E greu a fi iubit de găunoşi

Şi mi s-a spus că poezia doare,
că-i un toiag ce altoieşte gândul,
că n-am să pot vreodată, încercându-l,
să scap de dor, s-alunec în uitare.

Am aşteptat destinul. Aşteptându-l
să mă lovească-n frunte ca o boare,
nu mi-am găsit, şi de-asta-mi cer iertare
strămoşilor, în hora lumii rândul.

Şi mi-au plantat în pântece apusul
ca un buchet de trandafiri tăioşi,
găsind că jos ar sta mai bine "susul",

şi când zâmbeau, păreau mai serioşi.
În clipa-aceea am rostit nespusul:
e greu a fi iubit de găunoşi.

sonet de Ionuţ Popa (16 octombrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rândul lumii

Să scap de-o viaţă cam nefastă
Am încercat să-mi fac un rost
Şi mi-am găsit în sat nevastă:
Nevasta şefului de post.

epigramă de Florin Rotaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

În noaptea cu mulţi nori
S-o stea înaripată,
Când nu poţi să zbori
Ai iubit vreodată?

În noaptea de insomnie
Cu sufletul pe dos
Şi iz de iasomie,
Ai iubit frumos?

În noaptea înnorată
Cu vânt şi fulgi de nea,
Ai iubit vreodată
Ce nimeni nu iubea?

În noaptea încărcată
Cu amintiri ce vin
Într-o lume complicată,
Ai iubit un străin?

Şi dacă într-o noapte
Fantome n-au ajuns
În sufletul ce bate,
N-ai iubit de ajuns.

Atunci, pricepe acu'
Că stelele mi-au spus
Când tu nu ai iubit
Eu am iubit, pe ascuns.

poezie de Amelia Florentina Glava
Adăugat de AMelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am aşteptat vreodată vreo clipă de iubire...

N-am aşteptat vreodată vreo clipă de iubire,
Dar am făcut din palme izvor de mângâieri,
Când uragan de ură robea a războire
Şi-n zilele cu soare pusesem tămâieri.
Am înghiţit otrava şi-am transformat-o lavă,
Să scoată din străfundu-mi şuvoaie de iertări,
Călătorind bezmetic, în noapte, pe o navă,
Spre Insula Iubirii pierdută-n depărtări.

N-am aşteptat vreodată vreo clipă de iubire,
Dar am făcut iertării un strigăt de cocori,
Când toamna din săruturi şoptea a amăgire
Şi clipele de viaţă erau pustii cărări.
Din iedere stufoase crescute-ntre veşminte,
Am scos Lumina Lumii ţesută-n zi din Cer
Şi-n vorbele pierdute în iad de simţăminte
Am pus iubirea-n Domnul şi-o rugă-n frig şi ger.

poezie de Mirela Grigore din Pelerini pe cărările iubiri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis viu

Ninge în primăvara asta
şi iar nu mămai aud de sub troiene
deşi fiecare vis viu
valsează afară din mine...
ca şi cum ar avea loc o altă întoarcere la sân,
(am zâmbit când m-am găsit pe-o listă a vieţii copil)
şi mi-am spus, dorind să scap de această prigoană:
de bună voie şi nesilită de nimenimai pot, vreodată, alege,
ieşirea din exil?

poezie de Daniela Pârvu Dorin (14 martie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvâcnirile, iubito

Zvâcnirile, iubito, îmi vin, le am şi pleacă
aşa, la fel ca tine când fugi, revii, nu stai,
şi-atunci îmi pare lumea netrebnică, o cloacă.
În pieptul meu, cu totul, pătrunzi ca un vătrai.

Ferestrele-n trecutul clement se cer deschise
(din viitorul aspru s-alunec în trecut)
să las în urmă ochii-mi ce, inundaţi de vise,
orbecăie în smoala căzută-n aşternut.

În gol privesc... deodată, spre mine, o statuie,
c-o aură umbrită, se-nalţă din Infern
să mi se-arunce-n suflet, şi-apoi să se încuie
în vid, precum uitarea şi gândul cel mai tern.

Zărind pecetea-n frunte, citesc însemnul urii:
"o albă ca zăpada şi neagră-n cerul gurii."

sonet de Ionuţ Popa (2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-au spus că o să-mi treacă

Mi-au spus că o să-mi treacă
Aşa, cât un clipit
Că nu există suflet
De neînlocuit

Că lumea-mi aparţine
Că-i timpul să trec peste
Şi că iubirea-n sine
E ceaţă şi poveste

I-am ascultat o vreme
Şi te-am lăsat să-mi treci
Trecând la alte buze
Scăldate-n vinuri seci

Era aşa de bine
Ca după nopţi în care
Îmi ocupai toţi porii
Să te-arunc în uitare

"Ce bine e să-ţi treacă!"
Spuneam biruitor
"Ei chiar aveau dreptate
Iubirea-i doar amor

Săgeată ce ţinteşte
Spre inimi de o şchioapă
Le-arată fericirea, apoi le-o ia
Şi pleacă"

Mă vindecasem parcă
De orice fericire
De orice suferinţă
Şi de orice iubire

"La ce să îmi trebuiască?
Iubirea-i slăbiciune!"
Strigam eu sus şi tare
Schimbat ca prin minune

Dar inima-mi de-o şchioapă
Ştia că-i doar minciună
Şi suferea-n tăcere
Fără să îmi mai spună

Plângea închisă-n mine
Fără să ştiu c-o doare
Simţind ca niciodată
Că-i nefolositoare

"Trezeşte-te! Iubeşte!
Nu asta mi-e menirea
Să stau închisă-n tine
Uitându-mi fericirea!"

Spunea şoptit săraca
Dar eu nu ascultam
Să uit de tot de inimi
Mă încăpăţânam

Aşa mi-am pierdut ţelul
Aşa mi-am stins iubirea
Am îngropat trecutul
Stingându-ţi amintirea

Dar cum în noapte visul
Te lasă iar să vii
La noapte, printre stele
Din nou te voi iubi

Şi adevărul este
Că n-o să-mi treci în veci
Oricâte alte buze
Şi-oricâte vinuri seci!

poezie de Gabriel Cîndea (iulie 2019)
Adăugat de Gabriel Cîndea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să plângă în zori lăcrămioare...

Cu lacrimi am plâns pe mormânt,
Cu boabe de rouă la soare
Şi-apoi am sădit în pământ,
Să plângă în zori... lăcrămioare...

Eu ştiu cât de mult m-ai iubit
Şi poate am dat cu măsură,
Apusul cu noi s-a grăbit...
Mi-am pus peste suflet armură!

Şi viaţa-mi s-a scurs printre valuri
Cu pierderi dar şi cu-mpliniri...
Au vrut să mă înece talazuri
Mi-au pus doar triteţe-n priviri!...

O ancoră mi-a-ntins Cel de Sus
Corabia de ea să-mi agăţ,
E Ana,... dar parcă ţi-am spus,
E darul din Cer făr' de preţ!

În inimă-mi cântă-o vioară
Şi simt uneori că mă-nalţ
De n-ar năvăli ca la moară
Gânduri... să macin în valţ!

Mă-ntreb de-or mai fi lăcrămioare
Să-mi plângă şi mie în zori
Când sufletul meu va fi boare
Să-l suie deasupra de nori!....

poezie de Ioana Gărgălie din Eu sunt copacul vieţii mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am greşit

Am greşit c-am încercat să te visez
Şi chiar mă-ntreb de ce te mai păstrez
În gândul meu?... În fiecare noapte
Ţi-aud ecoul în ascunse şoapte
Te pot ierta, dar nu pot în uitare
Să te ascund... durerea-i mult prea mare!
Şi mă tot pierd în somnul ce mă iartă
Că bântui peste tot cu a mea soartă...
Chiar am greşit că n-am dorit să pleci?
Mă urmăresc secundele prea reci
În care aşteptam zâmbetul tău
Ca pe-o lumină a sufletului meu.
Şi-am aşteptat, dar n-am găsit în vis
Nimic din ceea ce tu mi-ai promis...
Poate greşesc că-ţi dau iertarea mea,
Nici nu prea cred că-ţi pas-acum de ea
Mă-ntreb şi-acum de ce te mai păstrez
În gândul meu şi încă te visez...
Greşeala mea a fost că te-am crezut
Şi poate de aceea te-am pierdut...
Când fericirea ta va fi deplină
Îţi voi trimite o rază de lumină
Te va-mbrăca-n albastru infinit
Iar eu mă voi ierta că te-am iubit…

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neconcordanţă

Nu mi-am dorit această stare
de om înnebunit de ea,
nu mi-am dorit a ei plecare
şi n-am dorit a nu mă vrea.

Nu mi-am dorit să stau cu gândul
împleticit de buimăceli,
nu mi-am dorit să-mi cheme visul
acele stări de ameţeli.

Eu mi-am dorit doar o poveste,
şi-al ei final doar fericit,
eu mi-am dorit să urc pe trepte
cu gândul că sunt eu iubit.

Eu mi-am dorit doar sărbătoare
în ochii clari şi al meu vis,
eu mi-am dorit iubirea mare,
şi-acum, eu sunt doar un proscris.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh! cât de bine ştii

Mi-am rătăcit gândul
Într-o zi din luna martie
L-am căutat în nenumăratele
Poeme de iubire
Dar l-am găsit înlănţuit
În amintirea unei clipe

Oh! cât de bine ştii
Cât arde locul
Unde dragostea a copilărit

Mi-am rătăcit amintirea
Căutând-o în lunile ce au urmat
Dăruind-nopţilor poveşti
Scăldate în râuri de dor

Oh! cât de bine ştii
Cât doare locul
Unde dorul şi-a făcut albie

Mi-am rătăcit zâmbetul
Într-un colţ de suflet
Mirosind a sare

Oh! cât de bine ştii
Cât de sărate sunt lacrimile
Născute din dor

Mi-am rătăcit iubirea
Într-o inimă de gheaţă
Dar gândul amintirea şi zâmbetul
Vor naşte speranţa
Ce mă va ajuta s-o regăsesc
Oh! cât de bine ştii
Cum speranţa transformă gheaţa
În bulgări de vise scăldate în soare

Oh! cât de bine ştii
Şi totuşi mă laşi să iubesc
INIMA MEA

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovatul cu ficatul

Medicii mi-au găsit mărit ficatul
Şi mi-au spus fără ocol
Că nu sunt eu vinovatul,
Totul e de la... alcool.

epigramă de Constantin Ionuţ Gîrjoabă (18 iulie 2009)
Adăugat de Constantin Ionuţ Gîrjoabă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce se serveşte poezia?

Poezia se serveşte cu dragoste,
a şoptit fata aceea cu ochii mari şi umezi, de după colţ.

Poezia se serveşte cu o mângâiere pe frunte,
a rostit repede un copil şi a fugit intimidat.

Cu o cană de lapte cald şi biscuiţi,
a spus femeia cu capot verde, care întindea rufe pe sârmă.

Poezia se serveşte cu o cafea neagră şi în timp util,
a mustăcit din maşină, la semafor, un şofer grăbit.

Poezia se serveşte cu puţină tărie,
a mormăit un chefliu moleşit pe o bancă.

Noi servim doar epitafuri cu medicamente,
a zâmbit un medic cu cinismul unui salon de spital.

Ascult, merg mai departe şi iar întreb:
Voi ştiţi cu ce se serveşte poezia?

poezie de David Daniel Adam (22 iulie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definitiv... lipsuri

Mereu mi-am dorit fericirea, mereu,
şi-am luptat s-o câştig pe vecie,
dar chiar de-am strigat-o o viaţă, e greu...
n-o să vie.

Mereu mi-am dorit să n-am lipsuri, mereu,
şi-am muncit mult o viaţă,
dar n-am adunat, n-am talent de evreu...
nu-s pe piaţă.

Mereu mi-am dorit frumuseţea, mereu,
şi-am crezut în oglindă,
dar nu-i vina mea, n-am avut pedigreu...
nu-i a mea, se perindă.

Mereu mi-am dorit s-am dreptate, mereu,
şi-am urât interesul,
dar chiar de-mi pun toga de arhiereu...
nu-s alesul.

Mereu mi-am dorit să fiu primul, mereu,
şi-am făcut multe şcoli,
dar n-am de la tată şi mamă tupeu...
n-am idoli.

Mereu mi-am dorit doar iubire, mereu,
şi-am pus suflet cu totul,
dar chiar de-am dat inima, ca pe-un antreu...
n-am norocul.

Mereu mi-am dorit sănătate, mereu,
şi zile şi nopţi n-am uitat-o,
dar chiar de sunt însumi un epicureu...
n-o mai am, am forţat-o.

Mereu mi-am dorit un confort minimal,
l-am crezut dobândit,
da-s victima lumii, ghinion triumfal...
n-am destinul dorit.

De ce oare, noroc, nu se-mparte egal
-şi-am recurs la suprema instanţă-
dar se pare că totu-i clădit imoral...
nu-i balanţă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

doamne al meu
de la mine
întrutotul zilelor şi cîmpurilor mele
rogu-te
mîngîie-mă
căci degetele tale îmi iau furia
ca şi cum dărîmţ
area zidurilor ar fi o bucurie
sau un blestem
de care n-am să scap vreodată

n-am să ştiu niciodată
cum să iau
o fecioară din palmele tale
un cîmp de mohor
sau un mosor care nu mă mai termină

ţi-am spus
că o iubesc
mai mult decît am iubit vreodată
chiar dacă era nisip al deşertului
umbra mării sărate
sau urma cocorului în aerul fin al pustiului
peste care eu nu am nicio vină

eu o iubesc
dacă ăsta e un păcat
nu nu este
eu o iubesc
repet
tu ai să-mi spui că aşa şi pe dincolo

şi eu am să-ţi spun că am s-o iubesc

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să îmi scrii un poem

În praful vechi urmele proaspete,
Nu au nevoie de grai,
Spun ele singure, ce tu nu-mi spuneai.
Ce altă dovadă de minciună mai vrei,
Când una spui tu şi alta văd ochii mei?

Eu n-am zis nimic şi dacă te-aş fi întrebat,
Ai fi râs şi-ai fi zis că-s copilă,
Şi fără să clipeşti sau să fi oftat,
Mi-ai fi rostit, o altă dureroasă minciună.

Mă durea, durerea ce mi-ai trimis,
Un joc dureros de cuvinte, greu de înţeles.
Mă durea, durerea şi atunci când ai spus:
O zbatere de aripi, nu vreau să te doară,
De nimic, nici măcar doar aşa, într-o doară!

Mă durea, durerea la gândul tău schimbător,
Lipsit de iubire, sufletul tău plimbător,
Pe aripi de neprielnic vânt şi de dor,
Aprig mă durea, durerea de tine,
Inimaginabil de tristă amăgire.

Mă doare, durerea din sufletul meu,
Dar stai liniştit, tu n-ai nicio vină,
E încercarea destinului greu,
Şi-a mea fire de prea multă simţire plină.
Mă doare că nu mai suntem, de-o vreme,
Pe aceeaşi frecvenţă şi lungime de undă,
Aş vrea, glasul tău din nou, să mă cheme,
Să îţi cuprind în palme privirea blândă.

Mă doare, durerea năprasnic la gândul,
Că nimeni n-o să te iubească, ca mine vreodată,
Nimeni pe tine şi nici eu pe altul,
Ce iubire ciudată, fără timp, fără dată.
Ce a fost, va mai fi, va să fie?
Iubire curată, iubire furată, magie?

Rămasă, ca Dante în al său Infern,
Vrăjit de Beatrice, pe vecie,
Condamnată iubirii în contumacie,
Am să te rog, să te rogi vraja să-întorni,
Să plece de la mine-n pustie.

Să ies din infern, singură nu pot,
Nu am atâta forţă, ca Dante,
Dar, pot să te rog, să îmi scrii un poem,
Ca toate, să se împace cu toate.

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rândul tău

Eşti aer si îmi eşti si gând,
Eşti versul asternut pe rând,
Eşti curgator în vena mea,
Nemuritor in lumea ta...

Şi ce păcat că nu gândeşti...
Că alungându-mă greşesti...
Te va durea desi nu crezi...
Tu esti stapan si-acum nu vezi.

O să te doară gândul meu!
Ai să îmi spui cât ţi-e de greu...
Şi ai sa plângi cum eu am plâns,
Atunci când toate m-au străpuns.

Nu mai striga ca nu te-aud!
Tu m-ai facut sa fiu om surd!
Din inima ai facut piatră!
Nu pot să mai iubesc vreodată!

Nu pot să vad durerea ta.
Ai îngheţat privirea mea!
Ai dispărut din gândul meu!
Acum a venit rândul tău!

poezie de Iustina Elena Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe, câte-am semănat

Toată viaţa, cât am fost,
am avut în viaţă rost.
În grădină-am plantat flori
si-am cules parfumul lor.
Pomi am plantat în livadă
şi am cules vara roadă.
Am cultivat în câmp grâne
şi-am adus în casă pâine.
Am rostit doar adevăr,
minciuna nu mi-a fost văr.
Primind înţelegere
am investit încredere.
Am semănat bună credinţă
şi-am cules recunoştinţă.
Am semănat multă iubire
şi-am gustat din fericire.
Multe, câte-am semănat
iubire mi-au înturnat.
Bucurii am adunat
şi viaţa mi-au luminat.

poezie de Dumitru Delcă (11 martie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pace

Acum, în amurgul meu, te binecuvântez, Viaţă –
şi asta pentru că niciodată nu mi-ai dat speranţe goale,
nici muncă fără răsplată, nici necazuri nemeritate.

Văd, la capătul unui drum dificil,
că eu am fost arhitectul propriului destin
şi, dacă am extras dulceaţă sau suc de pelin din nişte lucruri,
s-a întâmplat pentru că eu am pus dulceaţa sau pelinul în ele.
Când am plantat trandafiri întotdeauna am cules trandafiri.

Desigur, iarna va urma tinereţii mele,
dar tu nu mi-ai spus că luna mai va fi eternă.
Negreşit, mi s-au părut lungi nopţile durerii,
dar tu nu mi-ai promis numai nopţi frumoase.
Am avut apoi, în schimb, parte de unele liniştite.
Am iubit, am fost iubit, soarele mi-a mângâiat faţa.
Viaţă, nu-mi datorezi nimic, între noi e pace!

poezie de Amado Nervo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul albastru

"Doresc un fir
De trandafir
Catifelat, albastru."
Si lumea toata
Tot trandafiri
Mi-au daruit:
Albi, galbeni,
Rosii, roz.
Nici unul, insa,
Nu era
ALBASTRU.
Cununi de credinta
Pe frunte purtam.
"JURA"
"Nu jur Doamne!
Nu pot sa-i fiu
Nevasta!"
Piatra din piatra
O inima se-nalta.
"Iertare Doamne,
Sunt doar un om,
Nu sunt paiata!"

Ochiul plangea
IMPIETRIREA
Si dantuiam
La nunta
Din CANA GALILEEA.
Blond-gri suvita
Aluneca spre ceafa.
Uitam de ISAIA,
De ingeri,
De Demoni,
Privirea se frange
Pe albul buchet
De mireasa,
Nici-unde nu-i
Un firicel
Suav, plapand,
De trandafir
ALBASTRU.

Lumina-n lumanari
De soare
Splendoare-n statuie
De piatra
Picur de roua
Cristal pe fata
De ceara.

Tipa orgoliul din mine,
Sinul greu iar fierbea
Sa-mi alaptez COPILUL.
Acum sotie nu eram
Si nici macar sihastru,
Ci doar un fir
De trandafir,
Incercanat,
ALBASTRU.

poezie de Marilena Mihai
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!