Avatar

Când stai, răpit de visuri, în seara-nsângerată
De toamnă, lângă mine, şi gândul tău l-ascult,
El o poveste-mi spune de-o ţară depărtată -
Povestea lui trăită în vremea de demult.

O, da, erai amicul lui Phidias odată,
Şi compunând o odă mergeai încet-încet
Spre casa lui cea albă de artă-nfrigurată,
Iar eu eram o sclavă venită din Milet.

Era aceeaşi seară de toamnă-nsângerată,
Să te privesc rămas-am pierdută-n colţ de drum,
Iar ochii tăi pe ochii-mi s-au pironit deodată
Şi mi-ai surâs atuncea surâsul tău de-acum.

poezie de Mia Frollo din Flori de flăcări (1923)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc...

Te-am întrebat, de nu mă-nşel, odată,
Ce faci în viaţa ta privată,
Cu cine stai, pe cine ai,
De iei maşină sau tramvai
Când pleci - de-ai zilnic - la servici,
Cine ţi-e şef, de-ai copii mici,
Părinţii dacă-ţi mai trăiesc...
Ce te iubesc, ce te iubesc...

Nu mi-ai răspuns, doar m-ai privit
O clipă, m-ai descumpănit,
Aveai doar aerul absent,
Eu îl aveam..., de repetent.
Picasem proba, cu succes,
Pierdusem singurul acces.
Tu, erai tu, eu, nefiresc...
Cât te iubesc, cât te iubesc...

Te-am prins din nou, cu gând fugară,
Păreai pierdută, selenară...
Te-am salutat şi n-ai răspuns.
Probabil, nu-s "şarmant" de-ajuns?!
Mergeai cu pasul hotărât,
Eu m-am pierdut şi m-a durut,
Doream să-ţi spun că te doresc...
Oh te iubesc, oh te iubesc...

Şi azi, eram în colţ, la ceas,
Eram plouat, tot am rămas.
Te-am revăzut, eram topit.
Te ştiu, în veci nu mi-ai zâmbit,
Aveai umbrelă, m-ai privit,
Din ochi o lacrimă ai strivit...
Am insistat să te privesc...
Cum te iubesc, cum te iubesc...

Mergeai încet şi erai frântă,
Umbrela grea era o stâncă...
M-apropii, tremurând, suspin,
Nu mai aud, sunt tot un chin...
Îţi spun spăşit, cu voce stinsă:
"Te ador, fi pururi neatinsă,
Te pot păstra, vis, îngeresc...
Să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc..."

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai stai un strigăt

eram acolo, în mine,
trebuia să mă trezeşti cumva
dimineaţa,
înainte de plecarea nebunilor prin lume,
trebuia să mă trezeşti aşa cum mă ştiai tu,
în închipuirea ta,
trebuia să mă cauţi lângă tine,
eram demult în mine,
în sinea ta,
în trupul de lângă tine,
în smintitul de alături,
din capul tău,
trebuia să mă opreşti doar din
plecarea din mine,
să întinzi mâna ca să mă
transformi în bezmeticul pe care îl vroiai,

mai stai un gând,
o poveste,
mai stai vreme de-un dor,
de o minune,
mai stai un strigăt,
mai stai o părere,
de-o părere de rău,
mai stai de-o cetate,

mai stai tu,
în tine,

nici nu ştii cât de repede
putem pleca din noi,
când felinarele din oameni se sting
în trupurile nopţii,
când nu are cine să ne oprească
a ne alunga
pe noi
din noi înşine
şi din
ceilalţi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvâcnirile, iubito

Zvâcnirile, iubito, îmi vin, le am şi pleacă
aşa, la fel ca tine când fugi, revii, nu stai,
şi-atunci îmi pare lumea netrebnică, o cloacă.
În pieptul meu, cu totul, pătrunzi ca un vătrai.

Ferestrele-n trecutul clement se cer deschise
(din viitorul aspru s-alunec în trecut)
să las în urmă ochii-mi ce, inundaţi de vise,
orbecăie în smoala căzută-n aşternut.

În gol privesc... deodată, spre mine, o statuie,
c-o aură umbrită, se-nalţă din Infern
să mi se-arunce-n suflet, şi-apoi să se încuie
în vid, precum uitarea şi gândul cel mai tern.

