Mototoala

Mototoala e o minge
Care plânge de se stinge,
Supărată că e mică,
Cât o nucă mai voinică.

Ea a fost odată mare,
Dar s-a dat de-a dura tare
Şi-a-ntâlnit seara în poartă
Un cui rău, şi-acum e spartă.

Mingea este dezumflată
Nici rotundă nu-i, nici lată.
Are-n ea atâta viaţă
Cam cât are o paiaţă.

Tot încearcă să se-nfoaie,
Mai ales după vreo ploaie;
În zadar trudeşte însă
Şi e tristă rău şi plânsă.

La spital voind s-o ducă,
S-a ascuns după ulucă;
Chiar şi-acuma e ascunsă
Între flori, în iarba tunsă.

Speriată de-un vehicul
A sărit doar cât piticul.
Ca să meargă iară dreaptă
Aer bun în piept aşteaptă.

S-ar putea ca voi, odată,
S-o găsiţi mai aşezată
Să pompaţi într-însa gazul,
Poate-aşa-i trece necazul...

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Papucul păpuşii (2001)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preţul gazelor

- A mâncat multă verdeaţă
De s-a înverzit la faţă?
- Altul e al lui necazul,
A citit cât costă gazul!

epigramă de Gabriela Genţiana Groza (2011)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fotbalist

Era un jucător foarte talentat,
Dar cam singur s-a fentat.
Dumnezeu i-a dat imens dar
Însă l-a pierdut rapid prin bar,
Căci noaptea joacă pe masă,
La meci vrea s-o bage-n plasă.
Pe teren doarme, se dă de-a dura
Şi-apoi invocă frigul sau căldura.
Îşi doreşte fani, peluza plină,
Iar pe gazon rămâne smirnă.
Şi-l vezi cum uşor se stinge
Când aleargă după minge.
Sincer, e un efort prea mare
Şi-acasă... şi-n deplasare.
Dar la interviuri, fără ruşine
Vorbeşte cât gura îl ţine.
Îi umileşte pe-ai săi adversari
Şi-i ceartă rău pe contestatari.
Crede că mereu are dreptate,
Iar după golurile marcate
Se cere neîncetat la naţională,
Asta-i o declaraţie deja virală.

Deşteaptă-te, tu, române
În lot nu te autopropune.
Nici de Liga 1 n-ai faţă,
Nu-ţi face din nou speranţă!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (22 septembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Cum merge treaba pe aici?
Mihai: Strună, lungane! Încă un pic şi sunt gata!
Nistor: Deci, ai un astfel de microcip?
Mihai: Încă nu, dar se rezolvă! Treaba e ca şi aranjată! Blondo, du-te s-o prinzi pe micuţa ta prietenă! De restul, mă ocup eu!
Maria: O voi prinde, nu e dificil. Dar să ai grijă cum îi ataşezi microcipul ăla şi mai ales cum umbli cu ea! E foarte mică, fragilă şi delicată. Nici nu poţi să-ţi dai seama cum, dintr-o greşeală, îi poţi rupe vreun picioruş, fără voia ta, dar o poţi răni. N-aş vrea să i se întâmple ceva rău.
Mihai: Voi încerca să fiu cât mai atent cu ea. N-am intenţia să-i fac ceva rău. Vreau doar să te ajut.
Maria: Ştiu asta, dar, după cum ţi-am spus, îi poţi face rău chiar şi neintenţionat.
Mihai: Ascultă, dacă tu consideri că i s-ar putea întâmpla ceva la intervenţia mea, atunci propun să-i pui chiar tu microcipul, doar te pricepi mai bine şi poţi umbla cu mai multă delicateţe decât mine.
Maria: Nu, Mihai, n-aş putea... Las treaba asta în seama ta. De altfel, nu uita că Ema e o femelă, iar tu, un adevărat cavaler, deci... N-ai putea să-i faci ceva rău unei domnişoare, nici chiar dacă aceasta ar fi un păianjen.
Mihai: Ai dreptate. În cazul ăsta, va trebui s-o imobilizezi într-un fel câtva timp, să nu se mişte, ca să nu-i rup ceva... Sau cine ştie ce s-ar putea întâmpla?! Dar promit că voi fi foarte atent şi delicat! E bine aşa, blondo?
Maria: Foarte, campionule! Mă duc s-o prind.
Mihai: Iar eu să pregătesc microcipul. Dar să ştii, Nis, mai am puţin de lucru la calculator, după aceea.
Nistor: Sigur, asule!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, între pământ şi cer

Undeva, între pământ şi cer
Sufletul meu rătăceşte stingher
Şi se zbate şi încearcă a şti,
Unde mai bine s-ar putea odihni.

