Zvonuri carpatine

Se aud la Detunata, cum Humorul are gură,
Babele, bătu-le-ar Toaca, trăncănind pe arătură,
Cum se vaită Moldoveanu şi Neagoiu,-n defileu,
C-au uitat ce e Găina, ori, ce-i ăla... Penteleu,

Ajungând ca Piatra Arsă, făr-un şfanţ în Caraiman,
Cu Feleacu', ce e-n casă, ăl mai mare bolovan,
Şi-au strigat la Porţi de Fier, să-i audă vreun Ceahlău,
De Măcin, de trai mizer, şi cât o duc de Rarău,

Regretând că, la-nceput, nu i-au luat pe Făgăraş
Să-i arunce peste Prut, unde-au supt din carandaş,
Ori, să-i strângă de Gutâi, în vreo grotă La Zaplaz,
Şi să pună Cheia-n cui, printre alea din Bicaz,

De-au ajuns la Clăbucet, cu Parângu' ce se uscă,
Fi'n'că Bùcura, schelet, n-o scoţi din Poiana Ruscă,
Iară Ghiţu şi Ciomatu, pentru ultimul coltuc,
Lotru, doar s-audă satul, neavând nimic la Ciuc ;

Numai Neamţu', se spera, să ridice ţărişoara,
Însă, din Stâncoşi, câţiva, îi ciordiră Scărişoara,
Şi cum umblă Sfinxu', Tâmpa, cu Gurghiu' la Bucegi,
Retezat, la culme, Omul, greu e astăzi să-l mai dregi,

A tăiat-o prin Curbură, Apusenii l-au tentat,
Nu mai e Întorsătură, înjurând chiar răspicat:
Dă-i în, Peştera Muierii! de zmintiţi şi de mişei,
Vreau şi io trai, ca boierii! Păi... ce, Pirineii mei!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căciuliţă pe "a"

Dă-i un "sens" aparent la nimic,
Căci frumos, în urechile surde,
Oricum sună... – nu sunt flămânde
De real, de concret, de-autentic.

Sunt uşor de prostit, doar încearcă...
Căciuliţa pe "ă" nu o pune.
Să nu spui realităţii pe nume,
Nu le spune c-au găuri în barcă...

Fă-i să creadă c-acum sunt în arcă,
Nicidecum că urmează potopul
Să-i înghită pe toţi şi cu totul.
Nu le spune c-au mintea săracă.

Doar ce vor să audă – să spui,
Nu c-ar şti şi-altă limbă cumva...
Nu-ncerca să-i înveţi şi-altceva,
Că doar ştii cu cine te pui...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (25 februarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul să nu se aştepte ca, ajungând pe lună sau pe vreo altă planetă, să-i apară Dumnezeu pe la spate, de după vreo stâncă, şi să-i spună: "Bau!"

aforism de George Budoi din Dumnezeu în aforisme şi poezii (21 martie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea dresorului de sticleţi

A murit dresorul de sticleţi!...
A murit şi ultimul dresor...
A murit cu mâinile pe ei,
Şi cu ochii-nfipţi în ochii lor!...
Şi-n odaia lui n-au mai rămas
Decât note muzicale, desenate pe pereţi,
Portativele de sârmă, fabricate de ovrei,
Coliviile de sfoară, cu grăunţele de mei...
Şi vreo sută de duzini de cântăreţi
Îmbrăcaţi în doliu mare,
Care i-au cântat la-nmormântare
Şi-au să-i cânte şi la parastas...

A murit dresorul de sticleţi!...
A murit dresorul, fericit -
Că sticleţii lui –
Copiii nimănui –
L-au stimat şi l-au iubit...
Şi că el a scos din ei
O falangă minunată
De maeştri cântăreţi –
Nu ţârcovnici mititei,
Ca dresorii de-altădată!...
Căci e drept că-n viaţă lucrul cel mai greu
E să-şi piardă omul vremea cu sticleţii,
Ca să pună la curent analfabeţii
Cu ce-a neglijat să-i pună Dumnezeu!...

