Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Gândește-te, n-ar fi păcat

Învață-mă cu ce să-ncep întâi
și-n care vorbe-anume tuturor
să spun ce-albastru-i ceru-n ochii tăi,
și cum, de-atâtea lumi luminători,

pe gura ta surâsu-i ca un soare;
Ei poate niciodată n-or să știe
din fiecare clipă trecătoare
cum ne-am durat noi câte-o veșnicie

iubindu-ne; și nu vor ști că-n glas
îți cânt atâtea cântece când spui
cuvinte ce pe buzele oricui
niște cuvinte simple-ar fi rămas.

Învață-mă cu ce să-ncep și cum
să-i spun aceste-i lumi cât mi-i de dragă
că te-a născut, cu truda ei întreagă,
pe tine, bucuria mea de-acum.

Ea, poate, niciodată n-o să știe
c-a înflorit în flori și-a curs în ape,
că din pământ și sura veșnicie
să mi te-aducă, așa cum ești, aproape.

Și, fiindcă o să murim și noi odată,
gândește-te: n-ar fi păcat să moară,
cuprinsă-n noi, atâta primăvară,
și dragostea cu inima deodată?

De-aceea, spune-mi cum să-ncep anume,
și eu voi scrie toate, fir cu fir,
ca disprețuitori de cimitir,
să ne iubim de-a pururea pe lume.

poezie celebră de
Adăugat de Genovica MantaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Eu sunt foarte fericită, cred că nu e exagerat să spun că ne iubim în fiecare zi mai mult. Ne-am pus verighetele, ne stau foarte bine, nici largi, nici strâmte... Zeby îmi aduce flori din oras, îmi lustruieste pantofii, si nu mă lasă să fac treabă, de parc-as fi o principesă în exil. Câteodată mi-i frică. Atâta fericire poate supăra pe Dumnezeu.

în scrisoare către părinți după nunta cu Eusbiu Camilar
Adăugat de ElSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dragoste la prima vedere

Pe cărarea veche
Trec câte o dată
Cu speranța vagă
De-a te întâlni
Ne cunoaștem parcă
De o viață întreagă
Neavând puterea
De a ne vorbi.
Prin albastrul moale,
Liniștea se adună
Și prin diafanul
De apus vegheat
Ochii tăi de aur,
Ochi de zână bună
Când aprind în mine
Un ecou ciudat.

Dragoste la prima vedere,
Cine-ar fi crezut?
Să iubesc cu atâta putere,
Ca la început.

Că mi-a fost târzie
Întâlnirea în vreme
Și târzie clipa
De-a ne fi văzut,
Pe cărarea veche
La răscruci de vânturi
Numai timpul știe
Ce e de făcut.
Amintirea vie
Mai trăiește încă
Aș da ani din viață să te regăsesc
Ne cunoaștem parcă
De o veșnicie,
De o veșnicie
Parcă te iubesc.

N-o să afle nimeni
Poate niciodată
Poate niciodată
N-am să te-ntâlnesc.

Aș da ani din viață
Să te am alături,
Să îți simt făptura,
Să-ți spun te iubesc.

cântec interpretat de Ilie Micolov, muzica de Ilie Micolov
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Daniel Vișan-Dimitriu

O viață și o zi

Din alte lumi și timpuri sau, poate, dintr-un vis,
Te-ai avântat spre oameni prin porți ce s-au deschis,
Lăsându-ți libertatea o viață a trăi
Alături de acela pe care-l vei iubi.

Ne-ai studiat, mirată, și chiar din prima clipă,
Ai înțeles: iubirea nu-i, pe Pământ, risipă.
Dorită? Da, de-aceia ce spun, la toate: "Vreau!",
Uitând să mai împartă ceva cu cei ce n-au.

Hulită? Da, se-ntâmplă la cei ce n-ar putea
Să-i înțeleagă taina, să știe cum e ea,
Să-i simtă ne-ntinarea, puterea, bucuria,
Și să-i accepte-n suflet lumina și domnia.

O cunoșteai de-acolo, din vechea lume-a ta,
Și-i căutai pereche: pe-acel ce-ți poate da
Aceeași încântare în visul de-a iubi
Tot ce te înconjoară, o viață și o zi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Învață-mă tu

Învață-mă tu!
Poate anii mi-s dușmani
Și mi-am pierdut ochii de copil
Pe drumul prea lung,
Poate nu mai știu să privesc
Și doar văd:
Cum taci, cum zici, cum uiți,
Cum taci...