S-ar duce în cer, mai bine să-i fie
Durerea s-o uite, cum vântul adie
Dar cum ar putea să lase pământul
Când tot ce iubeşte îi macină gândul

De vorbă eu stau, cu sufletul meu
Încerc să-l ajut, să-l feresc de ce-i rău
Un sfat am să-i dau, pe pământ să mai stea,
Iubirea s-o lase în inima mea

Să o pot împărţi cât încă trăiesc
S-o primească în dar, toţi pe care-i iubesc
Să rămână cu ei după ce voi pleca
Amintire să fiu, eu... şi inima mea!

poezie de Elena Bulancea (10 decembrie 2018)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necazuri familiare

Aţi văzut ce rău e când
Un bărbat nu vine-acas'
Şi-l găsiţi la crâşmă bând
Înspre ziuă plin de fas?!

Şi de mai ai şi noroc
De-ăl mai bun din ăi mai răi,
Dimineaţa, pe cojoc,
Te scoli şi cu vânătăi,

Dar să fie şi curvar,
Câte-o lună să nu-l vezi,
Ţi se pare chiar bizar
Măritată să te crezi,

Nu mai zic de bani, halal!
Cât ţi-ar fi soţul de drag,
Şi cafteală şi scandal,
Toate de la ei se trag,

Doar Lenuţa, mândră-n sat,
Cu ochi negri, diafani,
Nu s-a plâns de-al ei bărbat
Niciodat' în şapte ani,

N-a avut vorbe, scandal,
Că Ion, cum am dedus,
Era soţul ideal
Şi chiar foarte bine pus,

N-a sosit o noapte beat,
Fără bani, şi-apoi, atins,
Ca oricare urecheat,
S-o mai ia şi la încins,

Nici pe zi, el umblăreţ,
Nu s-a agăţat, haihui,
De vreo fustă prin judeţ,
Stând în pătrăţica lui,

Până ieri, să vezi necaz!
Calculând după venit,
A făcut Lenuţa caz
Cât de scump a devenit,

C-a sărit, tot de la bani (!)
Leana,-n sus, aproape-un ceas...
Ştiţi cum fac, la şapte ani,
Ale noastre... parastas!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văduva şi piticul

Zice că demult, odată,
Un pitic s-a însurat
Cu o văduvă bogată,
Ce fusese măritată
Cu un mare om de stat.
Şi-o fi dus ea, altădată, o viaţă mai tihnită,
Dar la urmă şi piticul a făcut-o fericită...

Cu muncă şi cu răbdare,
Poţi face cât unul mare.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut un an din viaţa mea

Am îmbătrânit măicuţă
Si-n curând la tine vin
Anii-mi sunt într-o căruţă
Care-mi lasă doar suspin

Şi nu-nţeleg bucuria
De-a mai aduna un an
În buchetul bătrâneţii
Când s-a dus clipa în van

Singurul motiv pe care
Sa il am, nu am putut,
N-a venit pe-a mea cărare
Şi copii nu am avut

Nu prea am fost fericită
Dar de viaţă-mi pare rău
Şi chiar de nu-i strălucită
Nu aş vrea să merg în hău

Însă timpul nu ma iartă
Clepsidra s-a cam golit
Deşi sufletul mă ceartă:
- Ce-i cu tine? Te-ai tâmpit?

Bucură-te cât poţi încă
De un zâmbet, de o floare
Şi fii tare ca o stâncă
Cât ai razele de soare!

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare cu povestea sa...

nu ştiu cât pot fi de folos
dacă împart sfârşitul lumii
în două
păsările de cer
apa de matcă
iarba de pământ şi
oamenii de visele lor
sunt prea îndrăgostit de viaţă
ca să pot face asta
dar
nici nu vreau să dau
nimănui socoteală
şi mai mult decât atât
cine a iubit va mai iubi
iar povestea oamenilor va
începe întotdeauna
cu a fost odată...

nu ştiu cât pot să vă mai fiu de folos
timpul mi s-a topit printre oase
şi oscilez între două anotimpuri
dar ce mai contează dacă
fiecare poveste începe cu
a fost odată...

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi calul

Într-o zi un copilaş
Frumuşel, dar cam poznaş,
În dar, un cal a primit
Numai bun de călărit.

