***

Poţi să înalţi cu flacăra dorinţei
speranţa, nu în van fiind râvnirea,
căci Domnul de ne-ar fi urât simţirea,
de ce-ar fi dat chip lumii şi fiinţei?

Slăvesc izvorul păcii şi-al voinţei,
de ce mi-aş pune-n altceva iubirea,
când Tu ţii sufletul divin, ce firea
mi-o-înnobilează si o dă credinţei?

Speranţa-i vană în acea făptură
ce-n frumuseţi iubeşte pieritorul
pe care, ceas de ceas, îl soarbe-abisul.

Speranţa-i dulce în fiinţa pură
necoborând cu trupul, schimbătorul,
ori moartea, şi-o aşteaptă Paradisul.

poezie celebră de Michelangelo din Poezii (1986), traducere de C.D. Zeletin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa-i ultima ce moare!

Speranţa-i ultima ce moare,
Atâta timp cât tu exişti
Când vor unii să te doboare
Tu speră şi ai să rezişti!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când simţi că totu-i în zadar
Şi-atunci când visul tău dispare
Tu speră şi visează iar!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă-n suflet e durere
Nu renunţa, atunci când doare
Tu speră la iubire, cu putere!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când viaţa ţi se pare crudă
Dar după nori, vine şi soare
Tu speră şi fă-i vieţii-n ciudă!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când lacrima în ochi îţi vine
Şterge-o, apoi, în continuare
Tu speră că va fi şi bine!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă zâmbetul ţi-e trist
Mâine vei râde poate tare
Tu speră, nu fii pesimist!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când vorbe dure te lovesc
Aceeaşi gură, azi, usturătoare
Tu speră că-ţi va spune:"Mă căiesc"!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când ai în tine doar suspin
În suflet nu-l lăsa să se strecoare
Tu speră şi alungă-l ca pe-un spin!

Speranţa-i ultima ce moare,
Chiar dacă ai căzut... eşti jos,
Ridică-te... stai în picioare
Tu speră şi fii curajos!

Speranţa-i ultima ce moare,
Când ai simţit dezamăgire
Nu te simţi fără valoare
Tu speră, vei simţi şi fericire!

Speranţa-i ultima ce moare
Şi azi şi mâine şi mereu
Nu întreba: "Cât să sper oare?"
Tu sper... asta fac şi eu!!!!

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a stins…

Şi cum s-a stins fără de veste
Amorul cel nemărginit
De-ţi pare că e o poveste
Ce alţii ţi-ar fi povestit.

Şi cum mereu în cale lungă
Trec norii peste mări şi ţări,
Astfel simţirile s-alungă
Şi moare dragostea de ieri.

Şi vecinic altă e simţirea
În sân de oameni muritori,
Schimbată e întreagă firea
Din ceas în ceas până ce mori.

Iată de ce gândind la tine
Nu plâng c-amorul tău s-a stins,
Căci astăzi, ştiu atât de bine
Că dorul care te-a cuprins,

Se va sfârşi, fără de urmă,
S-a stinge ca şi cel dintâi,
Iar moartea patimile curmă
Şi-o biată pulbere rămâi.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

Speranţa-i o voce ce –mi sună în ureche
Şi-mi spune în taină, cu glas scăzut, ades,
Încrederea în mine să nu mă părăsească
În viaţa mea, pentru ce urmează a se întâmpla.
Fără deznădejde, amar sau vreo tristeţe, să trăiesc,
Căci zorile de zi în fiecare dimineată se vor ivi.

Speranţa-i ca o lampă aprinsă ce-mi arde- n trup
Şi-mi luminează calea spre-o destinaţie necunoscută,
Dar de mine mult dorită, aşteptată şi râvnită,
Cu ea la plimbare pornesc şi sigur nu greşesc
Şi voia Lui încerc din răsputeri să o găsesc.

Speranţa-i rozul trandafirului peren şi-nfloritor,
Simbol ce ascunde-n el un mister fermecător,
Mă aplec spre el, căuş din palme fac,
Mă las ademenită de prospeţimea şi vigoarea lui,
Adulmec lacom un parfum suav, năucitor,
Visez şi romantica-mi poveste descifrez.

Speranţa-i credinţa infinită pe care orice om o are,
Pe care nu o cuprinde nicio apă sau o mare,
Mână în mână cu tainica noastră chemare,
Se plimbă în ale noastre suflete fără hotare.

