cu inelul care-l poartă
Va exploda în fiecare soartă
Când zilele cu soţ ne bat în tâmple

Cartuşe de război şi foc de armă:
Coşmarurile veşnic se repetă
Acesta nu-i un târg de operetă
Ci doar semnalul de alarmă

Adăpostiţi în ultima tranşee
Semnalizăm balizele factice
Sorb lunetiştii drogul unui vis
Cu gândul la o neagră orhidee

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pandele

Bunicuţa lui Pandele
După strada Ghica Tei
A băgat discret de seamă
Cum că nepoţelul ei,
Când nu-i observat de nimeni
Nici de Tone şi nici de Rodica
Se cam joacă cu puţica.
Şi i-a spus: Pandele dragă,
Vai de mine, nu-i frumos
Vezi pe domnul cel de colo,
Ăla gras şi burtos?
Tot aşa o burtă mare
I-a spus tainic bunicuţa –
O să-ţi crească, de vreodată
Ai să te mai joci cu puţa!
S-a speriat grozav Pandele
Şi oftă cu-nfrigurare
Când gândea că o să-i crească
Tot aşa o burtă mare.
Dar primind cadou o tobă,
Şi un cerc şi-o muzicuţă
De atuncea niciodată,
N-a mai pus mâna pe puţă.
Într-o zi, fiind la plimbare
Pe o vreme înnourată
A văzut şezând pe-o bancă
O femeie însărcinată.
Drept la ea s-a dus şi-i spuse
C-a roşit şi bunicuţa:
- Vezi ce ai păţit, cucoană,
Dacă te-ai jucat cu puţa!

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-l uitaţi

Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
Lăsaţi-i din când în când un loc liber la masă,
Ca şi cum ar fi viu între noi,
Ca şi cum s-ar fi întors acasă.
De fapt el s-a întors dintre noi întâiul,
Numai că s-a întors puţin mai ostenit
Şi pe un pat nevăzut şi-a aşezat căpătâiul
Lângă veniţii acasă din mit.
El şi-a făcut lucrul lui şi acum
Poate că îi e sete, o sete arzând
Ora până la noi, ca un fum.
Deci lăsaţi pentru el să cadă viu pe pământ.
Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
Strigaţi-l din când în când pe nume,
Ca şi cum ar fi viu printre noi
... Şi atunci el va surâde în lume."

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul scuză mijloacele

Când, rătăcit, într-o ogradă,
Un şarpe a putut să vadă
Că ierarhia-i foarte clară
La cei care conduc o ţară,
Adică, dacă pleci de jos
Şi ştii, "să faci la şefi frumos",
Ajungi, aşa cum ţi-ai propus
Pe-o treaptă, undeva, mai sus.
Văzuse el că e un cal,
În curte, şeful principal
Care, ca şef, i-avea pe toţi
Din curtea lui, slujbaşi netoţi.
Dar şarpele voia, se pare
Să treacă peste-această stare
De târâtor care tot pupă
Un fund 'nainte şi chiar după;
De-aceea el cu... demnitate
Muşcă pe primul şef prin spate
Şi-nlăturându-l, i-a luat locul...
Apoi şi-a încercat norocul
Şi-a reuşit, muşcându-l iar
Pe noul şef, nu în zadar,
Că a avut veninul pus
Efectul de-al sălta mai sus.
Astfel ajunse şi la cal,
Pe care l-a muşcat, normal
Şi a ajuns conducător
Doar cu-n venin nimicitor

MORALA:
Astfel, în vîrf, s-ajungă, poate
Şi cel ce muşcă pe la spate!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă în agoră

iar o groază de minute
până când să vină somnul
tăinuit în vreun dom, nu-l
mai confund cu vreo virtute

ne-a furat criza din timp
a intrat molima-n bani
s-a umplut lumea de fani,
stresul face victime în olimp!

ne-am îmbolnăvit de-atâta vorbă
şi cantine populare,
fericit cine mai are
sufertaşul lui cu ciorbă!

un pahar de vin imploră
fiecare la o cină
însă cine e de vină
că e secetă-n agoră?