A murit dresorul de sticleţi!...
Dar –
Surpriză mare –
După ce-a murit,
Guralivii cântăreţi s-au răzvrătit,
Declarând că-n cariera lor
Nu mai au nevoie de un alt dresor!...
Şi din coliviile de sfoară
Au zburat cu toţii, să cânte-n stradă-afară...
Şi-au jurat solemn pe viitor,
O completă libertate
Pentru cântecele toate...
Şi sticleţii toţi –
Să cânte numai după capul lor!...

A murit dresorul de sticleţi!...
Bine c-a murit la timp şi el –
Căci era bătrân,
Beţiv
Şi chel...
Dar, la drept vorbind, era "dresor" –
Fiindcă, după moartea lui, sticleţii
Când au încercat din nou să cânte
Numai după capul lor...
Au dat "kix" cu toţii,
Şi cântăreţii
S-au întors afoni în colivie!...
S-au întors cu toţii!...
Dar ce folos –
Că dresorul ce-a murit n-a fost Cristos,
Şi dresorul mort nu mai învie!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa românească, XXII, nr. 7-8 (august 1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc
Mai vine moartea pe la mine
Din când în când chiar eu mă duc
Dar unde stă nu ştiu prea bine.

Că pacostea şi furicioasa
N-are copii, n-are bărbat
Şade mai mult plecată-n sat;
La mine vine să-i bat coasa,

La Ion se duce să-i repare
Ciurul, să-i pună o sită mare
La Gheorghe vine cu găina
Când e s-o taie. La Sulfina...

- Cum, umblă şi după muieri?
- La una s-a oprit chiar ieri
Dar nici nu ştiu ce i-a cerut
Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă

Am ajuns să cred şi eu, dându-le mare dreptate
Ălora ce zic mereu că femeile-s ciudate,
Intru-n bâză cu nevasta, sictirită pe-undeva,
Că în dimineaţa asta i-aş fi zis mă-sii ceva
Naşparliu, bine'nţeles, că-mi tot sare-n sus de şnur,
Iar eu, caracter ales, n-am cu ea nimic, v-o jur;
Deschid uşa,-n zori, la hol, aia care dă afară
Şi ce văd, un geamantan barosan chiar lângă scară (!?)
Trei sacoşe, patru plase, alea mai voluminoase,
Printre care, cu stupoare, soacră-mea-n carne şi oase;
Somnoros, privind la ea, scărpinându-mă la ochi,
Număr ce bagaje-avea, să nu-i fie de deochi!
Însă dumneaei, nimic, nici "bon jour", nici "bun găsit"
Ori în gât, măcar un pic, să îmi sară c-a sosit,
Mă ia scurt, fără pupici, întreabând printre lentile:
"Pot să stau şi eu aici... cam vreo trei sau patru zile?"
"Poţi să stai şi-un an, şi doi!", îi raspund cu nonşalanţă,
Închizând uşa ‘napoi, chiar... ţinându-mă de clanţă,
Altceva nu-mi amintesc să-i fi zis şi mă consum
Că nu pot s-o potolesc pe nevasta-mea nicicum!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubit popor

Ar fi esenţă multă în acest iubit popor
-Cum timpu-i chintesenţă de alean, nespusul dor-
E plin de oameni buni, de caste, vii Mesii
De apostoli... Să-i răzbuni pe toţi, să-i reînvii!

Este deştept poporu-mi şi eu sunt doar fărâmă
Şi-ncerc ca şi pe mine să-l scot din greu, minciună!
Şi-i cald şi omenos, credincios surghiunitul...
Neputincios 'n milenii i-e sufletu-mi, iubitul!

Profundu-i greu la văz, că acela ce munceşte
Cu cap plecat, timp n-are; de grâu, de-ovăz speteşte,
Să ţină din fiertură o spumă gri-murdară
În loc s-o arunce c-ură şi să-şi salveze ţară?!

