Orice fes are un înţeles

moto: S-a făcut prea multă larmă
C-au să vină gunoierii
Inimă, să nu te sperii
Că tu n-ai permis de armă!
-----------
Sluga care nu e slugă
Nu ştie cuvântul rugă -

Ce frumoasă eşti în păr
Cu atâtea flori de măr:
Delicată şi involtă
Păcat de biata recoltă!

Cine câştigă primul rund
În al doilea, se duce la (p)fund
Când cade un barosan în groapă
În urma lui poţi să scoţi apă!

Grangurii, lichelele
Sperie şi ielele
Feţi frumoşii, pistolarii
Bivolii şi Bivolarii;

Dând cu fard a câta oară
Toate conturile se-cară
Dar în orice buzunar
Mărunţiş pentru-un pahar...

Ploaie, cărămidă
Ridurile ridă
Faţa lui de vânt şi apă
Faţă slută
Şi mioapă
Vinovată de bancrută
Este ultima şi scapă

Cratiţă, tingire
Haina pe omul subţire
Se mulează după caracter
Şi se vede după fler

Armonie, catifea
Pielea lui şi pielea mea
Fiecare şi-o îndură
Într-o altă saramură;
Atâta lobodă slobodă
Dădu părimăvara la iveală
Că după ce am cules-o,
a rămas cheală...

Orice fes are un înţeles
Şi dacă întorci fesul pe dos,
Adevărul nu e mai frumos.

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul la visare

moto: Peste tot e câte-un clinci
Când se-ocupă o uzină
Cu pancarte şi lozinci
Şi canistre cu benzină!
-------------------------

Dacă-i vorba de ales
Daţi-mi tot ce mi-aţi promis:
Daţi-mi dreptul meu la vis
Că l-aţi invocat prea des

Daţi-mi liniştele care
Le răpiseră ceilalţi
Când cobori să te înalţi
Stinge vântul felinare

S-a făcut prea multă larmă
C-au să vină gunoierii
Inimă, să nu te sperii
Că tu n-ai permis de armă

Un pikamer ce nu sparge
Nici asfat, nici asfaltite
Leagă nopţile tihnite
Cu o spaimă de catarge

Ce să facem împreună
Când nici singuri nu puteţi
să-i opriţi? Ţiganii beţi
Dau cu vorbe proaste-n lună

Declarăm război la stres
Dar ghişeul s-a închis
Daţi-mi dreptul meu la vis,
Că l-aţi invocat prea des!

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul la visare

Dacă-i vorba de ales
Daţi-mi tot ce mi-aţi promis:
Daţi-mi dreptul meu la vis
Că l-aţi invocat prea des

Daţi-mi liniştele care
Le răpiseră ceilalţi
Când cobori să te înalţi
Stinge vântul felinare

S-a făcut prea multă larmă
C-au să vină gunoierii
Inimă, să nu te sperii
Că tu n-ai permis de armă

Un pikamer ce nu sparge
Nici asfat, nici asfaltite
Leagă nopţile tihnite
Cu o spaimă de catarge

Ce să facem împreună
Când nici singuri nu puteţi
să-i opriţi? Ţiganii beţi
Dau cu vorbe proaste-n lună

Declarăm război la stres
Dar ghişeul s-a închis
Daţi-mi dreptul meu la vis,
Că l-aţi invocat prea des

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

După primul pahar te întăreşti, după al doilea te înveseleşti, după al treilea te îngândurezi, după al patrulea îţi pierzi orice îndemânare şi după al cincilea orice cumpătare.

proverbe ruseşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La florăreasă

Un om intră la o florăreasă
şi alege flori
florăreasa îi împachetează florile
omul duce mâna la buzunar
să caute bani
bani ca să plătească florile
dar pe neaşteptate îşi duce mâna la inimă
mâna cu bani în ea
şi deodată cade
galben pe podea

Şi pe când el cade
banii se rostogolesc
şi buchetul cade
odată cu omul
odată cu banii
şi biata florăreasă rămâne acolo
cu banii care se rostogolesc
cu florile care se ofilesc
cu omul care moare
fireşte toate astea sunt lucruri foarte triste
şi-ar trebui să facă ea ceva
s-aducă poate un pahar cu apă
dar florăreasa e nepricepută
nu ştie biata florăreasă
de unde să înceapă

