Într-un târziu, cine vizita mânăstirea Ţigăneşti, putea vedea acolo o mică bătrână, oacheşă, înaltă şi uscată ca o sfântă, cu o aluniţă mare păroasă d-asupra sprincenei din stânga şi cu privirea extatică. Ea nu scotea un cuvânt, nu voia să răspunză la nici o întrebare; nu făcea nici un rău, era dimpotrivă foarte blândă. O singură apucătură denunţa oarecum că, sub fruntea ei senină, clipea o minte cu reazimul dezrădăcinat: toată ziulica, maica Elefteria culegea, te mir pe unde le mai găsea, cioburi de străchini, pe care le ascundea cu scumpătate în scunda ei chiliuţă.

Ion Luca Caragiale în Două loturi (1898)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrurile se reîntorc în răstimpul acestei nopţi lungi; ştiu, de pildă, cum să descriu o conversaţie cu ea, care a fost şi cea din urmă. Se străduia să-mi explice că se afla acolo printr-un accident. Nu credea că acel accident ar fi fost chiar nefericit, dar nici fericită nu era că se petrecuse. Când vorbea, simţeam un gust desluşit de sare de mare în gură şi în nări. Nu ştiam de fapt ce voia să spună şi nici de unde venea. Dar locul acela de niciunde era scăldat într-o lumină lină. N-avea nevoie de mâncare, de apă, de nimic altceva. Făcea ceea ce făcea (dar, totuşi, ce anume făcea?) din pură libertate. Nu era niciodată stingheră, fiindcă putea oricând să se retragă în adâncurile de unde venise. Oricine putea face asta, spunea ea.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, Mihai

Eminescu? Era o frumuseţe! o figură clasică încadrată de nişte plete mari negre: o frunte înaltă şi senină, nişte ochi mari-la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru;un zămbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt coborât dintr-o icoană.

definiţie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu: Trebuie să mărturisim, cu toată părerea de rău, că în administraţie... uneori se fură foarte des.
Un optimist rămas în slujbă (zâmbind foarte blajin): Mofturi!

replici celebre din Moftul Român de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrau femeile toată ziulica, toată nopticica: ţeseau, îmblăteau, înălbeau, depănau, torceau, dregeau, cârpeau, însăilau, coseau, tigheleau, tot aşa şi iar aşa, ş-una ş-alta zor zoreau: ba din ac, ba din undrea, mama-mpungea, fata trăgea.

Ion Luca Caragiale în Dă-dămult... Mai dă-dămult
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un târg aşa mare, noaptea e zgomot şi lumină, nu întuneric şi tăcere ca în valea singuratică a Podenilor. E un han în Ieşi, - acolo în colţ, ce loc bun pentru o dughiană - un han unde toată noaptea cântă fetele la Café Chantan. Ce viaţă zgomotoasă şi veselă! Acolo găseşti la orice ceas, zi şi noapte, pe domnul comisar cu fetele şi cu alţi poreţi.

Ion Luca Caragiale în O făclie de Paşte (1899)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, o figură clasică încadrată cu nişte plete mari negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari — la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înlăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborît dintr'o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.

citat celebru din Ion Luca Caragiale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Guvernul maghiar a ţinut să facă de anul nou încă o mare bucurie şi o deosebită cinste românilor. Tânărul nostru poet laureat Octavian Goga, aflându-se într-un otel al cunoscutelor băi Sf. Luca din Budapesta, a fost ridicat de poliţie şi dus la temniţa ordinară, unde l-au închis între vinovaţii de drept comun, care-şi aşteaptă acolo judecata şi osânda.

începutul de la Situaţie penibilă de Ion Luca Caragiale (1910)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să ne facem spaimă şi inimă rea degeaba? La noi nu e nici mai multă nici mai puţină stricăciune decât în alte părţi ale lumii, şi nici chiar nu s-ar putea altfel. Calităţile şi defectele omeneşti sunt pretutindeni aceleaşi; oamenii sunt peste tot oameni.

