Junk

dimineaţa începe cu un spam şi dintr-o dată senzaţia că trăiesc o zi falsă cu soare fals într-un bloc fals
mi-aprind ţigara deschid fereasta dintr-o dată străzile încep chiar din faţa blocului
senzaţia asta creşte în mine atât de mare încât la un moment dat cred că vrea să mă suprime

& privesc lumea printr-o fereastră deschisă cu toată încrederea că moartea poate fi tot o fereastră deschisă
dintr-o dată simt gust de sirop de vişine se propagă infinit în mine apoi pe străzi pe cerul întins peste blocuri
lumea capătă gust dulce acrişor văd o pereche de delfini albi înotând în aerul duce acrişor

& mă îndoiesc de fiinţa mea fiindcă mi-e mai la-ndemână decât să-l acuz pe dumnezeu
că îmi trimite dimineţi spam iar eu însumi aş putea fi un mesaj trimis oamenilor în junk mail
apoi am brusc o senzaţie de bine şi sunt sigur că în toate benzinăriile maşinile sunt alimentate
cu lapte că lumea îşi zâmbeşe în vitrine iar toate femeile au buzele rupte din cel mai dulce vişin

& lumea se uită în mine prin fereastra deschisă şi mă gîndesc că aşa a fost de la început
când omul priveşte în infinit şi infinitul priveşte în om

poezie de Leonard Ancuţa (16 septembrie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stări

Câteodată mă simt ca o zi cu soare,
apoi dintr-o dată cu norii mă plouă,
furtuna din mine cu vânturi crescătoare
îmi ridică valuri dintr-o volburată mare
şi mi se vede în ochi şi mi se vede pe faţă
cum soarele mi-apune, aşa, dintr-odată

Câteodată mă simt neştiind cei cu mine,
neştiind de nimic, neştiind chiar de tine,
atunci mă înalţ şi plutesc în neştire
şi urc coborând şi cobor urcând, cât mă ţine

Câteodată mi-e altfel, o altfel de stare,
poate atunci sunt real cu pământ sub picioare

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treacăt

Privesc în treacăt berzele din parc
Li s-a tăiat din aripi chiar şi zborul
Şi-au fost lăsate libere-ntr-un ţarc
Să le privească-n grabă trecătorul

Chiar umbra mea din treacăt le priveşte
Şi mă priveşte parcă şi pe mine
Şi-n treacăt din trecut îmi aminteşte
Când eu zburam, ea nu sta lângă mine

Ci se târa ca şarpele-n ţărână
Pe jos, ca berzele să n-o zărească
Iar eu dădeam în treacăt dintr-o mână
Să trec din cer în cer printr-o fereastră.

Când a trecut un cioc prin visul meu
Şi cerurile s-au făcut ruine
De-atunci departe-mi trece Dumnezeu
Aproape numai umbra stă cu mine.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre istorie

Eu stau în faţa ferestrei mai fumez o ţigară
Istoria trece pe lângă mine
ţinându-şi sânii în palme
maşinile se opresc dintr-o dată
incendiind autostrada
magazinele sunt părăsite în grabă
în măcelării se face dintr-o dată linişte

fratele meu, infirm de picioare
singurul din familie care face gimnastică
se târăşte lângă mine
ce e, ce e, mă întreabă
nimic, zic eu
trece istoria

poezie de Matei Vişniec din La noapte va ninge (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poartă deschisă

Observ că e mai rea lumea
Şi aş vrea să plec peste hotare,
Să nu mai văd amărăciunea,
Chinul, durerea şi atâtea jale.
Acum la sfârşit de vară,
Încerc să mă concentrez,
Cum era odinioară,
Dar nu vreau să mă frustrez.
Vreau să colind în lung şi-n lat
Să văd cum lumea se ridică
Să fie bine-n fiecare stat
Şi eu să fiu puternică.
Visez, dar lumea mi-e închisă,
Nu pot pătrunde unde-aş vrea
Şi poate aici e-o poartă deschisă
Ce va face transformarea.

poezie de Eugenia Calancea (15 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce priveşte din afară printr-o fereastră deschisă niciodată nu vede atâtea ca acela ce priveşte o fereastră închisă. Nu există obiect mai adânc, mai tainic, mai fecund, mai tenebros, mai orbitor ca o fereastră luminată de o candelă. Ceea ce poate fi văzut la soare e întotdeauna mai puţin interesant decât ce se petrece în dosul unui geam. În această bortă neagră ori luminoasă trăieşte viaţa, visează viaţa, suferă viaţa.

