Mai spune-mi vorbe de iubire...

Mai spune-mi, fată, vorbe de iubire –
Căci tinereţea mi s-a risipit...
Şi, astfel, tu, frumoaso, dă-mi de ştire
Că încă mai sunt viu – şi n-am murit.

Te uită, tâmplele, de mult mi-s ninse
Şi riduri, lângă ochii-mi trişti, se strâng...
Luminile sub pleoapa lor sunt stinse
Şi-n suflet, aspre toamne, îmi tot plâng.

Uşor e să rosteşti că tinereţea
E doar un vis plin de deşertăciuni...
De-abia când dă târcoale bătrâneţea –
Descoperi ale ei preadulci minuni.

Căci, ce-ar putea mai minunat să fie,
Decât visări-duium să tot urzeşti?!
Când boarea tinereţii îţi adie
Prin suflet – şi doar măreţii tânjeşti?

Hai, cântă-mi, fată dulce, alintată,
Un cântec melancolic, visător –
Care să-nceapă cu "a fost odată" –
Iar eu să mă visez nemuritor...

Nu râde, fată, tinereţea-ţi caldă
Şi plină de tandreţi şi de visări,
Treptat, uşor, cu anii, o să-ţi scadă -
Şi ţie, ţi-s-or tot închide zări.

Dar, astăzi, când tu eşti boboc de floare –
Şi viu miroşi a înflorit cais,
Cântă-mi - cu via, dulcea ta candoare,
Şi cântu-ţi să mă-mbete ca un vis.

Şi, legănat de dulcea ta cântare -
Ororile vieţii – ducă-se-n uitări!
Atinge-mă c-o fină sărutare –
Să-mi amintesc ce-nseamnă sărutări...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a scuturat magnolia pe iarbă

S-a scuturat magnolia pe iarbă,
Petale sângerii pe verde crud,
Ca moş, albit, mă scarpin iar în barbă
Şi-mi mângâi, blând, obrazu-n lacrimi ud.

Mirosul ei îmi stăruie-n descântec,
Te văd, te simt, dar unde eşti, te chem,
Pluteşte vraja-n mine ca un cântec
Mi-erai cândva destin, folos, îndemn!

S-a risipit misterul dintr-odată,
Iar şoaptele s-au dus pe fir de vânt,
Tandreţi şi sărutări, flăcău şi fată,
Îmi stăruie ca gândul prin cuvânt.

Privind în ochi îţi urmăream tăcerea
care strivea tot ce era ca-n vis,
parc-a fost ieri când am trăit plăcerea
de a afla cum este-n Paradis.

Şi viaţa s-a tot scurs ca apa lină,
Eu trist privesc paşii-ţi pierduţi de-acum,
S-a scuturat magnolia-n grădină,
Împrăştii spre zenit al ei parfum.

Pe când voiam să-ţi dăruiesc o floare,
să-ţi prind în păr gingaşe armonii,
Tu te mândreai cu faimă-ţi şi grandoare,
Nu mai veni... că n-ai de ce să vii!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E doar un vis...

Uneori viaţa îţi joacă feste,
Că ai vrea să alergi afară,
Dar în suflet ai numai visări de poveste
Şi timpul e anevoios că încă nu e vară.
În minte îţi vin gânduri când scrii,
Mai mult în tăcerea nopţii,
Dar te visez şi când ai vrea să vii,
Ştii e un vis, totul e la mana sorţii.
Când mă trezesc din vis,
Mai am uneori un gând fugar,
Să las din nou sufletul deschis,
Cu îngerul de noapte hoinar.
Zilele nu seamănă între ele,
Iar eu sunt naivă acum ca o fată,
Şi-mi vine dor de gândurile mele
Că e nepăsare în lumea asta toată.

poezie de Eugenia Calancea (1 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie de toamnă

În acest an de stihii năpădit
Şi încărcat de ură mult prea crunt –
Nici pomii, nici iubirea n-au rodit –
Nici crizanteme, parcă, nu mai sunt.

E o toamnă tristă, plină de mâhniri,
Tristeţi rodesc în suflet şi-n grădini...
Ca-ntr-un blestem, mă–ntorc în amintiri
Şi anii mei – îi simt tot mai puţini.

Prilej de veselie nu găsesc
În acest început de veac hain...
Nici nu mai ştiu ce-nseamnă să iubesc
Şi-n inima-mi se adună mult venin.