Învață-mă tu!
Poate gândul mi-e umbră
Și mi-am uitat simplitatea frumosului
În pașii prea mulți,
Poate nu mai știu să fiu
Și doar trec:
Cum plec, cum vin, cum stau,
Cum plec...

Învață-mă tu!
Poate vocea mi-e rece
Și mi-am ucis cuvintele calde
În așteptarea prea lungă,
Poate nu mai știu să vorbesc,
Și doar zic:
Cum iei, cum dai, cum fugi,
Cum iei...

Învață-mă tu!
Poate somnul mi-e greu
Și mi-am sugrumat clipele simple
În visurile prea complicate,
Poate nu mai știu să merg
Și doar simt:
Cum mor, cum calc, cum trec,
Cum mor...

Învață-mă tu!
Poate viața mi-e joc
Și mi-am dres zilele cu zaruri
În melodia prea caldă,
Poate nu mai știu să iubesc
Și doar vreau:
Cum simți, cum vrei, cum spui,
Cum simți...

poezie de (17 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

învață-mă căderea prin rotație, ca un burghiu. butaș de viță înfipt în nisip. învață-mă să strig cu sângele a mii de alexandre și luize. învață-mă să fiu zăpada unui trup uman cu sufletul multiplu. învață-mă să-mi hrănesc cu laptele mamei surogat bărbatul castrat chimic născut dintr-o trinitate curvă. învață-mă comportamentul unei mașini permanent gravidă si aptă pentru sex. învață-mă cum se simte dragostea sinceritatea durerea respectul lumina în umbră și prin distanțare.

poezie de
Adăugat de +Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Murim... ca mâine

E-așa de trist să cugeți că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voioși, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cortegii de-anotimpuri și de ploi,
cu păr din care șiruie răcoare...

Și iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot așa o să se plece,
mirată, peste apa care trece -
noi singuri n-o să fim a doua oară.

Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viața e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate

și celălalt - și-mi pare nențeles
și trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori și nu zâmbim,
noi, care-așa de repede murim.

poezie celebră de
Adăugat de Musat CristinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
George Bacovia

Pulvis

Imensitate, veșnicie,
Tu, haos, care toate-aduni...
În golul tău e nebunie, -
Și tu ne faci pe toți nebuni.

În fața ta sunt cel mai laș.
Imensitate, veșnicie, -
Iubesc o fată din oraș...
Învață-mă filosofie.

Imensitate, veșnicie,
Pe cînd eu tremor în delir,
Cu ce supremă ironie
Arăți în fund un cimitir.

poezie celebră de
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Alean. Lecturi scolare" de George Bacovia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Frate, frate, dar brânza...

Trăind în lume temporar,
Când va pleca nimeni nu știe
Ne pregătim de veșnicie,
Iar cum va fi, n-avem habar
Deși apare cam bizar,
Mă antrenez, fir-ar să fie,
Și nu o spun în bășcălie,
Ci fac aceasta-n mod "plenar"
De-aceea, bând câte-un clondir,
Fac practică în cimitir
Și, la un Doamne miluiește,
Crucit privesc la gura gropii,
În timp ce mila-n mine crește:
Dăduse-un popă, ortul popii!

sonet epigramatic de din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe CulicovschiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plâng la fel ca voi...

mă împrăștii în cuvinte
și m-adun și iar m-adun,
multe nu le țin nici minte,
se ard seci și fără scrum,
dar m-apucă câte-o dată,
să le chem să-mi fac*- un vers
și atunci așa pe-o pată
câte-o poezie țes...
nu-i minunea de pe lume,
e cum e, e nu știu cum,
e ceva ce n-are nume,
e din mine, e de-acum

mă împrăștii câte-o dată
și chem luna și-i șoptesc,
ea mă știe ca o roată,
când cuvinte învârtesc
și mă știe singuratic,
doar cu ea eu mai vorbesc,
câte-o dată sunt apatic,
ea zâmbește, eu mocnesc
și mă știe din iubire
și mă știe din nevoi,
cu ea cad în amintire
și-atunci plâng la fel ca voi..