Charles Baudelaire în Mici poeme în proză, Ferestrele (1962)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul nu moare dintr-o dată. Încet, încet, i se închid ferestrele prin care priveşte afară. Uşa se deschide din ce în ce mai rar, spaţiu prin care aude lumea. Aerul nu mai intră în încăperea lui. Finalul! Omul nu mai este în acea încăpere. A plecat!

Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu iubesc

Tot ce am dau.
Nu am nevoie de nimic
de iubesc.
Pe sub mine se vor întâmpla toate.
Pe sub mine vor trece anii.
O să spui despre mine, un alt nebun,
un alt patinator.
Dar întreabă-l pe fratele Zaheu
care din cauza scunzimii nu vedea,
mai nimic...
Şi dintr-o dată
Sicomorul în care s-a căţărat
a stăpânit lumea.
Tot cei ai, împarte.
Cu aceea rămâi în veacuri.
Pe sub mine se vor întâmpla toate.
Pe sub mine vor trece anii.
Nu sunt nimic
de nu iubesc.

poezie de Costin Tănăsescu Ştefăneşti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o dată iubita...

Dintr-o dată iubita ameţită mi-a apărut la uşă.
A băut o cupa cu vin rubiniu şi a stat lângă mine.
Privind şi cuprinzând buclele ei
Faţa mea a devenit toată ochi, iar ochii mei întru totul mâini.

poezie de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune

Spune- mi unde vei fi
Când timpul meu
Va fi în trecere
Peste zâmbetul tău
Din încăperile timpului
Spune-mi unde vei fi
Când cuvintele mele
Fără voce vor locui
Într-o trecere
Peste fereastra deschisă
A chipului tău
Spune-mi unde vei fi
Si unde-ţi vei pune gândurile
Până mă vei putea
Simţi din nou
Chiar şi atunci
Când voi putea
Să ascult cuvintele tale
Peste gura mea
Spune-mi unde sa te găsesc
De fiecare dată
Când nu mă gândesc
La singurătate
Deschid o fereastră de aer
Să te aud de-afară

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce trist!

Ce trist să-l vezi în lumea ta,
Să-ţi zâmbească,
Să te primească aşa cum eşti,
Să-ţi fie alături la bine şi la rău,
Să te înţeleagă,
Să te ajute,
Să-ţi arate lumea lui,
Să te primească în ea ca pe o regină,
Apoi să plece.

Ce trist când viaţa ta are lumină,
Când lumea ta şi a lui se contopesc,
Totul este zâmbet şi căldură,
Toate frumos se împletesc
Şi dintr-o dată totul se destramă,
Lumea din basm devine coşmar
Şi sufletul plin de iubire
Se îneacă în amar
Căci într-o zi el pleacă.

Ce trist că tu rămâi tăcută,
Plângi cu amar în urma lui
Şi nimeni nu te mai ajută,
Nu are cine să ţi-l dea înapoi.

Ce trist când lumea visului se pierde
Şi realitatea este amară!
Ce trist când pleacă fără urmă
Şi îl priveşti ultima oară!

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi cum lumea ar încăpea într-un ciripit

o privighetoare rânduieşte stelele prin frunze
precum un dumnezeu înainte de răstignire
cu iertare cu mult prea multă înţelegere
dar mie îmi trebuie certitudini
desfac trusa de criminalist şi iau amprente
răsucesc lupa şi-mi aprind pipa
apoi mă las dezvelit de căutarea idioată
şi încep să îngân privighetoarea şi dintr-o dată
îmi este aşa dor să-i dau liber sufletului
să-l las să zburde împreună cu mieii albi
printre păpădiile înflorite şi toţi fluturii roz
iar trupul meu să îmbrăţişeze pământul verde
precum o ghindă uriaşă
pregătită parcă să consume infinitul
cât să-mi crească rădăcini

