Gândind la Adrian Păunescu

Atunci când nu gândeam că o să scriu vreodată,
Adeseori îl conparam cu valorosul zimbru,
Mă delectam cu slova-i măiastră, parfumată,
A bardului măreţ care vrăjea prin timbru.

Cu măreţie sobră în gesturi şi priviri,
Asemeni unui vultur neliniştit solemn,
Stă singur printre semeni vibrând la amintiri,
Sfidând prin chipul amplu de care mulţi se tem.

Asemeni unui munte sau ca puternic templu,
Povară-i nedreptatea pe care se ridică,
Mi-a fost util să-l simt ca un exemplu,
Căci ascuţişul limbii dezmiardă sau despică.

Din tron de demnitate nu poate fi răpus,
Statornic se dedică renumelui ţesut,
Cu sensibilitate va toarce un răspuns,
La cei ce îndrăznesc o pasă în trecut.

poezie de Viorica Pop (1 noiembrie 2010)
Adăugat de Viorica Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi văd viaţa

În ochii tăi văd viaţa mea
N-am crezut nicicând că se va-ntâmpla aşa
O văd, o simt şi tu mi-o ţi în suflet
În timp ce inimile noastre dansează un duet.

Mă simt ca într-un veşnic paradis
Ca stropul de rouă care pe frunză stă prelins
Cu teamă în suflet stau că voi cădea în nesfârşit
Că o altă floare-a iubirii poate a ofilit.

N-am crezut că viaţa poate fi aşa
Mi-ai colorat-o, i-ai dat contur şi-o operă de artă tu ai făcut din ea
Mi-ai dat un sens la dragostea ce-o port în suflet
M-ai atras cu frumuseţea ta cum face un magnet.

Eu te iubesc cu toată inima ce tu mi-o încălzeşti
Asemeni unui fulg de nea tu mă topeşti
Mă vărs în râurile sufletului tău măreţ
Sperând că voi ajunge un val ce-ţi va schimba al vieţii sens.

Asemeni ţie şi eu sunt străjerul vieţii tale
ŞI sper să vezi şi tu viaţa ta prin cristalinul meu cel moale
Să nu te simţi asemeni unei prinţese închisă-n turnul cel mai înălţat
Căci cheia divinului castel în mână ţi-am încredinţat.

poezie de Ştefan Eparu
Adăugat de Ştefan Eparu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf unui parazit

Muncitor, cinstit, asemeni
Unui om de omenie
Care-i respectat de semeni,
Nu a fost. Putea să fie.

epitaf epigramatic de Ştefan Tropcea din Epigrame pentru eternitate (1980)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condamnarea la scris

Eu nu aparţin nici măcar trupului darămite vreunui curent literar.
Scriu ca şi când m-aş fi născut numai pentru asta
şi nu îmi pasă dacă ochiul morţii va fi singurul meu cititor.
Scriu ca şi când sufletul meu ar monologa în oglindă,
ca şi când fiecare cuvânt pe care îl scriu ar fi ultima mea respiraţie.
Poezia este sau nu e, vorba lui Suciu.
Toate poeziile care nu dor sunt nişte avorturi.
Toate poeziile care se scriu cu gândul la soclu
sunt la fel de false ca şi zâmbetul unui clovn.
Toate poeziile care se construiesc inginereşte sunt maculatură,
virgule între scânteie şi flacără.
Toate poeziile care nu curg în cascadă sunt apă chioara în gura unui beţiv.
Cea mai bună definiţie a poeziei pe care am cunoscut-o este depresia,
cea mai fantezistă biografia.
Uneori visez că mimez scrisul,
că pentru asta aş putea fi nominalizat la Premiul Nobel.
Dimineaţa mi se face ruşine de mine
şi mi se izbesc în minte sfaturile bunicului
asemeni limbii de clopot:
Trezeşte-te nepoate, cel mai frumos dar al vieţii este însăşi viaţa.
Nu există nimic grandios în încoronare.
Absolutul mai mereu adulmecă
mirosul agoniei,
pe aceia îngenuncheaţi pe dinăuntru.
Scriu ca şi când inima mea ar fi mută...