Şi sunt atâtea lucruri de făcut
cu omul acesta care moare
cu florile care se ofilesc
şi-apoi cu banii
cu banii care se rostogolesc
şi nu se mai opresc.

poezie celebră de Jacques Prevert
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă în agoră

iar o groază de minute
până când să vină somnul
tăinuit în vreun dom, nu-l
mai confund cu vreo virtute

ne-a furat criza din timp
a intrat molima-n bani
s-a umplut lumea de fani,
stresul face victime în olimp!

ne-am îmbolnăvit de-atâta vorbă
şi cantine populare,
fericit cine mai are
sufertaşul lui cu ciorbă!

un pahar de vin imploră
fiecare la o cină
însă cine e de vină
că e secetă-n agoră?

o fi ea viaţa frumoasă
după ce i-ai dat cu fard;
capra când este râioasă,
saltă coada peste gard!

vai de bietele minute
până când s-adorm din nou
dacă doar un biet stilou
ne-a lăsat pe faţă cute!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ra-tare

moto: Un sânge am şi-acela fierbe
Când plouă luna cu argint
Şi-n urma ei culeg proverbe
În eprubete de absint
-----------

La ce bun dar, să mai chemi
Musafiri la drumul lung
Dacă ţie nu-ţi ajung
Nopţile, ca să te temi?

Invitaţia-i o farsă
Dacă nu mai capeţi viză
Că se-mbarcă în valiză
Şi fac iute cale-ntoarsă

Şi-o să vezi atunci cum le
Iar arunci şi pui pe foc
Dacă-şi bat de tine joc
Dinadins, gazetele

Dacă fotografu' n-ar
Mai semna pe scurt cu Ghe.
N-ai mai ştii că după neg, e
Hotărât s-ajungă star

Toate bune şi cuminţi
Dar nu recunosc că i-am
Furat pipa lui Khayam,
Numai ca să-l scot din minţi.

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vreau să construiesc o casă, iau cărămidă după cărămidă, şi o construiesc. Nu iau azi o cărămidă, mâine sap un pic cu lopata, poimâine mai amestec la ciment şi apoi el se întăreşte şi uit de el. În fiecare zi, fac ceea ce trebuie făcut, dacă vreau o casă. La fel e cu orice vis. Cărămidă cu cărămidă, îmi cresc construcţia.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări călătoare

moto:
nopţi cu lună pe alee
ce mister care scânteie
duce dorul mai departe
literele dintr-o carte
--------------------------

Luncă despletindu-se molcum
Arii verzi şi lung aliniate
Huruit de care dinspre sate
După care liniştea, oricum

Slută pe un dâmb, o buturugă
Peste care un blestem opac
Spânzură de fiece copac
Nerostite spaime dintr-o rugă

Clipoceşte apa de subţire
Ocolind cu teamă o pădure
Peste care cade o secure
Şi retează nevăzute fire

Păsări călătoare vin şi trec
Orizonturile care mint
Ţărmurile unui vechi Corinth
Şi darul otrăvit al unui grec

poezie de Ion Untaru din manuscris (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu primul nostru vis...

Braţele-mi de catifea
Tu dormi atât de liniştit
În braţele-mi de catifea
Pielea ta şi-a mea se-mbrăţişau
Când tu erai un om iubit frumos
Acum suntem acele flori
Ce se pot pune-n geam
Şi pietrele ne cheamă-n ultima privire
Ne cheamă când tu nu vei sta
E iarnă-n inimile noastre şi noi vom fi iubiţii tăi
E iarna unui artist ce strigă când tu eşti indiferent şi vrei
Să schimbi fotografia noastră cu a unui cerşetor
Tu primul nostru vis... ce vei fi oare?

