Mormânt de ape

de pe o stâncă stearpă priveam nemărginirea
de ape-mpovărate de zbucium şi tumult
şi unde-adânc ascunsă le este nemurirea
acelor vieţi pierdute în veacuri de demult

deodat` un val puternic în stâncă se opreşte
cerându-mi înspre unde umil să mă închin
tu, eşti chemat de zeul Neptun care domneşte
adâncuri abisale, el m-a trimis să vin !

coboară deci din gânduri în casa de cleştare
şi-ţi vom vădi privelişti străine pân`acum
răspunsuri la trecuturi cu miez de ghicitoare
şi chiar comori pierdute de pe al apei drum !

şi legănat de unde ajung la feeria
din fund adânc de mare, la casa cu trident
unde m-aşteaptă zeul ce-şi domolise furia
şi maiestuos răspunse la gândul meu ardent

faci parte dintre-aceia ce rătăcesc pe ţărmuri
şi ştiu doar trăinicia ce-i dată de pământ
sau aerul pe care noi vi l-am dat în vremuri
când doar prinseseţi viaţă, dar fără de cuvânt

apoi, din mila noastră, v-am învăţat ce-i roua
sau râul lin, cascada şi fluviul sau oceanul
ce-ascund o lume mută din care să luaţi noua
credinţă că e hrană cum e belşug mărgeanul

aţi învăţat plutirea şi mersul lin pe mare
cu plute, cu canoe sau cu pirogi mărunte
iar mai apoi curajul v-a îndemnat spre zare
în nave mari plecate pe drumuri azi pierdute

i-am scufundat pe-aceia ce n-au ştiut de bine
pe care doar orbirea îi împingea spre ţel
fără să-nvoce pronia care venea din mine
şi-apoi stătu din vorbă şi am privit spre el

mi-a arătat piratul ce-l transformase-n paj
supus la muncă aspră de zeu Neptun prin lege
şi cum i-a pus ruşinea pictată pe obraz
ca piatră pe mormântul ce n-a putut alege

doar el e pedepsitul ! ceilalţi se odihnesc
şi-i legănăm în valuri căci asta ei iubesc
te-ntoarce-n a ta lume cu rătăciri deşarte
aice numai bravii îşi au locaş de moarte

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esti zeul meu...

Te-ai înălţat să-mi vii în cale din astă mare-nsângerată,
Eu te ador-eşti zeul meu şi inima azi imi arată,
Poseidon sau doar Neptun, tu eşti trufia prinsă-n vise,
Căci tu ai lacătul iubirii şi poţi deschide porţi închise.

Eşti zeul mării nins de noapte şi eşti potopul ce atinge
Un univers uitat de oameni dar amintit acum de tine,
Dar eşti şi zeul meu iubit şi focul dragostei se stinge
Dacă n-ai grijă să-l aprinzi aşa cum tu o ştii de bine.

Şi când se lasă seara-n vis şi tot privesc pe geam la mare,
Tu te arăţi cu scoici in păr şi îmi zâmbeşti admirativ,
Eu te privesc şi te ating cu degetele prinse-n zare,
Iar tu mă strângi din nou in braţe şi mă săruţi conspirativ.

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascundeţi timpul netrăit!