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sărută-mă

Sarută-mi ochii grei de-atâta plâns,
Doar sărutarea ta ar fi în stare
Să stingă focul rău ce i-a cuprins,
Să-i umple de iubire și de soare.

Sărută-mi gura, buzele-ncleștate
Ce vorba și surâsul și-au pierdut.
Îți vor zâmbi din nou înseninate
Și-ndrăgostite ca și la-nceput.

Sărută-mi fruntea, gândurile rele
Și toate îndoielile-or să moară,
În loc vor naște visurile mele
De viață nouă și de primăvară.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La început de lume

Lumea-ntreagă goală ar fi
Goală de noi doi.
Dacă nu ne-am mai iubi noi
Ar fi numai ploi.

Aripi frânte de iubire
Nu s-ar înălța,
Pasările fără Cer
Nicicând n-ar mai zbura,
N-ar mai zbura.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.

Îmi acoperi sufletul
Când îi este frig
Tu-mi săruți și lacrimile
Atunci când eu plâng.

Îmi hrănești cu gura ta
Lungile tăceri
Și-mi vindeci cu inima ta
Multele dureri.
Ești ca un înger.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.

REFREN:
La-nceput de lume, noi doi ne-am născut
Din cer și ape și pământ
Fără tine eu nimic nu aș mai fi
Nici trup, nici suflet și nici gând.

cântec interpretat de Simona Florescu și Ion Dichiseanu, muzica de Victor Solomon, versuri de (2019)
Adăugat de AlesiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lecții de inițiere pe palierele inimii

unde ești, iubito?
în centrul inimii tale
de ce nu te văd cu ochii sufletului?
(ai ochii slăbiți ca niște goluri milenare)

învață-mă să văd, iubito
învață-mă să simt.
te simt că te temi să rămâi
nu vom ajunge niciunde dacă te temi.
(abc. copac. a. adânc. b. beznă. c. cer. )
cel care simte să vadă alege să știe cine este.
unde ești, iubito, pe care palier?
(la mansarda inimii tale, aproape de cer)
ce vezi?
o femeie albastră deșirată, roată
cum te simți pe acoperișul inimii?
(fiecare cu fanteziile lui.
nu este ceva ce nu am mai văzut.
femeia albastră atrage pe cine poate
și apoi urmărește ce se întâmplă)
așa e firea ei, jucăușă, iubito
dar simt că ai intrat într-un soi de labirint.
întoarce-te spre centrul inimii mele, iubito
e mai puțin periculos
îți las libertatea de a te regăsi
rămâi. eu te-am ales.
cer. carne. os.

poezie de
Adăugat de Mariana DiduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Învață-mă, Doamne, să mă rog....

Învață-mă, Doamne, să mă rog
Să uit când sunt cu Tine
Deșertăciunea acestei lumi
Și să mă bucur de bunătatea Ta.

Dă-mi, Doamne, putere să iert
Pe cei ce mă dușmănesc;
Fă-mă să fiu golit de ura din mine
Ca să te pot simți.

Dă-mi, Doamne, puterea să lupt
Cu gândurile deșarte ce mă cuprind;
Trimite-mi ingerul pazitor,
Să mă ferască de ele.

Luminează-mi ochii sufletului
Să-ți pot vedea stralucirea,
Atunci când sunt cu Tine,
La rugăciune.

rugăciune de (8 iulie 2012)
Adăugat de angelinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Adi Conțu

Împreună... poate

Mă urmărește gândul că poate tu nu crezi,
C-ai renunțat la mine și astăzi nu mai vezi,
Cum mă topește frica că poate nu exiști
Și mă chircesc în mine cu ochii foarte triști.

Ne urmărim de veacuri, am fost, dar oare unde
Eu prea te simt aicea, am amintiri profunde,
Îmi ești parcă alături... dar tare ești departe,
Degeaba întind mâna, vecia ne desparte.

Noi doi, doar două vise, unite poate-n ceruri,
Am fost candva aproape, iubiți în alte vremuri,
Te-mbrățișez în rime în ritm de poezie,
Dansăm cumva în suflet, atunci când îți scriu ție.

Tu nu mai știi de poate ne vom vedea vreodată,
Dar nu lăsa tristețea în tine adunată,
Va fi ce va să fie, va exista o cale,
Ceva de sus ne-ajută... nu poate fi doar jale.

