Flacăra îndoliată

"Într-o lume relativă"
absolutul e de vină
că ni-i viaţa în derivă
şi murind doar dăm lumină

Absolutul e de vină
ăla care este-n noi
tace iar limba română
printre strictele nevoi

Alea care suntem noi
o ni-i viaţa în derivă
parc-ar fi un car cu boi
"într-o lume relativă"

Absolutu-i vinovat
când se stinge un bărbat

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul vieţii - IV

Într-o lume relativă
Tot privind ultimul pas
Am avut de toate-n viaţă
Dar cu nimic n-am rămas!

Într-o lume perdandă
Tot trecutu-i greu de învins
Am avut de toate-n viaţă
Dar multe mi-au rămas în vis!

Într-o lume captivă
Tot sperând la mult mai mult
Am avut de toate-n viaţă
Dar toate cu timpul au trecut!

Într-o lume plină de vii
Tot iubind mii de virtuţi
Am avut de toate-n viaţă
Dar tu, iubire să nu mă uiţi!

Într-o lume absolută
Tot rugându-mă la Dumnezeu
Am avut de toate-n viaţă
Dar nu le-am avut când am vrut eu!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rănitul dintre pâini

Nu româna-i vinovată
că ni-i ţara fără pată
ci poporu-i vinovat
prea laş să fie bărbat

poezie de Costel Zăgan din Axiomele lui Don Quijote (25 decembrie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Superlativul relativ aduce o fericire relativă. Eu caut absolutul.

aforism de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume relativă, urâţenia e absolută.

aforism de Victor Martin din Ţara lui Travian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absolutul meu de viaţă

Absolutu-i mugur de viaţă?
Tu nemuritor peste cetate
Mai strecori imagini şi cuvinte
Înţelepte scoase dintr-o carte.

Din biblie o să mai sară peştii
Şi pâinea ei hrăni-va noi copii,
Din inima femeii ce iubeşte
S-or naşte munţi, oceane şi câmpii.

Acesta-i absolutul meu de viaţă?
Nu! Căutarea suferinţei mele
Strecurată-i Doamne prin cuvinte
Căutându-te acolo, printre stele!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă veşnică

În suflete e viscol şi lipsă de lumină,
Ni-i sumbru; nici primăvara nu mai vrea să vină!
Ne şuierăm cuvinte ca acele de gheaţă,
Ne-aruncăm priviri stranii, secate de viaţă.

De când, - constant, - iubirii, îi distrugem misterul,
Ni-i iarnă permanent, ne-mperechem cu gerul;
Primim doar flori de ţurţuri şi sentimente reci,
La iarnă nesfârşită ne-am condamnat pe veci!

Un ghiocel, de-ar îndrăzni, capul să-l ridice,
Ca primăverii, viaţa lui întreagă, să-şi dedice,
N-ar avea nicio şansă, e condamnat uitării,
Îl vom strivi, cinici, sub bocancii nepăsării!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aţa mai tare ca viaţa

Când am apărut pe lume,
Am făcut contract cu viaţa
Să-mi acorde, cum se spune,
Custodie, cât mă ţine aţa.

Contractul l-am parafat,
Şi eu şi viaţa deopotrivă.
De respectat, l-am respectat
Până-am intrat în derivă.

După un timp am capotat
Amândoi. Şi eu şi viaţa.
Dumnezeu la el ne-a luat,
Pe lume-a rămas doar aţa.

De unde se vede că aţa
Rezistă mai mult ca viaţa.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirit liber

Aşa cum trece-n grabă primăvara
Viaţa scurtă tot aşa va trece
În pas alert spre infinitul rece,
Iar pe pământ îşi va lăsa povara.

Oricât de mult pe lume am petrece,
Spre ceruri nu putem urca cu scara,
Divinul va vărsa pe noi ocara.
Ca totul în abis să se înece.

Din lanţul cel teluric, care-l leagă
Va fi desferecat un spirit liber,
Ce va plui prin hăuri să-nţeleagă
Că ce-i creat va fi lovit de spulber.

A noastră existenţă-i relativă
Că Universul pare în derivă.

sonet de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de ioanfriciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri în derivă

Prin straturile memoriei, într-o derivă a continentelor,
amintirile prin tumultul lor iradiază vehement,
migrează rătăcite, se-ascund,
cad şi se ridică, se şterg de praf,
vin şi se recompun, dincolo de viaţa însăşi.
Faldurile lor se leagănă.
Te răscolesc, te blochează.
Flăcările lor te pârjolesc.
Un scârţâit de cretă pe o tablă
îţi şterge zâmbetul.
Un tărâm tropical se află
sub nivelul oceanului.
Opreşti sângerarea,
cu muzica te pansezi.

În urmă cu mult timp, acolo, a mai fost ceva,
ceva care a dispărut pentru totdeauna.
Atingerea pământului.
O lume stranie!
Timp şi viaţă, viaţă şi timp,
în lumină priveşti
un continent scufundat...