o fi ea viaţa frumoasă
după ce i-ai dat cu fard;
capra când este râioasă,
saltă coada peste gard!

vai de bietele minute
până când s-adorm din nou
dacă doar un biet stilou
ne-a lăsat pe faţă cute!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum l-am putea numi

Cine trece prin foc
Cine trece prin ape
Cine nu-i secerat de raze de soare
Cine se trece prin noapte,
Cine-şi depăşeşte încercările
Şi lună de lună zâmbeşte
Chiar dacă totul se dărâmă în el
Şi sufletu-i putrezeşte
Cum l-aş putea numi?
Cine are tăria
De a se seinucide
Cine trăieşte-n iubirea duşilor
Şi-n ei se regăseşte pe sine
Cine nu-i ucis de lavine
Cine se pudrează cu pământ
Cine poate trăi din gânduri
Şi umblă pe planetă flămând
Cum l-aş putea numi?
Cine se ridică din praf
Şi nu moare în accidente
Cine nu piere de singurătate
Şi nu mai are sânge de viaţă-n artere
Cine din porunca iubitei
Excelează un salt mortal
Cine trage cu energie
La picioare lanţuri de sclav
Cine ridică munţii din groapă
Cine râde cînd e bolnav
Cum l-aş putea numi?

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocaua lui Cuza

Cuza Vodă, Domnitorul Principatelor unite,
A dat legi şi-a dat reforme... şi dacă ţin bine minte
Legea cu,, Ocaua mare'' nu prea era respectată
De negustorii din târg. Şi-a mers la Galaţi odată

Îmbrăcat cu un suman şi-o căciulă ţărănească
Pe cel necinstit şi lacom într-un fel să-l pedepsească....
Şi-a luat ocaua mare şi două putini cu lapte,
Lapte acru,.... ca ţăranii şi s-a pus Cuza pe fapte

Amestecat cu norodul Vodă şi-a luat îndemnul
Şi-a nimerit la băcanul care vindea untdelemnul
Nu cu,, ocaua lui Cuza'', vindea cu,, ocaua mică''
Ca să se îmbogăţească pe spinarea lui,, opincă''...

Cuza Vodă i-a propus ca-ntre negustori un,, troc''
Să-i dea lapte pe-untdelemn şi-au bătut palma pe loc:
Şase ocale de lapte pe una de untdelemn
Hoţoman, şmecher băcanul a făcut cu ochiu' un semn

Şi în loc de-ocaua mare voia să-i dea untdelemnul
Cu ocaua lui cea mică,( de-aceea făcuse,, semnul'')
Cuza Vodă a văzut că băcanu-i necinstit
Şi ca să-l înveţe minte uite-aşa l-a pedepsit:

Şi-a dat de pe cap căciula şi a lepădat sumanul,
(Când a văzut epoleţii... a înlemnit pe loc băcanul!)
I-a pus pe slujbaşi să-l plimbe cu ocalele de gât
Prin tot târgul din Galaţi pentru fapta ce-a făcut

Arătând ocaua mare să strige:,, Cu asta, DA!''
Şi-arătând ocaua mică:,, Cu-asta, NU!''... Aşa striga....
Dacă stau să mă gândesc să îmi vărs şi eu amarul
L-aş chema pe Cuza în piaţă să verifice cântarul!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea morţii

Opaiţul pâlpâie-n tabloul
În care-un prinţ cu chip urât
Stropit de pete de lumină
Într-un întuneric mohorât,

Adună sfetnicii-n consiliu
Şi-aceştia-n mintea lor socot
Pe cine va sorti azi morţii,
Nesăbuitul lor despot

Un împărat al sărăcimii
Venit călare pe asin
Cu duhul binecuvântării
Şi blând ca ramul de măslin,

Purtat fără coroana Romei
Prin mândrele cetăţi de coastă
A sosit, zic ei, momentul
Să scape tronul de năpastă

Mort vacarmul. E tăcere
Şi pe cer s-a stins lumina
Doar Maria le citeşte
Jurilor pe frunte vina,

De-aşi fi-năbuşit căinţa
Care-n inima lor plânge
Pe când Ponţius îşi spală
Mâinile-ntr-un vas cu sânge;

Opaiţul pâlpâie-n tabloul
În care-un prinţ cu chip urât
Adună sfetnicii-n consiliu
Să hotărască doar atât:

Cu mâna lui plină de sânge
Va face astăzi jocul sorţii
Pe când în jur legionarii
Gătesc în tihnă, crucea morţii.