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, vis etern

Dacă lumea când mi-o vezi
nu e decât lumea ta,
atunci lumea când ţi-o vezi
nu e decât lumea mea?
Pe alee se scutură copacii
îmbătaţi de culoarea toamnei,
clipele în clipe trec
scufundându-se-n întreg.
Corabie de vis ce pluteşti
pe oceanul de durere,
unde-i moartea cea senină
să scufunde totu-n vreme?
Singură stai la fereastră
şi priveşti lumea de haos,
tu străină azi te simţi
peste tot şi peste toate.
Străin mă simt şi eu, iubito,
neînţeles în lumea mea,
aş pleca tot mai departe,
dar nu am unde pleca.

poezie de George Cătălin Cudalbu
Adăugat de George Cătălin Cudalbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne!

unii spun că nu exişti
nu nu exişti decât
în teorii
dar
ce contează dacă
trăiesc printre oameni
şi simt la fel
poate o fi o regulă
sau un fel de indiferenţă
dar ştiu că atunci când
te apropii şi-mi asculţi inima
în interior se produce o mişcare
o diversitate de lucruri şi
lumea mea e perfectă

din mine pleacă cuvinte ştiu
mâine va fi altfel
stau şi privesc îndelung oamenii
care spun că nu exişti
las indiferenţa la o parte
şi te strig
doamne!
poate că nu-i cea mai curată rugă
trimisă spre tine la ceasul din noapte
când toate cuvintele dorm
şi doar câteva linişti fac impresie
o singură dată ascultă-mă
în singura zi în care vreau
să mă privesc prin
curbura liniei din palmă

e o zi importantă

în cazul în care nu ai fi
aş putea tot atât de bine să
înjur să slobod urletele din mine
printre lucruri
nu se va întâmpla nimic
doar o mică turbulenţă
ca o diversiune ar devia
umbrele din zi

mă privesc atent
nu nu par convingător
dar vrea să-ţi mai spun
o singură dată sub această noapte

doamne!

o stare de nelinişte mă sufocă
exişti sau...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne de la mama

în închipuirea mea trăieşte o mamă
sigur e mama
face parte din mine
dimineaţa
la amiază şi seara
când vorbesc cu Dumnezeu
îşi pune capul între palme şi
mă priveşte tăcut
din ochii deschişi parcă
într-o altă lume
ies lacrimi

trăiesc între realitate şi vis

ferit de ochii lui Dumnezeu
îmi întorc capul şi plâng
am senzaţia unui sentiment straniu
cum parcă m-aş hrăni cu propriul
meu sânge
sub stăpânirea gustului acela
mult prea dulceag
tremur într-un ritm agonic
aş face orice ca să-mi pot curăţa
oasele de frică
aş întoarce lumea înspre marginile cerului
şi soarele către chipul mamei
locuit în mine
deşi ştiu că nu-i decât o cruce
de lemn putrezit
pe care o port ca Iisus coroana de spini
de la o vreme mă pipăi şi
mă întreb mirat
sunt eu sau nu mai sunt eu
cel care am fost
închid ochii şi sub mângâierile
imaginare o strig pe mama
o întreb
de ce s-a dus fără o vorbă
de rămas bun

ştiu că dincolo de tăcerea ei şi
de ceea ce a fost
e multă suferinţă şi iubire
nimic nu e întâmplător
zic
cu ochii aţintiţi la lumina
de la capătul nopţii
mă răstesc la Dumnezeu
spune-mi Doamne
eu
eu când o voi putea urma?
am obosit să mai cred în tine
Doamne!
sufletul nu mi l-ai citit de mult
mă simt ca un tren oprit
într-o haltă fără călători
cineva trece tăcut şi mă priveşte
din mers
ştiu că nu poţi fi tu
Doamne
şi mai ştiu că
nu îmi vei răspunde
nu-mi rămâne decât să aştept
sau să fac ceva ce ştiu cel mai bine

până una-alta
o să cobor în mine şi
câte puţin în fiecare zi
voi roti soarele după umbra mamei
şi în cele din urmă o voi ruga
să-mi lase un semn la orele 12 fix
ca să am puterea să privesc pe fereastra
altui cer

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafea cu gust de tine

Se face-un an de când cafeaua are gust de tine,
Un gust când acru, când amar.
Si dulce uneori, dar foarte rar.
E oricum cea mai bună din câte am băut, mi-e bine.

Ghicesc în zaţul ce-a rămas, din ceaşcă ochii tăi privesc.
Sunt verzi ca iarba şi văd bine,
Săgeţi din ei trimiţi spre mine.
Eşti furios şi mă alungi. E dreptul meu să te iubesc.