Ascundeţi-mi oglinda şi ceasul!
Nu vreau să privesc şi să aud cum trece timpul!
Cum anii mei se scurg,
Ca şi o lacrimă ce -mi curge acum pe obraz,
În timpul ce merge doar înainte,
Prea repede ni se duc anii.
Şi ne trezim din nou,
Cu mintea şi apucăturile unui copil...
Ne apropiem din nou de unde am plecat...
În brânci, pe pământul pe care l-am călcat.
Mai întâi în patru labe,
Aşa cum ne-am şi transformat din regnul animal..."Euglena Viridis"...
În brânci, ajungem să ne rugăm, să nu intrăm în el.
Pământ! Tu care ne-ai dat apă şi mâncare,
Şi am gustat din tine, muşscând, prin primii paşi...
Pământ! Pe tine te-am lovit cu sapa, să ne hrănim.
Şi din tine făceam pat, să ne odihnim... în veci!
Când astăzi sufletul aleargă spre nemurirea dragostei,
Nici nu ne dăm seama că noi,
Iubind sau refuzând, vrând nevrând,
Ne îndreptăm cu paşi grăbiţi, către sfârşit!
Trăieşte-ţi viaţa pe deplin, cititorule!
Procrează, dă viaţă!
Căci doar ea va dăinui şi te va reprezenta, când tu nu vei mai fi...
Ia ce este bun din viaţă!
Căci ea oferă, bune şi rele...
Căci dulceaţa mierii fagurelui,
Fără înţepătura albinei, nu are gust.
Este ca dulceaţa strugurelui fără damful beţiei!
Dar cine stă să mă mai asculte?
Cu nepăsare, păşim sfioşi în viaţă,
Crezându-ne noi înşine un Dumnezeu...
Ce-i drept, unul mai mic!
Când noi, fără să ne dăm seama,
Atârnăm deun fir de aţă...
Aţa vieţii noastre.
Ce trebuie să facem?! Doar s-o trăim... aşa cum se cuvine!
Nu îţi pot spune eu ţie, sau tu mie,
Cum s-o trăim, ori ce este mai bine.
Doar noi înşine trebuie să o trecem prin sita învăţăturii.
Şi să alegem doar ce-i frumos şi bun!
Dar cine ne spune ce e frumos şi bun? Asta aţi înăţat?
Este chiar creşterea, cultura ţi ce ne place nouă!
Noi alegem cine să fim!
Pe cine să urâm sau pe cine să iubim...
Noi singuri alegem cum să trăim şi când să murim!
Nu lăsaţi pe nimeni să aleagă în locul vostru!
EU iubesc viaţa cu toate ale ei
Şi am dreptul să aleg pentru mine!
Voi ce mai asteptati?
Iubiţi şi alegeţi un drum!
Haideţi să facem ca viaţa noastră
Să fie de neuitat!
Pentru noi şi pentru cei din jurul nostru...

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrela razelor de gând

Priveşti spre depărtarea mea ori zarea
la care numai gândul tău ajunge,
iar pentru mine-i un abis în marea
neliniştei ce inima-mi străpunge?

Te văd, în gândul meu, privind departe
şi nu ştiu de-i trecut sau viitorul
spre ce a fost şi astăzi ne desparte,
spre ce-ar putea redeştepta fiorul
pe care îl simţeai demult cu mine
în nopţile albastre şi senine.

Încerc privirea-ţi verde să o caut
prin amintiri sau oglindită-n unde
să simt din nou cântarea unui flaut
cum pieptul mi-l inundă când pătrunde
cu note blânde, sunete duioase,
în sufletul ce nu demult dansase.

Eşti veselă, eşti tristă sau o pace,
nedefinită clar, te izolează
la marginea iubirii ce păstrează
doar amintiri din ce în ce sărace?

Umbrela ta, ferindu-te de Soare,
ţi-ascunde o iubire care moare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenia care m-a ucis

Legea inimii e scrisă în fiinţă;
Am învăţat prin veacuri să aştept...
Rămas este un dor, o ultimă dorinţă,
Să mă înalţ în timp şi să învăţ să sper.

Acum ascult pe tine cum mi te povesteşti,
Nu este loc să fie şi vocea mea acolo
În locul unde zaci, unde te poticneşti...
În inima pătrunsă de mult prea multe goluri.

Iată-mă din nou, singură pe-alee...
Unul a plecat... altul a venit...
Alţii or să vină, să intre, dar n-au cheie,
În inima care, cândva te-a găzduit.

Viaţă între scheme fără nici un sens!
Un pahar de griji pe care îl bei singur...
Ai un plan să dai... mai şters, sau mai dens,
Eşti regină viaţă! Regină în nimicuri!

Nu te întreb ce-are să fie,
Sau cine eşti... ce vrei cu mine...
Doar să-mi vorbeşti de nebunie,
Căci o cunoşti atât de bine!...

Să n-ai un scop, sau... infinite
Aşa ca tine, cum tu eşti...
Tu viaţă, tu – planuri sortite –
Când ne urăşti, când ne iubeşti.

Ştiu cine m-a ucis! Eu nu credeam în moarte!
Dar în prietenie, mult am crezut în ea...
Cea care am iubit-o şi-am sprijinit-o în toate,
Nu a dorit decât, viaţa să îmi ia!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde...?

Unde se sting iubirile?
Când se şterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?

Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ş-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?

În care toamnă am să ştiu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!

Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?

Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Şi-o viaţă de-mplinit!

Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima

Lacrima!...
Ce-i Lacrima?