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinuciderea unui anonim

S-a sinucis un anonim!...
Un "fapt divers", şi-atâta tot...
Căci anonimii, precum ştim,
Nu fac nici ei decât ce pot –
Unii pleacă,
Alţii vin...
Un anonim pe lume mai puţin,
Un mort mai mult în cimitir,
Şi bietul om a fost scutit de bir!...

S-a sinucis un anonim...
S-a sinucis, după cât ştim,
Într-o mansardă la hotel –
Hotel modern, cu ascensor,
Ca mortul să coboare-n stradă mai uşor!...
S-a sinucis fiindcă iubea
Pe cineva...
Pe cine?...
Nu se poate spune...
O anonimă ca şi el,
Pe care-a vrut să se răzbune,
Probabil, fiindcă-l înşela...
Sau, poate... numai bănuia,
Căci fapta n-a fost confirmată
Nici chiar de anonima arestată,
Interogată,
Judecată,
Şi... achitată!...

S-a sinucis un anonim!...
Şi-atâta tot!...
Povestea lui,
Povestea capetelor cu cucui,
Povestea noastră,-a tuturor,
Povestea anonimilor!...

S-a sinucis un anonim!....
Dar, lucrul nemaipomenit,
Cadavrul lui a dispărut
Ca o comentă-n infinit,
Şi n-a mai apărut,
Aşa c-anunţul mortuar
N-a mai ieşit nici el de sub tipar...
Şi-a doua zi gazetele n-au scris
Nici un cuvânt de bietul sinucis!...

Doar mai târziu, când s-a aflat
Anume ce s-a întâmplat,
Întreaga presă s-a cutremurat!...
Acum, se ştie-n mod precis
Că anonimul sinucis
De anonima lui a fost furat
De teamă să n-o facă de ruşine
Când în oraş s-ar fi aflat
Exact ce-a fost:
O anonimă care-ncepe bine
Şi-un anonim care sfârşeşte prost!...

Deci anonima cu pricina,
Voind să-şi ispăşească vina,
L-a dus la ea acasă pe furiş,
Şi-n toiul nopţii l-a-ngropat
Într-un alcov frumos şi parfumat,
În care alţi trei sinucişi –
La fel, tustrei, tot pentru ea –
Îl aşteptau pe-al patrulea...
Ba poate chiar pe-al cincilea...
Şi-al şaselea...
Şi-al şaptelea...
Şi-al optulea...
Et caetera...
Et caetera...

Şi-abia atunci gazetele au scris
Un necrolog cu litere aldine,
Şi-au scris solemn
Şi grav,
Ca să se ştie
De orişicine
Că anonimul sinucis
N-a fost decât o biată jucărie,
Căzută-n gheara altei jucării...
Sau, dacă vreţi,
Doi diavoli de copii,
Copii precoci –
O fată
Şi-un băiat –
Ce-au încercat
Să iasă din anonimat
Prin acest "fapt divers" adevărat...
Dar care, vai!... n-a existat
Decât în fantezia mea
Şi-a celor care-mi vor ierta
Curajul de-a-i fi convertit
Să mă citească până la sfârşit!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Sub ochii femeii, I, nr. 1 (9 noiembrie 1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprente

Poem
Oameni mari şi învăţaţi
Au trecut pe acest pământ
Generali şi împăraţi
Cu putere în cuvânt

Unora li s-au supus
Chiar şi neamuri şi popoare
Şi atîţia le-au adus
Bogăţii şi închinare

Însă viaţa şi-au sfârşit
Şi s-a stins a lor onoare
Ca un foc s-au mistuit
Şi-au căzut toţi în uitare

