Jucăria

Duşman grozav e timpul, mi se pare
acuma ca şi când te-aş fi visat,
cum poate mai visează câte-o floare
pământul, iarna, după ce-a-ngheţat.
Iubirea noastră astfel a trecut,
ca dâra luminoasă-a unei stele,
şi bezna-n urma ei s-a refăcut,
de-mi pare steaua fericirii mele,
că niciodată n-ar fi strălucit.
Şi nu mai ştiu acuma dac-am stat
cu tine, dacă-n pieptul tău iubit
eu inima-ntr-o zi ţi-am ascultat.
Cuvintele pe care le rosteai,
din depărtări de basm răsună parcă,
pentru că mierea tot acelui grai,
lângă urechea alteia le-ncearcă.
Din ce în ce mai şubred e sub pas
pământul amintirilor şi-mi pare
că dintr-un vis frumos mi-au mai rămas
frânturi ciudate şi strălucitoare.
Zadarnic între ele să le leg
încerc acuma, fiindcă nu se poate
din cioburi vasul să-l mai faci întreg,
şi tristă surâzând mă joc cu toate
aducerile-aminte la un loc,
ca un copil cu jucăria care,
i s-a stricat, dar n-a dat-o pe foc,
pentru că alta mai frumoasă n-are.

poezie celebră de Magda Isanos
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd Naţiunea mea fericită, pentru care după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba tocmai acuma cu întristare văd, că speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimica. Nu ştiu câte zile mai pot avea; un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune, că viitorul este nesigur. Voiesc dar şi hotărât dispun, că după moartea mea, toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii, pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi; tare crezând, că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii mele.

citat celebru din Avram Iancu (20 decembrie 1850)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezire tardivă?

Sunt un sexagenar, dar totuşi vreau
Să stau la pieptul tău precum un ţânc:
De bebeluş am învăţat să beau,
Învată-mă acuma să mănânc!

Pe-ascunsele cărări am colindat,
Cu pas de orb, legat la ochi, cu-n băţ,
N-am ascultat de nimeni niciodat',
Învată-mă acuma să învăţ!

De multe ori, de viaţă doborât,
Luptat-am să devin învingător:
Am alergat, vremelnic m-am târât,
Învată-mă acuma ca să zbor!

Mi-am înfruntat duşmanii cu umor,
Cutreierând şi oaze şi deşert:
Am fost şi crud şi neîndurător,
Învaţă-mă acuma ca să iert!

La pieptul tău, de rele ocrotit,
Regretele acum mă copleşesc:
Căci egoist, eu m-am lăsat iubit...
Învată-mă acuma să iubesc!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul pare identic. Şi ieri, ca azi, la fel ca mâine. Se repetă. Rutină... Ce se schimbă? Doar timpul. Sau nici el. Deşi trece, mereu în aceeaşi direcţie: înainte! Sau doar aşa pare. Nimeni nu-l poate întoarce sau opri. Nimeni nu-l poate înţelege. N-are legi! Nu se supune! El e timpul – eternul duşman şi aliat al tuturor. Nu stă în loc niciodată, chiar dacă uneori aşa pare. Aparenţe înşelătoare. Sau poate nu?...

Cornelia Georgescu în În căutarea omului (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murim... ca mâine

E-aşa de trist să cugeţi că-ntr-o zi,
poate chiar mâine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voioşi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume după noi;
cortegii de-anotimpuri şi de ploi,
cu păr din care şiruie răcoare...

Şi iarba asta o să mai răsară,
iar luna tot aşa o să se plece,
mirată, peste apa care trece -
noi singuri n-o să fim a doua oară.

Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
când viaţa e de-abia o picătură
între minutu-acesta care bate

şi celălalt - şi-mi pare nenţeles
şi trist că nu privim la cer mai des,
că nu culegem flori şi nu zâmbim,
noi, care-aşa de repede murim.

poezie celebră de Magda Isanos
Adăugat de Musat Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea în vremea virusului

Chiar acum, dar
chiar acuma, mi-au luat călcâiele foc după tine!
Musai acuma, în învelişul din nu ştiu ce polimeri izolatori să ard eu cu flacăra genezei,
iar, tu, rece aidoma vremurilor de ciumă,
oh, când nici pur ca o piatră vulcanică,
nu m-ai atins!

Neapărat acum,
dar obligatoriu acum,
chiar eu să mă îndrăgostesc,
numai eu sa iubesc muntele de sare,
când pentru altul ai respirat virusul!