Cine ar putea să-mi spună
cum că este o minciună,
cine, lacrimi, n-a vărsat
chiar de-a fost sărac, bogat
şi-ai cui ochi, poate, n-au plâns
când în braţe el a strâns
pui de om sau pui de cuc,
pui de greier, guguştiuc,
flori de mai şi flori de soc,
trandafiri cu un boboc,
chip de îngeri, heruvimi,
un sărut trimis de mimi,
cine, lacrimi, n-a trimis
celor care vin în vis
şi aduc spre dimineaţă
stropi de rai, stropi de verdeaţă
de-acolo de unde somnul
li-i vegheat numai de Domnul,
unde suflete nu îngheaţă
dacă au fugit din viaţă
de la cei ce, pe pământ,
le-au trădat şi le-au înfrânt,
cine, lacrimi, n-a picat
dacă a primit un sfat
de la pruncii nenăscuţi
când, pentru doi-trei bănuţi,
au ucis vise străine
crezând că le-ar aparţine
şi când pruncii înţelepţi
au trimis prin doi profeţi
veste mare, veste bună,
cum că moartea-i doar... minciună!

Lacrima!...
Ce-i Lacrima?

E secretul, patima...

Lacrima e nemurirea
celor care-şi lasă firea
şi se duc grăbiţi la ceruri
unde nu simt iarnă, geruri,
unde nu se naşte ură
şi nici hoţi care te fură,
unde nu sunt vrăji, blesteme
ori pedepse, anateme,
unde nu e bucurie,
nici durere pe vecie,
unde-i linişte şi pace,
nimeni ca să te provoace...

Lacrima e infinitul
celui ce-a atins zenitul
şi-a ajuns până la zeu...
Sufletul?... În Elizeu!

poezie de Emma Hartt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din înalt

Din înalt priveşti la mine
Tu steluţă lucitoare,
M-aş urca şi eu la tine
Dar tu eşti în Carul Mare.

Aşa cum priveşti atentă
Mă simt extrem de fericit,
Învăluit de starea mea latentă
Pe care tu mi-ai dăruit.

Mai am puţin şi voi pleca
Spre ceruri veşnice, de unde,
Voi privi apoi la lumea mea
Şi-n suflete eu voi pătrunde.

Mă las de vise legănat
Uitând că mai exist pe lume,
Căci steaua asta m-a chemat
Spre ea, dar când anume?

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre suflete pierdute

Prinşi sunteţi voi în duh de rătăcire,
Şi nu priviţi la semne, deşi sunt...
Din lume aţi venit, sunteţi pământ!
Şi nici că vreţi a vă lupta spre nemurire!

Aţi rătăcit ca oile pierdute...
Pierduţi sunt toţi acei care nu văd,
Care refuză ocaziile avute
A nu le pierde... să işte iar prăpăd!

E scris – oricine cade din Lumină,
Şi nu stă alipit de ea...
A nu-şi conştientiza din vină,
E calea de pierzare, ce moartea ţi-o va da.

Binele îmbracă multe forme...
La fel şi răul pe care nu-l distingi...
Depărtează-ţi tradiţii şi dogme,
Şi împlineşte-n loc, Legea de-a Iubi!

Compasiunea, mila, bunătatea..
De la o pasăre ce-ţi vine pe la geam...
Tu dăruieşte din ce ai, doar vastitatea
Toleranţei iubiri, să n-ajungi la aman.

Ce faci la tot ce-ţi iese-n cale... se întoarce.
Deci, nu te mai mira că plângi!
Nu-ţi limita scrisele soroace,
Fă bunătate, ca roade să îţi strângi!

Poarta mult prea strâmtă-şi caută aleşii!
Mai toţi uitaţi că sunteţi doar pământ...
Recolta se alege şi culeşii
Sunt doar cei care au trudit spre sfânt!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce se hrăneşte omul cel nou

(După câteva gânduri de T.C. Upham)

Să nu aştepţi să vezi putere sfântă în viaţa-n care "eu" şi "mine" mai trăiesc,
Unde-i iubire numai pentru sine, dar ca să sufere sau ca să moară se feresc.
Aşa după cum nu aştepţi să vezi rodire de la un grâu ce nu l-ai semănat,
Să nu aştepţi nici roadă vieţii de sfinţire, unde viaţa veche nu ai îngropat.

Zoreşte deci şi dă-o-n grabă morţii, prin pironirea eului pe cruce
Şi vei găsi comori nebănuite, numai atunci când tu le-ai socotit pierdute.
Căci viaţa-n care eul şi firea lui cea veche n-au fost înjunghiate şi puse în mormânt,
Sămânţa învierii nu va avea de unde să încolţească, dacă nu-i mortul în pământ.