Dar istoria ne-nvaţă
Şi cultura despre ei
C-au avut şi ei viaţă
Odată cu adânc temei

Alexandru şi Napoleon
Împăraţi de seamă ai lumii
Toţi s-au dus pe-al morţii ton
Lăsând loc deşărtăciunii

Goethe Schiller şi Petrarca
Epicur Spinoza şi Traian
Şi-au pierdut de-a pururi barca
În al amintirilor mărgean

Pe a lor învăţătură
Prea puţin preţ azi se pune
Căci a altora statură
Mai profund azi se impune

Dar a fost cineva-n toate
Ce-a pus preţ pe om — pe cinste
Şi deşi-a trecut prin moarte
I-au rămas a Lui cuvinte

Doar a Lui învăţătură
Se pune în aplicare
De atâţia prin Scriptură
Căci putere-n Sine are

Prin Cuvântul Lui Hristos
Doar atâţi şi azi trăiesc
Omul Sfânt Cel mai frumos
Ce e Mirele ceresc

Şi ce-a spus Hristos Mesia
Iată şi azi se trăieşte
De cei ce vor veşnicia
Şi-Evanghelia îi creşte

Nimeni nu-şi cată salvarea
În a lumii-nvăţătură
Viaţa veşnică-ndurarea
Ci-n Cuvântul din Scriptură

Dintre marii învăţaţi ai lumii
Nimenea nu a promis
Viaţă veşnică la unii
Şi intrare-n Paradis

Numai Domnul— El Hristos
Omului dă veşnicia
Celui care aici jos
Ţine-n sine omenia

Şi caută cinstea şi iubirea
Trăind în neprihănire
Înflorind desăvârşirea
Şi-având drept la mântuire

Vedeţi azi cum se-mplineşte
În Scriptură ce e scris
Cuvântul ce ne vorbeşte
Şi ce Domnul ne-a promis

Doar Scriptura ne arată
Că omul va propăşi
Dar viaţa cea curată
Chiar el o va părăsi

Cum se poate-nţelepciunea
Amprenta să şi o pună
Însă vai neprihănirea
Să dispară ca o glumă

Iată-n lumea aceasta crudă
Acesta e adevărul
Căci păcatul ne inundă
Şi-şi amplifică misterul

Cine s-ar mai fi gândit
Căci ştiinţa va-nflori
Şi păcatul cel cumplit
În lume s-a răspândi

De ce omul nu trăieşete
Viaţa aşa cum i s-a dat
Ci ştiinţa-şi risipeşte
În tot ce este păcat

Unde ştiinţa e în floare
Cum se poate ca păcatul
Să planeze-n lumea mare
Şi nu cinstea oare altul

Sunt lucruri ce condamnate
Au fost aspru în trecut
Însă azi sunt aclamate
Cinstea iată s-a pierdut

A murit chiar şi pudoarea
Şi ruşinea s-a topit
Omul nu mai vrea salvarea
Căci păcatul l-a orbit

Cinstea nu mai este ţintă
Ci păcatul— fărdeleagea
Însă noi viaţa sfântă
O vrem azi— oglindă legea

Vrem să fim curaţi şi sfinţi
În lumină să trăim
Nu-n păcat să fim pierduţi
Pe Hristos să-l proslăvim

Haideţi dar în curăţie
Viaţa nouă s-o trăim
Privind înspre veşnicie
Ai Lui Isus—toţi să fim

Numai El e Adevărul
Şi ştiinţa cea profundă
El ne este aici ţelul
Ce-n lumină ne inundă

Slavă-i fie Lui Hristos
Glorie cinste onoare
Din păcate El ne-a scos
Şi ne-a dat a Lui salvare
17-07-2017 cluj