Şi genii are, atleţi, popor ce nu-i cântat,
Minţit că-i înţeles, că-i greu... Doar la votat
Evlavios naiv, cinstit se dă cu totul,
Neştiind că-i va fi luat, parşiv; născut şi mortul!?

Căci asta-i ce-a rămas din ce încă e-al lui,
Fiindcă pământ i-au dat... un "tun"; de mort să pui!
Că n-are să-l muncească bătrân şi fără stare
Şi-atunci sunt "colectivi" să-l ia... Să nu-l mai... "are"!

Nici bun de gură nu-i şi i-au sărit doar ţambre
De gâlcevari haihui ce stau putori prin "chambre"
Şi-l judecă pe el, că nu-i-ndeajuns, nu face;
Deci biruri doar să aibă, de muls e... Să-l dezbrace!

I-au luat poveşti, că zâne avea... şi avea şi Rege
Şi hoţii-mpălătiţi din jilţuri zic că-s lege,
Ce-o strâmbă-n punga lor să-şi facă dinastie,
S-aibă popor ce vrea... Regat de ţigănie?!?

Păcat că Dumnezeu, oh, nu ne dă cu carul
Din heleşteul plin, popor să-şi ia paharul
Să-nchine crez că bine-i va fi cândva, o zi;
Nu lui, rând nu-i mai vine... Să roage la copii!

Stând în genunchi plecat, popor mă-nchin la tine
Să ridici fruntea sus şi tu să spui ce-i bine!
Cu barda, c-altădată să dai, nu să omori...
Doar să te-aduni iar gloată, că-i şti... Şi să-i dobori!

Din slaba-ţi cârcă, otreapă să-i faci... legaţi cu sfori!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, Traian Simionescu se afla încă singur, pe puntea principală a navei albastre, la fel de îndurerat. Se strădui totuşi să-şi revină şi decise că ar fi cazul să-i anunţe pe părinţii lui Lucian că fiul lor se îndrepta spre casă, să-i liniştească. Se stăpâni însă cam greu; redobândindu-şi totuşi calmul, formă numărul familiei Enka. Spera să-i răspundă Diana, deşi era conştient că putea răspunde blondul, sau chiar unul dintre părinţii Dianei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reumatism

Şeful meu, domnul Georgică,
Om integru, respectat
La birou, la una mică,
De tot natu-i salutat (!)

La frizer, la lăptărie,
Prin talcioc şi când mai iese
Cu Tănţica lui nurlie,
De şoferi şi florărese,

Chiar şi-afar', în deplasare,
Fi'nd a' lui subordonat,
N-am văzut vreunul care
Pe el nu l-a salutat,

Până luni, la Eforie,
Când făcurăm un ocol,
Delegaţi la Cisnădie,
După colţ, la Techirghiol,

Să ne ungem cu noroi,
Că din iarnă, din Bucegi,
Reumatici amândoi,
Leac mai bun nu-i să te dregi,

Numai că, unşi cu noroi
De la tălpi pân' la chelie,
Dezbrăcaţi, ca dracii goi,
Cin', pe şefu', să-l mai ştie (?!)

Arătând în fundul gol,
(Mă iertaţi de-acest cuvânt)
Sub beneficul nămol,
Toţi o apă şi-un pământ,

Pân' ce-apar vreo câţiva inşi,
Cum şedeam noi la uscat,
Ne măsoară şi... surprinşi,
Cu respect m-au salutat,

Ca apoi, mai mulţi din gloată
Exclamând "ooo!" se mirau,
Şi-unii chiar, ca la armată,
Cu-n salut mă onorau,

Că de marţi, şefu' meu, Gică,
Din orgoliu, fanatism,
Mă urăşte,-mi poartă pică,
Pentru-al meu... reumatism!