Să colinde lumea toată,
Îl încalecă îndată
Şi-l apucă de-o ureche.
Calul, ca muşcat de streche,

Doar atât a aşteptat
C-a pornit pe scuturat;
Ba în spate, ba -nainte,
Pare că e scos din minte.

- Stai, măi calule, uşor,
Că mă doare un picior...
Şi-i arată ca să vadă,
Dar e cât pe-aci să cadă...

- Mi-ho-ho şi dâgâ-da,
Dâgâ, dâgâ, dâgâ-da,
Stai cuminte, stai în şa,
Că te-arunc alăturea!

Mi-ho-ho, sunt armăsar,
Uite cât de tare sar!
Şi porneşte şi mai iute
Cam aşa, vreo trei minute.

- Ciocolată-ai să primeşti
Dacă te mai potoleşti,
Şi vom fi prieteni noi,
Zice puştiul mai apoi.

Mi-ho-ho şi dâgâ-da,
Calul se tot legăna
Înainte şi-napoi;
Hai, mişcaţi-vă şi voi!

Nu ştiu ce s-a întâmplat,
S-a oprit din scuturat,
Dintr-odată a-nlemnit,
Din mişcare s-a oprit.

Descărcată-i bateria,
Asta este şmecheria,
Că mi-a spus copilul mie
Că-i un cal de jucărie...

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza din Fântâna cu sori (2010)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărmana limbă românească! Nu mai este cum ar fi trebuit să fie, o plantă cultivată! A ajuns o buruiană sălbatică!... Multe vânturi au bătut-o! Odată o bătea vântul franţuzesc; apoi o bate vântul nemţesc: noroc că mai are rădăcini adânci, altminteri i s-ar stârpi soiul. Şi ar fi păcat de ea fiindcă (nu că o laud eu), îngrijită, cu flori frumoase şi ce rod sănătos ar da această voinică buruiană dispreţuită, cu care de veacuri s-a hrănit sufletul unui întreg neam de oameni! Care cum se scoală astăzi o calcă-n picioare şi, drept îngrijire, chip şi seamă, şi spre păstrare, o opăresc cu cerneală de scris şi de tipar; şi ea rabdă, ţinându-şi ascunsă puterea de viaţă în rădăcinile-i adânci, cât şi-o mai putea-o ţine şi acolo; căci şi acolo a-nceput s-o prigonească şi s-o ajungă soarta rea prin aşa-numitele "metode moderne".

citat celebru din Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paiaţa

Ca un clown priveşte lumea
Saltimbanc fără scăpare
Tu să râzi, să râdă alţii
Râdeţi toţi în gura mare.
Viaţa este ca balonul
Îndesat cu aer, plin
Vesel se înaltă-n sfere
Fericit de-al lui destin
Dar ajunge-un vârf minuscul
Dintr-un ac plin de rugină
Şi, cu-o găurică mică,
Îl aruncă jos, în tină.
Acul nu-i ce-a fost odată.
E acrit, bolnav şi rău
Nu mai are nici ureche
Dar a-nfrânt destinul tău.
Tu apropiete-n grabă
Saltimbanc cu râs pe faţă
De balonul care moare
Şi insuflă-i din nou viaţă
Apoi intoarcete pe scenă
Cu faţa veşnic zâmbitoare
Paiaţă, chiar de-ţi vine a plânge
Tu aduci pe lume puţin soare.

poezie de Jan Lulu Stern
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragobetele însinguraţilor

Omule, cu suflet frânt,
Ce stai singur pe pământ,
De porţi numai supărare,
De e nor sau de e soare,
Nici nu râzi, nici nu zâmbeşti,
Ci-n zadar te iroseşti?
Mai bine ia de iubeşte,
Viaţa cât mai odrăzleşte,
Cât mai toarnă-n tine har,
Mugur de lumină rar!
Că ajuns la bătrâneţe,
Ramul nu mai înverzeşte,
Îi rămân frunzele-n vânt,
Ca un grai fără cuvânt!
Rămâi singur, ca un cuc,
Care cântă de năuc,
Prin vreo vale sau zăvoi,
Viaţa-i tristă de nevoi!
Te baţi ca frunza de plop,
Că nu ai în lume scop,
Că viaţa ţi s-a trecut,
Cât ai fost şi surd şi mut!