No, numai!
Nu eşti tu, cea plecată prin Gomorele
sodomiţilor!
Tu nici măcar ciumă nu mai eşti!
Eu sunt cu eterna Mea în vremea noastră!

Doamne,
Întrucât
Chiar acum sa mă îndrăgostesc eu,
musai acuma de cea care
poartă pe un blid de lemn
retezarea unui cap,
fără să ştie
că buzele lui nu vor amuţi niciodată,
în vremea dragostei
pe timp de virus!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poate fi

Privesc în urma mea şi tac,
ştiu că sunt lucruri ce nu-mi plac,
şi totuşi încă mai privesc,
La ce-am iubit, la ce iubesc,
şi poate pare nefiresc,
şi poate pare nebunesc,
Dar chiar şi astăzi te doresc,
Pe tine.

Cum pot iubi aşa ceva?
Nici eu nu ştiu, nu întreba...
Ci caută să înţelegi,
Şi mai cu seamă să dezlegi
Aceste vorbe zise legi,
Din care una s-o alegi,
S-o potriveşti, apoi să mergi,
Şi lacrima pe loc s-o ştergi,
Căci amintirea ce-o alerg,
Nu poate fi cu mine,
Iar amintirea ce-o alergi,
Nu poate fi
Cu tine.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuma când toate...

Acuma când toate spre viaţă s-avântă
De ce a ta frunte umbrită-i de nor?
N-auzi ciocârlia voioasă cum cântă
Rotindu-şi spre soare grăbitul ei zbor?

Te uită cum cerul privirea încântă,
Şi-ascultă ce-ngână sfătosul izvor
Acuma spre viaţă când toate s-avântă.
De ce-ţi este fruntea umbrită de nor
când râde câmpia de iarna înfrântă
Şi codrul tresare în şoapte de dor?
De ce nu te bucuri de-un vis trecător,
Şi zilele-apuse de ce te frământă
Acuma când toate spre viaţă s-avântă?

poezie clasică de Jean-Boniface Hetrat
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carter Webb: De ceva timp tot încerc să scriu o astfel de scrisoare, una cum mi-ai spus că nu ai primit niciodată. Una pe care mă străduiesc să o scriu de o viaţă întreagă. Îmi aduc aminte că aveam 13 ani şi stăteam în camera mea, ascultând aceeaşi melodie la nesfârşit. Credeam că, dacă aş putea scrie ceva frumos, ceva din suflet, astfel aş putea să fac pe cineva să mă iubească. Am crezut că mi se cuvin multe lucruri. Niciodată nu m-am străduit prea tare, am fugit mereu de responsabilităţi. Am venit aici pentru că încercam să fug, pentru că vroiam să fiu singur. În schimb, te-am întâlnit pe tine, iar tu nu iei nimic de-a gata. Sper să ai parte de toate lucrurile pe care le meriţi. Sper că te vei întoarce la New York, la muzeul Metropolitan şi că te vei duce în sala unde e tabloul cu râul Hudson şi mai sper că o vei lua şi pe Lucy cu tine, sunt sigur că o să-i placă. Îmi pare rău că ţi-am complicat viaţa. Îmi pare rău pentru multe lucruri, dar cel mai mult regret că nu ţi-am putut spune că, indiferent ce se va întâmpla, îţi sunt recunoscător pentru momentele petrecute alături de tine. Şi chiar dacă mă tot chinui să găsesc cuvintele potrivite, tot ce vroiam să-ţi spun este, de fapt, mulţumesc.

replică din filmul artistic Pe tărâmul femeilor, scenariu de Jon Kasdan
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scuze

Ţie străine îţi cer scuze,
Pentru visele ce ţi-au apus,
Pentru lacrimi, braţe, buze,
Pentru tot ce ţi-am distrus.

Îmi pare rău chiar foarte,
Pentru amintirile în doi,
Pentru îmbrăţişările uitate,
Pentru ochii tăi cei trişti şi goi.

Nespus de rău îmi pare,
Pentru că nu te mai chem,
Pentru gândul care doare,
Pentru că îţi sunt blestem.