Zărind pecetea-n frunte, citesc însemnul urii:
"o albă ca zăpada şi neagră-n cerul gurii."

sonet de Ionuţ Popa (2010)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna mea de-acum

Toamnă ruginie, toamnă încărcată
Cu prinosul verii, cu al viei rod,
Adu bunăstarea mult prea aşteptată
De-o întreagă ţară, de-un întreg norod.

Vino cu blândeţe, fără întristare,
Vino cu căldura serilor de mai
Şi alină-n codru frunza care moare
Cu o doină-n care să-i şopteşti: "Mai stai!".

Dacă norii negri vin să te-nsoţească,
Fă-i să plângă iute lacrimi ca un cânt
Care să mai spele, să mai limpezească
Tot ce întinează viaţa pe Pământ.

Mie, toamnă blândă, toamnă ruginie,
Lasă-mi neschimbată calea pe un drum
Care-mi e plăcere, pace, bucurie,
Toamna mea de aur, toamna mea de-acum.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra arsă

Se scurge-n noapte -o altă zi
pierdută-n paşi lăsaţi pe drum
de nerăbdarea lui de-a fi
în casa ce-i, demult, doar scrum.

E vie, încă, -n mintea lui
şi îi vorbeşte tot mai des,
dar el nu spune nimănui
ce, numai el, a înţeles.

Şi merge, merge unde-a fost
o casă-n care a iubit,
iar viaţa lui avea un rost:
era atât de fericit.

Păşeşte, zilnic, pe un drum
cu ochii goi, privirea ştearsă,
şi nu ar renunţa nicicum
la clipele pe-o piatră arsă.

Acolo doar, privind senin,
spre Soarele ce dă-n apus
se simte, iar, de viaţă plin
în amintiri de nerăpus.

E-acolo el, e-acolo ea,
cu ochii înspre depărtare,
spre cerul care ar putea
să le aştearnă iar cărare

Pe care-n amintiri, în vis,
o vede şi o vrea întoarsă
aici, la el, în Paradis,
pe-un ciot de lângă piatra arsă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geamul de sub tei

Se-nalţă luna-n depărtări stelare
Luminile vărsându-şi pe zâmbetul ce-l am
Şi ramul verde-al teiului în floare
Loveşte permanent în linişte la geam.

Simt o rază albă cum coboară
Lângă geam de sub bătrânul tei,
Când ochii tăi frumoşi seară de seară
Privesc cuminţi în gingaşi ochii mei.

Şi când în geamul vechi surâde luna
Ca un copil din tainicul ei zbor,
Eu te tot strâng în braţe ca nebuna,
Când mă ridici la pieptu-ţi cu mult dor.

Ce-ar fi să fie-aşa precum e visul,
Ce-ar fi real ca să trăiesc realul?
Dar viaţa ne mângâie cu surâsul
Şi ne oferă-n vise idealul.

poezie de Diana Enachii (30 aprilie 2011)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gothic 17

stai lângă mine,
vin valurile să ne despartă nefericirea în părţi inegale,
stai lângă mine.

nu te întrista,
anotimpurile îţi vor mutila faţa cu zile mohorâte.
apocalipsa e încă departe de coliba noastră,
întâi vor veni să ne fure visele profeţii mincinoşi,
apoi ne vom vinde copiii nenăscuţi unor ursitoare de sticlă.
stai lângă mine,
vin vânturile să ne dezbrace pomii de lumină,
stai lângă mine.

nu dispera,
culorile se amestecă
pe petecul de cer rămas nepângărit.
vom alerga goi printre focurile aprinse de centauri
mă vei simţi în tine ca pe o a treia inimă
bătăile ei îţi vor schimba numele, sângele, viaţa.
stai lângă mine,
vin cei morţi să ne citească din cartea durerii,
stai lângă mine.

eşti aceeaşi şi niciodată tu...
stai lângă mine...

poezie de Eduard Dorneanu (30 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc spre cer

o lume rece
aud ecoul umbrelor ce trec
un suflet, un fior
un pas pe lângă noi
sunt suflet ce tulbură ţărâna de pe drum
în mine plâng dureri
de azi, de ieri
ascult o lacrimă ce curge acum, pe lângă drum
mi-e gândul amar, sufletul ruină
timpul merge aiurea
noi, păşim pieziş, prin noroi
privesc în jur, pustiu...
păsări nu mai sunt, au plecat la vânare
doar durerea mai ţipă pe ramuri
ne stingem în tăcere, în eterna durere
privesc spre cer şi plâng

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost cândva

Au fost cândva zile de mai,
Au fost cândva zile de vis,
Când lângă mine erai
Şi trăiam ca-n paradis.