Să ştii: orice durere şi-amaruri înghiţite nu sunt decât putoarea fiinţei tale vechi,
E mortu-mbălsămat ce-l strângi cu drag la piept, în loc să-l laşi acolo, în groapa lui de veci.
Căci firea ta cea veche şi eul tău cel vechi sunt cuiul lui Pepelea, pe care vechiul şarpe,
Când ţi-e mai dragă lumea, atunci el îşi atârnă produsul lui ce-mparte miros şi iz de moarte.

Şi vrei să ştii concret ce-i "eu" şi "fire veche"? E timpul tău cel liber pe care-i cheltuieşti
Cu lucruri nelegate de cer şi de Isus; sunt banii tăi ce-i dai pentru plăceri lumeşti.
Şi este de asemeni şi ceea ce nu faci pentru nevoia celor din juru-ţi şi din lume,
E tot ce faci sau nu faci, pe care Dumnezeu ştii bine că n-ar pune însemn cu sfântu-I Nume.

Să nu uiţi deci că vine în inocente haine, ba chiar îţi va apare că e binevenit.
Dar întrebarea nu e cum este-n aparenţă, ci: care-i obârşia? De unde a sosit?
Iată deci cheia vieţii şi-a fericirii tale: viaţa nouă creşte din moartea celeilalte.
Grăbeşte deci de-ngraşă pământul vieţii noi, dând voia ta cea dârză, mereu, mereu la moarte.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor de flutur

Se-adapă din lacrima nopţii
în zorii ascunşi la hotare
de umbre pierdute în mare,
a stelelor scurte adopţii.

Surprinde lumina în focul
a mii de oglinzi delicate
ce Soarelui vor să-i arate
că-n aripi îşi poartă norocul.

Priveşte, distrat, spre copacul
ce-i pare, acum, doar decorul
în care-a crescut el, actorul,
şi-a fost, doar o vreme, iatacul.

Se-aruncă, în formă perfectă,
spre cer, spre lumină, spre viaţă,
spre noul din care învaţă
că este o biată insectă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu...! doar îmi citesc gândurile,
Sunt un fel...! e felul meu de-a fi!
E ca şi cum m-aş,, dezbrăca,, de...
De toate dorinţele din inima mea!
Îmi alung toate,, păcatele,, din...
Din sufletul meu fără de... vină,
Îmi alung... penele obosite...
Să-mi crească altele odihnite
De o altă culoare, de o altă... viaţă,
Aripi de curcubeu, pod peste...
Peste trupul meu, punte de legătură
Între pământ şi cerul albastru,
Cunună ruptă din lună sau din...
Din visele mele, din nopţi efemere,
Din norii de ploaie, din serile târzii!

Eu...! doar un pustnic în marea pustie,
Bob de nisip scăldat în rază de soare,
Arzând a pământ sub cerul flămând,
Renegat de la început, din început,
Alungat de vânt şi de pustiul din gând!

Eu...! mai mult căutător de cuvinte,
De gânduri încă nenăscute, de lume,
De mine şi de orizonturi pierdute,
De capăt de... lume, de... icoane,
Pictez bezmetic cu ochii tot stinşi,
Pictez cuvinte şi dorinţe pierdute,
Valul şi ţărmul, tot universul din...
Dintr-o Mare, dintr-o lume fără tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat

Mi-am construit
în viaţă drum
N-a fost uşor
am râs... am plâns
Doar sunt un om

Am învăţat că în viaţă
Nimic
pe tavă nu e pus
Am învăţat
ca să muncesc.
Am învăţat să iert
Dar nu-i de-ajuns

Am învăţat să tac
Când...
n-am gândit destul
Am învăţat să-nvăţ
Ce n-am ştiut demult

Am învăţat
să preţuiesc
Prietenii din jur
Să cred în mine
în eul meu
Am învăţat să sper
Un soare care mâine
Va răsări... la fel!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între lumi

Simt o lume deasupra mea
O lume în care suntem noi înşine
O lume în care suntem nemuritori,
În zile în care nu trăiesc
Scriu viaţa aşa cum nu e ea
Şi vinu-l sorb încet ca şi cum e făcut doar pentru mine
Din struguri plini culeşi în luna octombrie,
Când soarele e mai sfios, când iarba plânge petale muribunde suflate-n neant,

