Uriaşul cu ochi albaştri

A fost odată ca niciodată
Un uriaş cu ochi albaştri
Îndrăgostit de o femeie mărunţică,
Ea visa să aibă o căsuţă foarte mică
Cu o grădină sub fereastră
Şi în grădină mult caprifoi cu florile-n lumină
Dar uriaşul, cu mâinile lui de uriaş
Menite să înalţe un întreg oraş
Nu putea construi visul femeii
Adică, o căsuţă foarte mică
Cu o gradină sub fereastră
Şi în grădină mult caprifoi cu florile-n lumimnă
Iar într-o zi când soarele-a apus
Ea ochilor albaştri le-a spus
"Rămâneţi cu bine!"
Căci a venit unul cu avere şi stare
Şi a dus-o pe femeia mărunţică
La visul ei, adică
La o căsuţă foarte mică,
Cu o gradină sub fereastră
Şi în gradină mult caprifoi cu florile-n lumină
De atunci uriaşul e singur pe lume
Singur de tot
Dar şi-a dat seama
Că dragostea lui de uriaş
Menită să înalţe un întreg oraş,
Nu ar fi putut încăpea
Într-o căsuţă foarte mică
Cu o gradină sub fereastră,
Şi în gradină mult caprifoi cu florile-n lumină

Deci a fost odată ca niciodată
Un uriaş cu ochi albaştri
Îndrăgostit de o femeie mărunţică,
Femeia... visa.

poezie clasică de Nazim Hikmet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motănel (poezii pentru copii)

Am în cas', un motănel
Şi mi-e tare drag de el:
Toată ziua el se joacă
N-are nimeni ce să-i facă.

Motănelul meu isteţ
Se numeşte Pufuleţ:
Are blana parfumată
Şi-i iubit, precum o fată!

Toată ziulica – joacă!
Prostioare, tot să facă:
Sare, din pat sus pe masă
Nici un lucru... nu îl lasă!

-Pufuleaţa mea frumoasă:
De ce miauni mami-n casă?
De ce te uiţi pe fereastră
Şi-mi săruţi florile-n glastră?

Ia vino la min' pe burtă
Şi spune-mi ce te frământă:
Ia vin-o să-mi povesteşti
La fereastră ce-mi priveşti?

Pufuleaţă mititel
S-a gândit cam mult niţel
Şi cu mare sforăit
Pe burta mea a sărit:

Îl iubeşte mami lui
Că e şi el, pisi pui!
Îl iubesc, şi mă iubeşte
Îi vorbesc, şi îmi vorbeşte!

-Mă uit, lung pe la fereastră
Şi-ţi sărut florile-n glastră:
Că mai am un mami meu
Dăruit de Dumnezeu,

Avea, glasul mai subţire
Arăta, altfel ca tine:
În botic, mă săruta
Şi blăniţa, mi-o spăla:

De-aia, privesc pe fereastră
Şi-ţi sărut florile-n glastră:
Poate-l văd venind acasă
Să mâncăm cu el la masă,

Sa-u-u, poate mi s-a părut...
Niciodată n-am avut:
N-am avut un mami meu
Dăruit de Dumnezeu,

Ce să-ţi spun eu altceva:
Mă joc, poate... l-oi uita!
Şi mă duc... iar, la fereastră:
Să-ţi mai pup: florile-n glastră

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi albaştri am iubit

Doi ochi albaştri am iubit,
Atât de mult îndrăgostit,
Dar am uitat răpit de ei,
Dacă au fost chiar ochii tăi?
Dacă au fost chiar ochii tăi?

Acum îi caut tot mai mult,
Căci mi-au plăcut atât de mult,
Atât de grav rănit de ei,
Azi i-ai ascuns de ochii mei...
Azi i-ai ascuns de ochii mei...

Doi ochi albaştri am iubit,
Dar oarecum mă simt silit,
Să spun abia de îndrăznesc:
Căci astăzi încă le iubesc!..
Căci astăzi încă le iubesc!..

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsuţa părintească

M-am tot plimbat şi eu prin astă viaţă.
Locuri frumoase multe-am cunoscut.
Dar cea mai scumpă-e casa părintească,
Acolo unde mama m-a născut!

Într-o căsuţă mică de la ţară
Mi-am petrecut şi eu copilăria.
Unde ca oaspete, seară de seară
În cap de masă stătea sărăcia.

Ne înghesuiam cu toţii într-o odaie
Şi cei mai mari şi cei mai mititei.
Mâncam turtiţe coapte pe tigaie
Şi ascultam voioşi poveşti cu zmei.

Râdeam cu toţii şi ne părea bine,
Chiar dacă foarte multe ne-au lipsit.
Dar gândurile mereu ne-au fost senine
Şi adormeam alături, fericiţi.