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldaţii duc lupte, mor şi şterg răni

sunt un soldat
care se încăpăţânează să înainteze prin el, deşi, uneori, drumurile se înfundă,
ajung la răscruci de mine cu mine, de mine cu tine,
iar uneori, când drumurile se închid cu totul, mă găsesc zidită ca Ana lui Manole
şi mă mai eliberez o dată. mai eliberez o teamă, o slăbiciune, un lanţ.
sunt un soldat care se încăpăţânează să înainteze fără hărţi, fără arme,
chiar dacă viaţa mă mai aruncă în mijlocul unor bătălii, iar eu nu am nimic,
decât o inimă pe care o bag la înaintare. şi mor.
mai moare o iubire, mai moare o încredere, mai moare o bucată adâncă din mine,
mai mor nişte vise, dar eu sunt un sodat şi nu contează.

ce dacă mai mor o dată?

soldaţii se ridică din morminte, mai şterg o rană, mai şterg o moarte
şi merg mai departe. eu sunt aşa cum spunea tata:
un soldat neinstruit care are mai multe inimi de rezervă, din prea multă dragoste.
care crede în drumuri nestrăbătute. uneori, ajung la luminişuri de mine cu tine,
de mine cu mine şi înţeleg de ce soldaţii stau mereu de veghe,
nu dorm şi nu bat pasul pe loc

soldaţii duc lupte, mor şi şterg răni!

poezie de Sandrina-Ramona Ilie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântoasele

Să ne ferească Dumnezeu
Şi-audă-ne din cer cuvântul!
Mi l-a-nghiţit acu pământul,
Şi-atâta om aveam şi eu!
Mi l-am întors în pat cu mâna,
Şi-am fost la babe şi la vraci
Şi-am dat şi milă la săraci —
Şi mi-a murit la săptămână!

De suflet noi voiam să-l dăm
Şi-l dedem gata-n mâna morţii!
Era voinic; trăsese sorţii,
Şi-am tot zorit să-l însurăm.
Găsisem una mai de gazdă —
Căci nu eram nici noi din drum
Dintâi n-o vruse nicidecum
Dar s-a mai dat şi el pe brazdă.

Şi ne-am gătit după puteri,
Cu lăutari s-aducem fata,
Cu vin şi chef, precum e data —
Ţin minte toate, ca de ieri.
Şi câţi nuntaşi! Să-i spuie pragul!
Şi-afară ger, ca la Craciun.
Mireasa ici, dincolo nun,
Şi-n mijloc el, mai mare dragul!

Şi-aşa deodată l-au cuprins
Călduri — c-a fost şi cald în casă —
El a ieşit de după masă
Îmbujorat de vin şi-aprins.
Şi până să băgăm de seamă,
Vântoasele-şi făcură rost—
Şi dacă nu ştiu eu ce-a fost,
Atunci eu nu ştiu cum mă cheamă!

În curte el de vorb-a stat
Cu doi flăcăi. Şi vezi, deodată.
Aşa din vorbă aşezată
Gemu cu glasul înfundat;
Apoi cu mâinile-amândouă
Şi-a rupt cămaşa de pe el —
Flăcăii spun, dar nu la fel;
Dar drept e cum vă spun eu vouă.

Că vâjâia vârtej de vânt,
Pe când vorbeau: plecase răul!
Şi undele-nghiţind flăcăul
L-au ridicat de pe pământ.
Şi se făcu-n văzduh roşeaţă
Ca-ntr-un pahar cu sânge-umplut —
Băiatul meu era pierdut
Când s-a mai limpezit de ceaţă!

Ce-a fost apoi — la Dumnezeu
Sunt toate câte sunt să fie!
Ce-a fost apoi, pământul ştie;
Dar spui ce-am auzit şi eu —
Că l-au văzut fugind orbeşte
Se jură vameşul, de-i ceri,
Şi doar el nu-i copil de ieri
Să nu-nţeleagă ce vorbeşte!

—"Venea ca un nebun spre rău.
Din jos de pod! Şi cu mirare
Eu stam să văd ce gânduri are,
Că-n vad e apa până-n brâu.
Pe mal s-a desculţat în grabă,
Trecând prin râu. L-aş fi strigat,
Dar m-am temut că-i apucat
Şi-mi prind cu Necuratul treabă.