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta se deosebeşte şi de meşteşug. Prima este numită artă liberă, al doilea poate fi numit artă plătită. Se consideră că prima îşi poate atinge scopul (reuşi) doar ca joc, cu alte cuvinte, ca îndeletnicire care este plăcută prin sine însăşi; şi că a doua poate fi impusă doar prin constrângere, întrucât ea este muncă, adică o îndeletnicire care prin sine însăşi este neplăcută (apăsătoare), atrăgând doar prin efectul ei (de exemplu, plata). (...) Totuşi este bine să amintim că orice artă liberă presupune o anumită constrângere, sau, cum se spune, un mecanism fără de care spiritul, ce trebuie să fie liber în artă şi care singur însufleţeşte opera, nu ar avea trup şi ar dispărea în întregime (de exemplu, poezia cere exactitatea şi bogăţia limbii, precum şi cunoaşterea prozodiei şi a metricii). Căci mulţi educatori de azi îşi închipuie că servesc mai bine arta liberă, dacă o separă de orice constrângere şi o transformă din muncă în simplu joc.

Immanuel Kant în Critica facultăţii de judecare
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care merge ignorând sufletul este asemeni unui orb care rătăceşte prin întuneric purtând o torţă stinsă.

citat celebru din Victor Hugo
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cititul este asemeni gândirii, asemeni rugăciunii, asemeni discuţiei cu un prieten, asemeni înţelegerii ideilor altor oameni, asemeni ascultării muzicii, asemeni contemplării unei privelişti în timp ce te plimbi pe o plajă.

citat din Roberto Bolano
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare dintre noi este asemeni unui magnet ce radiază o anumită formă de energie, care poate atrage sau respinge - prin plăcere / neplăcere - gânduri, sentimente şi asocieri.

Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitare

ce e neuitarea?
te întrebam într-o doară,
aiurea,
nu ştiam că poate însemna o ploaie
lungă şi neverosimilă
cât viaţa unui om,
că ar putea fi
un zid fierbinte
între două iubiri
paralele,

nu ştiam pe atunci că înseamnă
lupta cu tine însuţi
într-un fel de primăvară,
într-un fel de cameră,
în faţa unui sertar de amintiri
şi de scrum,
în faţa unei uşi
închise pentru totdeauna,
unui altar,
între ieri şi azi,
între iluzie şi realitate,
între cai verzi pe pereţi,

lacrimi de nepetale într-un ierbar,
flori de azur
care mai mor prin munţi,
printre degete,
prin mine,
prin parcurile oraşelor,
pe care le calci
cu nostalgie
în fiecare primăvară,
de mână cu altcineva.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Sub arzătoarea creastă,
a timpului de dor,
Aliniate, stau
milioane de secunde;
Pe de-asupra lor,
eu tare-aş vrea să zbor,
Căci mă simt prea mic
în faţa-aceastui munte.

Căţărat, deja,
pe vârful unei ore,
Zilele, privesc,
ce ard atât de crunt
Şi în urma mea,
minutele minore,
Ce cu-atâta greu,
prin dor, le-am străbătut;

Apoi cobor uşor,
trecând prin amintiri
Şi-nviorat mă simt
de tainica-mi poveste,
Ce a-nceput demult
prin dulciile priviri,
Şi iarăşi urc, pieptiş,
învăpăiate creste.

Prezentul, parcă, este,
tot mai ascendant;
Viitorul şi trecutul
s-au învelit în ceaţă;
Deasupra mea, apasă,
un nor incandescent,
Dar, prin credinţă, urc
spre zarea cea albastră;

Şi tot urcând, cu greu,
pe culmile de dor,
Am coborât, de-odată,
pe gândul revederii;
Mai sprinten e acum,
al meu, trudit, picior,
Mai aproape sunt
şi braţele chemării.

Urcând pe povârnişul
ultimilor zile,
Simt o adiere
de dincolo de timp,
Ce smulge, din septembrie,
ultimele file
Şi mă-nvăluieşte
cu al iubirii nimb.

Pe arzătoarea creastă,
a timpului, de dor,
Sub care, crunt, au ars
milioane de secunde,
Dragostea, acum,
mi-a dat aripi să zbor
Şi iată-mă, trecut,
dincolo de munte!

poezie de Sergiu Mănuş (septembrie 2005)
Adăugat de Sergiu Mănuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste câte mii de ani

Peste câte mii de ani natura
Va scoate iarăşi din neant
Alcătuirea de celule
În care sufletu-mi visează
Asemeni unui împărat captiv?