Doar cârcotesc la fiecare pas,
Ce tot mai greu prin viaţă mi-l târşesc...
Şi vorbe de ocară, al meu glas –
Despre-al meu trup şi suflet des rostesc.

Şi gânduri sumbre mintea-mi otrăvesc,
Dorinţe vagi de trecere-n neant...
Doar despre morţi îmi place să vorbesc
Şi tot mai des cu huma sunt galant.

O! Ce fior năvalnic ar putea
Să-mi salte ochii stinşi către azur?!
Să lumineze stearpă viaţa mea –
Să mă simt tânăr şi să mă simt pur.

E prea târziu, aceste-s doar visări,
Regrete, doar regrete mă-nconjoară...
S-au stins ale speranţelor vii mări –
Fiinţa mea tânjeşte să dispară...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă-mi

Cântă-mi despre noapte în versuri cât mai simple
Dar... ai grijă ca luna să fie plină
Când mă vei ademeni să mor câteva clipe,
În Edenul iubirii; eu pradă, tu felină.

Cântă-mi despre stele şi starea lor nocturnă
Prin târziul dens, meditativ,
Şi fă-mi te rog din ele o cunună
Iar eu te voi iubi postum, superlativ.

Cântă-mi despre zorii ce vor crăpa sub cer,
Şi despre visele cu noi, stinse de mult
Iubirea mea eternă, capitol efemer,
Captivă îndărătul unui suflet rupt.

Cântă-mi largul mării care ne denunţă
Rătăcitoare siluete pe plaja pustiită,
Cântă-mi nisipul cu urma ta desculţă,
Complicea mea de culpă tăinuită...

poezie de Cristian Neagu (15 iunie 2014)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înflorit magnolia-n grădină

A înflorit magnolia-n grădină
şi mă îmbată iar al ei miros,
trăiesc necontenit clipa divină
când amândoi, sub ea, priveam de jos.

Era mister în jurul ei şi-n şoaptă
ne murmuram tandreţi şi sărutări,
era răsplata pentru dulcea faptă
de-aţi oferi târzii îngândurări.

Privind în ochi îţi urmăream tăcerea
care strivea tot ce era ca-n vis,
parc-a fost ieri când am trăit plăcerea
de a afla cum este-n Paradis.

Se scurge viaţa precum apa lină
şi trist privesc la oamenii din drum,
a înflorit magnolia-n grădină,
dar singur mă îmbăt de-al ei parfum.

Nici nu mai vii să-ţi dăruiesc o floare,
să-ţi prind în păr gingaşe armonii,
uitat-ai de parfum şi de culoare,
hai, vino, eu te-aştept mereu să vii!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alooo?!?...

- Bună, ce faci?...
Ţi-e dor de mine
Sau m-ai uitat definitiv?...
Te rog! E un imperativ
Să te revăd... Ce mult îmi placi!...
Mi-e gândul zilnic doar la tine,
Nu pot să mai trăiesc de taci.
Nu-nchide!
Te rog mult ascultă...
Că nu te costă, eu plătesc!
Din suflet mă-nvinovăţesc
De tot ce crezi gânduri perfide...
Mi-e inima dragoste multă
Şi şoaptele îmi sunt livide,
Te rog mai stai!
Dă-mi o speranţă
C-o să mă ierţi de ce crezi tu!...
I-aţi de la "nu" mică vacanţă,
Întreabă-ţi sincer sufletu'...
Nu-ţi cer nimic să pui, să dai,
Doar să m-accepţi şi-n viu să tai!...
... Te las să mă răneşti de vrei,
Doar să te văd încă odată!...
Eşti perla mea, breloc de fată,
Şi-o să-ţi fiu doar de-aproape vrei
Şi de-s departe
să mă chemi!...
I-aţi numai bine, dă-mi ce temi!...
Vreau sluga ta!... Înger mă iei!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când...

Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Şi nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer şi pe pământ;
Azi nu mai eşti precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Şi ochii tăi ce străluceau mistuitor şi înfocat
Sunt osteniţi şi se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când,
Care de-adâncul meu amor atâta de nemărginit
Măcar ca-n vis să-ţi fi adus aminte iar din când în când.
Nu! Ai trecut din mâni în mâni prin toţi acei oameni de rând,
Tu, trupul tău cel dulce plin le-ai dat în dar din când în când,
Cu al tău suflet aşa cald ş-adormitor nu i-ai atins,
O, şi nici unul n-a-nţeles atâta har din când în când.
Cu câtă inspirare eu, cu cât înalt ceresc avânt
Apropiam de gura mea acest păhar din când în când!
O, iubeam umbra ta şi tot ce e în tine, tot ce eşti
Şi astăzi dacă mă gândesc, nebunesc iar din când în când.
Dar vai! pierdută astăzi eşti, orice dorinţă a pierit;
Tot încă visu-l urmăresc şi, în zădar din când în când,
Tot te mai văz naintea mea plutind ca-n vis, pierdută da,
Cu buze supte, c-un obraz ca şi de var, din când în când.
Pasărea Phoenix, numai ea, răsare din cenuşa ei,
Dar oameni ce se mistuiesc nu mai răsar din când în când.
Că a mea viaţ-ai chinuit, iertai demult, ci-mi pare rău.
L-al tău trecut eu mă gândesc cu-atât amar din când în când.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Copilărie, floare de cais
Îmi locuieşti în suflet, ca un vis
Pe care îl trăiesc din când în când,
Un sens aparte lucrurilor dând.

Copilărie, filă de poveşti,
Izvor de inocenţă azi îmi eşti
Şi-n al fiinţei drum de început,
Cuprinzi prezentul simplu de trecut.

Copilărie, soare 'naripat
Culcă-ţi lumina-n ochiul meu mirat,
Să văd doar frumuseţile lumeşti
Când, fără de putinţă-mbătrâneşti!

Şi cântă-mi la ureche-ncetişor,
De leagăn, de iubire şi de dor,
A vieţii mele sfântă temelie,
Cu glasu-ţi cristalin... Copilărie!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis de iubire

Pe când ploua în paradis
Cu stropi mari de fericire,
Noi doi trăieam un vis,
Un vis frumos de iubire.

Viaţa părea ca un pom în floare,
Tu erai ca un vânt cald într-o zi fără soare.
Eu credeam că sunt un zeu,
Tu îmi şopteai dulce că sunt doar al tău.

Trăiam într-o lume creată,
Parcă doar pentru noi.
Eram fericiţi şi plini de speranţe,
Eram în doi.

Dar anii au trecut rând pe rând
Tu eşti cu părul alb şi eu la fel sunt.
Dar trăim tot acelaş vis de iubire
Cum am trăit de mult cândva.
Căci eu sunt toiagul tău şi tu eşti speranţa mea.

poezie de Vladimir Potlog (3 ianuarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

De adio

Vreau să-ţi spun, azi, fostă iubire
-Fiindcă, de astăzi, fostă eşti –
C-o să te şterg din amintire
Şi dintr-ai ochilor fereşti.

Te scot din suflet cu răceală –
Tu rece-ai fost de la-nceput...
Spuneai "iubesc" cu plictiseală –
Şi plictiseala-ţi m-a durut.

Dar beat de dragoste de tine,
Eu mă minţeam că mă iubeşti...
Dar azi minciuna-ţi nu mai ţine,
Ghicit-am – tu cu altul eşti.

Lehamite îmi laşi, frumoaso,
În sufletu-mi – ce te-a iubit...
Şi tânguirea-ţi falsă las-o
Pentru celalt nefericit.

Căci fericită eşti, când crudă,
Senină, cu plăcere minţi...
Sufletu-ţi gol, de paparudă,
Suflete muşcă cu răi dinţi.

Veni-va vremea când iubită –
N-o să mai fii de nimenea
Când singură şi părăsită
Veninul va fi hrana ta.

Azi eşti pe val, cu îndrăzneală,
Îmi râzi în faţă, când eu plâng...
Şi mă priveşti cu plictiseală –
Şi mă socoţi doar un nătâng.

Nătângă tu vei fi, căci vamă,
Vremea îşi ia din orice trup...
Cu spaimă, vei băga de seamă,
Cum dinţii anilor te rup.

Deci, de azi, tu, fostă iubire,
Nefericeşte pe-alt nătâng...
Tu, suflet gol – searbădă fire –
Nu am deloc de ce să plâng...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita - în straie albastre

Iubito, chiar de tu nu eşti cu mine,
Eu sunt şi-n vis şi-n lumea ta - cu tine.
Acolo unde, tu, îţi îndrepţi pasul,
Eu te urmez cu inima, cu glasul.