Pe mal dincolo nu-l văzui
Să-şi tragă cizmele-n picioare.
Fugea de-a razna pe răzoare
Desculţ, aşa — de maica lui!"
Vezi, nu i-au dat răgaz la multe!
Şi eu l-am tot rugat frumos:
—"Să-mbraci măcar cevaşi pe dos".
Dar parc-a fost el om s-asculte!

Şi-aşa-n neştire l-au purtat
Cum nici nu te gândeşti cu gândul!
Trei sate l-au purtat de-a rândul!
Şi-acolo, într-al treilea sat
Bătu-n ferestre la o casă —
Ei, vezi, şi să te miri ce spun:
din om întreg te fac nebun,
Şi din voinic, neom te lasä.

Ei spun aşa ca s-a ţinut
Cu văduva din cas-aceea.
Dar eu nici nu cunosc femeia —
Şi-a fost apoi, că nici n-am vrut
Să ştiu de ea. Şi-am stat întruna.
Am stat de el ca să-l însor,
Şi el, văzând că-i tot dăm zor,
S-a lepădat de ea cu buna.

Şi-acolo, Doamne, mi l-au dus,
De ne-a stricat tot rostul vieţii!...
Şi-l aşteptam la horă, bieţii,
Şi, galbeni-ceară, când ne-au spus
Flăcăii, cari au fost cu dânsul:
Eu n-aveam lume pe pământ
Să ştiu pe care lume sânt,
Aşa mă podidise plânsul.

A doua zi, pierit zăcea
În ieslea grajdului, pe paie.
Şi-ar fi putut din el să taie
Bucăţi-bucăţi, că nu simţea.
N-avea putere-n el să-şi tragă.
Nici sufletul, şi-aşa răpus
Zăcea pe ţol cu faţa-n sus
Cu ochii stinşi şi fără vlagă.

În două zânele l-au rupt,
I-au stors şi sângele cu-ncetul
Căci nu putea să-şi mişte, bietul,
Nici ochii-n cap! Şi i-au mai supt
Şi glasul, ca pe muţi lăsându-l;
Iar noi din gură-i n-am putut
S-aflăm ce-a fost şi ce-a facut,
Şi nu-i puteam ghici nici gândul!

Îi dase ceasul rău în drum!
De nu-mi ieşea atunci din casä,
Eu n-aş fi de copil rămasă,
Că l-aş avea băiat şi-acum!
Aşa... mi l-a-nghiţit pământul
Şi-atâta om aveam şi eu —
Să ne ferească Dumnezeu
Şi audă-ne din cer cuvântul!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii lui Dumnezeu (1 Ioan 3)

