Toamnă, ţi-aş da cu vitriol în ochi

tristeţea-i acompaniată de frunze,
freamăt de evantaie japoneze,
trece un anotimp vine altul
într-un adio fluturat de batiste,
o mână şterge zarea
şi desparte lumina dinăuntru de cea din afară,
un ochi mongol răsare hulpav
spre sânii de atlaz
freamăt de frunze- flaut de lună,
ce lume nebună, ce lume nebună...

ca un zefir de bucurii
poemul se-nalţă cărămidă cu cărămidă,
fereastră deschisă,
îndemnuri,
flori otrăvite,
blestemuri,
se speră, se speră –ntro viaţă prosperă,
gustul visului s-a acrit,
ne-am măngâiat în plăcere şi ură
crezând că iubirea e pură.

plopii ca hienele defilează
prin toamna care-agonizează
şi sânii tăi
care mă-ntorc în vis,
genuchii-ţi ca un deal de bogăţii
mă fac să cred că sunt în paradis.

toamnă, ţi-aş da cu vitriol în ochi
să pleci mai repede de pe la noi,
ia-ţi hoţii,
borfaşii,
bagabonţii,
sinucigaşii,
otrăvurile,
stâlpii, etajele, sforile, norii, apele, cuţitele,
ia-ţi lumea ta nebună
care se bate, murmură, mârâie
şi pleacă cu ea
pe-o stea
sau în lună.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (7 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ăia din noapte

Tăcere oameni buni!
azi noapte este noaptea nopţilor,
hoţii şi vagabonzii sunt atârnaţi de grinda caselor
şi sinucigaşii din mine sunt sus pe stâlpi, sus.

Ssst, tăcere! azi e noaptea nopţilor,
ssst tăcere!
Lăeţii cu turmele lor trec calmi şi calzi
pe alee sunt brazi
şi lumea-i ascunsă în cripte
ssst, tăcere!
În balonul oraşului mârâie vântul
Închis şi tăcut
balonul se sparge,
toţi hoţii se aruncă şi fură cu toţii
toţi vagabonzii îşi smulg ochii şi-şi întorc şepcile,
sinucigaşii, otrăvurile, stâlpii, etajele,
sforile şi săpunurile,
cuţitele, apele, farmaciile sunt sparte,
lumea umblă nebună
se zbat şi se bat
se muşcă şi mârâie
Numai lăeţii sunt domnii pământului
şi umblă cu turmele calzi cu pletele...

poezie clasică de Gherasim Luca din revista "Alge"
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

lume, tu, nebună lume,
lasă-mi toamna să mă fure
să mă ducă în pădure!
urle-mi lupi, lupoaice sure!
urle-mi şaptezeci de iele
depletite în vâlcele!
toate dorurile mele
le boteze-n ceţuri grele!...

lume, tu, nebună lume,
lasă-mi iarna să mă fure
să mă ducă în pădure
să sap rădăcini de mure!
lume, tu, lume nebună,
să m-arunce stele-n lună
să fac vrăji cu mătrăgună
să-i fiu iară zâna bună!

lume, tu, nebună lume,
lasă-mi primăveri pe strune
şi-apoi veri să mă adune
la ureche să-i pot spune
că mi-s ochii grei ca plumbul
fără el mi-i gol pământul,
bate-mi fără rosturi vântul,
numa-mi săpă-n jos mormântul...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de lună...

Toate-n lumea asta au o randuială:
după vreme rea vine vreme bună,
după hârb şi oală - iar întreaga oală,
după vremea bună - lume tot nebună!

Si se duce naibii orice randuială
fără noimă. Vreme vine tot nebună...
Şi se zbate lume, între hârb şi oală,
şi apus de soare, şi sfârşit de lună...

poezie de Iurie Osoianu (12 iulie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt în eter

vânt în eter tu mă seci,
prin surpatele gânduri,
prin iernile reci
tu te guduri
şi pleci.
mă laşi rece ca mare-n furtună
petrecându-ţi sufletu-n mine
c-o poftă nebună.
ai trimis peste mine
numai jivine,
corabia în derivă deacum
se va zbuciuma zadarnic,
zeul furtunii pe drum
e mult mai harnic.
se rostogoleşte în spaţiu
mireasma visului
plin de nesaţiu,
se depărtează
de ochiul cuprinsului
şi de amiază.
drumuri fără vânt,
parcurse ferice
cu doruri şi cânt
unde mai sunt?
că luna noptilor
nu mai e lună,
stelele
nu mai sunt stele,
veghea omeneasă
o umplură
cu plânsul străvechi
plin de ură.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mamă nebună (joc de cuvinte)