Ierţi, uiţi, înseninat priveşti înainte.
Eliberat, prin adieri de cuvânt,
surâzi şi simţi cum
şoapte calde te invadează,
iar starea de fericire te mângâie.
Şi-acum, îţi trăieşti viaţa?

19 mai 2018

poezie de Irina Lucia Mihalca (19 mai 2018)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noi acasă...

La noi acasă nu sunt corbi –
La noi sunt ciori şi sărăcii,
Sunt câmpuri triste şi pustii –
Palavre mii şi oameni orbi.

La noi acasă ni-i prohod
Şi cântecul de bucurie
Averea ni-i pe veresie
Iar sufletul ni-i moş schilod.

La noi acasă corbi nu sunt
Dar veselia ni-i sforţată
Durerea ni-i ne-ndurerată
Şi setea ni-i doar de pământ.

La noi acasă ni-i blestem
Şi pâinea plină de sudoare
Blestem ne-e şi sfântul soare
Şi-o ură veche ni-i totem.

La noi acasă nu sunt corbi...
Străine, vino, ca să vezi,
Cum creşte-omida prin livezi
Şi amarul nostru să îl sorbi.

La noi acasă corbi nu sunt
Şi totuşi, corbii mi-au vestit
Că veacul nostru s-a sfârşit
Că pleavă suntem – dusă-n vânt...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relativ

Relativ este spaţiul
Veşnic nemărginit
Şi flexibil
Relativ timpul
Aparent cunoscut
Dar înprevizibil
Relativă viteza
Şi sensul rotirilor
Circular universale
Relativă e viaţa
Pusă în trupuri
Cu acord limitat
Care încă visează
Un perpetuum mobile
Nerelativ dar inexistent.

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sănătos într-o lume bolnavă

Coronavirus, o barcă în care suntem toţi
şi nimeni prezenţi la apel,
miza este viaţa.
Dacă din acest destin
se naşte o legendă,
s-a meritat să fiu
sănătos într-o lume bolnavă.

poezie de Camelia Opriţa (20 martie 2020)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume pierdută

O lume de mistere şi visuri ne-mplinite,
O lume de durere şi lacrimi risipite...
O lume-ncrâncenată ce zace în război,
Care trăieşte azi, dar moare-ncet, cu noi.

E lumea ce ne ţine, ne ştie şi ne doare,
În care răsar stele şi înfloreşte-o floare,
În care păsări cântă pe ramu-nmugurit
Şi-n care primăvara, se pare, n-a murit.

E lumea ce se stinge încet, fără să ştim,
În care totu-ngheaţă, iar noi nu mai iubim.
E lumea ce devine, încet, mult mai străină...
Iar pentru toate astea, doar noi suntem de vină.

O lume ce se pierde de-atâta nepăsare
Şi care-i rătăcită în noapte şi-n uitare...
O lume pregătită să dea ultima luptă,
Dar, fără să regrete, mai pierde o redută.

poezie de Cristina Ghindar Greuruş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De ce mi-e dor de tine?
Pentru că timpul nu se schimbă când doreşti
Şi pentru că, în mine, e multă rutină
De când ai plecat, într-o falsă lumină,
Văd clipa prezentă şi zaţul din ceşti
Îmi spune că sunt, vinovat fără vină.

De ce mi-e dor de tine?
Pentru că am încercat să nu-mi fie
Şi nu mi-a ieşit.
Pentru că nu poţi trăi într-o lume pustie,
Pe un fals teritoriu, cu munţi de hârtie.
Pentru că, prea mult te-am iubit
Şi-acestă iubire e-o flacără vie.

poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit Isus Mesia

Din cer Domnu a venit
Să ne-mbrace în lumină
Omul rău şi rătăcit
La viaţa ca să vină

Şi Isus Mântuitorul
Coborî jos pe pământ
De Tatăl să lege dorul
Să trăim al Lui Cuvânt

A venit Isus Mesia
În lumină să ne prindă
Să ne ofere veşnicia
Să trăim viaţa sfântă

Ceru Domnul l-a lăsat
Coborând dar printre noi
Să ne ierte al nost" păcat
Să trăim viaţa apoi

Să trăim în curăţie
Mereu în neprihănire
Privind dar spre veşnicie
Din dragoste şi iubire

A venit Mântuitorul
Să ne ia pe-a Sale braţe
Să ne fie El izvorul
Iubirii — să ne înalţe

Să ne fie El Lumina
Călăuză pe pământ
Ca noi toţi întodeauna
Să trăim al Lui Cuvânt

Şi astfel să fim lumină
Din lumina Lui Hristos
O viaţă fără vină
Să avem cu toţii jos

Domnul Isus ne-a-nvăţat
Să trim doar Adevărul
Pururi sufletul curat
Nouă să ne fie ţelul