Era căsuţa noastră foarte mică.
Pitită la o margine de sat.
Doar că acolo am fost fericită
Şi mă simţeam ca Zâna din palat.

Copilăria mea a fost ca o poveste.
Şi azi fiind matură, o visez.
Dar din păcate deacum nu mai este.
Însă în suflet, în veci am s-o păstrez!

Prin multe am trecut în astă viaţă
Şi locuri foarte multe-am cunoscut.
Dar cea mai frumoasă-e casa părintească,
Acolo unde mama m-a născut!

poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa este o căsuţă nouă

Într-o încăpere insalubră
inima mea-i o fereastră deschisă
lăsată singură în stare de aşteptare,
chiar şi trăirile pot înflori mai târziu
la fel cum se nasc ideile din întâmplare
şi fructifică.

Doar gândul mă lasă descoperit
până mi se rătăcesc minţile,
numai locuiesc în trupul ştiut,
aşa că, nu te supăra,
ignoră-mi tot ce am spus,
eram plecat pe drumuri de nisipuri mişcătoare
fără identitate,
departe de tine
cu lumina, o monedă ascunsă-n buzunar
la păstrat.

Speranţa este o căsuţă nouă
din care se vede mai departe
decât pot scrie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mare

Răspunzând la o-ntrebare,
Surâzând, o mărunţică
Spuse: Nu mi-e rău de mare,
Dar mi-e foarte rău de... mică.

epigramă de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (29 iunie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş putea să mitologizez foarte mult pe seama Aliciei H. Fapt e că a doua zi a dispărut şi nu a mai fost niciodată văzută în oraş. De atunci, asta a produs o mare tulburare, căci multă lume o cunoştea. T. s-a chinuit foarte tare încercând s-o găsească, deşi acum ar pretinde că Alice H. n-a existat niciodată şi că niciodată eu nu i-am dedicat vreo carte sau vreun eseu. Evident, pe vremea aceea ţinusem secrete toate descoperirile mele privind adevărata esenţă a Aliciei; dintre prietenii mei, unii o considerau foarte inteligentă, T. o socotea chipeşă, câţiva o credeau smintită. Dar niciunul nu ştia acele amănunte pe care, în libertatea ei, Alice mi le comunicase mie. Era mai mult o povară decât un privilegiu. Şi nimeni, nici măcar T., n-a putut pricepe de ce am luat atât de în uşor vestea dispariţiei Aliciei.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cea mică asculta şi tăcea. Dară grădinarul, când intră în grădină, stătu în loc şi se miră. Apoi îşi închipui el că poate d-aia i se pare grădina mai frumoasă, unde nu intrase de mult într-însa. Peste câtva timp veni iarăşi o sărbătoare şi împăratul se duse la biserică iarăşi cu toată curtea lui. De astă dată fata cea mică se făcu bolnavă într-adins, rămase acasă şi se puse la fereastră. Argatul de al grădinărie scoase de astă dată nişte haine de argint, scutură frâul şi încălecă pe cal, carele venise cât ai clipi. Şi iarăşi încurcându-l prin grădină, o strică şi mai rău decât întâia oară şi iarăşi merse la biserică, făcu ca şi de-lalt rând şi se întoarse acasă, porunci calului să dreagă grădina, carele o făcu încă o dată mai frumoasă decât era. Fata împăratului cea mică privea de la fereastră şi tăcea. Îi spuseră surorile, îi spuse mumă-sa, îi spuse tată-său de tânărul cel mândru ce venise la biserică şi despre care nimeni nu ştia de unde era. Ea asculta şi tăcea.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buturuga mică

Se credea un uriaş
Dar nevasta, mititică,
A ales un nevoiaş:
Cel cu buturuga mică.

epigramă de Vasile Mandric din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

Avea bunicul o pălărie frumoasă
mi-a dăruit şi mie una la fel
mergea la muncă în gradină ori pe câmp
îşi aşeza pălăria jos să nu o murdăreasca
eram mereu împreună, îl imitam
îi plăcea să mă îmbrace la fel cu el
fapt care s-a şi întâmplat
copil cum eram, nu ştiam că-i bolnav
şi într-o zi a murit
nici asta nu am priceput dintr-o dată
aşa că îmi tot aşezam pălăria pe cap
şi întrebam unde-i bunicul?

De atunci am rămas doar cu pălăria
în ea se ascunde bunicul
astăzi ca să fim împreună
nu numai în amintire,
o port la muncă în gradină
o aşez jos lângă flori
şi sap.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gheterabis

Gheterabis e limba mâinilor mele prin cuvântul de după şi de mai dinainte
ca să nu te mai înţeleg,
ca pe-o mură.

Ţi-am păstrat căciula albă de oaie
dosită
într-un
cuib
de flori
de
primăvară
ştiam
că te
întorci
repede,
dacul meu molcom, prostuţ, ca o pasăre mare!