O, frate, tu mai mult decât un frate,
Replica mea-n eternitate!
Nu te cunosc şi nu mă vei cunoaşte.
Vorbele mele scrise-acuma
Vor fi de multă vreme spulberate
În ziua când tu te vei naşte,
Şi limba chiar în care sunt rostite
Va fi pierit atunci şi doar un singur
Crâmpei de manuscript într-un muzeu
Va chinui pe erudiţii vremii,
Şi îngropat în el pe veşnicie
Dormi-va fără nume gândul meu.

Mă-ndeamnă totuşi către tine
O neclintită năzuinţă
Şi scriu acest poem zadarnic
Mânat de strania credinţă
Că gândurile noastre înrudite
Se vor pricepe peste vremi şi oameni,
În limba fără ţară a visului rostite.

Să ştiu că-ntr-adevăr vei exista,
O, n-aş mai fi atunci atât de singur
- Singur chiar lângă vechi prieteni,
Singur chiar lângă dragostea mea
- Dragostea mea cu care stau alături
Aşa cum amândoi ne-am reflecta
În aceeaşi oglindă,
Fără să ne privim unul pe altul în ea...
Dar pentru ce să te mai caut oare,
Vis fără chip al învierii mele,
Prin neştiute vremuri viitoare?

Tu poate de pe-acum alergi prin lume,
Duh care n-ai nici patrie, nici nume,
Şi poate nevăzuta ta aripă
Mi-atinge sufletu-n această clipă...

Amăgitoare nălucire
A unui dor amar de nemurire
Ademeneşte biata omenire.

Dorinţa noastră de neîntrupare
Ne chinuieşte în zadar.
Să ne mândrim că fiecare
Din noi e-un unic exemplar,
Fără putinţă de reeditare!

poezie clasică de Alexandru Philippide din Visuri în vuietul vremii (1939)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transplantare

Trebuia să mi se pună în piept
altă inimă.
Altfel urma să pier.
Mi-a dat inima ei
Mama.
Dar tot mă mai doare.
Mai ales, când arde pământul
de sete, de ploaie.
Mai ales, când nu se întoarce
tata
de la războaie.
Mai ales, când plec prin
străini
şi nu scriu cu lunile acasă.
Mai ales, în amurg,
când soarele
după dealuri se lasă,
mă doare.
Asemeni dureri
n-am avut niciodată.
Şi nici asemeni
răbdare.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu crezi că am fost făcută pentru tine? Mă simt că şi cum m-ai fi comandat - şi am fost livrată ţie - pentru a fi purtată. Vreau să mă porţi asemeni unui ceas sau a unui buchet de flori la butonieră.

citat din Zelda Sayre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea pe care o aştepţi s-o scrii. Să fii sub stăpânirea unui singur lucru, a unui singur sens. Să faci toate celelalte gesturi ale vieţii, dar ele să nu fie altceva... Aşa trebuie să fie când eşti îndrăgostit.

citat celebru din Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii sunt asemeni unui cuptor cu microunde, iar femeile asemeni unui cuptor electric.

Allan Pease în De ce bărbaţii se uită Ia meci şi femeile se uită în oglindă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul dorului desculţ

Păşeam, desculţ, prin colb de drum de ţară
Şi fredonam ceva nedefinit
Ce se-auzea prin lume-ntâia oară,
Pe-un drum pustiu, c-un suflet fericit.

Eram uşor ca pasărea ce zboară
Şi mă simţeam asemeni unui psalt
Ce, dinspre cer, aude o vioară
Cu strunele-acordate prin înalt.

Simţeam că pot orice, că pot obţine
Un loc al meu în sufletul visat
Şi-n ochii-aceia cu priviri blajine
Pe care-n dorul meu i-am sărutat.

Le simt şi-acum, trecând uşor prin mine,
Desculţul dintr-o margine de sat.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divertisment prin existenţă

În lacrimi scriu confesiune către dezamăgitul om din viitor,
Că tot ce punem în iubire e teama unui muritor.

Mă leg de spirit prin speranţă, căci prin speranţă
voi putea să mor,
Azi sunt o pasăre măiastră, şi mâine sunt un vierme în ogor.
Un torturat pe veci, în necredinţă, căci în credinţă sigur am să mor,
M-am aruncat în propria fiinţă, ca să rezist prin simplul abandon.

