Ce curte făceam peninsulelor

Ce curte făceam peninsulelor.
Ce credinţă juram
crizantemelor de noiembrie.
Cum ne căutam capitala
printre peştii greoi şi bunele tristeţi.
Ce nume vesele dădeam
neantului, memoriei,
îndrăznelilor de dimineaţă.
Cum ţineam metamorfoza
la mare cinste.
Tu trebuie să hotărăşti
că imanenţa este un cristal.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autopsia neantului

Niciodată nu mi-e dor de mine.
Nu-s decât clipa care-şi recunoaşte căderea.
Sunt verbul care nu exprimă
nici fiinţă, nici lucrul.
Uit că mi-am pierdut amintirile,
pietricele pe un biet drum.
Să aplaud ceea ce mă nimiceşte:
vântul, viscolul,
voinţa de-a nu fi nimic?
Ce fosilă se-agită
în plămânii mei?
M-am decis să fac autopsia neantului.
Să fiu abstract mi-e de ajuns
ca să merit
cea mai pură absenţă.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti obiectul

Tu eşti obiectul,
ideea ce-l înfrumuseţează,
conceptul care-l ucide.
Eşti răspunzătoare
de fularul acesta galben,
ca de o crimă pe pragul unei grădini bătrâne.
Când tu numeşti
azurul, marea, ciclonul,
le împiedici să fie libere.
Cuvintele tale,
arsuri de fier roşu pe umărul neantului.
Tu denaturezi,
înţelegând prea mult.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

prin clipele turnate în forma unui vers
noiembrie se zbate trecând prin fapt divers

motanul toarce firul seninei dimineţi
ci eu îmi sorb delirul cafelei cu tristeţi

afară-i întuneric, noiembrie deplin
noembrie himeric, noiembrie hain

la uşă iarna bate cu albele-i zăpezi
tu ştii că nu se poate, ştiind că nu mă crezi

în umbra dimineţii răsună noi culori
un imn cernut fineţii ce picură din nori

noiembrie-n amiaza cu soarele apus
noiembrie în fraza că sunt cu pluta dus

noiembrie-n retina cu verdele rotund
noiembrie în tina ce-ngheată pân-la fund...

poezie de Iurie Osoianu (7 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi dimineaţă

eram o ploaie mohorâtă de toamnă
şi mă scurgeam în pârâiaşe
pe vineţiile stânci colţoase
luam paiele şi le împleteam în cozi
îmi venea să mă sting în nisipul
întins greoi ca o blană de lup

azi dimineaţă mă stingeam
putred pe marginea unui fluviu
vişiniu care trecea printre degetele
unor zei ce se jucau cu timpul meu

azi dimineaţă m-au băut cerbii
şi caii albaştri sub vântul toamnei

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul vis

Era în alb şi negru visul meu
Şi căutam, adânc în el, culoarea...
De ce? - nu ştiu, dar căutam mereu
Şi derulam, din când în când, visarea.

Mergând spre înapoi, dădeam de ea
Şi o luam cu mine, mai aproape,
Dar dispărea. Cred că era ceva
Cu visul ce mi se zbătea sub pleoape.

Ce să fi fost? O căutam, din nou,
Spre înainte, poate voi găsi-o...
Şi o găseam ascunsă-ntr-un ecou
A ce a fost. Iar, în prezent... adio!

Am derulat o noapte. Ce mai vis!
Alb-negru? Cine mi l-o fi trimis?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâie-mă, dimineaţă fără nume!

mângâie-mă...dimineaţă fără nume
e ziua mea şi mă priveşti pe de-a întregul.
îţi este greu să mă recunoşti
dănţuind în mijlocul pătratului
împodobit în culori desprinse din mine.

îţi aud paşii
bântui pe străzi
miroşi a crizanteme
la adăpostul amintirilor.

mângâie-mă...dimineaţă fără nume
eşti singură în această împrejurare
vinovăţiile-mi urează: mulţi ani, mulţi ani!
în palma ta creşte o piatră
toamna mă trage după ea.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mâinile noastre gângania moare

Între mâinile noastre gângania moare –
era un proverb dezamăgit.
Sub ochii noştri platanul se spânzură –
era un poem
ce se-mpotrivea cuvintelor noastre.
Trebuie să ne coasem buzele
şi să ne pedepsim melodiile.
Mai târziu, fraţilor:
stuful, rândunica de noapte,
marmura, catifeaua
vor găsi pentru noi
un grai nou-nouţ.

poezie de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi să-i ceri unui bărbat să fie ca Alain Delon, când nici Alain Delon nu mai este ca Alain Delon.

citat din Beatrice Vaisman (14 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred

Cred în cinste şi credinţă,
în adevăr, nu în minciună.
Asta e a mea voinţă
până mă transform în humă.
Adevărul despre lume,
despre cine-am fost şi sunt,
Rămâne credinţa-n mine
că raiul e pe pământ.
Credinţă, cinste, adevăr,
în noi să sălăşluiască.
Doar ele pot, într-adevăr
pe toţi să ne definească.

poezie de Dumitru Delcă (15 iulie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să căutam dragostea acolo unde suntem, chiar dacă asta ne-ar costa ceasuri, zile, săptămâni de decepţii şi tristeţi. Căci în clipa în care pornim în căutarea iubirii şi ea porneşte în întâmpinarea noastră. Şi ne salvează.