Scuze că durerea nu te cruţă,
Scuze că priveşti la ceas,
Scuze că te plimbi desculţă,
Printre cioburi vechi ce au rămas.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a lungul carierei mele, mi s-au schimbat metodele; când eşti tânăr, ai un soi de lăcomie, te năpusteşti la impulsul inspiraţiei; am învăţat să nu mă mai reped. Acuma am răbdare, acuma cresc, ştiu să mă conduc mereu altfel, după cum e piesa, după raportul în care mă găsesc faţă de ea. E extrem de importantă această autocunoaştere.

citat din Irina Răchiţeanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cu cât se apropia de steaua sa, drumul parcă era mai lung, făcuse ea cale destulă, dar părea ceva fără de capăt. Înainte îi ieşeau tot alte stele, una mai frumoasă decât alta, dar cu toate că s-ar fi putut opri la una din ele, pe Luna o atrăgea numai şi numai steaua aceea, care o făcuse să plece de lângă ai ei şi care, deşi micuţă, i se părea cea mai frumoasă şi strălucitoare din toate.

Virginia Carianopol în Împărăteasa norilor (1986)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trecut

Am trecut prin foc, dar şi plin ploi
Însă niciodată nu am capitulat un război
Poate am câştigat, poate am pierdut
Însă mereu am luat totul de la început.
Destinul m-a învăţat să înfrunt teama
Şi-aştept ziua-n care un copil îmi va spune "mama"
Fiindcă mai presus de carieră, putere
Este familia, adevărata noastră avere.
N-am să-i uit pe cei care mi-au zis o vorbă bună
Pe cei care mi-au rămas alături în furtună!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (11 noiembrie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuma cântecul s-a sfârşit

Acuma cântecul s-a sfârşit.
Nu ştiu de-i bine ori rău.
Din frunze-am cântat.
Dumnezeu, lânga mine stând, mi-a şoptit.

De fapt nu era Dumnezeu, era pom.
Şi câteodată-avea glas de om.
"Sărbătoreşte, mi-a spus el, aceste
câmpii dezmierdate şi creste..."

Şi ca o pasăre neînvăţată
m-am apucat sa cânt. Eram mirată
şi bucuroasă, şi nici n-am simţit
cum trece anotimpul fericit!

Zburaţi, cântece, zburaţi departe,
scuturaţi-mă de pământ şi moarte,
şi preamăriţi natura-n care încă
e linişte şi-nţelepciune-adâncă.

poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey: Ştiu că nu prea putem lua înapoi tot ce s-a întâmplat între noi. Şi nici nu aş îndrăzni să cred că pot rezolva totul cu o conversaţie pentru că nu aşa se procedează. Dar am tot vrut să-ţi spun că-mi pare rău, Dawson. Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat primăvara asta. Pentru rolul pe care l-am avut eu în tot, pentru suferinţa pe care ţi-a provocat-o. Şi îmi pare foarte rău că am distrus prietenia noastră pentru că îmi lipseşte foarte mult. Şi oricât de îndepărtată ar fi, aştept cu nerăbdare ziua în care vom fi din nou prieteni.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Încerc mereu să ţin cu timpul pasul
Deşi sunt conştient că este -n van
Am încercat să-l imblânzesc cu ceasul
Dar e-n zadar, căci timpul mi-e duşman.

Dacă te-aştept şi eşti aşa departe
Mă uit la ceas şi ora imi pare an
Şi clipele se scurg încet, deşarte
Sunt trist si timpul parcă mi-e duşman

Şi de eşti lângă mine, întinşi pe spate
Într-un frumos şi verde de grâu lan,
Clipele-s stol de păsări alungate
Si timpu-i vânător şi iaraşi mi-e duşman

Dar cred că în sfârşit va fi dreptate
Am să te-nving necruţător duşman
Prin amintiri şi prin eternitate
Căci timpule eşti numai pământean.

poezie de Daniel Uritu (noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Uritu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea mea

Aşchie din trunchiul meu
Eşti acuma lângă mine.
Lângă tine sunt şi eu
Cât pământul mă va ţine.

Boboc de floare între spini,
Un ghem de miresme petale
Te ţin pe pat de palme fin,
Sub gingaşe raze de soare.

Nu-mi închipui fără tine
Viaţa eu ca s-o închei,
Aş vrea boboc, să fii cu mine!
Însoţindu-mă pe orice alei.