Multe-au fost, azi nu mai sunt.
Au fost luate de vânt.
S-a dus vremea când erai
Pentru mine colţ de rai.

Din când în când îmi amintesc,
Aş vrea din nou ca să trăiesc
O zi fumoasă de mai,
Tu alături, să-mi fii rai.

poezie de Dumitru Delcă (20 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O veşnicie Te-aş sluji...

O viaţă-ntreagă Te-aş sluji pe Tine
O viaţă-aş sta şi încă-o veşnicie
Să-Ţi adâncesc cuvintele în mine
Să mă-ncălzesc cu flacăra lor vie.
Atâta mi-am dorit să-mi ieşi în cale -
Erai un vis, erai o-nchipuire
Dar când m-ai plâns cu lacrimile Tale
O uşa mi-ai deschis spre mântuire.

Şi când pe dealul Golgotei la cruce
Te-au pironit şi Te-au străpuns cu ura
Când am văzut lumina cum se duce
Şi cum Îţi mor cuvintele din gură.

M-am prăbuşit plângând cutremurată
Nimic n-a mai rămas să mă aline
Şi m-am rugat: de-ai mai veni odată
O veşnicie voi sluji la Tine...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram tânăr şi muream în tine

Iubita mea este acum o linie albă
O sferă întoarsă spre sine
Un sunet nereverberat în lumea mea
Un vas galben cu iluzii
Alteori, un vas gol
O mare care se zbate de ţărmul ei de dor
Am fost odată un adolescent frumos
Si nu am şovăit să te caut pe îndelete
Erai o femeie frumoasă,
Un sunet, un zbor desfăcut în comete
O barcă albă, albă
Eram tineri în barca albă
Uneori, o armată de suntete
Ce se învrăjbeau în idei
Şi capitulau în iubire
Eram tânăr şi muream în tine.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă mine

Hai cu mine, dar nu-mi arăta drumul,
Hai lângă mine, din doi să devenim unul.
Stai cu mine, dar nu mă întreba nimic,
Stai lângă mine, ascultă şi ceea ce nu zic.
Rămâi, chiar şi atunci când timpul trece prin noi,
Ne lasă goi şi dezgoliţi de nevoi.
Aşteaptă cu mine, tot ce nu poate fi aşteptat
Aşteaptă lângă mine, clipa unui sărut furat.
Cheamă-mă lângă tine, când eşti doar jumătate,
Piesa perfectă, pentru a fi o unitate în toate.
Lângă mine, se deşiră şi timpul,
Nu pleca, îţi voi spune mai târziu motivul...

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremea când umblai pe jos

Pe vremea când umblai pe jos,
(D-atâta mers n-aveai pingele)
La muieruşti făceai bezele
Pân' le cădea textila jos,
Căci erai tânăr şi frumos,
Pe vremea când umblai pe jos.

Pe vremea când umblai pe jos,
Înghesuiai după tejghele
Ospătăriţe subţirele
Şi te-nfruptai chiar copios
Din vin şi... fructul lor cărnos,
Pe vremea când umblai pe jos.

Pe vremea când umblai pe jos,
La blugi purtai numai bretele,
Pe-un colţ de bar scriai rondele;
Erai uşchit, erai pontos,
Un zurbagiu cu... braţ vânjos,
Pe vremea când umblai pe jos.

Azi, pe-al tău Pegas eşti un boss,
Dar... nu mai rătăceşti prin stele
Cu nebunatice rebele
Iubirii să-i aduci prinos
Ca tânărul... cel voluptos,
Din vremea când umplai pe jos.

Ca-n vremea când umblai pe jos,
Întârzii şi-azi prin cafenele
Privind cu jind la madmoazele
Cu ochi de jad, spirit focos
Şi trup mlădiu; dar... ce folos!
Pe-un colţ de bar, pe serveţele,
Tu, încă, le mai scrii rondele,
Ca-n vremea când umblai pe jos.

parodie de Elena Victoria Glodean, după Rodica Botan (29 martie 2014)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea sufletului

Doamne,
Nu mi-ai spus
cât să urc
când ai pus în mine, zborul
şi nici câte râuri voi naşte,
când mi-ai dăruit lacrima!
Darurile tale
mi-au împletit
drum
spre mine.
Liniştea sufletului,
TU mi-ai dat-o odată cu ele!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru (14 februarie 2011)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul fetei de măritat

O fată de măritat
Ce-i venită de la ţară,
A-ndrăgit pe un băiat
Cam sfios din cale-afară.