Simt o lume în mine
Ce cred eu că o cunosc
O lume împletită din mai multe vieţi
Scriu viaţa aşa cum a fost ea o dată
Şi vinu-l sorb ca altădată
Savurez gustul atât de bine ştiut
Mă face să zâmbesc crezând că am trăit aceste clipe
Iar de învăţat din ele tot n-am învăţat,

Simt o lume sub mine
Ce mă cheamă mereu fără-ncetare
O lume ce vreau să îmi rămână străină,
Vinu-l sorb mai repede şi nu vreau paharul să sece
Mi-e frică de ce va urma după ultimul strop
Dar apoi, muza din mine îmi vorbeşte
"E totul creat doar de mintea ta"
Şi totul se risipeşte...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc ca o nebună

Tu m-ai dat cu împrumut într-o zi la toţi nebunii,
Am crezut că mă ucid şi mă-mpart cu restul lumii.
Cu mormintele pe tâmple şi cu moartea ta de ieri,
M-au iubit ca pe-o soprană răstignită-ntre plăceri...

Au făcut apoi din mine un mănunchi de flori pierdute,
Ei s-au picurat în lacrimi peste rănile vândute,
Ei mi-au arătat palatul unde moare nemurirea,
Mi-au dat aur şi nobleţe, însă n-au putut iubirea.

Cade cerul peste mine şi pe toţi nebunii mei,
Că-au scăpat din palme timpul înjurând de Dumnezei.
Dar mi-e bine lângă Soare cu planetele în păr,
Căci aici îndur milenii.., dar iubesc într-adevăr...

Nu mai ştiu ce este viaţa fără toţi nebunii mei...
Şi-l iubesc ca o nebună, doar pe unul dintre ei.

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oana

Vibrează sub boltă poveşti pământene,
Pierdute prin ceţuri şi neguri demult.
Le vom ispiti să se-ntoarcă alene,
Din veacuri trecute de aprig tumult.

Arama clădită de Domnul Ştefan
În Piatra, ne spune a Oanei-fecioare
Poveste. Cum piere prin gândul viclean,
Ce-a rupt din Moldova prea gingaşă floare.

Răpită din casa părintelui-tată,
De lotri cei hâzi care-s scoşi de la legi,
E fata Spătarului Şendrea purtată,
Spre loc de cumplite fărădelegi.

În tainiţi de munte e dusă şi-n şoapte,
Legată-n batjocuri nepoata de Domn,
Bandiţii o-ncarcă de-ocară în noapte,
În vreme ce straja şi slugile dorm.

Mândria duducăi li-e grea încercare
Şi hoţii pierduţi de credinţa curată,
Prăvale copila în hăul cel mare,
Iar Crin-armăsarul porneşte şi-o cată.

Dureri străjuiesc de atunci amintirea
Domniţei pierdute în râpa hidoasă,
Doar turnul cu-arame mai mişcă simţirea,
Când strigă prin timp o istorie frumoasă.

Prin vânturi e clipă de sunet icoana,
A tristei vibraţii din clopote dusă,
Iar zarea se-ncarcă de numele Oana...,
Fecioara de lotri şi munte răpusă.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din asfinţit

Din lumea-ntunecatelor poveşti
spre care am plecat, am o dorinţă:
să iau cu mine singura fiinţă
ce, într-o zi, mi-a spus: "Doar tu îmi eşti".

Merg spre tărâmul vechi şi cunoscut
în care am pierdut-o-ntr-o furtună
cu fulgere din ochi, ce-aveau s-apună
tot ce a strălucit la început.

Mă-ndrept spre lumea ei, spre lumea rea
în care-s oameni cu mai multe feţe
şi unde ea m-aşteaptă cu tristeţe
şi încă speră în venirea mea.

Se-aude un vacarm în depărtări,
cuvinte aruncate, fără sensuri,
departe de-nţelegeri sau consensuri,
spre surzii ce le-ascultă-n patru zări.

Să merg în lumea ei? Să mă opresc?
De ce aş încerca? De ce-aş mai merge
pe urmele ce singură îşi şterge,
ştiind şi ce aş vrea, şi cum gândesc?