Când viaţa –mi este poate la grea încercare,
Speranţa, acel simţământ inefabil, porunceşte,
Nu te lăsa, luptă şi puternic mereu să fii,
Căci neînfrânt vei fi şi greul vieţii sigur îl vei dovedi!

Speranţa mă modelează, sufletul îl imprimăvărează etern,
Doar ca eu să las în urmă trecutul şi acele poveri,
Să stăpânesc cu –nverşunare acele temeri,
Să ridic ochii în sus, către El, Dumnezeu
Şi rozul speranţei în inima mea se va etala mereu.

Speranţa-n suflet în fiecare zi o sădesc,
Cu lacrimi de bucurie vreau să o stropesc,
Şi-o roză să –nflorească –n inima mea,
Să-i simt mereu gingăşia şi puritatea
Şi-n inocenţa mea vreau să cred mereu,
Că speranţa de bine este reală ca această minunată floare.

poezie de Georgeta Ganea (30 decembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceas divin

Mantia nopţii cade peste zare
Şi stele sacre încep să strălucească
La ceas divin de Sfântă Sărbătoare
Sufletu-i rugă, pronie cerească.

Clopot la schit în dangăt clar,
Trimite-n dimineţi vestea cea mare.
Imnul speranţă urcă din altar
La ceas divin de Sfântă Sărbătoare.

Şi parcă-naltul se întrevede plin
Când reînvie dorul prin ponoare,
Cu pâinea aburind muiată-n vin
La ceas divin de Sfântă Sărbătoare.

poezie de Nicu Petria (martie 2008)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca pensionar

O duc din ce în ce mai greu,
Cu banii sunt mereu în pană,
La băi aş vrea să merg şi eu,
Dar, în final, speranţa-i... vană!

epigramă de Gheorghe Constantinescu-Gecko din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa e Credinţă

Dacă inima ţi-e frântă şi visul nu ţi-se-mplineşte
De aripile-s rupte şi sufletul... nu poate să mai zboare,
Speranţa e scânteia, ce arde-ncet... mocneşte...
Speranţa e scânteia ce niciodat' nu moare!

Dacă noaptea-i foarte lungă şi-i beznă pe cărare
Tu lacrimile-alungă, îţi şterge-n grabă faţa,
Speranţa-i prima rază din neschimbatul Soare,
Ce ne şopteşte-n taină că vine Dimineaţa!

Când barca vieţii tale e în derivă, când te îneacă valul,
Când e furtună-n tine şi când te copleşeşte "greul"
Speranţa e un far în noapte ce îţi arată malul,
Speranţa-mprăştie norii şi-apare curcubeul!

Când prin valea "umbrei morţii" frica-ţi dă târcoale
Şi când eşti firav, slab şi plin de neputinţă
Spre munţi te poartă Domnul, pe aripile Sale
Speranţa e mai mult! Speranţa e Credinţă!

poezie de Marius Alexandru din Doruri Sfinte (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire veşnică

Şi când acea trăire
Ce ai avut-o ieri
Te umple de mâhnire
Eu nu plec nicăieri.

Când lumea ta-i căzută
Ca lacrima din cer
Eu sunt cel ce te-ajută
Şi singur mă ofer.

Iar când speranţa-i moartă
Şi totul pare gri
Paleta mea te-aşteaptă,
Culorile-i sunt vii.

Şi-atunci când iarna vine
Căci vremea-i nemiloasă
Iubirea pentru tine
Va fi mai luminoasă.

poezie de Douglas J. Olson, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleargă zi şi noapte, ceas de ceas la izvorul fermecat al înţelepciunii, căci acolo te vei întâlni cu fericirea care te va cuprinde în braţele sale catifelate şi înmiresmate ca o fecioară dornică de iubire!

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii perfecte

speranţa-i un vapor cu zece nivele
a ocolit pericole în Triunghiul Bermude
trăieşte aventuri transpuse-n nuvele
se afundă în valuri printre baracude.

speranţa mea-i un suflet de vioară
nopţi şi zile cântă armoniile vieţii
petală de iubire într-o floare rară
scăldată-n lumina şi roua dimineţii.

speranţa-i o minune ţine moartea departe
împarte cu mine speranţele tale
freamătul romantic ascuns într-o carte
cerul să ne umple cu surse vitale.

emoţii perfecte, speranţe selecte
toate implicate în zeci de proiecte.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât sunt mai aproape de cel din urmă ceas

Cu cât sunt mai aproape de cel din urmă ceas
Ce numai el scurtează mizeria umană,
Cu-atât văd ce grăbit e al vremii ager pas -
Şi să mai sper în vreme e amăgire vană.