Inima i-a-nfierbântat
Si eu văd seară de seară
O fată de măritat
Ce-i venită de la ţară

Stând de vorbă c-un băiat
Ce-i tot cântă din chitară,
Dar nu-i spune de-nsurat,
Cum aşteaptă bunăoară

O fată de măritat.

rondel de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am plăsmuit din visuri şi dorinţi

Te-am plăsmuit din visuri şi dorinţe,
Iar zeii închipuiţi ţi-au fost părinţi,
Te-am adunat din cerul plin cu stele
Cu nerăbdarea căutării mele,
Din zarea îndepărtată şi senină
Ţi-am luat un trup de falnică regină
Din lan de grâu şi din grădini cu flori
Pe chipul tău am aşternut splendori
Şi-n ochii tăi cu înseninări divine
S-au strecurat priviri diamantine,
Surâsul tău mistuitor şi cald,
Născut a fost din marea de smarald,
Iar braţele născute-n infinit,
Din marmură superb s-au dăltuit,
Păşeşti agale, tainic şi uşor,
Asemenea ca şi un fulg în zbor,
Venind spre mine plină de dorinţe,
Cu mângâieri ce-alungă suferinţi,
Tu, plăsmuirea mea încântătoare,
Cu chip etern, de-acum amăgitoare.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de vară

Sfârşit de vară, de nisip fierbinte,
în suflet roade timpul ca un ornic,
din fiecare colţ în cleşti mă prinde
surâsul rupt pe chipu-ţi nestatornic.

Furtuni păgăne-n mine se adună,
venind pe vântul care bate-afară
cu neuitări sădite împreună
peste iubiri trăite-n plină vară.

Pe ţărmul aspru, dăltuit în piatră,
azi nu mai pot să trec ca înainte –
privind în largul nesfârşit, deodată,
un dor nebun de ducă mă cuprinde.

Tu ce mai faci acolo fără mine,
femeia mea de visuri şi de viaţă,
când vremea-nceţoşată care vine
cu reci fiori de toamnă mă îngheaţă?

poezie de Corneliu Neagu din Fata morgana, Ed ePublishers, Bucureşti, 2016
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâs, o, cel dintâi, surâsul nostru

Surâs, o, cel dintâi, surâsul nostru.
Şi totul – una: teii să-i respiri,
s-asculţi tăcerea parcului – deodată
uimit să vezi, s-atingi în celălalt surâsul.

Era-n surâsu-acesta amintire
despre un iepure ce chiar acolo
în iarbă, se jucase; era copilăria
surâsului. Mai gravă i-a fost dată
alunecarea lebedei pe care
noi am văzut-o, mai târziu, tăind,
în două jumătăţi de seară, iazul.
– Conturul pomilor pe cerul liber,
senin, noptatic în curând, trasau
conturu-acestui zâmbet pe fundalul
viitorului extatic din privire.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erotică

Niciodată nu se întoarce
aceeaşi verdeaţă în acelaşi colţ de grădină.
Nici tu nu te întorci aceeaşi, chiar dacă stai lângă mine
în miez de noapte
precum o ramură caldă a zilei pierdute.

poezie de Wojciech Kawinski din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te declar vinovat

Tu mi-ai răpit zâmbetul
Şi mi-ai frânt zborul,
Mi-ai înnorat privirea,
Mi-ai împovărat gândul;
Îmi privesc viaţa ca pe o clepsidră:
Câte minute de iubire mi-au rămas?
Se scurg rapid şi doar tu eşti de vină,
Mi-ai măsluit clepsidra iubirii
Tocmai acum, când mai e puţin
Nisipul ce mi l-ai aruncat în ochi
Pe post de dragoste!
Dar tot e bine: măcar toate firele lui sunt aceeaşi culoare,
Nu le mai văd pe cele negre
Când am dat mâna cu suferinţa
Ori de câte ori tu răsuceai clepsidra altcuiva...
Te declar vinovat,
Deşi nu am dovezi:
Nu ai ochi pentru rănile mele,
Ba chiar spui că m-am rănit singură!
Te condamn la iubire pe viaţă,
Să-ntorc clepsidra şi s-o pun să cearnă
Numai iubire pură!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!