Pe calul meu, ce singur s-a oprit,
alung din minte ultima dorinţă;
fac drumu'-ntors, căci nu e cu putinţă
lumina s-o întorci din asfinţit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt doar trubadur al Cerului albastru

Invidioşi, aezii citesc pe-ascuns ce scriu
Şi şi-ar dori să-mi sune cuvântul în pustiu,
Dar nici nu ştiu confraţii c-acesta-i visul meu,
Să fiu botezătorul de verb prin Dumnezeu

Ce spune, ca Ioan, că-s doar trimis în lume
S-anunţ că nu sunt eu, ci este un alt nume
Poetu-n care însuşi chiar Domnul e-ntrupat
Şi care-n Poezie va fi crucificat,

Spre a-nvia apoi, a treia zi din moarte,
Ca geniu nemurit de lume într-o carte...
Deci, har nu am prieteni şi nici nu sunt ales
De Cer să fiu un geniu, sau spus de un eres,

Astfel încât din Cer nu vin ca geniu care
Vă poate eclipsa printr-o crucificare,
Doar voi veţi străluci pe-al Poeziei astru,
Eu sunt doar trubadur al Cerului albastru!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu! Ce curgi acum prin mine,
În loc de timp, în loc de sânge!
Tu! Eşti clipa-ncremenită,
În tot, în suflet, în inima rănită!

Tu! Mi-eşti viaţă, chiar neviaţă,
Moarte dincolo de moarte!
Tu! Eşti visul ce întoarce clipe,
Clipe peste clipe doar cu tine!

Tu! M-alungi din tine, mă renegi,
Din viaţa asta fără Noi, fără de legi!
Tu! Fără să ştii tot mă mai chemi,
Când toate zilele se pierd în lacrimi!

Tu! În liniştea ce-i doar amăgitoare,
Eşti torentul ce zguduie chiar cerul!
Tu! Naşti curcubeul doar dintr-o culoare,
Punte între Noi şi iubirea ce nu moare!

Tu! Eşti răsăritul şi-asfinţitul,
Unde noaptea-i neagră fără vise!
Tu! Împleteşti cunune din tăceri,
Din tot ce-a fost demult, de ieri!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din asfinţit

Din lumea-ntunecatelor poveşti
spre care am plecat, am o dorinţă:
să iau cu mine singura fiinţă
ce, într-o zi, mi-a spus: "Doar tu îmi eşti".

Merg spre tărâmul vechi şi cunoscut
în care am pierdut-o-ntr-o furtună
cu fulgere din ochi ce-aveau s-apună
tot ce a strălucit la început.

Mă-ndrept spre lumea ei, spre lumea rea
în care-s oameni cu mai multe feţe
şi unde ea m-aşteaptă cu tristeţe
şi încă speră în venirea mea.

Se-aude un vacarm în depărtări,
cuvinte aruncate, fără sensuri,
departe de-nţelegeri sau consensuri,
spre surzii ce le-ascultă-n patru zări.

Să merg în lumea ei? Să mă opresc?
De ce aş încerca? De ce-aş mai merge
pe urmele ce singură îşi şterge,
ştiind şi ce aş vrea, şi cum gândesc?

Pe calul care singur s-a oprit,
alung din minte ultima dorinţă;
fac drumu'-ntors, căci nu e cu putinţă
lumina s-o întorci din asfinţit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunete prăfuite

De-atunci, trecut-au anii, cu bine şi cu rele,
Cu primăveri iubite şi toamne de-ntristare,
Cu clipe de iubire sau, uneori, de-acele
Ce îţi provoacă teamă şi chiar îngrijorare.

Erau doar clipe calde, abia ne cunoscusem,
Când construiam, pe ţărmuri, castele de nisip
Şi ne iubeam sub stele şi-n casa ce-o făcusem
În satul de la mare, cu zâmbete pe chip.

Au fost apoi acelea în care, îngheţate,
Priviri, pe vremuri calde, au devenit de sloi
Sau săbii oţelite, tăioase,-abrutizate,
Ce ne-mpingeau spre ţărmuri sălbatice, dar noi.

Revin acum în casa ce ne servea odată
Drept Paradis vremelnic, în Parnas adăpost,
Împing uşor de uşa ce scârţâie mirată
Şi îmi aduc aminte de timpul ce a fost,

Mă-ndrept spre o măsuţă şi mai pornesc o dată
O muzică divină din vremurile vechi
Ce pare să trezească fantome de-altădată
Ce-aleargă peste ziduri, dansând, perechi-perechi.

Aş vrea să fii cu mine, să-ţi urmăresc privirea
Cea caldă, dezarmantă, cum o aveai aici,
Să-ţi simt aroma dulce, să simt din nou iubirea
Din vremurile-n care, în tot, eram complici.

Din pumnul strâns, un deget începe să tresalte
La muzica-nvechită din vechiul fonograf,
Din suflet, o poveste îl face să exalte...
Te scrie, ca în transă, pe-un şevalet de praf.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!