Spun gândurilor mele: Curând se va topi
Ca neaua huma aspră a trupului. Nu mult
Răstimp de-ale iubirii de-acum vom mai vorbi,
Căci vine potolirea simţirii în tumult.

Cu trupul deodată, speranţa se va duce
- Ea care-atât ne-ndeamnă iluzii să nutrim -
Şi lacrima, şi râsul, şi teama, şi mânia.

E limpede cum printre păcatele năuce
Şi sterpe, regăsită se nalţă omenia.
Şi cum ades zădarnic oftăm şi suferim!

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apropiindu-te de Dumnezeu trebuie să-ţi arăţi fiinţa unitară, rod al Creaţiei Sale, că sufletul ţi-e suflare dumnezeiască, iar trupul ţi-e zidire pământească, că numai prin rugăciune îţi recapeţi adevărata libertate de a sta în dreapta Adevărului.
Uneori, în ceasurile grele ale omului ţâşnesc râuri de lumină în căutarea adevărului pierdut – iubirea. Tot în rugăciuni se sfărâmă şi zidurile de gheaţă din inima omului de piatră, că piatră e atunci când şi-a pierdut iubirea.
Când îngerii-s tăcuţi la capătul disperării, rămâne doar speranţa ca o hrană dulce şi întăritoare, fără de care nu poţi trăi, aşa cum nimic nu e fără Dumnezeu: nici credinţa, nici firea limpede a omului că-n spicul grâului e pâinea noastră cea de toate zilele - trup din trupul Domului.

Camelia Opriţa în Ispita, generator de întuneric în spiritul omului şi îndepărtare de Dumnezeu
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

O greşeală comisă în timp are repercursiuni mari în timp, adesea fiind afectată întreaga famile, căci răul ia amploare zi de zi, ceas de ceas, fiind asemenea bugărului de zăpadă care se amăreşte rostogolidu-se şi te poate strivi în cădere.

Ecaterina Chifu în Reflecţii
Adăugat de Untea Alice
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ceas

Ceas cu cuc, atârnător
Ceas pendulă, de decor
Ceas cu limbi, deci vorbitor
Davai ceas, că te omor!

epigramă de Gheorghe Gurău (martie 2011)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa e o curvă

Speranţa-i curva cea mai mare,
Care există pe acest pământ,
Trăieşte absolut cu fiecare,
Şi toţi trăim cu ea în gând.

epigramă de Paul Constantin (12 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea iubire

Acea iubire...
Cu trăiri şi cu visări
Căutări sau aşteptări
Sau suspine
Stări de bine
Consemne, dileme
Însemne, probleme
Sărutări, remuşcări
Înrolări, desfătări
Privire de foc
Poeme şi joc
Tangoul dorinţei
Şi valsul credinţei
Tornade de dor
Furtuni de amor
Sau forţa de-acum
Mergând pe-al tău drum
Explozii pe soare
Când sufletul doare
Fior, încântare
Şi dulce licoare...
Acea iubire... din tine!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deznădejde

Cum poţi trăi c-un suflet făcut cioburi?
Mai poţi iubi c-o inimă zdrobită?
Scânteia din ochi scursă-n mii de lacrimi,
Iubirea ciuruită ca o sită...

Ce mai aştepţi de la o lume sumbră,
Cu toate valorile răsturnate?
Reverberată-n minciuni şi ambiţii,
Pierzându-şi propria identitate?

Există viaţă când moare iubirea?
Există vise când speranţa-i oarbă?
Suntem damnaţi pentru eternitate:
Pământu-abia aşteaptă să ne soarbă!