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istorii

A câta oară mugurii, a câta oară?
Fictive promisiuni de fericire.
Poţi fi scriitor, profesor de română,
Dar fericit? Dar... Un ochi de ţap speriat.
Doar concurenţa va distruge tot.
Primul coş gratuit cu caise. Ce om?
Explozia unei brânduşe în afara Nevadei.
Eram îmbrăţişat fără a fi văzut.
Un genunchi de aur strălucea printre ruine.
De când teatrul s-a mutat în mine, nu mai merg niciunde.
Am avut întotdeauna un respect pentru gunoierii de dimineaţă.
Avem ceva comun. Bătrâneii au fugit după mine toată viaţa.
I-am ajuns din urmă. Mais ou sont les poetes?
Îngerii aşezaţi pe scaune negre? Orice boală e o carte pierdută.
Pokerul se joacă până la moarte. Opacităţi? Mergeţi la RMN.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă

Învaţă după o bătălie pierdută repede să te ridici
Să rămâi rezervat şi nimănui nimic să nu zici.
Oamenii întotdeauna aşteaptă bine să te cunoască,
Iar când eşti la pământ unde te doare să te lovească.

Învaţă să-i ierţi pe cei care ţi-au făcut rău
Ura e un sentiment urât pentru un suflet nobil ca al tău.
Iartă-i, dar rămâi cu ochii în patru, nu-i uita niciodată
Nu ştii când încearcă să te rănească încă o dată.

Învaţă să-ţi laşi deoparte orgoliul, e doar o gravă boală
Care te îndepărtează de iubire, e o armă letală.
Orgoliul, chiar el... într-o secundă te poate desparte
De tot ce te reprezintă în viaţă, de-a ta jumătate.

Învaţă să-ţi alegi, nu să-ţi accepţi destinul
Şi nu uita că ai plecat de jos, că ai cunoscut chinul
Şi nu-i uita pe oamenii buni care te-au ajutat, pe cei
Care ţi-au rămas aproape când în buzunar aveai câţiva lei.

Învaţă să-nfrunţi orice obstacol cu zâmbetul pe buze,
Iar când trebuie să lupţi pentru ceva să nu invoci scuze
Şi dacă pierzi să nu faci din asta deloc o dramă
Să rămâi puternic şi să scoţi împotriva destinului o altă armă.

Învaţă să fii mereu un om în adevăratul sens al cuvântului,
Să nu te dai niciodată după direcţia vântului.
Oferă iubire, preţuieşte viaţa şi trăieşte fiecare clipă,
Zâmbeşte mult şi nu fă de timp risipă!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (22 martie 2018)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmări

Lup după lup după ea
vânătorul după armă după glonte
plângea
în amonte.
El după cal după cal
după ea după inimă după sânge
în aval
un om ridica din umeri...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mare fast

tăiam firele de păr cu oţelul ascuţit
din obraz în obraz pe lângă nasul
care mirosea vânt şi flori la nevoie
mâna nu-mi tremura prea tare
auzeam cum cad pradă metalului
firele întărite de anii petrecuţi
sub pielea moale de om al cărţilor
care stă zile întregi în altă lume

tăiam fir după fir fără să le număr
şi eliberam pielea hotărâtă să respire

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Braţele-mi de catifea

Tu dormi atât de liniştit
În braţele-mi de catifea
Pielea ta şi-a mea se-mbrăţişau
Când tu erai un om iubit frumos
Acum suntem acele flori
Ce se pot pune-n geam
Şi pietrele ne cheamă-n ultima privire
Ne cheamă când tu nu vei sta
E iarnă-n inimile noastre şi noi vom fi iubiţii tăi
E iarna unui artist ce strigă când tu eşti indiferent şi vrei
Să schimbi fotografia noastră cu a unui cerşetor
Tu primul nostru vis... ce vei fi oare?

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitor de aur ţara noastră are... (După o idee de Girel Barbu)

După ce Traian Băsescu
A luat pielea de pe noi,
O să vină Antonescu
Şi-o să ne-o dea înapoi...

epigramă de George Budoi din Politică şi politicieni, după Girel Barbu (ianuarie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât eşti mai supus tiranului, cu atât tiranul va deveni mai... tiran. Pentru că fiecare slugă îşi are stăpânul pe care-l merită... Cu cât eşti mai blajin (altă trăsătură " naţională") faţă de cel care te călăreşte, cu atât "Călăreţul" va deveni mai obraznic, mai pretenţios, mai agresiv: fiindcă vede că înduri fără să crâcneşti. Dar ia azvârle-l o dată în ţărână; ia arde-i o copită - sigur că o să se mânie, dar va lua aminte. Numai că românul se gândeşte (cam prea mult) că, dacă-i dă el o copită, vai şi amar va fi de pielea lui. Iar dacă te gandesti numai la ce-o să păţeşti pentru îndrăzneală, rămâi veşnic rob - şi din ce în ce mai rob şi mai cu suflet de rob! Pe porc trebuie să-l tratezi cu parul, ca pe porc, pe câine să-l ţii la distanţă, cu băţul. Dacă însă... tărăgănezi, dacă ţi-e frică de urmări, dacă aştepţi să vină salvarea din afară, eşti mort!