Din lumină spre Lumină
Ochii să ni-i îndreptăm
Pe braţe El să ne ţină
Mire Sfânt să îl avem

Astfel în neprihănire
Să trăim surori şi fraţi
Doar prin sfânta Lui iubire
Lui în veci să-i fim predaţi

Umple-ne Isus de Tine
Pentru veci de-al Tău Cuvânt
Viaţa doar cum se cuvinbe
S-o trăim pe acest pământ

Glorie Doamne mărire
În veci fii dar onorat
Căci în marea Ta iubire
Viaţă veşnică ne-ai dat
28-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuri

Ce singuri suntem
Într-o lume ce pare
Că-ntre Rai şi blestem,
Nu mai are răbdare.

Cu ochii sluţiţi
Urmărind doar înaltul,
Noi trecem grăbiţi;
Nişte umbre de altul!

Nimic nu ne-atinge
Şi-ntoarcem privirea
Când o floare se stinge
Noi visând nemurirea

Prea multe orgolii
Pentr-o viaţă de om!
Uităm că-n fotolii
Sărit-am din pom...

Şi nu-i astă lume
A ta, ori a mea
Călcând pe un nume
Ucidem o stea!

Ce singuri suntem
Într-o lume ce pare
Că-ntre Rai şi blestem,
Omenia dispare.

poezie de Stefan Băiatu din ziarul" Viaţa Liberă" Galaţi (23 septembrie 2006)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba română

Limba română este patria mea
A zis poetul demult cândva.
Limba română e sufletul meu
Zic acuma cu mândrie eu!

Limba română e dor nemuritor
A zis pământul pe care trăieşte al meu popor.
Limba română este a doua mamă a mea
A zis un copil cu ochi ca de stea.

Limba română e dulce şi frumoasă
A zis un bătrân care stătea singur la un colţ de masă.
Limba română e tot ce v-am dat eu mai sfânt.
A zis domnul cu glasul lui curat şi blând.

poezie de Vladimir Potlog (29 august 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş prefera mai degrabă să trăiesc într-o lume în care viaţa mea să fie înconjurată de mister, decât într-o lume atât de mică încât mintea mea ar putea s-o cuprindă.

citat din Harry Emerson Fosdick
Adăugat de Dana Gurau
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încotro?

Încotro?
Din nimic, numai iubirea fu în stare să creeze,
O scânteie de lumină bezna să o penetreze,
Dintr-un simţământ curat, care-i pură energie,
Lumea toată s-a creat şi se mişcă şi e vie.
De iubirea-i la origini, de ni-i tată, de ni-i mamă,
Este şi în noi scânteia dragostei, de bună seamă.
Şi dacă suntem iubire şi scânteie de lumină,
Suntem copia fidelă din fiinţa cea divină.
Şi atunci mă-ntreb, retoric, dacă astea ne animă,
Unde ne-am pierdut pe cale, cum ne-am încărcat de vină,
Cum şi ce ne-a transformat, de parcă azi suntem monştri,
Oare ce ne-a-ntunecat de ne comportăm ca proştii?
Lăcomia şi orgoliul ne-a-ndobitocit, şi zău,
Parca ni s-a stins lumina, parcă am trai-ntr-un hău,
Într-o groapă cu mizerii, plină de putreziciuni,
Cu miasme-ngrozitoare, cu cazane şi tăciuni,
Unde ardem nevăzuţi, la o flacără ascunsă,
Intr-o veşnicie neagră, de lumină neajunsa.
Chiar nu mai avem nimic, chiar de tot ne-am lepădat
De iubire şi lumină, daca astea ne-au creat?
Chiar putem acum a spune cum ca omul e perdantul,
Că din lipsă de iubire vom cunoaşte, iar, neantul?
15.11.2020

poezie de Florentina Mitrică (15 noiembrie 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba mea, cea română

Dintre toate ce sunt, ori au fost, ori devin
Dintre graiuri uitate, ori prezente şi vii
Limba mea, cea română, te învaţă să fii
Cum nici una nu poate, mai înalt, mai divin...

Sunt plecaţi de acasă peste mări, peste ţări
Milioane de fraţi şi surori, aprig chin...
Limba mea, cea română, cea în care mă-nchin
Cea în care mă rog, pentru ei, către zări...

Limba-n care gândesc, mă exprim şi iubesc
Mă hrăneşte din cărţi cu o hrană de vis
Limba mea, cea română, cea în care v-am scris
Cea în care iubiţi şi trăiţi har ceresc...

Şi-ntr-o zi, peste timp, când m-oi stinge de tot
Voi gândi către voi - rugă Celui de sus
Limba mea, cea română, mi-ar zâmbi la apus
Şi-ar grăi pentru mine, când eu n-am să mai pot...

poezie de Petrică Conceatu (2019)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!