Nu-mi mai adu, acasă, mătănii.
Ia-mă mai bine în braţe şi să fugim de aici
unde e frig
şi sunt multe fântâni.
Să căutăm un sat foarte mic, unde sunt multe fântâni.
În olcuţa de lut să mă pui să îţi fac mămăligă,
să îţi aduc apă,
cu vadra,
şi să mă înveţi să îţi mai scriu din nou,
cu mălai, pe zăpadă,
în limba
neştiută
a zorilor
degetele mele ştiu
să stea în zăpadă
şi să lase repede semne ca după trecerea
anilor cu lupi
şi
a bolilor de tânjire
nu îmi plac turturelele îmi par nişte paseri prostuţe
dar o să le dau mult mălai
dacă le iubeşti tu...
poate şi tu eşti o turturea, una mică, dar bătrână...
(îmi spui)
ca apa de dedesubt dintr-o fântână foarte curată...
(îmi spui)
e prea mult mâl pe la case...
să ne facem din mâlul de după ploi şi din fântâni
un fel de căsuţă...
a fugi într-o fântână, e trist.
dar şi prin cer, stelele uneori se-ntristează, aşa ca şi tine, femeie!
da!
chiar şi stelele!
să le facem case de mâl şi fântâni, atunci,
şi să ni le facem fiice,
o să îmi iau atunci năframa, să mă acopere, ca pe o femeie bătrână,
şi o daltă, ca să descoperim o fântână foarte veche, dar tulbure
în pământul mâlos,
ca o oglindă murdară, care aşteaptă anotimpul de după,
ia să mă ascund un pic în pasărea aceea,
ca să nu te mai văz!

Gheterabis. Sum. Ego.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate fiinţele umane sunt deosebit de spirituale. Cu toţii avem în noi câte o mică grădină interioară, dar foarte mulţi oameni n-o vizitează niciodată. E o chestiune de alegere.

citat din Bernard Voyer
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Franţa, femeia este foarte exigentă, se îngrijeşte, vrea să arate bine, este o femeie modernă, liberă, care se simte bine în pielea ei, ştie ce-i trebuie şi este foarte informată. Iar când dă un ban, vrea calitate pentru banul ăla şi nu este deloc dispusă să arunce banii pe fereastră.

citat din Domnika Ghika
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

s-a-ntâmplat azi noapte să te visez
rar
foarte rar
dar se mai întâmplă
şi oricum te caut printre vise
ca printre hârtiile mele vechi
cu poezii

văzusem un documentar
cu ada lovelace
şi-n visul meu tu erai ada
îmbrăcată ca atare
într-o grădină cu trandafiri
ca-n rochia de acum câteva zile

şi-mi spuneai ceva
dar era foarte mult zgomot

şi nu ştiu să citesc de pe buze

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată o femeie şi femeia asta avea trei fete. Pe cea mare o chema Un-ochi, pentru că avea un singur ochi şi era aşezat ochiul acesta tocmai în mijlocul frunţii; pe cea mijlocie o chema Doi-ochi, pentru că avea doi ochi, iar pe cea mai mică, Trei-ochi, cel de-al treilea fiind aşezat tot în mijlocul frunţii.

începutul de la Pomul cu merele de aur de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă o mică visare poate fi periculoasă, cura pentru aceasta nu constă în a nu visa deloc, ci în a visa cât mai mult, în a visa tot timpul.

citat clasic din Marcel Proust
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea bărbatului care a visat foarte mult

A fost odată
o singură dată
un bărbat foarte urât

şi deşi era un om bun şi harnic peste măsură
nicio femeie nu se apropia de el
la mai mult de un pas

după un timp
văzând că nu-şi găseşte jumătatea
bărbatul a plecat din sat şi şi-a făcut un bordei
în pădure

cât era ziua de lungă
tăia lemne
culegea fructe şi plante medicinale
se ocupa cu dulgheritul şi cu creşterea animalelor
iar primăvara altoia tot felul de pomi

din când în când
oamenii din sat urcau la el
îi cereau sfaturi pentru oblojirea rănilor
îi comandau o uşă
un pat
iar mai rar
câte-un sicriu

însă bărbatul din pădure
deşi începuse a fi tot mai căutat
era
cu fiecare zi
tot mai nefericit

într-o zi
nemaiputând răbda
a împletit o funie
şi s-a dus la cel mai bătrân stejar
să se spânzure

dar stejarul
care văzuse multe la viaţa lui
dar niciodată un om aşa de urât
şi-a frânt ramura de care atârna acesta
apoi l-a acoperit cu frunze
să nu-l găsească cineva
chiar lângă trunchiul său