Noi, totuşi, din iubire ne-am născut,
Spre-a o păstra, ca cel mai de preţ dar;
Ingraţi, i-am stins flacăra-i plăpândă,
Să vrem s-o reaprindem, e-n zadar!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

***

Moşule cu chip divin,
În credinţă te primim,
Printre Heruvimi şi Sfinţi,
Oare toţi am fost cuminţi?
Tu ne aduci la fiecare
Dar, la ceas de sărbătoare,
Eu te rog cu sârguinţă
Şi cu spirit de credinţă,
Adu-ne, dacă se poate,
Fericire, sănătate,
Cu puterea ta cerească
Lumea să nu se învrăjbească,
În linişte să trăiască...
Moşule, te aşteaptă în prag
Copilaşii cu mult haz
Îngeraşi, fiinţe drăguţe,
Cu inimi neprihănite,
Le pui daruri în ghetuţe...
Faci minuni, cu firea ta
Şi stârpeşti sărăcia
Şi fă oamenii mai drepţi...
Toată noaptea eşti pe drum,
Frate bun cu Moş Crăciun,
Dar te rog cu îndurare,
Stinge boala arzătoare,
Molima şi cu urgia ce au cuprins omenia...
Creştinii azi te slăvesc,
Prin rugă, îţi mulţumesc,
La bunătatea ta mă închin,
Plecăciuni
În veci, Amin!

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Moşule cu chip divin,
În credinţă te primim,
Printre Heruvimi şi Sfinţi,
Oare toţi am fost cuminţi?
Tu ne aduci la fiecare
Dar, la ceas de sărbătoare,
Eu te rog cu sârguinţă,
Şi cu spirit de credinţă,
Adu-ne, dacă se poate,
Fericire, sănătate...
Cu puterea ta cerească,
Lumea să nu se învrăjbească,
În linişte să trăiască,
Moşule, te aşteaptă în prag,
Copilaşii cu mult haz,
Îngeraşi, fiinţe drăguţe,
Cu inimi neprihănite,
Le pui daruri în ghetuţe,
Faci minuni, cu firea ta
Şi stârpeşti sărăcia...
Şi fă oamenii mai drepţi,
Toată noaptea eşti pe drum,
Frate bun cu Moş Crăciun,
Dar te rog cu îndurare,
Stinge boala arzătoare,
Molima şi cu urgia, ce au cuprins omenia...
Creştinii azi te slăvesc,
Prin rugă, îţi mulţumesc,
La bunătatea ta mă închin,
Plecăciuni
În veci, Amin!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei să trăieşti, iubeşte

Dacă vrei să realizezi ceva pe lumea asta,
iubeşte familia -copiii şi nevasta.
Iubeşte oamenii care te înconjoară,
iubeşte meseria, adevărată comoară.
Iubeşte soarele, iubeşte marea,
iubeşte pomul, iubeşte floarea.
Iubeşte cinstea, adevărul şi dreptatea,
iubeşte izvorul, muntele şi piatra.
Iubeşte grădina, casa şi locul,
într-un cuvânt, iubeşte totul.
Iubeşte glia, iubeşte ţara,
iubeşte liniştea, alungă ocara.
...............................
Nu te plânge că n-ai timp de iubire!
În lumea şi istoria antică aruncă privire!
Poţi vedea că anticii gândeau, iubeau şi construiau.
Dacă vrei să trăieşti şi pentru azi şi pentru mâine,
iubeşte, zâmbeşte şi fericirea va fi cu tine!
Iubind îndulceşti sufletul celui amărât
şi înfrumuseţezi chipul celui ce se crede urât.
Chiar dacă iubirea este un lucru prea scump,
dăruieşte-o, fă-o cadou, pe altul bucurând.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă părăseşti

poezia nu are o zi anume, e ca cerul ce deapănă toate zilele
unele mai umbrite, altele zâmbind pe sub nori călători
şi zile torite ce te topesc pur şi simplu
"cine iubeşte şi lasă, Dumnezeu să-i dea pedeapsă"
Poezia nu se iubeşte, ea se trăieşte, zi după zi,
ceas după ceas şi răsuflare după răsuflare.
poezia este iubirea însăşi. este pasiune şi dăruire.
este trăire şi statornicie. mă rugam ei să nu mă abandoneze
neştiind că de fapt ea sunt eu, e adânc zidită-n mine
e cuvânt din cuvântul meu şi trup din trupul meu
eu şi ea suntem una.
confuzie şi curiozitate, aceasta e viaţa mea
dar ce aş fi fără ea? durere? bucurie?
triumf? Imaginarium
locul din care îmi trag seva
şi locul în care mă voi retrage
când timpul o va cere

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!