
troscotul firav
dislocă dalele
de beton din curte
haiku de Ion Untaru din Paso doble (2009)
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Solstițiul de zâmbet
Între timp un castan mârâia!
Pe dalele mâinii se adunau furnicile
lente!
Îmi smulgeam brațele
să ți le pun în pomul de Crăciun
festina lente!
În timp ce se sincronizau păsăsările
castanele îmi mârâiau
pe dalele mâinii prezente
Fix așa!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum poți arunca un ou pe o pardoseală de beton, fără să crape?
Pardoseala de beton e greu de crăpat.
întrebări și răspunsuri
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Una e să ai argumente beton, alta e să ai capul beton.
aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Deșert de beton
Vulpea-nvăluită
în jurul unei flori
însetate
așteaptă roua inimii
în deșertul de beton
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul dislocă realitatea: suntem înconjurați de absențe... vorbitoare!
aforism de Costel Zăgan din Inventeme
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Colivie de beton
canonul de beton
visului de muflon
sub stele de neon
ucide în amvon
dansul pe stânci
cu pași de țânci
închiși in adânci
chilii de porunci
orare avare
diurnă rotire
in acest carusel
cu joc de porumbel
legat cu răvașe
de slove cravașe
ce nu lasă tălpi
goale printre spini
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nevroză de beton armat
Un scriitor, un oarecare,
cu multă operă-n lucru,
înjură trecători pe corso la promenada literară,
mai abitir ca o nătângă.
Momentul lui de revelații,
deschiderea spre idei noi,
apune peste zări urbane cuprinse de beton facil.
Apoi, pe lămpile uitării,
chitara rece de oftat,
ucide înfiorarea mării de la atâta înjurat.
poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Haiku
fostul pension -
doamnele pășesc încet
pe dalele vechi
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Moda
Se cocoță pe toc înalt și boturi scurte
Țintind ca toți, din jur, să-i facă... curte,
Dar "ortopezii" i-au făcut figura!
În loc de curte are... bătătura.
epigramă de Mircea Angelescu din ziarul "Viața Buzăului" (7 decembrie 2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Proces de conștiință
Ades eu pe mulți încolțit-am abil,
Cu vorbe mai grele ca dalele,
Deși, recunosc, mi s-a spus, de copil,
Să nu chinuiesc animalele...
epigramă de Sorin Pavel din Epigramiști cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Treptele succesului se confundă adeseori cu dalele orgoliului nemăsurat. Inevitabil, ajungând nicaieri și țintind nimicul transformat în fata morgana.
aforism de Sorin Șomandra
Adăugat de Sorin Șomandra

Comentează! | Votează! | Copiază!
Luke: Deci tu îndrepți acești fotoni spre foaia asta...
Joan: E un pervers în curte!
Luke:... și faci să apară un pervers în curte.
replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana

Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna nu primește curte
Doamna nu primește curte,
Nici cadouri; Probe noi:
Ics i-a dat o sărutare,
Ea i-a dat-o înapoi.
epigramă de Octavian Goga din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstigniți la amvon...
Câte păsări sunt pe cer
Sunt mai multe ca noi... și pier.
Cimitir pe unde au?
Lângă ele vreau să stau!
Când-mi va veni să pier
Să nu mai stau atârnat
Cu picioarele spre cer
Si cu ochii ingropat...
În lutul de noi săpat
Regurgitat și chinuit
In zăbrele de beton
Răstigniți, sus,.. la amvon!
Și ele poate mi-or
șopti... cum să iau zbor...
Fără trup de muritor
În lumi fără zăbrele și beton
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu, două'ș nouă
Unu, două'ș nouă
Pâclă, beznă chioară
Și afară plouă
Da nu-i prima oară
Curge din urcior
Catifea de noapte
Că mă și-nfior
Parcă niște șoapte
Pană de lumină
În reprize scurte
Cine e de vină
Că n-ajung în curte?
Pipăi de orbete
Cu mâinile-ntinse
Pe lângă perete
Și tâmplele ninse
Câinele mă latră
Parc-aș fi un fur
Mă-mpiedic de vatră
Și-mi vine să-njur.
poezie de Ion Untaru din inedită
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unu două'ș nouă
Unu, două'ș nouă
Noapte chioară, beznă
Ca un lanț de gleznă
Vremea care plouă
Curge din urcior
Larg șuvoi de noapte
Că mă și-nfior
Toate aceste șoapte
Pană de lumină
În reprize scurte
Cine e de vină
Că n-ajung în curte?
Pipăi de orbete
Cu mâinile-ntinse
Pe lângă perete
Și tâmplele ninse
Câinele mă latră
Parc-aș fi un fur
Mă-mpiedic de vatră
Și-mi vine să-njur!
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și patria
Și patria noastră
Ar merita
Să i se facă curte
O curte de justiție
Dreaptă și imparțială
Care să slujească
Nația și dreptatea
Și să stopeze
Cele multe abuzuri
Din politichia românească
Și din multe alte domenii.
poezie de David Boia (19 februarie 2020)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ana: Cum arăt azi?
Manole: Arăți beton!
replici
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce curte făceam peninsulelor
Ce curte făceam peninsulelor.
Ce credință juram
crizantemelor de noiembrie.
Cum ne căutam capitala
printre peștii greoi și bunele tristeți.
Ce nume vesele dădeam
neantului, memoriei,
îndrăznelilor de dimineață.
Cum țineam metamorfoza
la mare cinste.
Tu trebuie să hotărăști
că imanența este un cristal.
poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă dormim și visăm
Parcă dormim și visăm, îmi spuse ea,
și eu am crezut-o, pentru că devenea
mai grea sau mai ușoară după voie
asemenea păsărilor în zbor.
Alergam în sus pe scările de beton
și ea ridica din îmbrățișarea mea
doi ochi lucioși, argintii,
spre un cer inventat chiar atunci.
Privirea ei topea zidurile,
îmi rănea obrajii din care
sângele-mi izbucnea spre trecut
nedureros, în cascadă.
Parcă dormim și visăm, îmi spuse ea.
Alergam în sus. Scara de beton
se sfârșise demult. Și clădirea.
Trecuserăm și de viitor. Cuvintele
rămăseseră în urmă. Și poate nici noi
nu mai eram.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!