De-aia, omule, gândeşte
Că viaţa se risipeşte,
Fă-ţi din ea un aliat
Şi nu-i da numai oftat!
Timpu-n urmă nu se-ntoarce,
Că e măsurat de Parce,
Cât e aţă pe mosor,
După aia... somn uşor!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu (25 februarie 2016)
Adăugat de Vasile Neagu-Scanteianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de vreme

De ceva vreme nu te-am mai simţit –
Nici în farmecul nopţii, nici în razele
Celei ce-nsemna odată clipele...
Acestei inimi care încă n-a-'mpietrit!

Încă mai simt cum bate-a dragoste,
Chiar dacă nu mai bate pentru tine!
Deşi credeam că nu îşi mai revine,
Uite-mă-aici: trăind tot o poveste...

O poveste care-i tot despre dragoste,
O dragoste care – ghici, ce? S-a stins!
Despre un vis frumos ce-a fost învins,
Dar care... încă ne mai urmăreşte!

Cum am putea să nu avem regrete?!
Doar ştii şi tu ce am trăit, – a fost –
Şi cât de tragic s-a sfârşit şi fără rost...
De nici n-ai spune c-am iubit cu sete!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (23 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele două prietene urcară treptele, iar în momentul în care trapa navei se deschise, emoţia Dorei crescu în intensitate, mai ales că toţi cei aflaţi în interior îşi îndreptară privirile în direcţia trapei. Dora îl recunoscu pe directorul Institutului, deşi nu-l mai văzuse niciodată de atât de aproape... Nici ceilalţi nu-i erau necunoscuţi, chiar dacă nu-i mai întâlnise; îi ştia însă pe toţi: pe profesorul Manea – doar dânsul şi directorul nefiind în uniforme; pe Nistor – inconfundabil datorită înălţimii sale (era, inevitabil, deasupra tuturor, la propriu vorbind); pe Alex – mai ales după ultimele evenimente din zilele trecute, intens mediatizate; pe Mihai – se cunoştea că era încă doar un băieţandru şi nu s-ar fi zis că ar fi fost vreodată campion mondial la lupte, nici chiar la juniori; pe Maria – mărunţică şi foarte blondă, nu putea fi trecută cu vederea; pe Stela – înaltă (nu chiar cât Nis) şi tunsă scurt; iar în mijlocul lor se evidenţia Lucian – comandantul misiunii, frumosul Don Juan... Deşi nu-l mai văzuse până atunci, nu se putea ca Dora să nu-l recunoască, nu datorită publicităţii din ultimul timp, cât, mai ales din descrierile pe care, bineînţeles, le auzise de mult şi Dora. Iar dintre toţi, tocmai el se desprinse surâzător, pentru a le întâmpina pe cele două fete; şi pe Lia, dar mai ales pe prietena ei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puşcă şi cureauă lată

Puşcă şi cureauă lată,
Ce ţară aveam odată!
Cu de toate-ndestulată.
Nu cerşeam din poartă-n poartă.

Puşcă şi cureauă mică,
Azi nu mai avem nimică.
Viaţa grea ne-a sărăcit,
Plecăm afară la cerşit.

Puşcă şi cureauă lată,
Ţara noastră-a fost bogată.
Puşcă şi cureauă mică
Acum să vorbeşti, ţi-e frică.

Chiar dacă avem curea şi puşcă
Din români moartea rău muşcă.
Puşcă şi cureauă lată,
Iar cerşim din poartă-n poartă.

Puşcă şi cureauă lată,
Poezia mea se gată,
Dar n-am terminat de scris.
Mai trăiesc. Eu nu m-am stins.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat, un împărat mare şi puternic; împărăţia lui era atât de mare, încât nici nu se ştia unde se începe şi unde se sfârşeşte. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alţii spuneau că ţin minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau şi mai mari şi mai puternici, iară alţii mai mici şi mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea şi ţara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba ţara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde şi nu le zicea nimic. Aşa rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu ştia nimeni nimic, afară de împăratul.

începutul de la Zâna Zorilor de Ioan Slavici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp...

Atâta timp cât mai avem o ţară
Şi ştim că locul nostru e aici,
Chiar dacă soarta-i crudă şi amară
Pe-acest Pământ nu suntem venetici.

Atâta timp cât mai avem o viaţă,
Bună sau rea, aşa cum este ea,
Putem să stăm cu moartea faţă-n faţă
Nu să ne-ascundem după o perdea.

Atâta timp cât mai avem onoare
Aşa cum am avut de când ne ştim
Chiar dacă umilinţa rău ne doare
Putem pe toţi în ochi să îi privim.