începutul de la scrisoare către Alexandru Vlahuţă de Ion Luca Caragiale (19 martie 1910)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre toate lucrurile, ignoranţa este un rău nici teribil, nici excesiv, nici măcar cel mai mare rău din toate; însă isteţimea înaltă şi învăţătura multă, dacă sunt întovărăşite de o educaţie rea, reprezintă un rău mult mai mare.

citat celebru din Platon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miţa: La sigur... De opt zile nu l-am văzut. Îi scriu: "Bibicule, Mangafaua pleacă mâine miercuri la Ploieşti, remâi singură şi ambetată; sunt foarte rău bolnavă; vino, să-i tragem un chef..."

replici celebre din piesa de teatru D'ale Carnavalului, Actul I, Scena 2, scenariu de Ion Luca Caragiale (1885)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul meu

Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Şi tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Şi, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până şi în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obişnuisem
Să nu fie acolo unde îl caut
Şi, aşteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Şi, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram şi eu.

poezie de Adrian Moroşan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion Prostul

Era pe vremea când purtau
Cucoanele nişte turnuri
Şi-un malacof piramidal
Şi multe alte... umpluturi,

Ion Ciortei, un ţopârlan,
Un românaş de viţă veche,
Purtând suman, purtând iţari
Şi-o ţurcănească pe ureche,

A fost luat la militari...
Da'n loc să dea de greu şi el,
Ion ajunse vistavoi
La domnu' colonel.

Băiat voinic, făcea de toate,
Era grăjdar, spălătoreasă,
Şi vizitiu, şi bucătar,
Şi sofragiu, şi fată-n casă,

Ion putea fi orişice
[mă rog...]
Şi doică ar fi putut...
Dar moaşa casei l-a aflat
Că are laptele bătut...

Aşa Ion şi colonelul
Era-ntr-o noapte la grăpat,
Când iată doamna înfoiată
Dintr-un balcon s-a arătat.

Ion se-ntoarse spre cocoană
Şi se opri pe gânduri dus,
Uitându-se, plin de mirare,
La malacof... în sus...

Domn' colonelu' îl întreabă:
”Ce te holbezi aşa, ţigane?"
"Mă mir... trăiţi domn' colonelu'!
Mă mir de ce văz la cocoane:

Cu malacofu' aşa umflat,
Cum poţi s-o... pupi... că nu se poate
Nici să te-apropii...” ”Băi ce prost...
Când vreau s-o pup... şi-l scoate.”

”Şi-l scoate? Aaaa...” răspunse Ion.
”Aşa ţi-i vorba? Aoleu!
Aşa, trăiţi domn' colonel,
Aşa o pup şi eu!”

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire, un cuvânt

Nu mai sunt bărbaţi
Fruntea caldă s-o sărut
Doar curcani imaginatţi
Care bat pinteni mărunt

Un cuvânt era odată
Cu-n cuvânt mă-nduioşai
Inima-mi vibra deodată
Iubire toată mă topeai

Mă roşeam într-un fior
Mă pierdeam topită
Nu mai trebuiam petita
Mă faci să mor de dor

Nu mai fi asa tare băţos
Când eu vreau să te sărut
Lasă-ţi fruntea ta mai jos
Să-ţi sărut parul cărunt

Nu mă săgeata deodată
Cu privirea ta-ncruntată
Nu fi mândru şi orgolios
Lasă-usor sedus duios

Tu iti vei dori vre odată
Din nou eu să te privesc
Dar privirea mea va trece
Printr-un geam tăcut si rece

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajungând pe marginea eleşteului, se aşeză şi el acolo jos, şi, privind cu nedomirire, ia aşa numai ca să zică şi el că face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă, şi făcea haz cum sare stropii de apă, când o lovea. Apoi începu a cugeta. El vedea că fiecare strop de apă, când pică înapoi la matcă, se face câte un armean (cerc) împregiurul lui, şi de ce merge se măreşte, până ce intră iarăşi în sânul matcei de unde a ieşit, fără mai pe urmă să se cunoască nici locul unde a picat stropul, nici întinderea armeanului din giurul lui, ci totul rămânea ca mai-nainte, adică faţa apei lucie ca o oglindă. El era dus cu gândurile. Se uita şi nu mai vedea, tot da cu nuiaua în apă, şi nu ştia ce făcea. Nu mai simţea dacă este, ori nu mai este. Când, iată că o broască ţestoasă ieşise pe luciul apei, şi se uita galeş la dânsul. Unde lovea el cu nuiaua, şi unde se deschidea talazurile care înconjura vârful nuielei, acolo, ţâşt! şi dânsa, şi ochii de la dânsul nu şi-i mai lua. Se uita la dânsul parcă să-l soarbă cu privirea. Dară el nu vedea, nu auzea. Atâta era de dus cu minţile. În cele din urmă, cum, cum, băgă de seamă că o broască ţestoasă se ţine după vârful nuielei lui. Se uită şi el la dânsa, şi parcă îi zicea inima ceva, dară nu pricepu nimic.