De eşti acasă, sunt cu tine acasă
Şi aş vrea să plec, dar ochii-ţi nu mă lasă –
Căci ochii tăi îmi ţintuiesc privirea,
Atât de-aprins, încât, mă pierd cu firea.

Când eşti plecată, dusă, prea departe,
Mi-e inima-ngheţată, ca de moarte.
În noapte, te visez în straie-albastre
Cum zbori, cu mine-alături, printre astre.

Cătând, de zor, în galaxia vastă,
Să-aflăm pe unde-aşteaptă steaua noastră
Să adăstăm pe ea în veşnicie –
Doar noi s-o locuim, stând în pustie

Pe-un câmp albastru – precum îţi e straiul
Căci, pentru noi, acolo ar fi raiul.
Deasupra, alte stele, să păzească,
Iubirea noastră – să nu lâncezească.

... Când mă trezesc, căzând, parcă-n abisuri
Şi ştiu că eşti şi-n lumea mea şi-n visuri
Mă sfâşie, aşa, un dulce bine
De parcă-ai fi în mine – eu în tine.

Şi, beat de tine, ţintuiesc tavanul
Şi nu-mi mai pasă cum va trece anul
Căci tu îmi umpli zilele şi ceasul –
Şi plin de bucurie-mi cântă glasul

Un cântec, ce n-a fost compus, vreodată,
De nimeni – doar de inima-nfocată,
Ce bate, vajnic, pieptul să mi-l spargă -
Să fugă-n pieptul tău, în lumea largă

Acolo unde, tu, stând la fereastră,
Visezi, înveşmântată-n haină-albastră.
Privind copacii, încărcaţi de floare,
Cum râd la tine – şi cum râd la soare.

Când un suspin, uşor, din piept îţi scapă –
Din ochii tăi – ochii-mi se adapă.
Dar setea lor de tine-n loc să treacă,
Mai aprig îi aprinde şi îi seacă.

Iar gurii mele de nu-i stingi pojarul
O seacă repede şi-adânc amarul.
Iubita mea-mbrăcată-n strai albastru –
Tu eşti pe cerul vieţii mele – astru.

Hai, lasă-ţi gândurile ca să zboare
Spre mine – şi-amândoi, privind la soare
Să fim o pură, limpede privire,
Fără apus şi fără amintire.

Şi-n vis, să fim nişte păsări măiastre
Zburând prin galaxie, printre astre...
Că-n lumea asta nu ne aflăm rostul –
Aşa că, hai, cu mine-n raiul nostru...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tinereţe

de-aş avea printr-o minune anii tinereţii
dar totuşi cu mintea ce o am acum
aş cunoaşte mai bine rosturile vieţii
nu aş lăsa secundele să se facă scrum.

îmi este tot mai dor de tinereţea mea
când nu ştiam de boală de dureri de sechele
când savuram iubirea ca pe o caramea
când în anturajul meu nu erau lichele.

am îmbătrânit, mult a scăzut frenezia
dar am în suflet amintiri, o splendoare
cu pasiuni vitale dansul şi poezia
ecoul versului meu plin de candoare.

din ploaia de stele am strâns fantezia
să mă menţină spirit tânăr cu ardoare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă tine dragul meu...

Lângă tine am învăţat ce-nseamnă să iubeşti
Căci tu eşti totul pentru mine şi nimic mai mult
Şi vreau mereu să-ţi spun cât de drag imi eşti
Căci tu eşti unicul meu sprijin pe acest pământ,

Lângă tine am învăţat prin ploaie să alerg
Să fug de tot ce-nseamnă rău în viaţa mea,
Când toţi mă evitau pentru că te iubesc,
Eu am crezut în tine şi în iubirea ta.

Lângă tine am învăţat cu lacrimi reci, să plâng
Să scriu cuvinte pe care mulţi nu le-nţeleg,
Pe tine te-am păstrat mereu în al meu gând,
Căci tu eşti fericirea ce nu vreau s-o pierd.

Lângă tine am renăscut ţinându-ne de mână
Descoperind mereu noi taine ale iubirii,
Cu tine am trecut prin ploi şi prin furtună
Şi nimic nu poate sta, în calea fericirii.

Lângă tine sunt mereu plină de fericire,
Căci tu eşti talisman ce viaţa-mi ocroteşti
Sunt cea mai fericită de pe această lume,
Când văd câtă iubire poţi să-mi dăruieşti.