Să nu spui niciodată, să nu spun nicidecum,
Cărarea vieții noastre e pe același drum,
Un drum umplut de lacrimi, de dor, pe veșnicie
Îți sunt oricum aproape... la fel îmi ești tu mie.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Amelia Florentina Glava

Cum?

Cum să-ți spun că te iubesc,
Când inima nu poate,
O ascund, o îngrămădesc
De teamă bate-n spate

Cum să-ți spun că te iubesc,
Când fizica nu știe
De ce legile pământești
Spun că inima nu-i vie

Cum să-ți spun că te iubesc,
Când muzica nu poate
Să transmită ce gândesc
Și inima dă din coate

Cum să-ți spun că te iubesc,
Când plouă și e noapte
Și ploile nu se sfârșesc
Și inima e în toate

Cum să-ți spun că te iubesc,
Când sufăr în surdină,
Și plâng și nu gândesc
Că inima mea-i de vină.

poezie de
Adăugat de AMeliaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Din soare mai am o petală

și un rest de frunză din toate toamnele
oricum nu-mi iese niciodată pasența cu margareta
iar toate minunile durează o clipă

oricâte lacrimi aș transforma în perle
nimeni nu cumpără durere de la poeți
nici lumi ideale
lagune sau enclave de veșnicie nici atât

mai bine învățam să țes pânza
ca penelopa poate sau ca o tarantulă
să fie destulă cât să-ncapă lumea
și de sărbătoare
și de-nmormântare

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Darul Îngerului

Un înger drag mi-a apărut în vis,
M-a luat de mână, și mi-a spus:
"Viața nu e întotdeauna ceea ce pare,
Nici pe oameni nu-i cântări după înfățișare:"

Mama m-a luat de mână
Și mi-a șoptit:
"Te voi conduce în locul unde visele sunt vii
Închide ochii și inima-ți deschide,
Pe tine te vei redescoperi "
Ea m-a condus prin Întuneric și Lumină,
În brâul curcubeului învăluită, calm-senină.
Fiecare culoare e un vis ce se poate împlini,
M-a condus aievea printre galaxii
Apoi am ajuns într-o grădină
Mângâiată de o boare divină.
Mama mi-a spus cu vorbă blajină:
"Admiră copacii și florile,
Miroase și gustă din roade"!
Am privit, am mirosit, am gustat,
Și totul era dulce, era parfumat,
Era o curgere în armonie,
Aș fi rămas acolo o veșnicie...
Îngerul m-a luat de mână și mi-a spus:
"Toate acestea îți aparțin, în inima ta au curs,
Visul te va conduce spre ele în fiecare noapte,
Cu visul înaripat poți călători departe!"
***
De-atunci viața mea este divină,
Împart tuturor, taina ascunsă în grădină
Visele dulci de Iubire și Lumină,
Și îngerul mă conduce, în fiecare noapte
Pe tărâmuri necuprinse și îndepărtate,
Unde Mama-înger îmi revarsă în inimă
Căldură, Armonie și blândă Lumină.

partea a 2-a

Văzându-mi lacrima din ochi curat
Ce printre gene mi s-a strecurat,
Îngerul a venit, și m-a-ntrebat:
-"De ce ești tristă"?
-"Sunt singură, i-am răspuns,
Și-un dor adânc de tine m-a străpuns".
Cu ochii ei duioși, m-a-mbărbătat,
Și mi-a destăinuit:
"Dumnezeul bun și preaiubit
Astăzi mi-a îngăduit
Să-ți șterg lacrima,
Și să-ți spun că întotdeauna
De îngeri ești înconjurată,
Că singură, nu vei fi niciodată.
Deschide-ți inima curată!"

La piept m-a strâns cu drag,
Șoptindu-mi:
"Copilul meu, copil iubit
Îngerii sunt pretutindeni
Atunci când te simți rătăcit,
Îngerul poate fi străinul întâlnit
Ce-ți zâmbește arătându-ți drumul.
Poate fi fără vârstă, poate avea riduri.
Îngerii pot fi pretutindeni,
Se pot deghiza în prieteni,
Sau "așa-zișii" dușmani,
În frați, surori sau propriii copii.
Doar în Lumină ei călătoresc
Cu misiuni dumnezeiești
Abătându-ți pașii
Când ești aproape de abis
Orientându-te pe cale
Așa cum ți-a fost scris.