Valeriu Cercel

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginaţia este principalul instrument al lucrării diavoleşti împotriva sufletului, fie în stare de veghe, fie în somn; prin ea diavolii îl hărţuiesc pe om, căutând nu numai să-l împingă în păcat sau să-i trezească şi să-i aţâţe patimile, ci şi să-l umple de tulburare în felurite chipuri, trezind în el mai ales tristeţe, nelinişte şi îngrijorare, amăgindu-l şi făcându-l să rătăcească din pricina nălucirilor, ajungând chiar să-l înrobească cu totul.

Jean Claude Larchet în Terapeutica bolilor spirituale (2001)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa

Departe-aş vrea de-aici să vii,
În alte lumi senine,
În dimineaţa de Florii
Să mă cunun cu tine.

Să ne-aşezăm în sat la noi,
S-avem în deal o casă,
Să fiu cel mai cuminte-n sat,
Şi tu, cea mai frumoasă.

Să vie şi mama la noi,
Că-i necăjită tare,
Să aibă tihn-un an ori doi,
Ori cât pământ mai are.

Acolo să trăim în munţi
De cât trai avem parte,
Sătenii seara să-i adun
Şi să le spun din carte:

Că sunt de neam împărătesc,
Din ţara-ndepărtată,
Că tot pământul rotogol
Era al lor odată...

Şi că azi oamenii-nvăţaţi
Aşteaptă să se nască
Un tânăr crai coborâtor
Din legea românească.

Copiii noştri să-i înveţi
Tu: Crezul... Născătoarea...
S-ajung să-i văd cântând pe toţi
În strană, sărbătoarea.

Atunce, împăcat cu rostul
Acestei lumi deşerte,
Să mor, să-mi zică satu-ntreg
Un: "Dumnezeu să-l ierte!"

Iar popii nostru-ntâmplător
Vreun oaspe-atunci să-i vie;
"Pe cine-ngropi, părinte, azi?"
"Pe-un om de omenie!..."

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Ioan Has
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul călătoarei

Iar a pornit pe "drum de fier",
Deşi a spus că nu mai pleacă,
Dar poate îngerii din cer
I-au şoptit în vis, s-o facă.

Poate a găsit vreun "cavaler"
De care a-nceput să-i placă...
Iar a pornit pe "drum de fier",
Deşi a spus că nu mai pleacă.

Când tinereţea o să-i treacă
Dorurile-ncet cu totu-i pier,
Ş-apoi se-nvăluie-n mister,
Ce-n marea uitării se îneacă.

Iar a pornit pe "drum de fier".

rondel de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata

S-a întâmplat demult, nimeni nu ştie,
Când prima dat’ a fost uimită gloata,
Din ginta nu ştiu cui, o scăfârlie
Descoperi marea minune, roata,

De s-au mirat un secol, două poate,
Privind cum se rotea cu întrebare
Deştepţii ce-şi dădeau şi-atuncea coate:
“La ce-ar putea fi ea folositoare?!” ;

Târziu de tot, când plugul inventară,
Le-a dat prin cap de-au pus-o la cotigă,
La roabă,-apoi la car, apoi la moară,
Având mai lesne pâine, mămăligă,

Şi-au învârtit-o-n cântec la fântână
Şi-n lut olarii străchini toate pline,
Făcând în viaţa lor doar cu o mână
Mai multe şi mai iute şi mai bine,

Pân-au găsit că-n abur e putere
Şi rând pe rând, cetate cu cetate,
Pe drum de fier, urcând prin bariere,
Au cucerit în goană ca pe roate,

Croind apoi cu osiile-i unse
În aur negru supt şi de sub mare
Cărări de mintea noastră nepătrunse,
Pe Lună chiar făcând-o călătoare,

De am ajuns, ca noi, astăzi, în toate,
Pe munţi, pe mări, prin aer sub aripă,
De roţi să fim mânati, că-s mici, dinţate,
Şi-a’ lor supuşi în orişicare clipă,

Fără să ştim de mai avem vreo ţintă,
De coborâm, urcăm, cum unii spun,
Care de-o vreme-ncearcă să ne mintă
Că ne-am afla, de fapt, pe drumul bun.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

E viu pentru eternitate

Înălţăm cântări şi glorii
Spre luminile splendorii
Proslăvim pe Cel ce-i viu
(Pe nemuritorul Fiu)
Ca să ştie şi Pilat
Că Hristos a înviat!