Lângă tine sunt alt om, mă simt mai specială
Căci tu-mi aduci lumina fericirii în viaţă,
Când necazuri grele apar în calea mea socială
Tu-mi redai mereu visul şi zămbetul pe faţă.

poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă tot ca şi tine

Ţi-am dăruit, superbă fată, o inimă tot ca şi tine.
Cu strălucirea inocenţei, asemeni clipelor senine
În care sufletul ne cântă, trăirea sfântă care vine
Din dragostea ce-i tot mai rară, căci mulţi o ţin doar pentru sine.

Şi-n toată-această dăruire, mi-am pus şi suflet şi gândire.
Nu mai am teama unui mâine, ce ar putea ca din privire
Să-mi fure singura dovadă că nu trăiesc în rătăcire.
Mă-ncred cu totul în iubire. E drumul către mântuire.

Nu ştiu alt leac pentru orbirea, în care omenirea tinde,
Să se scufunde tot mai lacom, cu sufletele sângerânde —
De parcă-i este scris pe frunte, să se hrănească cu osânde
Şi să nu aibă ca variantă, hrănirea inimii flămânde.

Eu am ales să cred în şansa ce ni se dă spre vindecare
Prin frumuseţea ce ne paşte, când vieţii-i oferim iertare.
Şi am ales să-ţi fiu cu totul, fără să-mi pese de urmare.
Priveşte doar, superbă fată, divinul cum din noi răsare.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de dragoste

Fată frumoasă, în iarna grea,
Hai, încălzeşte-mi tu inima
Colind la geamul tău luminos –
Mi-e frig, dar să intru – mă simt sfios.

Sfiala-mi vine dintr-un trecut
Care mă doare – sau m-a durut...
Copilăria-mi, ca şi un fulg,
Topitu-s-a, parcă, pe brazdă de plug.

Fată frumoasă, în casa ta,
Nu e tristeţe – ca-n inima mea
Ci-i veselie şi-un brad frumos –
Colindu-mi devine prea dureros.

Dar îl tot cânt, cu lacrimi în glas -
Colindul meu, parcă-i, de bun rămas
Căci nu mai pot – sau n-am fost copil
Ci doar un bătrân urât şi umil.

Acum în casă de m-ai chema
Fată frumoasă, eu n-aş intra
Chiar de-mi eşti dragă şi te iubesc –
Gheaţa din suflet nu pot s-o topesc.

Fată frumoasă, acum voi pleca
Unde mă duce tristeţea mea
Te las cu căldura-ţi şi bradul frumos –
Mă cheamă lutul cel friguros...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o fată necăjită

prin colb de drum asfaltul greu
muşcă cu fierbinţeală din pasul meu
atârnată şi dureros în mâna dreaptă
duc o parte din necăjita mea viaţă

stânga tresare şi duce greoi
o parte din destinul cel mi la-ţi dat voi
n-am casă, n-am bani, am doar 12 ani
ce-i târâi cu mine aşteptând alţii noi

ziare vând şi-mi-s murdară rău de tot
căci nu sunt robinete cu apă peste tot
seara cu groza-o-n-tâmpin şi încet eu plâng
căci sunt o fată ce nu poate să ducă tot

poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleanuri

Iubita mea, cu trupul de vioară,
Tu, care doar în mintea mea exişti,
Eu tot visez şi-n zi şi-n neagră seară,
Cum îmi săruţi ochii bolnavi şi trişti.

De te-ai născut, şi undeva, prin lume
Tu mă visezi, fără să ştii că-s viu,
Că sunt palpabil – şi chiar port un nume –
Te rog ca să mă crezi, asta nu ştiu.

Ce slobode sunt zările şi albastre,
Ce pline sunt de dor neîmpărtăşit!
Dar noi, nu ne vom întâlni sub astre,
Şi nu vom şti că, tainic, ne-am iubit.

Speranţe seci domnesc în lumea largă,
Căci împlinirile sunt doar poveşti...
Cum aş putea să-ţi spun că îmi eşti dragă –
Când nu ştiu cum arăţi, nici unde eşti?!

Vezi, tu, iubita mea necunoscută,
Ne naştem – mari iubiri ca să râvnim...
Dar viaţa ni se trece grea şi slută –
Cel mai ades, din amintiri trăim.

