Dragostea

Dragostea care ne purta pe noi
nu ştia de amintiri şi strigoi.
Venea din pământ, din ape,
poruncindu-ne să ne ţinem aproape.
Şi-avea puterea plantelor tăcute,
de multe ori în jurul trunchiului
petrecute.

poezie celebră de Magda Isanos
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu ştiu că tu nu-mi meriţi dragostea (adaptare după Magda Isanos)

Eu ştiu că tu nu-mi meriţi dragostea,
Şi totuşi pe a mea ţi-o dăruiesc;
Dar parcă bolta merită vreo stea?
Şi totuşi câte pe ea strălucesc!...

poezie de George Budoi din Dicţionarul dragostei (9 septembrie 1979)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea mea

Eu ştiu că tu nu meriţi dragostea
şi-mi place totuşi să ţi-o dăruiesc;
dar parcă bolta merită vreo stea,
şi totuşi câte-ntr-însa s-oglindesc...

Nu meriţi iarăşi clipele de-acum
şi gândurile bune câte ţi le-am dat,
dar parca merită noroiul de pe drum
petalele ce peste el s-au scuturat?

Iubirea însă e ca soarele,
care ramâne pururea curat
şi dupa ce milos i-a sarutat
leprosului, pe uliţă, picioarele.

poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dăm porecle, în loc de a ne referi la aparenţă, noi cităm caracterele sufleteşti.

Magda Isanos în Inseparabilele
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştia de ea însăşi nimic. Nici despre oameni nu ştia mult. Dar purta în ea neliniştea unei alte meniri, turburătoare şi inconştientă: îşi purta "femeia".

Hortensia Papadat-Bengescu în Femeia în faţa oglinzei
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ şi cer

Vorbesc bătrânii că a fost, demult,
un cer mult mai aproape de pământul
ce l-a primit să-i fie lui veşmântul,
pe vremea din povestea ce-o ascult.

Era uşor atunci să urci la cer
sau, pentru cei de-acolo, să coboare,
făcându-şi trepte razele de soare,
la cei aflaţi mai jos c-un palier.

Erau nemuritori acolo, sus,
dar nu şi jos, în viaţa pe pământ
în care îşi găseau, ades, mormânt,
căci Timpul nu-l aveau aici supus.

Dar ea, o zână-n vremea de demult,
venea adesea-ntr-un anume loc,
atrasă de-un mănunchi de busuioc
cu un efect, asupra ei, ocult.

Ştia şi el, cel care-l aşeza,
ştia şi ea că legea e nedreaptă
cu ea, cu el, cu tot ce îi aşteaptă,
dar nu putea să nege: îl iubea.

Şi a rămas, privind albastrul cer
cum se ridică dezgolind pământul,
a alungat din inimă frământul,
iar ce a fost apoi... e un mister.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândeşte-te, n-ar fi păcat

Învaţă-mă cu ce să-ncep întâi
şi-n care vorbe-anume tuturor
să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tăi,
şi cum, de-atâtea lumi luminători,

pe gura ta surâsu-i ca un soare;
Ei poate niciodată n-or să ştie
din fiecare clipă trecătoare
cum ne-am durat noi câte-o veşnicie

iubindu-ne; şi nu vor şti că-n glas
îţi cânt atâtea cântece când spui
cuvinte ce pe buzele oricui
nişte cuvinte simple-ar fi rămas.

Învaţă-mă cu ce să-ncep şi cum
să-i spun aceste-i lumi cât mi-i de dragă
că te-a născut, cu truda ei întreagă,
pe tine, bucuria mea de-acum.

Ea, poate, niciodată n-o să ştie
c-a înflorit în flori şi-a curs în ape,
că din pământ şi sura veşnicie
să mi te-aducă, aşa cum eşti, aproape.

Şi, fiindcă o să murim şi noi odată,
gândeşte-te: n-ar fi păcat să moară,
cuprinsă-n noi, atâta primăvară,
şi dragostea cu inima deodată?