citat celebru din Paul Goma
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De martie

În ziua aceasta de opt pielea ta miroase a fragi şi cu miere
sânul tău este
un
măr
mic
şi
mai
mult
lampa ascunsă de pe trup; lampa ta;
am întors iarăşi ceasul de deasupra dormezei
şi l-am potrivit după cum mi-au crescut oasele alături de tine
astăzi nu cred că ţi-a văzut nimeni genunchii
poate doar o iconiţă cu Ioan în piei rupte şi orologiul de deasupra dormezei
eşti femeia mea
te-aş dansa prin odaie, covrig, cu genunchii la gură
îmi pari acuşic un înger domestic frumos, care plânge de îi cad toate oasele,
îţi
mai beau puţin vin de vineri/ de sâmbătă
pentru că e martie şi martie poartă cu ea o spadă de flori cu care se joacă în fereastră
din loc în loc sunt spaţii rotunde/ fereastra respiră din plămânii ei ciuruiţi
şi tu
zdrenţuită şi-n zdrenţe de apă/ după cum se topeşte zăpada/ veşmintele tale prea strâmte
şi
tristă
şi
cu
pielea
lăptoasă
e prea multă zăpadă - iar eu nu te-am iubit niciodată destul
amândoi, draga mea, suntem un genunche frumos şi căzut din lumină, gemenis,
vin
să te sărut pe genunchi.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In vino

moto: Damigeană, damigeană
Bucuria mea de-plină
N-ai nici merit, n-ai nici vină
Când e vinul pe sprânceană
----------

Între acru şi amar
Mai turnaţi-mi un pahar
Mâna cât se mai îndură,
Să-l mai ducă pân-la gură

Viaţă, viaţă grea potecă
Totu-i doar o ipotecă
Pe sudorile de mâine
Şi bucata mea de pâine.

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii au uitat o lecţie extrem de importantă a vieţii. Iar viaţa îi va educa într-un mod dur. Peste 20 de ani vei veni poate cu scuze, că nu ai noroc, că economia e praf, că problemele tale sunt speciale şi nu îţi poţi atinge obiectivele sau visurile, dar NU! Nu astea sunt problemele. Problema este că nu ai făcut nimic AZI. AZI e singura şi cea mai importantă zi care există. AZI ESTE CEA MAI PUTERNICĂ UNEALTĂ A TA PENTRU ATINGEREA VISURILOR ŞI OBIECTIVELOR! ŞI MÂINE, va deveni AZI, iar în azi-ul de mâine, din nou nu vei face nimic, şi peste 3 zile tot nimic. Şi vei avea nimic. Când vreau să construiesc o casă iau cărămidă după cărămidă, şi o construiesc. Nu iau azi o cărămidă, mâine sap un pic cu lopata, poimâine mai amestec la ciment şi apoi el se întăreşte şi uit de el. În fiecare zi, fac ceea ce trebuie făcut, dacă vreau o casă. La fel e cu orice vis. Cărămidă cu cărămidă, îmi cresc construcţia. O călătorie de o mie de mile se face pas cu pas.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea bărbatului care a visat foarte mult

A fost odată
o singură dată
un bărbat foarte urât

şi deşi era un om bun şi harnic peste măsură
nicio femeie nu se apropia de el
la mai mult de un pas

după un timp
văzând că nu-şi găseşte jumătatea
bărbatul a plecat din sat şi şi-a făcut un bordei
în pădure

cât era ziua de lungă
tăia lemne
culegea fructe şi plante medicinale
se ocupa cu dulgheritul şi cu creşterea animalelor
iar primăvara altoia tot felul de pomi

din când în când
oamenii din sat urcau la el
îi cereau sfaturi pentru oblojirea rănilor
îi comandau o uşă
un pat
iar mai rar
câte-un sicriu