Paulo Coelho în La râul Piedra am şezut şi-am plâns (1994)
Adăugat de Corynna B
Comentează! | Votează! | Copiază!

În port corăbii mari tuşeau

În port corăbii mari tuşeau
Şi, lună comestibilă, regina,
îl dezmierda pe vrăjitor cum se dezmiardă
o girafă cu nara rănită.
Pentru a opta oară, zorile emigrau
printre neguţătorii care vindeau din nou
platanilor traşi pe sfoară frunzele moarte.
În cuşca-i de foc, acvila-mpărătească
se mulţumea c-un orizont pătrat.
Nevinovaţii-au fost cu-asprime pedepsiţi:
orice femeie în fântână s-a schimbat,
şi-n cactus fiece bărbat. Pe urmă-a fost spălat,
să-i placă iar, grumazul cerului.

poezie clasică de Alain Bosquet, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camera suspinelor

Camera suspinelor.
Câinele care-şi roade vechile visuri.
Un zid în noi
între inimă şi cealaltă inimă.
Toate lucrurile astea
care-au luat locul copiilor!
Dragostea ca un rechizitoriu.
Lumânarea aprinsă
de cuvintele moarte.
Privelişte inexpugnabilă spre îndoială.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai rămân resturi în staţia orbitală când este ea construită şi acestea ies la suprafaţă şi plutesc în aer. Este şi praf, iar pentru a face curat aveam un aspirator în formă de rachetă. Ce făceam câteodată? Ne suiam pe aspirator ca baba-cloanţa pe mătură, dădeam drumul la motor şi zburam prin aer.

citat din Dumitru Prunariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când pătrunzi

Când pătrunzi
în adâncul tău,
orbită de sânge,
ca şi cum în ceaţă
ai strangula din greşeală un zeu,
nu descoperi nimic, nici carne nici suflet,
ci o nelinişte cu plumbul ei,
şi, prea aproape de inimă,
lipită de cuget,
tu supravieţuieşti, fie şi un sfert de clipită,
doar ca să te închipui un diftong
în miezul unui poem.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu ca bună seara

Acest silex e silex: un punct final;
nici suspine, nici remuşcări.
Acest mugur e mugur
pe platan, pe arţar:
simplu ca bună seara.
Aceasta mare e udă
şi melodioasă:
o auziţi?
Acest cal este cal,
în grajd, pe colină:
îl puteţi mângâia.
Acest azur e azur,
foarte înalt, foarte albastru,
nici o filosofie.
Eu sunt aici ca să v-o spun
în felul meu,
înainte de a pieri împreună cu verbele mele.
Sunt folositor sau de prisos
ca fluviul sau ca roua:
singura mea slujbă, singurul meu rost.

poezie clasică de Alain Bosquet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Ea ştie – în noiembrie ochii mei
vor căpăta un pic mai multă profunzime.
Ea atunci vine să mă vadă.

An de an, când soseşte noiembrie, devine îngândurată.
Ea ştie că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.

În noiembrie cerul este aproape gol, puţine păsări deasupra capului.
Ştiu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar şi ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ţine faţa în mâinile ei.
"Ah..."
E ca şi cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.

" Este chiar o pasăre?"
N-aş putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfund.

Ea mă priveşte-întotdeauna liniştită.
Ea vede, neîndoielnic, foarte bine.
Cu fiecare an îmi este din ce în ce mai frig...

poezie de Meng Ye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţi atavice

Tristeţi adânci de iarmaroace,
De hăli cu cuşti şi panoramă,
Tristeţi de şubrede barace
Cu-ntortocheate diagrame;

Tristeţi de birturi, cafenele,
De zgomot infernal de cleşte,
De-un vânzător de floricele
Şi-un papagal care ghiceşte;

Tristeţi de după-amiezi cu soare
Cu moleşita lor căldură,
Cu cerşători fără picioare
Ce cântă dureros din gură;

Tristeţi de bărci ce balansează
Caricaturi de-avânt schilod,
Şi de maimuţi ce imitează
Şi râd urâte la norod;

Tristeţi haine şi adânci
De-acvile cu lanţuri la picioare,
Visând seninătăţi de stânci
La uşa cuştilor murdare;

Tristeţi bolnave de flaşnete
Cu valsuri vechi şi anodine,
Tristeţi şi moaşte de regrete
Ce veac v-a îngropat în mine?...

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoza

Primăvara-ntinereşte
Vara se maturizează
Toamna reîncărunţeşte
Iarna toată... hibernează.

epigramă de Gheorghe Ionescu din Epigrame (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoza politicii româneşti? Nu cunosc! La şcoală am învăţat doar despre metamorfoza broaştei.

aforism de Valeriu Butulescu din Discursuri politice (2011)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt omul care voi râde în clipa supremă, în faţa neantului absolut, voi râde în agonia finală, în clipa ultimei tristeţi.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!