Trurli, Trurli

Printre flori am colindat
Ghiocei am adunat
Şi oricât am căutat
Nu te-am aflat
Nu te-am aflat

Până când de dor purtat
Florile-am înduioşat
Glasul lor am ascultat
Pe înserat
Pe înserat

Mi-a şoptit o viorea
C-ai să-mi dai inima ta
Trurli, Trurli, dragă
Te-aş ruga pe dumneata
Ca să n-o dai altuia
Trurli, trurli, dragă
Mi-a şoptit o viorea
C-ai să-mi dai inima ta

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Titi Botez
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume se sprijină pe patru lucruri: învăţătura celor înţelepţi, dreptatea celor mari, rugăciunile celor credincioşi şi dârzenia celor bravi. Dar toate astea nu înseamnă nimic fără un conducător care cunoaşte arta guvernării.

Frank Herbert în Dune
Adăugat de Bogdana Botez
Comentează! | Votează! | Copiază!

sensibil, profund, erudit, Frank Herbert reuseste sa prinda intr-o singura faza intreaga esenta a verbului "a fi" teleportat intr-o lume [...] | Citeşte tot comentariul

Am avut un şef atât de capabil, încât lua singur decizii colective.

aforism de Valeriu Butulescu din Imensitatea punctului
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Excelent. Seful ca personaj colectiv. Managerul "capabil" este un Dumnezeu al organizatiei: stie tot (are informatori), e peste tot (este [...] | Citeşte tot comentariul

Nu locul, ci calitatea rugăciunii este ceea ce se caută. Dar să reţinem că cea mai mare jertfă şi rugăciune posibilă pe pământ este Sfânta Liturghie.

Teofil Părăian în ziarul "Lumina" (10 mai 2009)
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefăniţă-Vodă

Cu grabnicele sărituri
A sprintenei lăcuste
Apare-un cal, la cotituri.
Nechezul înspumatei guri
Speria tăcerea din păduri
Şi pacea văii-nguste.
În gura văii, lângă pod
Boierii stau cu frică;
Ei par o gloată de norod,
Pe cai pitici şi plini de glod
În scări temutul voievod
Cu hohot se ridică.

Strângea de frâu şi tremura:
Iar calul, ud de cale,
Pământu-n loc îl frământa
Şi spuma alb-o mărita
Cu sânge roş ce picura
Din strânsele zăbale.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai nani, nani

Hai nani, nani,
Lumina mamii...

Să-ţi cânt şi-n seara asta, lumina mea, să-ţi cânt...
Dar uite-ncep un cântec şi altu-mi vine-n minte, -
Şi-acela, dragul mamii, e fără de cuvinte
Şi plânge-aşa cum plânge cumplitul ăst de vânt...

Hai nani, nani...

Să-ţi cânt, lumina mamii, şi iar încep şi iar
Cuvintele-şi pierd şirul, - că vezi, în astă seară
I-atât de-amarnic cântul ce-l spune vântu-afară,
De parcă-ar plânge-ntregul săracilor amar...

Dar tu aştepţi un cântec - că tu ce ştii de vânt!
Şi ce să ştii ce spune-n amarnica-i poveste?...
O, tu nu poţi pricepe nimic din toate-aceste...
... Să-ţi cânt şi-n seara asta, lumina mea, să-ţi cânt...

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea

Frumoasă sunt, cum este un vis cioplit în stâncă
Şi sânii mei de care atâţia se striviră
Poeţilor o mută iubire le inspiră,
Materiei asemeni, eternă şi adâncă.

În larg azur ca sfinxul stau mândră şi ciudată;
Mi-i inima de gheaţă şi trupul cum sunt crinii;
Urăsc tot ce e zbucium tulburător de linii
Şi nu plâng niciodată şi nu râd niciodată.

Poeţii, pe vecie ursiţi făpturii mele,
Ca-n faţa unui templu cu mândri stâlpi senini,
Îşi vor petrece viaţa în studii lungi şi grele;

Căci am, ca să-i înduplec pe-aceşti amanţi blajini,
Oglinzi în care totul mult mai frumos se-aşterne:
Adâncii mei ochi limpezi, plini de lumini eterne.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortul vesel

Într-un tărâm de seve şi de moluşte plin
Îmi voi săpa eu însumi, cât mai adânc, o groapă,
În care mâine osul bătrân să mi-l alin
Dormind întru uitare ca un rechin în apă.

Urăsc şi testamente şi lespezi de mormânt.
Decât să cer mulţimii tristeţea şi regretul,
Cu mult mai bine corbii îi voi pofti, pe rând,
Să-mi cureţe de cărnuri, flămânzi, întreg scheletul.

O! viermi, tovarăşi fără de văz şi de auz,
Un mort voios şi liber destinul v-a adus;
Voi, fiii putrezirii şi filozofi ai sorţii,

Cutreieraţi-mi leşul cu hămesite guri
Şi spuneţi-mi voi: oare, mai sunt cumva torturi
Pentru-acest trup netrebnic şi mort printre toţi morţii?

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Al. Andriţoiu
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iar mi-i sufletul la tine...

... Şi iar mi-i sufletul la tine
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Şi doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ţi-am venit de tot...

Aşa!... dă-mi mâinile-amândouă,
Şi ochii amândoi mi-i dă,
Deschişi adânc
Şi mult
Şi-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeaşi stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Elena Farago din Şoaptele amurgului (1920)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aduc aminte timpul...

Mi-aduc aminte timpul când seminţia lui
Umbla pe lume goală, ca albele statui.
Părechile cinstite, cu frunţile senine,
Se-mbrăţişau la soare, şi nu era ruşine.
Curata sănătate, ca fluturii şi crinii,
Nu se sfia de văzul şi-atingerea luminii.
Nici muma,-mbelşugată ca strugurii pe rod,
Nu-şi sugruma copiii în pântece, din plod.
Lupoaică, bucurată să-i joace şi aţâţe,
Ea-şi adăpa în poală, popoarele la ţâţe.
Omul putea fi mândru de sine, să se vadă
Pe-atâta frumuseţe stăpân fără tăgadă,
Când poamele pietroase, cu carnea tare, toate
Voiau a fi furate, cuprinse şi muşcate.

Ai căuta acuma părechile acelea,
Să nu-şi îmbrace trupul, să nu-şi ascunde pielea,
Te trece groaza. Rece o negură te-ngheaţă.
Stai cu momâia-n faţă, gătită, o paiaţă.
Atârnă dintr-un umăr o arătare strâmbă,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!