însă bărbatul din pădure
deşi începuse a fi tot mai căutat
era
cu fiecare zi
tot mai nefericit

într-o zi
nemaiputând răbda
a împletit o funie
şi s-a dus la cel mai bătrân stejar
să se spânzure

dar stejarul
care văzuse multe la viaţa lui
dar niciodată un om aşa de urât
şi-a frânt ramura de care atârna acesta
apoi l-a acoperit cu frunze
să nu-l găsească cineva
chiar lângă trunchiul său

însă
sub frunze
bărbatul nostru a adormit pe dată
şi s-a trezit în faţa lui Dumnezeu

i-a zis
Doamne
ştii că eu de copil
eram atent să nu calc pe furnici
şi pe tot felul de târâtoare
nu am furat
nu am minţit
pentru tot ce am agonisit
am muncit toată viaţa
dar cu toate acestea
sunt tare nefericit
că nicio femeie nu mă vrea

iar Domnul i-a spus
te ştiu prea bine
mai rar un om atât de bun sub soare
dar oricât te-aş iubi
nu pot crea o femeie aşa de urâtă
încât să te iubească pe tine

însă
dacă tot veni vorba
tu poţi

uite
din crengile uscate ale stejarului
poţi alcătui un trup de femeie
o umpli cu lut şi-o înveleşti cu frunze
că de restul mă ocup eu

iar după ce s-a trezit
bărbatul din poveste
a zidit timp de trei zile la făptura lui de lut

dar de teamă ca nu cumva să-l respingă
a făcut-o şi mai urâtă decât era el

a treia zi
l-a chemat pe Dumnezeu
şi l-a rugat să-i dea viaţă

iar Domnul
fiindcă aşa i-a promis
a suflat viaţă în femeia omului din pădure

văzând astă minune
bărbatul a mulţumit
apoi a trezit-o uşor
sărutând-o pe frunte

atunci ea a deschis ochii şi l-a întrebat:
cine eşti tu
de eşti aşa de urât
că mă sperii

iar el a plâns şi i-a zis
iartă-mă
sunt sluga ta
Domnul m-a făcut aşa
să te apăr de fiarele pădurii
dar sunt harnic şi înţelept
să te pot sluji cât mai bine

însă ea a închis ochii
iar el a înţeles atunci
că nu trebuie să o slujească
decât pe ascuns

şi pe măsură ce o iubea mai mult
femeia a început a-şi lepăda din urâţenie
şi a deveni tot mai frumoasă

nu după mult timp
un tânăr din sat a venit să ceară leacuri pentru mama sa
şi-atunci nu mică i-a fost uimirea
când a văzut-o pe cea mai frumoasă femeie
pe care vreun om o văzuse vreodată

şi l-a văzut şi ea
şi a înţeles ce înseamnă dragostea
şi mult a mai gemut în noaptea aceea

văzând toate astea
bărbatul care visase prea mult
i-a zis a doua zi
uite
ştiu că a sosit timpul să ne despărţim
te-am slujit cât am putut de bine
şi sper că nu eşti nemulţumită de ceva

du-te după tânărul acela frumos
şi dacă vreodată o să ai nevoie de ceva
să mă cauţi
de te vei putea uita în ochii mei

şi dusă a fost

peste ani
când bărbatul din pădure trebăluia la un stup
a simţit cum femeia aceea a ajuns în spatele lui
dar el
de teamă să nu o sperie
nu s-a întors

însă ea a spus:
am aflat într-un târziu toată povestea
şi-am venit să-mi cer iertare
a sosit timpul să mă uit în ochii tăi

iar bărbatul
care nu mai visase de mult
s-a întors şi nu mică i-a fost mirarea
când a văzut că în faţa lui se afla
cea mai urâtă femeie din lume

dar lui nu i-a păsat
ceas de ceas a slujit-o
ca în acea primă zi
iar ea a devenit din nou frumoasă şi fericită
şi poate că niciodată
nici bărbatul din pădure nu ar fi aflat
de ce femeia lui îl dezmierda cu atâta bucurie
dacă într-o zi nu s-ar fi privit în apa unui izvor
şi nu ar fi văzut
cel mai frumos bărbat
aşa cum nu mai fusese altul
vreodat'

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!