Mă las purtat de valul gândurilor rele ce sap în mine şanţuri ce mă dor,
Triumf mârşav asupra vieţii mele, căci mi-e sortit să sufăr ca şi muritor.
Sunt blestemat să simt orice durere, căci prin durere omul nu va piere,
Dar lasă răni din ce în ce mai grele ce naşte-n în mine un alt om.

Sunt suspendat de voi prin suferinţă ca să mă sinucid apoi de dor,
Şi incapabil să rămân în lume mă retrăiesc într-un minut minor.
În toate cele ce-au să vie şi-n toate cele câte-au fost
Supremul adevăr rămâne... eu sunt un simplu muritor.

Suntem sortiţi prin existenţă la joc murdar... de creator,
Ruleta vieţii se termină când moartea-i vine-n ajutor.
Un fel de cacealma a vieţii, capriciul unui ziditor...
Divertisment prin existenţă e planul lui de viitor.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea este asemeni unui măreţ concert de muzică; să nu fii în dezacord cu ea.

aforism celebru de Pitagora din Legile morale şi politice
Adăugat de Vizitiu Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stema ţării

Ca un zimbru-ntărâtat
Când a prins pământu-n coarne,
Tot ce-n drumul lui a stat
Gata să răstoarne
Ca un zimbru-ntărâtat
Moldovenii s-au luptat
Cu potop de litve.

Ca un leu sfâşietor
Când cuprins de-arcaşi se vede,
Prin mulţimea de popor
Trăsnet se repede
Ca un leu sfâşietor
Sar oltenii-n munţii lor
Într-un iad de latini.

Iar muntenii ce-au avut
Cuib pe apa Dâmboviţei,
Ca vulturu-n munţi crescut
Apărând răpiţii
Pui ai săi făcut-au scut
Ţării lor şi-au abătut
Negrul nor de hoarde.

Zimbru şi vultur şi leu
Fui când mi-a călcat păgânul
Patria şi dreptul meu.
Şi va fi românul
Şi de-acum român mereu,
Zimbru şi vultur şi leu
Şi viteazul lumii.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

A fost odată o mana de ţărână însufleţită...
coborâră din alte timpuri,
ruptă dintr-un tărâm neştiut, asemeni Lunii,
lut apos alunecos
cu mult nisip mişcător în compoziţie
care curgea rotindu-se în jurul unui soare...
inexistent... imaginar...
Dar incandescent soare...
Analizându-se macroscopic era un relief al zâmbetului şi florilor şi merelor coapte, pentru flamande priviri...
Însă microscopic privind-o,
în ea strălucea o lumina ciudată, asemeni unei lumânări plângânde,
fenomen de neînţeles
pentru cei ce se roteau în alt sistem solar...

Într-o zi a dispărut...
odată cu soarele ei...
în jurul căruia se zidise şi gravita...
Scurta lor existenţa e consemnată
în câteva notiţe care au fost numite...
Răvaşe pentru el, scrieri pe nisip...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă anii se adună

Chiar dacă anii se adună mulţi,
nu voi uita cât am iubit odată,
voi regăsi întotdeauna punţi
să retrăiesc minunea căutată.
Chiar şi copil voi fi, din când în când,
şi-n visul meu, călătorind prin vreme,
te voi zări prin pajişti alergând,
iar dorul meu, vibrând, o să te cheme.

Voi sta cu părul răscolit de vânt,
privind de-a lungul vremii înapoi
şi pe poteca strâmtă, alergând,
ne-om întâlni, căzând în iarbă goi.
Îmbrăţişaţi vom luneca la vale,
prin văile umplute de ţărână,
nimic n-o să ne poată sta în cale,
cât timpul ne va ţine împreună.

Eu am rămas acelaşi, neschimbat,
doar ochii trişti mai obosiţi îmi par,
pe chipul parcă mai îngândurat,
când în trecut te caut în zadar,
sau când apari, dar nu aşa de clară
precum aevea te ştiam cândva,
iar umbra ta începe să mă doară,
când visul meu n-o poate contura.

Fă, Doamne, o minune pentru noi,
cum ai făcut, atunci, întâia oară –
din viaţă noastră dă-ne înapoi
doar amintiri care să nu ne doară!

poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana (2016)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!