Atâta timp cât mai avem un suflet
Şi o iubire-n noi de oferit,
Cât ne păstrăm curat al nostru cuget
Suntem măreţi chiar dac-am suferit.

Atâta timp cât nu uităm trecutul
Şi cât ne pasă de acest popor,
Cât ale noastre piepturi îi sunt scutul
Putem avea în faţă un viitor.

Atâta timp cât mai avem speranţe
C-această lume rai va deveni
Indiferent de vremi şi circumstanţe,
După eşecuri ne vom reveni.

Atâta timp cât mai avem o şansă
De a scăpa de-acest destin sever,
Să căutăm cărarea luminoasă
Şi să urcăm pe ea până la cer.

poezie de Octavian Cocoş (11 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi

Ziua de ieri s-a ţinut după mine crezând,
ca un câine flămând,
Că e legată cu ceva, cu vreo curea,
Cu vreo frânghie, de viaţa mea -
Şi la o răspântie cu statui
S-a întors, văzând că nu-i.

S-a pierdut neputincioasă şi pribeagă
După ce vremea întreagă
M-a urmat pas cu pas, până azi
La amiazi.

Cine şi-a pierdut o zi cât o viaţă
S-o caute repede. Se înnoptează. Se lasă
ceaţă.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Eu... Rămân doar comandantul... Sau condamnatul misiunii, mai bine zis. Atâta tot! Nimic mai mult.
Maria: Nu-i aşa, Luci... Eşti tot tu, aşa cum te ştiam. Aşteaptă doar să ajungem înapoi, pe Terra, să vezi cum te vor înconjura iarăşi o mulţime de tinere frumoase. Ai de unde alege. Deci, nu vei rămâne niciodată singur; nu s-ar putea. Nu tu!
Lucian: Te rog, blondo! Nu-mi aminti de ele! Nu-i momentul potrivit. Nu mă interesează, nici una! Alesesem deja...
Maria: Da, ştiu, tu o alesesei pe Lia, încă de atunci, de mult timp...
Lucian: Am ales greşit, se pare... Însă doar ea mă interesează. Nici o alta. Asta e... Mai şi pierzi în viaţă, nu poate fi totul aşa cum ţi-ai dori... Ar fi prea frumos. Doar nu trăim în basme... Ce credeam?! Cât de naiv puteam oare fi? Tocmai eu?! Hmm... Aici e vorba de realitate, nu de poveşti.
Maria: Totul, Luci?
Lucian: Păi, da... Restul dorinţelor mi s-au împlinit, aproape toate. Cea mai importantă însă, tocmai s-a îndepărtat teribil... Ascultă, mă simt mult mai bine acum, aşa că te poţi întoarce liniştită, să mănânci. Eu te-am întrerupt de la masă şi nu aveam nici un drept să fac asta.
Maria: Nu-mi mai e deloc foame.
Lucian: Atunci, te poţi întoarce la Nick, probabil te aşteaptă nerăbdător şi nu vreau să ai din nou probleme cu el, mai ales nu din cauza mea! Nu din nou. Pricepi?
Maria: Nick?! Lasă-l în pace pe Nick! N-am nici un fel de probleme cu el. Cu excepţia uniformei ăleia, pe care o poartă într-una. Ar lua-o şi ca pijama, dacă s-ar putea...
Lucian: Hmm...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna şcolăriţă

Toamna e o şcolăriţă
Care poartă coroniţă,
Are-n mână un penar
Şi carnetul de şcolar.

Toamna este vremea-n care
Sunt în floare crizanteme,
Când s-a dus vacanţa mare
Şi vreau iarăşi să am teme.

Fără mine şcoala mare
N-a fost totuşi plictisită?
După cum şi tabla pare
C-a fost neagră, necăjită...

Clopoţelu-ntreaga vară
A stat într-un colţ cuminte,
Bucuros el scoate iară
Clinchete ca mai-nainte.

Am intrat iar în viteză,
Ore lungi... şi recreaţii,
Tare dor îmi e de-o teză
Ce sătul sunt de distracţii!...

Toamna asta-i minunată
-Înflorită crizantemă-
Cartea-i nouă şi curată,
Vreau urgent măcar o temă!

Dar aştept cu nerăbdare
De pe-acuma chiar, vă spun:
O vacanţă-nu prea mare-
De la bunul Moş Crăciun.

poezie pentru copii de Gabriela Genţiana Groza (2008)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!