Când L-au prins L-au chinuit
Nemiloşi L-au biciuit
Iar sentinţa a fost moarte
De beznă să aibă parte
Dar din grotă a ieşit
Astăzi ştim c-a biruit...

A intervenit puterea
Ce produce Învierea
Să cunoască-ntreaga lume
O Fiinţă şi un Nume,
Să ştie că Dumnezeu
Ne ghidează pe traseu.

Răspândim o veste bună
Nu-i poveste, nu-i minciună:
E la tronul cel ceresc
Nu-n mormântul pământesc
Şi de-acolo El veghează,
Zilnic ne înviorează.

Iar triumful Lui ne spune
C-a lui viaţă nu apune
Că în veci va fi în Slavă
În edenica Dumbravă
E acolo şi Maria,
E la culme bucuria.

Toţi-nălţăm recunoştinţă
C-a fost sfânta Lui voinţă
Planul să-l îndeplinească
Şi, nespus, să ne iubească
Nu-ncetăm să-I dăm mărire
Ne conduce-n moştenire.

Lui îi dăm întâietate
Trăieşte-n eternitate
Ne aude, ne-nţelege
Doar cu El putem culege
Snopi de har şi bucurie
Şi comori în drumeţie.

poezie de George Cornici (21 aprilie 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbitor de vânt

Am stat de vorbă iar cu vântul,
Şi l-am pus gândurile să-mi ţină,
L-am rugat să accepte legământul,
Şi să le smulgă chiar din rădăcină.

Unele îmi sunt tăioase şi grele,
Şi-i cer scuze la vreun trecător,
Dacă se v-a împiedica de ele,
Căci ştiu ce tare rău mai dor.

Te rog pe tine viscol blând,
Să îndeplineşti dorinţa mea,
Şi să porţi întreg acel gând,
Ce trebuie să ajungă doar la ea.

Poţi să mângâi creste şi văi,
Să-i spui de lungul drum bătut,
Şi de cum paşii tăi
Au purtat al meu gând mut.

Să urli tare căci vreau ca să audă,
De-i noapte cheamă ploaia s-o trezească,
Picătura ei cea rece şi udă,
De mine o să-i amintească.

Să o îmbrăţişezi cu dor,
Şi pe pat las-o să se-ntindă,
Căci amintirile nu mor,
Şi fereastra o să îţi deschidă.

Să-i spui ca urma îmi e neclintită,
Şi gândul de la mine-l ai,
Sa doarmă liniştită... că-i iubită,
Şi pe frunte un sărut să-i dai.

Cu restul de gânduri faci ce vrei,
Le poţi risipii în bucăţi mii,
Iar cele cu un strop din trăsăturile ei,
Împraştie-le în poezii.

Căci de soarele te îmblânzeşte,
Şi la ea tu n-ai s-apuci s-ajungi,
Măcar versurile poate le citeşte,
Chiar de dorul nu poţi să-l alungi.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (6 iunie 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţătură hristică: Să arunce cu piatra...