Nici tu, nici alţii, nu mi-l pot lua. Doar Dumnezeu
Cănd o să vrea, va face-odată
Să simt din nou cafea curată.
El mi te-a dat, şi-l rog să mi te lase. Mereu.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea nu a fost făcută înaintea iubirii

de ce să fi făcut dumnezeu lumea ca-n scriptură
de ce să fi început cu decorul
eu cred
aşa cred eu cu toată erezia
că la început nu a fost cuvântul
rostirea nu dă naştere lumii
mai degrabă cred că la început a fost iubirea
şi eva
şi păcătosul de adam
un pofticios nebun plin de dorinţă
abia apoi au început să facă lumea
cum a vrut ea doamne

poate că a zâmbit un pic şi ai făcut cerul
alături de ochii ei ne trebuiau şi niscai stele
un pic de soare
o lună
şi alte acareturi
o decapotabilă
un amărât de cont în bancă
şi un urmaş
ca lumea să fie întreagă

nu sunt eretic
dar nici ceea ce preoţii numesc enoriaş
sunt genul acela de păcătos consecvent
care nu se ascunde de lună
oricum nicio stea nu poate jura că nu mă ştie
cum nici eu nu port pene tot timpul
uneori doar coarne
aşa
în loc de conştiinţă
prelungiri de nu mai stiu cum
până nu mai ştiu unde

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merge dintr-o lume în alta

Acum ori niciodată
In lumea asta nouă.. dată!
Să trăim iubirea adevărată
In lumea cealaltă
Plecăm cu ce inima e invăţată
Şi aşa va merge dintr-o lume in alta
De aici nu simte o iubire adevărată..
Rămâne intunecată

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu e în tot şi toate. Toată lumea e D-zeu şi D-zeu e toată lumea. Nu există relaţie de subordonare între D-zeu şi mine. D-zeu e şi în mine şi eu în el deci sunt un D-zeu în manifestare şi merit tot ce e mai bun să ofer şi să primesc. Când înţeleg asta mă liniştesc desăvârşit. Nu există ceilalţi. Eu sunt în tot şi toate şi ceilalţi sunt în mine deci dacă iubesc şi ofer atenţie celor din jur, mie imi ofer. Cum mă tratez pe mine aşa îi tratez şi pe ceilalţi care sunt eu pentru că nu există ceilalţi defapt.

citat din Marius Boeriu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi vine-a-râde şi a plânge

Te-am strâns din vorbe
Şi te-am făcut buchet,
Buchet de crini deschişi spre Soare,
Albi clopoţei ce-au fost azi botezaţi
în lapte dulce, parfumat de-o Toamnă.

Îmi vine-a-râde... şi a plânge!...
... Cum am putut să te adun?
Inima mea a fost lopată?
Ea a uitat cine-ai fost Tu?
Şi-a pierdut toată durerea-aşa-deodată?

Îmi vine-a-plânge... si a râde!...
... De circul sentimentelor din mine!
De-această Toamnă nebunatică!
De frunzele cu gust de citrice!
Sunt trase astăzi prin muştar... dar dulci!

Îmi vine-a-râde... şi a plânge!...
"Cum e posibil să muşti Toamna
Cu ochii şi cu inima înlăcrimată
Şi de te-ntreabă lumea: E dulce,... aromată?
Tu să-i răspunzi: Daaa!!! E ca o pâine caldă.

Îmi vine-a-plânge... şi a râde!
La câte mi-ai făcut Tu mie
Eu să te-adun acum în gând
Cu toate frunzele amare....
Să te transform în pansament... pe rana mea.

Oare am înnebunit? Cum să râd, să plâng... de mine?
Cum să văd în Toamnă, Vara?
Cum să am pe limbă fiere, şi să spun că-i un jeleu
Când din suflet scot pelinul clipelor de bun rămas?
Mi-a pus Dumnezeu în cuget Primăveri în loc de Ierni?

Îmi vine-a-râde.... şi a plânge!...
Cum să te văd un ghiocel?
De unde-atâta Primăvară
Când ploile de Toamnă fac ravagii
În amintirile cu tine şi grădini?

Îmi vine-a-plânge... şi a râde!..
Nu pot să cred.... că te iubesc şi-acum.

poezie de Adelina Cojocaru (19 septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!