Când vine furtună,
Când plouă şi tună,
O mamă nebună,
Într-o noapte cu lună,
Se-aşează-ntr-o rână.
C-un urlet de mumă,
Copiii adună,
Într-o văgăună,
Cu gând să-i răpună.
Le dă mâncare bună
Flori de mătrăgună.
De băut, ţuică de prună.
Mâncaţi! îi îndrumă.
Apoi,
Fără să spună,
Cu gura în spumă,
De gât îi sugrumă.
I-astupă cu humă
Şi pleacă nebună.

poezie de Dumitru Delcă (24 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii ei

ochii ei
sorb tot albastrul din cer,
bat lumina
cu pupilele,
etalând
în franjuri halouri,
cabrate
pe irişii excitaţi.

există
o veselie nebună
între sunete şi culori
şi-o dragoste
care acoperă cerul
cu ambiguitatea tăcerilor.

ochii ei
rup ziua în două,
ca pe o ambră dulce
şi dau foc corăbiilor
ce-nnegresc zarea...

atâta singurătate
e-n aur,
încât luna
nu mai e lună,
femeia trece pe lângă mine
ca un tren de noapte,
lăsând,
în loc de fum,

parfumul
părului ei incendiat...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi trece amintirea pe sub ochi

îmi trece amintirea pe sub ochi
ca o amantă tristă, părăsită,
născută-i de din visul de deochi
şi-o cern precum făina printr-o sită.

era o toamnă... toamnă dulce,
plopii ce foşneau ca în poveste,
cocori treceau în şiruri să se culce,
şi toamna ne cam luase fără veste.

era o seara murgă şi senină,
plopii foşneau o rapsodie dulce,
noi ne plimbam agale prin grădină
când luna galeşă trece să culce.

deodată ne-a luat ochii şi cu mintea,
şi ne-am trezit aşa şi ne-am iubit
parc-am îmbrătişat o stea, iubito,
cu dorul meu nestins de infinit...

de-atunci, păcatul, iadul, chinul,
călcâiele ni s-au aprins,
parc-am băut din rai tot vinul
şi toate stelele s-au stins...

simţeam când ţi- atingeam genunchii
şi mă-nvăţai să-mbrăţişez
o dulce carne-n patru muchii,
făcându-te un sur la chez.

cădeam pe trupul tău de sfânt
ca o povară, dulce pită,
un fel de punere-n mormânt,
blestem de fată şi ispită...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin hipnotic

fac mărturisiri cu întâmplări din vis
sunt pe jumătate un destin hipnotic
transpun insomnii de freamăt semiotic
pe clorofila albă de la masa de scris.

am şi un regret că am iubit haotic
păcatul iubirii de strămoşi transmis
fac mărturisiri cu întâmplări din vis
sunt pe jumătate un destin hipnotic.

în cerul veşniciei un loc îmi e promis
unde nu e ură şi freamăt nevrotic
dar ce să fac sunt un tumult psihotic
şi răspândesc în lume poveşti din Paradis.

fac mărturisiri cu întâmplări din vis
sunt pe jumătate un destin hipnotic.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemul iubirii

Veşnic ai să fii pribeagă,
Iubita mea cu părul blond,
Şi mulţi nu au să te înţeleagă
Că acesta e al tău imbold.

Să alergi ca o nebună
După o dragoste care nu e a ta;
Şi sub clar de lună,
Să verşi lacrimi amare pentru ea.

Să simţi suferinţa iubirii,
Sufletul să-ţi ardă în văpăi,
Să nu ai parte de fericire,
Să se stingă lumina din ochii tăi.

Lumina cea pură care
călăuzeşte pe fiecare îndrăgostit
Spre fructul fericirii,
Fructul cel mai dorit.

poezie de Vladimir Potlog (21 octombrie 2013)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venise toamna

O femeie-şi ţinea iubirea ascunsă-n sân
(îşi aducea rar aminte de ea);
Când cineva îi privea sânii,
atunci i se părea că ard
cu iubire cu tot.