Când vei deschide ochii,
Toate acestea le vei zări
Oriunde în lume, astăzi, vei privi!

"Acum a venit vremea să plec..."
Am început a plânge și m-am trezit...
Precum în grabă a venit,
La fel de repede m-a părăsit.
"Rămas bun, astăzi nu-ți voi spune,
Pentru că în Ceruri se întâmplă o minune,
În Sferele Înalte e o întreagă lume
În care Tu și Eu avem un loc anume..."

poezie de (26 martie 2009)
Adăugat de Adina M. NeghirlaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ion Minulescu

Romanța răspunsului mut

Ce văd!...
E-adevărat?...
Tu ești?...
Cum?...
N-ai murit?...
Tot mai trăiești?...
Pendulă care te-ai oprit din mers,
Încerci acum să mergi în sens invers?...

Hai!... Spune-mi...
Spune-mi tot ce știi...
Să-mi spui chiar și minciuni,
Să-mi spui
Ce n-ai spus nimănui -
Nici celor morți,
Nici celor vii...

Ce victime ai mai făcut
Din clipa-n care urma ți-am pierdut?...
Ce vrăjitoare te-a trecut prin foc
Și-a reușit să-ți pună inima la loc?...
Și care-anume sfânt din calendar
Te-a sfătuit să te-ntâlnești cu mine iar?...

De ce zâmbești?
E-adevărat?...
Te-ai răzgândit?...
Ne-am împăcat?...
Iar ne iubim?...
Sau, poate, și-azi ne regăsim
Aceiași vechi dușmani?...
Dar tu mai știi după câți ani?...

Eu te-am iertat de mult!...
Dar tu?...
Răspunde-mi "Da"...
Răspunde-mi "Nu" -
Totuna mi-e!...
Știi tu de ce -
La tine "Nu" și "Da" nu sunt
Decât aceleași vorbe-n vânt!...

De ce te temi?...
De ce-ți ascunzi
În palme ochii tăi rotunzi?...
De ce-ți aprinzi ca un semnal
De foc bengal
Obrajii tăi de porțelan
Și inima de Caliban?...

Răspunde-mi!...
Vreau să știu și eu,
De ce-ai venit?...
De dragul meu?
Sau, poate, n-ai venit decât
Să-mi torni, ca și-n trecut, pe gât
Un păhărel de coniac,
Ca eu să tac,
Iar tu să țipi
Și să dispari, apoi, suspect,
Cu voluptatea unei bombe de efect!...

Ce zici?
Așa e c-am ghicit
De ce-ai venit?...
De ce te-ncrunți și nu-mi răspunzi?...
Ce nou secret îmi mai ascunzi?...
De ce scrâșnești din dinți
Și taci?...
Hai!... Spune-mi, ce-ai de gând să faci?
Deschide-ți gura - mii de draci! -
Și lasă-mă să-ți mai sărut...
Nu gura...
Ci răspunsul mut!...

poezie celebră de din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -45.00- 42.75 lei.
Albert Einstein

Oamenii ca tine și ca mine, cu toate că suntem bineînțeles muritori, ca toți ceilalți, nu îmbătrânesc niciodată, oricât ar trăi. Vreau să spun că nu încetăm niciodată să ne zgâim ca niște copii curioși la marele Mister în care ne-am născut.

citat celebru din
Adăugat de Avramescu Norvegia ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cum vad eu lumea" de Albert Einstein este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -35.00- 26.99 lei.
Marius Robu

Ochii mei, stele-nviate

De-acum nu voi mai scrie despre stele,
Că sunt și ele niște muritoare,
Se ghemuiesc până se sting în ele,
După ce ard cu multă-nflăcărare.

În ani, peste vreo zece triliarde,
Vor fi cu toate veri în pragul iernii,
Aceste flori de noapte nu pot arde
Cât dragostea din ochii mei, eternii,

De care, când ai dat întâia oară,
Ca și acum, când nu ai ochi să-i vezi,
Mă plâng, știind că poți să-i faci să moară
Și râd, știind că poți să-i înviezi.

poezie de din Luceafărul de dimineață (12 aprilie 2015)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook