Zvâcnirile, iubito

Zvâcnirile, iubito, îmi vin, le am şi pleacă
aşa, la fel ca tine când fugi, revii, nu stai,
şi-atunci îmi pare lumea netrebnică, o cloacă.
În pieptul meu, cu totul, pătrunzi ca un vătrai.

Ferestrele-n trecutul clement se cer deschise
(din viitorul aspru s-alunec în trecut)
să las în urmă ochii-mi ce, inundaţi de vise,
orbecăie în smoala căzută-n aşternut.

În gol privesc... deodată, spre mine, o statuie,
c-o aură umbrită, se-nalţă din Infern
să mi se-arunce-n suflet, şi-apoi să se încuie
în vid, precum uitarea şi gândul cel mai tern.

Zărind pecetea-n frunte, citesc însemnul urii:
"o albă ca zăpada şi neagră-n cerul gurii."

sonet de Ionuţ Popa (2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avatar

Când stai, răpit de visuri, în seara-nsângerată
De toamnă, lângă mine, şi gândul tău l-ascult,
El o poveste-mi spune de-o ţară depărtată -
Povestea lui trăită în vremea de demult.

O, da, erai amicul lui Phidias odată,
Şi compunând o odă mergeai încet-încet
Spre casa lui cea albă de artă-nfrigurată,
Iar eu eram o sclavă venită din Milet.

Era aceeaşi seară de toamnă-nsângerată,
Să te privesc rămas-am pierdută-n colţ de drum,
Iar ochii tăi pe ochii-mi s-au pironit deodată
Şi mi-ai surâs atuncea surâsul tău de-acum.

poezie de Mia Frollo din Flori de flăcări (1923)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O umbră

când seara se-necase în grădină
şi ochii mei cătau în luminiş,
o umbră mi-a căzut din cer, divină,
s-a strecurat în suflet pe furiş.

noaptea venea cu-atâtea vise, însă
eu nu vedeam nimic cu ochii mei,
dar te simţeam pe lângă mine plânsă
cum te-aşezasei pe sub vechiul tei.

ne-ncercuiau inelele de vise,
şi eu te-am luat, iubito, lângă mine,
aveam fântânile de dor deschise
cu ape limpezi, pure, cristaline.

am vrut să bem dar tu te-ai destrămat,
ai spus că pleci în lumea ta departe,
precum în hora ielelor de noapte,
destinul nemilos te-a aruncat.

.............
în toamna asta bruma pică rece,
cuvintele de-atunci mă cată azi,
visez mereu cum din seninuri cazi
şi umbra mea spre tine vrea să plece.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O umbră

când seara se-necase în grădină
şi ochii mei cătau în luminiş,
o umbră mi-a căzut din cer, divină,
s-a strecurat în suflet pe furiş.

noaptea venea cu-atâtea vise, însă
eu nu vedeam nimic cu ochii mei,
dar te simţeam pe lângă mine plânsă
cum te-aşezasei pe sub vechiul tei.

ne-ncercuiau inelele de vise,
şi eu te-am luat, iubito, lângă mine,
aveam fântânile de dor deschise
cu ape limpezi, pure, cristaline.

am vrut să bem dar tu te-ai destrămat,
ai spus că pleci în lumea ta departe,
precum în hora ielelor de noapte,
destinul nemilos te-a aruncat.

.............
în toamna asta bruma pică rece,
cuvintele de-atunci mă cată azi,
visez mereu cum din seninuri cazi
şi umbra mea spre tine vrea să plece.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 octombrie 2001)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel muzei

Îmi pătrunzi muză în vise
Şi inspiraţia mi-o aduci;
Nu ai gândurile-nchise,
Ci în cuget mi le arunci.

Dacă-s vânturi la răscruci
Scoţi ideea din abise;
Îmi pătrunzi muză în vise
Şi inspiraţia mi-o aduci.

Eu cu braţele deschise,
Viu simbol al Sfintei Cruci
Te urmez chiar de te duci
Spre destine ce ni-s scrise,

Îmi pătrunzi muză în vise.

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de ioanfriciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă, aş fugi de tine!

Aş fugi de tine, toamnă,
Ochii aprigi de Brumar
Să mă vadă cum dispar,
Chiar de timpul mă condamnă.

Toamnă, aş fugi de tine,
Mi-aş zidi un stăvilar,
Să mă caute-n zadar
Seci surâsuri cabotine.

Aş fugi de tine, toamnă,
Nu doresc să-mi fii stăpână,
Să ajung tot mai bătrână,
Îndreptându-mă spre iarnă.

Toamnă, aş fugi de tine,
De mă strigi, să nu-ţi răspund,
De reci ploi să mă ascund,
Ropotind prin copertine.

Aş fugi de tine, toamnă,
Oricând, ştiu, a ta surată
Va putea, aşa, deodată,
Grele-omături să aştearnă.

Toamnă, aş fugi de tine,
Alungând, în mod bizar,
Până-n Luna lui Florar,
Toate iernile din mine.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar dorul tău... (Sonet XCVI)

Doar dorul tău mă prinde ca un cleşte,
Şi nu mai pot dormi un somn profund;
Pe cer te văd... tu, stea care-mi sclipeşte,
Prin ochi pătrunzi şi-n mine te scufund.

E trist, să ştii... (mirarea mă-nconjoară)
Că niciun stol de păsări nu cuprind,
Din cerul tău aprins de-atâta vară,
Decât un fulg şi-acela plin de jind.

Uşor să crezi îţi pare că minciuna
Îmi ţine-acum scabrosul adăpost,
Când geana ta mi-e dulce cum niciuna
Nu îmi va fi, nu este, nu a fost.

Subţire creşti în mine ca o floare,
Şi te înalţi prin suflet cu pudoare...

sonet de Ionuţ Popa (17 mai 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate-i vis, poate nu

Nu se vede nimic în urmă,
poate doar gândul meu
care mai caută şi mai scurmă
în ce nu e, şi eu
veghez fereastra şi lumina
împrăştiată
ce-ncearcă să-mi ascundă suma
de altădată.

Îmi pare că nu s-a petrecut
din ce îmi amintesc
şi-mi pare că nici nu a trecut
şi poate doar citesc,
şi poate totul e-o poveste
ce-a poposit în gând,
când mai visam şi eu vreo,, cheste"
pe rând din când in când.

Poate-s nebun sau poate totul
se-ntâmplă-atunci când dorm...
O să aştept până când Domnul
mă va trezi din om...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri înaripate

stoluri de gânduri înaripate
pleacă din mine spre cer
vesele, gureşe, emancipate
lasă-n urmă dâre de mister.

privesc manechine crispate
îmbracă haina toamnei în foaier
stoluri de gânduri înaripate
pleacă din mine spre cer.

nopţi de vise sunt preocupate
să strângă stelele în colier
mustul din butoaie destupate
împrăştie miresme în eter.

stoluri de gânduri înaripate
zboară din mine spre cer.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Romantica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pulsar

Nu este linişte în cer, de ce ar fi?
cunoşti ceva născut din om
să fie tern ori prea uşor? Din somn
rămâi cu vise, iar tu visuri vrei, o ştii...

Şi-ţi arde carnea, timpul te consumă
necontenit adapi cu tine şoaptele din cer,
răscoale ţin să se răzbune pe cuvântul sper
când prea târziu apar iubiri ce par postume.

Pulsar, în tine timpul te ardea
dar nu ştiai cum arde carnea mea,
cum vâlvătaia alunga din mine suflet boţ
şi blestemam, nebun ce mă simţeam şi hoţ...

Iar din ţigare, rotocoale se-nalţă aiurea,
privirea-ţi pare agăţată ca de-un gând
ce nu mai ştie cum să fie, grav ori blând
iubind femeiea, iar te pierzi cu firea.

poezie de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să cadă cada

Se-nalţă vâna când mă urc pe tine
Şi din furou te scot fără tăgadă;
Aşez picioru-ţi, şi nu-l las să cadă,
Pe după gâtu-mi ce umil susţine
Poveri carnale când te-afund în cadă,
Iar de cobor, alegi să stai pe vine -
"Te simţi slăbită sau suspect de bine?"
Întreb lasciv lăsând pe chip plămadă.
A(,)vântul cast şi gemetele-aprinse
Ca dulci ecouri îmi revin în gând...
'Ţi-apuc obrazul şi observ că lin se
Prelinge seva pe conturul blând,
Şi-n drumul ei spre suflet mă cuprinse
Un suflu greu când te-auzeam gemând.

sonet de Ionuţ Popa (1 decembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să pot

Să pot atinge cerul
Cu gândurile mele,
Să pot culege vise
Într-un buchet de stele,
Să pot privi lumina
Când ochii-mi sunt închişi,
Să pot culege flori
Când pomii-s încă ninşi,
Să pot cuprinde lumea
Cu braţele închise,
Să pot ploua deşertul
Şi să răsară vise,
Să pot muri o clipă
Şi-apoi să reînvii,
Să mă transform în noapte
Când peste tot e zi,
Să fac să ardă focul
Când flacăra e stinsă,
Să pot găsi speranţă
În tot ce nu există
Şi oare atunci iubirea-mi
Va fi la fel de tristă?

poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E greu a fi iubit de găunoşi

Şi mi s-a spus că poezia doare,
că-i un toiag ce altoieşte gândul,
că n-am să pot vreodată, încercându-l,
să scap de dor, s-alunec în uitare.

Am aşteptat destinul. Aşteptându-l
să mă lovească-n frunte ca o boare,
nu mi-am găsit, şi de-asta-mi cer iertare
strămoşilor, în hora lumii rândul.

Şi mi-au plantat în pântece apusul
ca un buchet de trandafiri tăioşi,
găsind că jos ar sta mai bine "susul",

şi când zâmbeau, păreau mai serioşi.
În clipa-aceea am rostit nespusul:
e greu a fi iubit de găunoşi.

sonet de Ionuţ Popa (16 octombrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita - în straie albastre

Iubito, chiar de tu nu eşti cu mine,
Eu sunt şi-n vis şi-n lumea ta - cu tine.
Acolo unde, tu, îţi îndrepţi pasul,
Eu te urmez cu inima, cu glasul.

De eşti acasă, sunt cu tine acasă
Şi aş vrea să plec, dar ochii-ţi nu mă lasă –
Căci ochii tăi îmi ţintuiesc privirea,
Atât de-aprins, încât, mă pierd cu firea.

Când eşti plecată, dusă, prea departe,
Mi-e inima-ngheţată, ca de moarte.
În noapte, te visez în straie-albastre
Cum zbori, cu mine-alături, printre astre.

Cătând, de zor, în galaxia vastă,
Să-aflăm pe unde-aşteaptă steaua noastră
Să adăstăm pe ea în veşnicie –
Doar noi s-o locuim, stând în pustie

Pe-un câmp albastru – precum îţi e straiul
Căci, pentru noi, acolo ar fi raiul.
Deasupra, alte stele, să păzească,
Iubirea noastră – să nu lâncezească.

... Când mă trezesc, căzând, parcă-n abisuri
Şi ştiu că eşti şi-n lumea mea şi-n visuri
Mă sfâşie, aşa, un dulce bine
De parcă-ai fi în mine – eu în tine.

Şi, beat de tine, ţintuiesc tavanul
Şi nu-mi mai pasă cum va trece anul
Căci tu îmi umpli zilele şi ceasul –
Şi plin de bucurie-mi cântă glasul

Un cântec, ce n-a fost compus, vreodată,
De nimeni – doar de inima-nfocată,
Ce bate, vajnic, pieptul să mi-l spargă -
Să fugă-n pieptul tău, în lumea largă

Acolo unde, tu, stând la fereastră,
Visezi, înveşmântată-n haină-albastră.
Privind copacii, încărcaţi de floare,
Cum râd la tine – şi cum râd la soare.

Când un suspin, uşor, din piept îţi scapă –
Din ochii tăi – ochii-mi se adapă.
Dar setea lor de tine-n loc să treacă,
Mai aprig îi aprinde şi îi seacă.

Iar gurii mele de nu-i stingi pojarul
O seacă repede şi-adânc amarul.
Iubita mea-mbrăcată-n strai albastru –
Tu eşti pe cerul vieţii mele – astru.

Hai, lasă-ţi gândurile ca să zboare
Spre mine – şi-amândoi, privind la soare
Să fim o pură, limpede privire,
Fără apus şi fără amintire.

Şi-n vis, să fim nişte păsări măiastre
Zburând prin galaxie, printre astre...
Că-n lumea asta nu ne aflăm rostul –
Aşa că, hai, cu mine-n raiul nostru...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albă ca Zăpada: Îmi pare rău, dar pentru mine asta nu funcţionează.
Frumoasa din Pădurea Adormită: Nici atitudinea ta nu e prea de folos, Zăpadă.
Albă ca Zăpada: Eşti doar invidioasă pentru că eu am fost votată cea mai frumoasă din ţinut.
Rapunzel: Te referi la alegerile alea "aranjate"?
Albă ca Zăpada: Tocmai tu vorbeşti. "Rapunzel, Rapunzel, despleteşte-ţi extensiile aurii."

replici din filmul artistic Shrek al Treilea
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă frământă gândul să repar trecutul, să trăiesc în prezent şi să privesc cu încredere spre viitorul luminos.

aforism de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis mic de mână

În faţă am vise
Ce-aşteaptă închise.

În urmă am vise
Lăsate deschise.

În minte am vise
De gânduri ucise.

În carne am vise
De sânge permise.

În suflet am vise
De soartă decise.

În versuri am vise
De mâna mea scrise.

poezie de Marius Robu (30 august 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe

Afara ploua
Privesc pe fereastra
E fix ora noua
Si totul e gri.

Tu dormi far' de vise
Pe perna albastra
Cu brate deschise
De mine nu stii.

Eu strig dupa tine
Privind pe fereastra
Departe de mine
Tu te vei trezi.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri şi vise scrise

Vor trece ani, vor trece zări
Vor trece multe amintiri.
Vom scrie vise, versuri, stări
Din ale noastre... triste firi.

Vom adormi, visând, visând
Căci viaţa e frumoasă.
Ne vom trezi, cântând, cântând
Trebăluind prin casă.

Sunt amintiri, dar sunt şi vise
Ce vin, ce au trecut.
Când le uităm, rămân ucise
Un lucru neplăcut.

Bine ar fi, să le salvăm
Le scriem, să trăiască.
Farmec aparte, să le dăm
Să nu se veştejească.

Îmi amintesc... când ne iubeam
Îmi amintesc prea bine.
Din ochi, iubirea, îţi sorbeam
Îmi amintesc de tine.

Îmi amintesc, prima-ntâlnire
Iubita când îmi vine.
Îmi amintesc, plăcuta-ţi fire
Îmi amintesc, de tine.

Şi-mi amintesc, al tău sărut
O, cât era de bine.
Şi-mi amintesc, cât a trecut
Da, mi-amintesc de tine.

Aş trece eu, să-mi amintesc
Să-mi amintesc mai multe.
Când îţi spuneam, că te iubesc
Şi cerul vrea s-asculte.

Şi-a ascultat, a ascultat
Eram, ca doi copii.
Pe braţe, eu, mi te-am purtat
Dorită ca să-mi fii.

Şi-mi amintesc, cum mă doreai
Cum mă doreai fiebinte.
În braţe, tu, cum mă strângeai
Şi îmi şopteai cuvinte:

Mai stai, mai stai, mai stai
Mai vreau al tău sărut.
Mai stai, mai stai – ziceai
Şi vremea a trecut.

Şi vremea, vremea... va mai trece
Rămân, doar amintiri.
Şi amintirea, ne petrece
Spre alte zări... şi firi.

Acum, le ştiţi: le-am scris
Le-am scris ca să le ştiţi.
Şi vor rămâne... vis
Şi voi să vă iubiţi.

Viaţa, este frumoasă
Frumoasă, când iubeşti.
Şi este, dureroasă
Când tu, o părăseşti.

Şi vine, vine-o zi
Când toţi o părăsim.
Şi ziua, n-o vom şti
Cumva, să o vestim.

Şi dacă tot, nu ştim
Nu ştim ce va mai fi.
Măcar, să ne-amintim
Când timpul, v-a muri.

Sunt amintiri, sunt vise
Sunt vise adunate.
Spre zări, vor fi deschise
Frumos poetizate.

Şi dacă se vor teme
Prin vreme, să înoate.
Nu vă temeţi... de vreme
Spunând, că nu se poate.

Se poate, dacă vrem
Şi dacă... ne iubim.
Şi amintiri... avem
Scrise, când: le citim.

poezie de Paul Preda Păvălache (15 februarie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito

Iubito!... nu pot a dormi,
Mi-e gândul într-una la tine,
Aş vrea să te-nvăţ... a iubi,
Topindu-te-n vise carmine.

Iubito!... iubirea ţi-e soartă,
Adâncul deschide-ţi să curg
Şi-aruncă păcatele-n poartă
Din goana calului murg

Iubito!... sunt încă în tine,
Mă storci de putere... şi dor,
Balansu-i mişcarea ce vine
În susur nebun... de izvor.

Iubito!... dă-mi ochii şi gura,
Dă-mi trupul... plăcerile toate
Şi stinge-mi în taină arsura,
Ştiu bine că vrei... şi se poate.

Iubito!... nu pot a dormi,
Trezit-ai bărbatul din mine,
Aş vrea să mă-nveţi... a iubi,
Când intru serafic în tine.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexie

Puteam să tac etern, era mai bine?
"Tăcerea e de aur"... însă e?
Mă las minţit de soartă şi de mine
Şi nu ajung ca să pricep de ce

Atâta oscilez între senzaţii,
Că nu mai ştiu exact cine mai sunt,
O poartă către rai, sau aberaţii,
În lumea materială, pe pământ

Mă amăgesc că binele e veşnic
Şi că mă aflu undeva în el,
Dar suflu, precum vântul într-un sfeşnic,
Uitând de sensul vieţii-n fel de fel

Dileme, frământări fără răspunsuri,
Sunt oare eu mai bun decât sunt ei?
Un ego prea răpus de neajunsuri,
Ce-şi pune întrebări fără temei

Şi cum să ştiu de fapt ce e dreptate
Când totul pare foarte relativ?
De ce sunt eu acela care poate
Să fie gândul foarte emotiv?

Mă uit în ochii mei, sunt o oglindă,
Pe care astăzi parcă nu o simt,
Când răsuflarea caldă, emotivă,
Mă face să mă văd fără să mint

E totul doar o fugă spre niciunde,
În care las în urmă tot ce strig,
Precum un praf, când versul îmi pătrunde,
Prin nuanţele de suflet care frig

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!