O năpădeau transpiraţiile şi dorul,
alerga de nebună pe străzi
şi se întorcea acasă singură,
până-ntr-o zi...
când s-a trezit cu sânii ţepuşă
prin bluza albă ca laptele.
De atunci, câte un bărbat
o însoţea tot timpul,
până a rămas doar unul,
şi s-a căsătorit cu acte în regulă.
Degeaba...
Iubirea-i fugise din sân,
suferea de singurătate,
cu bărbatul alături.
Toţi bărbaţii îi furaseră câte ceva...
Acum nu mai avea nimic
de oferit.
Îşi ascundea sânii;
Venise toamna...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii tăi

din glezna ta răsare codrul,
din ochii tăi nemărginitul,
din sânii tăi răsare dorul,
din inimă răsare mitul.

pasul tău e printre ierburi
un şarpesc dor legănat,
pasul tău de domnişoară,
ce se lasă greu vânat.

trupul tău de argint viu
pare-o aură cerească,
l-aş fura pe-un bidiviu
în caleaşcă împăratească.

din văzduh îţi fur privirea,
ochii cu lumina lor
şi cu ei nemărginirea
şi-aş fugi cu tine-n zbor...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (18 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

Peste iazul de sub sălcii
Cocorii au pleca în bejenie,
Seara stelele s-au adunat la vecernie.

Peste mormintele noastre
Fruntea sfărâmată a serii
Ne-aduce aminte de zilele învierii.

Peste zidurile albe ale cetăţii
Sub arcuri de gânduri
Urcăm călători spre miezul nopţii.

Cade purpura nopţii peste tot,
Fruntea înnoptează sub clarul de lună,
Doamne, ce toamnă nebună...

Semne, gânduri şi stele se-ascund rebele
În iazul de sub sălcii adormit,
Doamne, ce mult te-am iubit!

Peste deal s-a făcut toamnă,
Peste suflet primăvară,
Peste gândurile mele
Trece-un cârd de rândunele,
Unde fugi, Doamne, cu ele?...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (28 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambiguitate

cu figura ta în ochi
stam lungit
pe pat de cridă,
descântându-ţi de deochi
cu tămâia din firidă.

printre fulgi albi
de bumbac
ţi-a venit iarna de hac
şi ningea, măre, ningea,
ca-n vremea lui Caragea.

nu mai ştiu de era iarnă
pe sub cetinii-nverziţi,
ne-mbătasem la povarnă,
descântecul se lipise de noi
şi lunecam simultan
printre soare, ninsoare şi ploi...

lunecau pe secunde
sânii tăi de vis,
în ochii mei se făceau
ore, luni şi ani,
ne credeam în paradis
blestemaţi
să rătacim ca doi duşmani.

ne iubeam, ne uram, ne iubeam,
după care venea despărtirea,
atunci se topea pământul şi piatra
şi-napoi îşi cerea fiecare iubirea.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (18 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seri de Mai

Cu umbre calde
Măreţe arcade
Ce fug în noapte
Prin flori uscate
Vânez petale

Privesc spre lună
Ce zi nebună
Va fi şi mâine
Îmi şoptesc păsări
Ascunse-n în flori

Şi mă-ntreb iară
Daca e vară
Daca e timpul
Ce-a fost şi-acum
Odinioară

Voi flori din rai
Cu parfum in grai
Cu regesc trai
Dormiţi cu noi
În seri de Mai
.
Aşteptam zorii
Să cânte păsări
Udaţi de rouă
Să-nbrăţişăm
Cuprinsul zării

Sa-nalţe flori
Parfum spre soare
Să fugă norii
Să piară vânturi
Ucigătoare

Şi să petrecem
În seri de Mai
Sub clar de lună
Dansând în ploi
Pe vechiul plai.

poezie de Alin Ojog (30 mai 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp de iubire

Sângerează de jar
Vulcanii de nectar...
Arde mocnit, în afară şi în mine,
Anotimp de iubire.
Râu de stele coboară
Peste gânduri vibrând în cascade,
În ochi de fecioară.
Un univers de săruturi,
Un evantai de zâmbete calde,
Vioara-ncolţind din pământul
Ce freamăt de vară împarte...
Un semn izvorând din pământ,
Un imperiu-cuvânt.
Caleidescop de petale,
Doar spinii tăcerii
Aleargă pe tălpile goale.
Iubesc trandafirii!
Prin spini îmi împletesc vise...
Se-nalţă iubirea
Pe catafalc de poeme nescrise.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Goana

O vale apune iar alta dispare în goana nebună a trenului meu.
Mă uit pe fereastră, mă cufund în visare.
Trenul goneşte! Doar el, nu şi eu!
Dar trenul opreşte.
Se suspendă o clipă în goana nebună în care-a pornit.
Iar scurta secundă tot moare şi-nvie,
Oprirea-i se scurge pe veşnicul drum.
O roata n-i viaţa, şi-o mişcare eternă,
Un crâmpei, cugetare transformată în scrum.
Mai iute ca trenul îmi zboară şi gîndul
Şi cuprinde-ntr-o clipă viitor şi trecut.
Un artist ce pe loc îmi pictează o lume.
O lume ce este, sau o lume ce veşnic
el nicicând n-a ştiut.
O lume apune iar alta dispare în goana nebună a gîndului meu.
Mă uit pe fereastră, mă trezesc din visare.
Trenul opreşte! Doar el, nu şi eu!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul minţii mele-i mintea pură

Poemul minţii mele-i mintea pură
şi nimeni n-are dreptul să susţină
că-i doar o carte îngropată-n tină,
fără de glas şi fără anvergură!