Căci mărăcini rodesc pe a-vieţii câmpuri,
Cu vise şi iluzii ne hrănim...
Se trec în goană sterpe anotimpuri
În care că suntem iubiţi minţim.

Dar, în definitiv, preţul nu-i mare
Ca să visăm, cu ochii deschişi larg...
În lumea rece şi plictisitoare,
Visez cum că-mi eşti dragă şi ţi-s drag.

... Iubita mea, cu trupul de vioară,
Eu nici nu ştiu, măcar, de te-ai născut...
Dar nu îmi las speranţele să moară –
Visând la tine, mă simt renăscut.

poezie de Boris Ioachim (20 mai 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să uit

N-am să uit cu ce cuvinte
Mi-ai destăinuit odată,
Cât erai tu de cuminte
Când te-am cunoscut de fată.

N-am să uit sinceritatea
Când mi-ai spus că mă iubeşti.
Că de-atunci tu erai gata
Doar cu mine să trăieşti.

Am crezut spusele tale.
Radiam de fericire.
Altul ţi-a ieşit în cale...
Totul a fost amăgire.

Acuma sunt doar străinul
Pe lângă care adesea treci.
Nici nu vrei ca să-mi vezi chinul
Când cu celălalt petreci.

N-am să uit dulceaţa gurii
De la prima sărutare,
Când mai scos din laţul urii
Şi-am intrat în desfătare.

Nu din gelozie-ţi spun
Toate câte-ai auzit.
Este tot ce simt acum,
Când tu rău mai amăgit.

poezie de Dumitru Delcă (23 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum ce să fac

şi acum... ce să fac,
să îţi mai scriu, să nu-ţi mai scriu,
mă tot gândesc, mă-ntreb şi tac,
şi-n mine totu-i arămiu

te înţeleg şi ai dreptate,
căci cine sunt şi de ce vreau,
să îţi vorbesc gânduri furate,
din noaptea mea în care stau

şi cum de îmi permit să-ţi cer,
să te mai chem din nou aproape,
să-ncerc o floare să-ţi ofer,
cu albul ei pătat sub pleoape

te înţeleg, chiar de sunt trist,
zâmbesc în colţul meu de gură
şi resemnat n-am să insist,
să-ţi fur privirea ce mă fură

mă mulţumesc să te privesc,
din când în când în câte-o poză,
visez şi-n vis îţi mai şoptesc,
că pentru mine îmi eşti roză

mă iartă dacă am greşit,
mă iartă şi mă înţelege,
mă plec în faţa ta spăşit,
e dreptul tău de a alege

acum, în prag de sărbători,
acum când noul an soseşte,
închide ochii, să-ţi dau flori,
deschide-i mari, şi-apoi zâmbeşte

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete târzii

În care vis, şi-n care zare,
Se-ascunde tinereţea mea?
Şi de ce cu înverşunare,
Am şters sublimul ce-l avea?

Ce s-a 'ntâmplat cu primăvara
Şi cu-al ei cântec fermecat?
Şi cum de am numai povara,
Gândului negru, de ratat?

Un gând care acum mă doare
Fiindcă-i atât de-adevărat
Încât cu lacrimi prea amare,
Îmi amintesc cum am uitat

Să mângâi uneori o floare,
Sau să mă bucur de ce am,
Fără frustrări îngrozitoare,
Pe care-n suflet le simţeam.

De ce-am ales mereu doar spinii
Ce apăreau în calea mea,
În loc de zâmbetul luminii
Ce strălucea precum o stea?

Dar ochii nu puteau s-o vadă,
Pentru că înaintea lor,
Se aşezase o grenadă,
Ce se zbătea în amorsor.

Din vara dulce, aurie
Care sosea cu maci de dor,
Am cules partea sângerie,
Şi fulgerele dintr-un nor.

Dar toamna cea înverşunată
Cu frunze galbene şi vânt,
Sosi iar eu înfiorată,
Pierdeam uşor orice avânt

Fiindcă ştiam că mă priveşte
Cu ochi sticloşi de undeva,
Un frig care se tot zoreşte
Să-mi spună doar: - A fost cândva...

Şi iarăşi mă întreb retoric,
Şi singură îmi dau răspuns:
Că ne complacem în coleric
Când în orgoliu am pătruns.

Iar răul pe furiş apare,
Când binele îl alungăm,
Şi-apoi cu neagră disperare,
Mult prea târziu îl rechemăm.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!