Să ridice piatra, fără ezitare,
Cel ce-i fără vină şi păcat nu are,
Cu ea să arunce, tare, îndârjit,
În acela care a păcătuit!

poezie de George Budoi din Biblia în versuri (17 martie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucas: Haley, prietena cea mai bună, a plecat de curând din oraş. Şi... mi-a fost foarte greu. Până acum am fost mereu noi doi împotriva tuturor. Am crescut împreună şi... acum pur şi simplu a plecat. Eu... Eu înţeleg partea cu plecatul. Doar că aş fi vrut ca ea să mă fi sunat înainte de-a pleca. Să fi vorbit cu ea despre asta. Adică, nu s-o fac să se răzgândească... sau să-i zic ce să facă, doar... să-i spun că o iubesc.... şi că mi-e dor de ea. Să-i spun la revedere. Fratele meu trece printr-o perioadă dificilă. Vreau să-l pot ajuta mai mult. Faptul că ne înţelegem bine e ceva nou pentru noi. Şi aş mai vrea să uşurez lucrurile pentru mama mea. Deşi a fost un an greu pentru noi, vreau, mai mult decât orice, să fie fericită. Dar asta nu schimbă faptul că trebuie să mă apropii de tata, pentru că numai aşa poate găsesc un mod de a-l învinge. De a-i elibera pe oamenii dragi, o dată pentru totdeauna. Sper doar să am puterea de a-l da jos pentru totdeauna.

replică din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-te, popor român

Dinozaurii din lume
devorează astăzi ţara.
Vor să şteargă-al nostru nume,
vor să ne ia primăvara.

Să-l chemăm pe Ţepeş-Doamne,
să pună mâna pe ei.
La români să le dea arme,
să-i alunge pe mişei.

Ridică-te, popor român
şi reaprinde făclia!
Dacă vrei să fii stăpân
peste toată România.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marian Vanghelie (PSD), primarul de Ferentari, a fost arestat pentru corupţie şi băgat într-o celulă cu un coleg de partid – preşedintele CJ Ialomiţa, trei hoţi şi un cămătar (stiripesurse.ro)

L-au luat de la primărie
Şi l-au dus la puşcărie,
Deţinuţii să-i distreze,
Ba mai mult, să-i recicleze...

epigramă de George Budoi din Dicţionarul corupţiei (13 martie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Denigratorilor lui Eminescu

Din ce lumi voi aţi venit
Şi aici v-aţi pripăşit?
Pentru ce-aţi venit la noi
Şi-aruncaţi tot cu noroi?
Unde vreţi voi să ajungeţi?
Naţia vreţi să o distrugeţi?
Vă numiţi voi literaţi
Şi pe toţi îi criticaţi;
Filozofi vă mai ziceţi,
Cine credeţi că sunteţi?
Eminescu pentru voi
E de lada cu gunoi.
Din cultură-l aruncaţi.
Locul lui vreţi să-i luaţi?
V-a avântaţi la fruntea sa,
Laurii pentru a-i lua.
Voi degeaba încercaţi
Locul lui n-o să-l luaţi!
El făcu odinioară
Limba noastră o comoară.
Cu el doctorat v-aţi dat,
L-aţi luat, v-aţi lăudat.
Puneţi mâna şi munciţi,
Nu la locul lui râvniţi!
Pe aici ca voi au fost
Ce-ncercata fără rost.
Locul lui ei l-au râvnit.
Rând pe rând s-au prăpădit.
Nume noi ei şi-au luat.
Dar cultura i-a uitat.

El e nufăr în cultură,
Iară voi doar un pelin!
Voi vărsaţi venin pe gură
Şi vreţi locul lui divin?!
Icoană este pentru noi,
Iar voi, doar un gunoi.
Cu sau fără de folos,
Creierii el şi i-a stors.
A lăsat drept moştenire
Opera-i spre-a sa cinstire.
De la voi ce-o să rămână?
Doar o mână de ţărână!
La români i-o vorbă mare:
Fiecare dă ce are!

Trădători de neam şi ţară,
Pentr-un ban primit de-afară.
Sunteţi pata pe vecie
În cultura României!
Va veni timpul odată,
Că istoria nu iartă!
De plătit voi veţi plăti,
Chiar şi morţi dacă veţi fi.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei (2015)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!