Emoţiile-abundă în lumină:
pe pagini se întind ca o gravură
şi se-aştern rapid cum se-aşternură
pe urma zilei pete de rugină!

Din soare am făcut cenuşă-amară,
zi după zi şi lună după lună.
Şi-au început imagini să răsară

din cearcăne adânci să-mi cânte-n strună;
poemul minţii-arată ca o vară
ce se închide-n gând torid, nebună!

sonet de Ionuţ Popa (25 august 2018)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apele pământului sunt dirijate direct de lună. De pildă, mareele. Ziua, apele unei mări sunt nemişcate, pentru ca noaptea, de lună plină, ele să înceapă să se ducă şi să vină, cuprinse de o nelinişte extraordinară. Norii, la fel, sunt influenţaţi de lună. Trec pe deasupra noastră nori încărcaţi de apă şi nu se descarcă, în schimb, se descarcă în altă parte sau invers. Depinde dacă au nimerit într-o rază magnetică plecată din lună spre noi.

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub clarul de lună

sunt la vârsta la care nu mai fac nazuri
las timpul să-mi picure în vene mulţumire
am strâns în suflet bucurii şi necazuri
astfel ca tot omul nutresc curată iubire.

fericiri din tinereţe au rămas amintiri
sunt umbre de visare nopţi la rând
din tâmplele cărunte bizare străluciri
alunecă spre inimă spre fiecare gând.

am trăit să iubesc tot ce m-anconjurat
prin păduri de ploi am alergat nebună
am râs cu fluturi cu obraz îmbujorat
şi mi-am păzit credinţa de furtună.

sunt fericită cu tot ce Dumnezeu mi-a dat
mă tratez de tristeţe noaptea sub clar de lună.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă de toamnă

vine toamna în cadenţe la fereastra dragei mele,
ea priveşte-n depărtare,
şi iubirea noastră trece în delir nepăsătoare,
timpul trece, se aşterne pe covoarele de vis
şi uitarea intră-n casă în ietacul nostru-nchis.
nu pot pleca, nu pot rămâne,
parcă am inima de câine,
un trist surâs îmi mai aduce-aminte
de corpul ei atâta de fierbinte...

această toamnă muşcă iar din noi
venind cu brume reci şi veşnicele ploi,
of, luna spânzurată-ntr-un uluc
iar mă trimite-n casă să mă culc.
seara bate-n geam un liliac,
mă-ntreb cum pot să-i vin toamnei de hac
când vântuie nebună prin ogradă
şi mândra nu mai poate să mă vadă.

în adâncul meu e doar tăcere
pândind ca un străin printre unghere
ce cată disperat câte-un cuvânt
cum cată şerpii locul în pământ.

aud căzând cum sună frunzele
şi pasul tău prin amintire sângerat şi rănit
e oare un ceasornic obosit?

o văd cum vine printre stele în rochia-i albă,
vino, iubito, să-ţi fac tot cerul salbă,
crăiasă să te fac pe-mpărăţie,
te ştiu adâncă-n mine ca-n fund de mări uscatul,
îţi rup mijlocul suplu ca pe-o jimblă,
cum primesc miere-n pleoapă şi pe limbă,
urcă pe scara sângelui meu scump
să te deschei sub coaste cu mâna, să te rump,
îmi place şoldul tău şi lacrima târzie
şi patima din tine sub aure cereşti
în care -n veşnicie te-nalţi şi tot mai creşti.

din toamna adâncurilor sună-a frunză aurul tău,
te-afunzi prin timp, iubito, într-un hău,
pădure de miresme se clatină în tine
şi de departe-mi vin icoane dulci, senine,
precum prin munţi se cerne doar lacrima tălăngii
pasul iubirii noastre s-a rătăcit prin flori,
dau toamnele târcoale, pândind de-atâtea ori,
cu norii străverzii, romanţele pe-o voce,
vin peste viaţa noastră tristeţea să evoce,
zincogravuri târzii, silabe, poeme fără glas,
atât din ce-am avut, iubito, ne-au rămas.

aşa e viaţa asta, cu torsul în regat,
tu ai rămas o Ana părăsită
eu am rămasc cu-a dorului ispită,
şi prinţul în galopul calului s-a dus
dezamăgit de toate a luat-o spre apus...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (21 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!