Pe palme te întind spre cerul mare
Spre Bunul Dumnezeu
Să-i mulţumesc pentru aşa o floare
Promit: te voi iubi mereu!

poezie de Camelia Natalia Ignat (iunie 2018)
Adăugat de Camelia Natalia Ignat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tătuca întruna blastămă şi suduie când cade câte-o oaie; mă mai bate şi pe mine câteodata; dar parcă eu ce-s vinovat? Acu, azi, mi s-a întâmplat alta. Când ieşeam din sat, a trecut unul repede cu căruţa şi mi-a pălit o oaie. A dat-o jos. Acuma abia umblă şi abia suflă. Are să se ducă şi asta. Era a mămucăi şi mi-o lăsase mie... Glasul lui dintrodată scăzuse într-un tremur de lacrimi.

Mihail Sadoveanu în Un om necăjit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pavilionul romantic

Aice între arburi, când lumea toată tace,
Alerg subt a lor frunze odihna a-mi găsi,
Vroind de-a mele chinuri la ei a mă disface,
Vroind să jur subt umbră-li în veci a nu simţi.

Zadarnic de la oameni nădăjduiam iubire,
Zadarnic fericire la dânşii mai catam,
Căci, vai, în ei lipseşte orice compătimire
Ş-adesea între dânşii mai mult mă întristam.

La marea mea durere nu aflu alinare,
Ce numai o fiinţă mi-o poate vindeca:
Zadar cer de la ceruri asupră-mi îndurare,
Căci ah, la a me rugă nu vra a-mi ajuta.

Toate-s pornite asupră-mi, şi cer şi elemente,
Jurate l-a mele chipuri grozav a mă munci;
Şi eu la ce-ntre oameni mai caut simtimente?
.....................................
Dar ah, păşind acuma în tânără grădină
Gândeam că de necazuri la ea m-oi dispărţi;
Ş-în loc să văz viindu-mi o rază mai senină,
Simţesc c-a mele chinuri încep a s-înmulţi.

În pavilion aice, privesc cum se răsfrânge
Pârâul ce-ntre pietre curgând neîncetat
Şi el pare că-ntreabă de ce ochiul meu plânge?
De ce atâte lacrimi varsă neprecurmat?

Zefirul pintre frunze îmi pare că-mi şopteşte:
Acel iubit de tine în veci nu te-a iubi!
Apa cu-a ei murmură iar pare că-mi vorbeşte
Că-n veci de-a me dorinţă nu mă voi îndulci.

Cântarea filomelei îmi pare-aşa de tristă,
Ca plânsul cucuvaiei, ca glasu-i cobitor;
Ş-a silfului saltare îmi pare o tempistă
Şi lucea aurorei un nor îngrozitor.

Şi salcea rămuroasă o simţ c-ar vrea să zică:
Fiinţa părăsită de soartă, de noroc!
Cu drept aceste lacrimi den ochii tăi tot pică,
Că mult încă va arde înflăcăratu-ţi foc.

Şi sufletul acela ce inima-ţi iubeşte
Cu cât i-arăţi iubirea-ţi cu-atât ţi-e mai străin
Ş-adesea a lui gură pe altul drăgosteşte
Când pieptu-ţi pentru dânsul răsuflă un suspin.

Până a n-o cunoaşte faţa ce ţi-i iubită
Plăcerea pretutindeni în zori te-ntâmpina
Dar azi a ta simţire atât e de rănită
Încât nici o suflare n-o poate vindica.

Deci dac-aceste toate obiecturi de plăcere
De care s-împresoară un suflet nejignit
Nu pot să-mi deie mie nici semn de mângâiere
Ce-mping din sinu-ţi oftări necontenit,

Apoi ce pot în lume să mai aştept de-acuma?
Decât necazuri crunte ş-un trai îngrozitor?
Liniştea în mormântu-mi o voi găsi-o numa
Unde-mi se va stinge şi focul de amor.

poezie de Mihai Cuciuran
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu m-ai trădat, m-ai părăsit

Ai fost femeia veţii mele,
Ai fost ca luceafărul între stele,
Dar tu m-ai trădat, m-ai părăsit
Şi pe altul l-ai iubit.

Ştie lumea toată
Că te-am iubit cu o dragoste curată,
Dar tu sufletul mi-ai rănit,
M-ai trădat, m-ai părăsit.

Dar n-am uitat niciodată
Clipa când te-am întâlnit,
Ţi-am dăruit dragostea mea toată,
Dar tu m-ai trădat, m-ai părăsit.

Dar tu îmi spui acuma că nu eşti vinovată
Şi vrei să fim în doi ca altădată.
Dar eu nu te iubesc cum te-am iubit,
Căci dragostea mea pentru tine pe veci a murit!

poezie de Vladimir Potlog (28 martie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!