De-aceea, spune-mi cum să-ncep anume,
şi eu voi scrie toate, fir cu fir,
ca dispreţuitori de cimitir,
să ne iubim de-a pururea pe lume.

poezie celebră de Magda Isanos
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuma cântecul s-a sfârşit

Acuma cântecul s-a sfârşit.
Nu ştiu de-i bine ori rău.
Din frunze-am cântat.
Dumnezeu, lânga mine stând, mi-a şoptit.

De fapt nu era Dumnezeu, era pom.
Şi câteodată-avea glas de om.
"Sărbătoreşte, mi-a spus el, aceste
câmpii dezmierdate şi creste..."

Şi ca o pasăre neînvăţată
m-am apucat sa cânt. Eram mirată
şi bucuroasă, şi nici n-am simţit
cum trece anotimpul fericit!

Zburaţi, cântece, zburaţi departe,
scuturaţi-mă de pământ şi moarte,
şi preamăriţi natura-n care încă
e linişte şi-nţelepciune-adâncă.

poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă scuturaţi, florilor!

Nu vă scuturaţi, florilor,
ascultaţi-mă bine, surorilor.
Toamna-i departe;
departe-al clopotelor cântec, de moarte.

Să ne rugăm, numai lumina
atotputernică-n cer să ţină.
Alai oprit în mersul lui, grădina
să nu răspundă morţii când o să vină...

Să nu răspundem visului rău,
care vâsleşte deasupra noastră mereu...

poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magda îl iubea pe Tudor Şoimaru fără să ştie că acesta nu ştia limbi străine.

perlă din examen
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logodnă

Logodnicul vine-n amurg,
vesele pletele-i curg.
Puneţi-mi rochii albastre, flori.
N-auziţi paşii biruitori?

Unde-i inelul scump, dăruit?
Luna nu vrea să-l zărească.
O, ce poveste copilărească:
cum ne-am văzut, ne-am iubit.

poezie de Magda Isanos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

cu multe doruri si necaz
nebarbierit, nepieptanat
cu opinii intelepte
esti poet adevarat

nopti albe petrecute
in compania multor dame
cu iluzii, amintiri,
multe, multe, serenade

ce este poetul?
o frunza in gonire
il asculta cine vrea
dar ramane-n amintire

se va sterge si trecutul
dar poate odat'va reveni,
de-as trai inc-o viata
tot poet as vrea sa fiu

poezie de Boros Otto (2009)
Adăugat de Boros Otto
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este puterea care organizează Universul în jurul frumuseţii. Restul e doar materie primă pentru Demiurg.

aforism de Octav Bibere
Adăugat de Octav Bibere
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi soldaţi

Ca un drapel, ideea dansa înaintea noastră;
Sunetul unei muzici marţiale;
Fiorul de a purta o armă;
Pre-sentimentul întoarcerii acasă din lumea largă;
O scânteie de glorie, furie către duşmani;
Un vis cât datoria pentru patrie sau pentru Dumnezeu.
Dar toate acestea erau lucruri în noi, strălucind înaintea noastră,
Nu ele erau puterea din spatele nostru,
Puterea era Omniprezenta mână a Vieţii,
Ca un foc în centrul pământului ridicând munţii
Sau ca forţa apelor dezlănţuite forţând si rupând zăpoare.
Îţi aminteşti cercul de fier
Pe care fierarul, Shack Dye, l-a sudat
În jurul stejarului de pe pajiştea lui Bennet,
De care atârna hamacul
În care fiica lui, Janet, putea să se odihnească
Citind în după amiezile de vară?
Şi că stejarul, crescând,
A rupt banda de fier?
Dar nici o celulă din copacul
Plin de viaţa nu ştia asta,
Nici nu s-a sinchisit că hamacul a căzut în ţărână
Împreună cu "Poemele" lui Milton.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis vegetal

Vreau, suflet, să mă dezbar de tine,
şi să trăiesc ca pomii de pe vale,
cu flori în locul gândurilor tale,
o viaţă fără rău şi fără bine.
Departe,-ntr-o pădure de la munte,
când păsările toate-or face haz,
să mă trezesc cu soarele pe frunte
şi lacrimile cerului pe obraz
şi despletita ploaie să mă spele
de pulberea durerii de demult,
din care rădăcinile mi-am smuls,
iar nopţile să-mi dea cercei de stele.
Luna cea plină vreau s-o cumpănesc
mirată-n lanţul crengii ca pe-un cuib.
De raze şi de sevă să mă-mbuib,
ca tot deasupra altora să cresc.
Atunci mi-oi face ferecate strune
din ramurile mele şi-am să cânt
doar bucuria fragedă că sunt
pădurea-n jurul meu o să s-adune.

poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi macaraua

A fost odată un copil
şi o macara
sau mai multe.

Trăia în oraşul
ce creştea
pe zi ce trece.

Se înălţau clădiri uniforme
trase la imprimant
şi el privea curios.

Cum macaraua îmbrăţişa
zi de zi stâlpii,
dar nu se îndrăgostea
niciodată de ei.

Până într-o zi
când el a crescut
şi a părăsit
oraşul şi macaraua.

Pentru altul mai mare
cu multe poduri
şi ape.

A dus cu el ceva
ce macaraua nu ştia
că numai oamenii simt.

Iar el încă nu ştia
că şi oamenii
pot să stea aproape
fără să se atingă.

poezie de Amalia Crişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Livada

mai am atîtea amintiri
de care voi să scap
-un car întreg cu coviltir
şi altul cu proţap
şi curg la vale traşi de boi
la deal de draci
ş-apoi se-nhamă când strigoi
când stol de raci
şi mă trezesc într-un târziu
printre martiri
plantând livadă in pustiu
cu amintiri..

poezie de Iurie Osoianu (15 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi macaraua

Poveste

A fost odată un copil
şi o macara
sau mai multe.

Trăia în oraşul
ce creştea
pe zi ce trece.

Se înălţau clădiri uniforme
trase la imprimant
şi el privea curios.

Cum macaraua îmbrăţişa
zi de zi stâlpii,
dar nu se îndrăgostea
niciodată de ei.

Până într-o zi
când el a crescut
şi a părăsit
oraşul şi macaraua.

Pentru altul mai mare
cu multe poduri
şi ape.

A dus cu el ceva
ce macaraua nu ştia
că numai oamenii simt.

Iar el încă nu ştia
că şi oamenii
pot să stea aproape
fără să se atingă.

poezie de Amalia Crişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acalmie

Tăcute sunt clipele azi.
Mor fără întârziere...
Un neant infantil şi schilod
încearcă să le trezească din leşin
plângând deasupra lor.
Prea multe cadavre azi...
nu mai sunt lacrimi în rezervă...
Neantul începe să cânte.
Va cânta până-i vor rugini coardele
şi atunci n-are decât să tacă...

Tăcere-infinit de reculegere
în memoria clipelor moarte.

Tăcute sunt clipele azi...
Tăcute ca ieri...
Tăcute ca mine...

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu regret

Eu nu regret povestea de iubire,
dar e nespus de trist si de ciudat
sa simti c-asemeni unui fir subtire
ceva frumos din tine s-a sfarmat.

Si nu mai stiu anume ce, si-anume cand,
caci toate ca-ntr-un vis s-au petrecut
de-ti vine sa pornesti, de altii intreband
de-au fost aievea cele ce-au trecut.

poezie celebră de Magda Isanos
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între strigoi

Doi strigoi, pe înserat
Se-ntâlnesc şi stau la sfat:
- Frate-meu, ca între fameni,
Te întreb: Tu crezi în oameni?

epigramă de Romeo Petrasciuc din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!