Ce dragoste ne-a arătat
Ce dragoste Tatăl ne-a dat
Copii Lui să ne numim
Şi suntem după câte ştim.
Lumea nu ne ştie cum nu L-a ştiut
Cum şi pe Isus nu L-a cunoscut
Preaiubiţi suntem copii
Al Celui din veşnicii.
Ce vom fi nu ni s-a dat
Încă nu s-a arătat
Dar când se va arăta
Toate atuncea vom vedea.
Vom fi ca El, vom fi aşa
Cum este noi Îl vom vedea
Nădejdea asta dacă o ai
Te pregăteşti şi nu mai stai.
Cel care păcatul face
În fărădelege zace
Isus, El s-a arătat
Pentru ca să fii salvat.
În El nu este păcat
Jertfă ştiţi că El s-a dat
Cine-n Domnul se opreşte
El nu mai păcătuieşte.
Păcătosul nu L-a ştiut
Nici văzut, nici cunoscut
Copilaşi, nu vă-nşelaţi
Mintea voi vă luminaţi.
Cine stă-n neprihănire
Nu trăieşte după fire
Ci ca Isus ce-a venit
Adecă neprihănit.
Cel care păcătuieşte
Pentru diavolul munceşte
Este pentru el venit
Şi îl are la sfârşit.
Hristos, care ni s-a dat
Cel care s-a arătat
A venit ca să-l oprească
Lucrarea să-I nimicească.
Cel din Dumnezeu născut
Omul care a crezut
Sămânţă din Domnul are
Nu mai poate face greşale.
Şi-i a Lui şi pe pământ
Fără de păcat şi sfânt
Deci vedeţi deosebirea
Unii seamănă cu firea.
Ai diavolului se numesc
Căci pentru el, ei muncesc
Alţii au altă trăire
Nu în pofte şi în fire.
Vi s-a arătat mai sus
Ei trăiesc pentru Isus
Sunt ai Domnului copii
Trăiesc pentru veşnicii.
Cine pe pământ trăieşte
Şi pe frate nu iubeşte
Nu este neprihănit
Ce atâta de vorbit.
Vestea de la început
Ea făcut-a cunoscut
Fraţilor, să vă iubiţi
Pentru Domnul să trăiţi.
Nu fi Cain la gândire
Fă la fapte cântărire
A lui Cain sunt pieire
La Abel – neprihănire.
Şi mai spun nu te mira
Dacă lumea nu te vrea
Şi că lumea te urăşte
Ci pe Domnul îl slăveşte.
Noi fraţi trebuie ştiut
Că din moarte am trecut
Da, din moarte la viaţă
Am primit o nouă faţă.
Cine fratele-şi urăşte
Din moarte nu se trezeşte
Este rău, pierdut şi laş
Biblia-i spune ucigaş.
Noi ce dragoste avem
Şi în Domnul noi suntem
Care ştim că S-a jertfit
Fiinţa ce şi-a pocăit.
Trebuie a-L imita
Pentru fraţi viaţa a-şi da
Fraţi, să nu iubiţi cu limbă
Şi cu vorbe ce se schimbă.
Ci cu fapta, adevărat
Cu sufletul transformat
Astfel ştim la ce suntem
Şi că adevăr avem.
Inima ne-om linişti
Înaintea Lui de-om fi
Inima ne osândeşte
În ea Domnul de nu este.
Dacă inima nu-nşală
Ai la Domnul îndrăzneală
Ceri s-atunci vei căpăta
Dacă frate faci aşa.
Dacă porunca-I păzim
Atunci ai Domnului fim
Şi porunca aşa spune
Să credem în Sfântu-I nume.
S-aşa cum ne-a poruncit
Frate să facem iubit
Cine porunca păzeşte
Crede-n Isus nu greşeşte.
Isus ştim că-n noi a stat
Prin Duhul ce ni s-a dat

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt de deschidere la o expoziţie de pictură

doamnelor şi domnilor
astăzi vi-l vom aduce în faţa dumneavoastră pe cel mai tare om din lume
intraţi, domnilor, intraţi doamnelor
omul ăsta-i mai tare ca piatra
omul ăsta-i mai tare ca săgeata
omul ăsta-i mai tare ca maciste
domnilor
într-o singură mână duce patruzecişipatru de femei una şi una
într-un singur cap duce doi ochi unu şi unu
şi ochii sunt plini de păcură şi cu pumnale, domnilor
nu vă uitaţi la el că e mic şi pipernicit ca o râie
el scoate oamenii din pământ
el rupe cerul
şi se luptă cu morţii
cine nu l-a văzut noaptea urlând cu câinii
îl va vedea aici, domnilor
cine nu l-a văzut noaptea muşcând cocoanele
îl va vedea aici, domnilor
în capul lui s-au strâns toţi dracii
în deget are sânge şi o pisică care plânge
noaptea el se mai joacă în beţe cu stafiile
şi cu muierile,
hei tu de colo cu cuşma pe-o ureche
hei tu cucoană cu ţâţele mai deschise ca la o panoramă
şi tu hei gunoierule
hei negustorule
hei cerşetorule
nu vă mai căutaţi prin buzunare
că spectacolul cel mare e pe gratis
mai gratis decât iarba cucului
mai gratis decât frunza nucului
mai gratis decât fesul turcului
ha ha ha ce se vor veseli nebunii

poezie celebră de Gherasim Luca din revista "Unu", an IV, nr. 44 (aprilie 1931)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!