Petre Ispirescu în Broasca ţestoasă cea fermecată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Guvidi, deşi foarte tânără, sub înfăţişarea şi manierele ei copilăroase, ascundea mai mult tact diplomatic. În adevăr, bărbatul socotise cuminte: ceea ce omul "tare şi aspru", cum se ştia el, ar fi putut compromite, femeia a scos-o cu blândeţe la un fericit capăt.

Ion Luca Caragiale în Om cu noroc (1890)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caragiale, Ion Luca

Caragiale este cel mai mare creator de viaţă din întreaga noastră literatură.

definiţie clasică de Garabet Ibrăileanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când era la adăpatul vacilor, fetele care de care se întrecea să-i dea pricină de vorbă; dară el nu băga pe nimeni în seamă; se făcea ca nu pricepe ce vor ele. Pentru aceasta ele ca să arate că nu le pasă de nebăgarea lui de seamă, între ele, îl porocleau cu numele de Făt-Frumos al satului. Şi de unde să nu fie aşa! El nu se uita nici în dreapta, nici în stânga, mergea cu vitele la păşune şi treaba ieşea din mâna lui mai cu asupra decât din ale celorlalţi argaţi. Nu ştiu ce făcea el, ce dregea, că vacile pe cari le păştea el erau mai frumoase decât ale celorlalţi argaţi. Ele dădeau mai mult lapte decât cele ale altor argaţi, fiindcă pe unde le ducea el păşunea era mai cu gust şi mai îndestulătoare. Pe unde călca piciorul lui se cunoştea, fiindcă şi ierburile se înveseleau. Pasămite se născuse în ceas bun şi era ursit să ajungă ceva. Dară el nici habar n-avea de asta şi nici gând n-avea să se mândrească, fiindă nu ştia ce-i este ascuns în cursul vremilor. Ci smerit, precum îl lăsase pe el Dumnezeu, îşi vedea de ale sale, fără să se atingă cu cuvântul sau în oricareva fel, de alţii sau de al altora. Şi tocmai pentru aceasta flăcăii şi ceilalţi argaţi îl ponosluia.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa îi cizelase totuşi în mod frumos caracterul, deşi era timid şi tăcut, deloc îndrăzneţ, cum ar fi trebuit. Nu-şi cunoştea propria valoare şi nici nu-şi putea da seama de ce putea fi în stare. Îi plăcea când profesorii îl lăudau, îi plăcea când primea numai note mari, premii... Îi plăcea să participe la concursurile şcolare, unde avea, la fel, rezultate foarte bune. Se făcea remarcat. Şi era politicos. Avea multe calităţi, care-l recomandau ele singure drept o persoană deosebită. Dar nu se impunea; stătea cuminte la locul lui, aşteptând parcă pe cineva, care să-l scoată din anonimat. Însă cine să facă toate acestea pentru el, în locul lui?! Evident, nimeni! Era o altă lecţie, una de viaţă, pe care Dan se vedea nevoit s-o înveţe.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo era uşa la care n-am găsit nici o cheie; era vălul prin care se putea vedea.

citat din Edward Fitzgerald
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pun puncturile şi linie de sfârşit şi, după ce Tomiţă, vesel, m-asigură că n-a simţit nici ca o pişcătură de purice, îi citesc cronica. Confratele meu îmi mulţumeşte încântat; decât - pretinde să facem numai o foarte mică modificare la încheiere: în locul măselei, să punem credinţa. Conviu bucuros, şi cronica noastră e trimisă la tipografie.

finalul de la Duminica Tomii de Ion Luca Caragiale (1909)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!