însă
sub frunze
bărbatul nostru a adormit pe dată
şi s-a trezit în faţa lui Dumnezeu

i-a zis
Doamne
ştii că eu de copil
eram atent să nu calc pe furnici
şi pe tot felul de târâtoare
nu am furat
nu am minţit
pentru tot ce am agonisit
am muncit toată viaţa
dar cu toate acestea
sunt tare nefericit
că nicio femeie nu mă vrea

iar Domnul i-a spus
te ştiu prea bine
mai rar un om atât de bun sub soare
dar oricât te-aş iubi
nu pot crea o femeie aşa de urâtă
încât să te iubească pe tine

însă
dacă tot veni vorba
tu poţi

uite
din crengile uscate ale stejarului
poţi alcătui un trup de femeie
o umpli cu lut şi-o înveleşti cu frunze
că de restul mă ocup eu

iar după ce s-a trezit
bărbatul din poveste
a zidit timp de trei zile la făptura lui de lut

dar de teamă ca nu cumva să-l respingă
a făcut-o şi mai urâtă decât era el

a treia zi
l-a chemat pe Dumnezeu
şi l-a rugat să-i dea viaţă

iar Domnul
fiindcă aşa i-a promis
a suflat viaţă în femeia omului din pădure

văzând astă minune
bărbatul a mulţumit
apoi a trezit-o uşor
sărutând-o pe frunte

atunci ea a deschis ochii şi l-a întrebat:
cine eşti tu
de eşti aşa de urât
că mă sperii

iar el a plâns şi i-a zis
iartă-mă
sunt sluga ta
Domnul m-a făcut aşa
să te apăr de fiarele pădurii
dar sunt harnic şi înţelept
să te pot sluji cât mai bine

însă ea a închis ochii
iar el a înţeles atunci
că nu trebuie să o slujească
decât pe ascuns

şi pe măsură ce o iubea mai mult
femeia a început a-şi lepăda din urâţenie
şi a deveni tot mai frumoasă

nu după mult timp
un tânăr din sat a venit să ceară leacuri pentru mama sa
şi-atunci nu mică i-a fost uimirea
când a văzut-o pe cea mai frumoasă femeie
pe care vreun om o văzuse vreodată

şi l-a văzut şi ea
şi a înţeles ce înseamnă dragostea
şi mult a mai gemut în noaptea aceea

văzând toate astea
bărbatul care visase prea mult
i-a zis a doua zi
uite
ştiu că a sosit timpul să ne despărţim
te-am slujit cât am putut de bine
şi sper că nu eşti nemulţumită de ceva

du-te după tânărul acela frumos
şi dacă vreodată o să ai nevoie de ceva
să mă cauţi
de te vei putea uita în ochii mei

şi dusă a fost

peste ani
când bărbatul din pădure trebăluia la un stup
a simţit cum femeia aceea a ajuns în spatele lui
dar el
de teamă să nu o sperie
nu s-a întors

însă ea a spus:
am aflat într-un târziu toată povestea
şi-am venit să-mi cer iertare
a sosit timpul să mă uit în ochii tăi

iar bărbatul
care nu mai visase de mult
s-a întors şi nu mică i-a fost mirarea
când a văzut că în faţa lui se afla
cea mai urâtă femeie din lume

dar lui nu i-a păsat
ceas de ceas a slujit-o
ca în acea primă zi
iar ea a devenit din nou frumoasă şi fericită
şi poate că niciodată
nici bărbatul din pădure nu ar fi aflat
de ce femeia lui îl dezmierda cu atâta bucurie
dacă într-o zi nu s-ar fi privit în apa unui izvor
şi nu ar fi văzut
cel mai frumos bărbat
aşa cum nu mai fusese altul
vreodat'

poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-a transmis un uriaş buchet de trandafiri. Fata a înţeles imediat mesajul: voia foarte mult s-o înţepe!

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portretul meu ar fi cam aşa: foarte ciolănos; cu nişte copite d-alea de cal de regiment, să plesnească pe rumân, să-i sară băiatului nasturii. Bătăios. Cu coarne ca de bivol pus pe fapte mari. Cam scârbos. Deschizând întotdeauna uşa cu umărul, nu cu mâna. Sau cu genunchiul. Dând din coate când trece pe lângă ţipi simandicoşi, dar dând din coate în aşa fel încât să le rupă nasul. Fumând mult şi în scârbă. Mergând spre cârciumă la braţ cu dracul lui Nichita şi cu dracul lui Tomozei. Foarte amic cu stewardesele, plimbându-se pe lângă aeroport. Din când în când, coborând spre Rucăr ajungând până la Braşov. Mai mult n-ar urca, pentru că e o oboseală să urci pe munţi, iar în oraş e răcoare. Ar mirosi foarte mult a cramă. I-ar plăcea să se culce toamna pe frunze şi nu ar intra în oraş decât cu pălăria trasă pe ochi şi foarte rar, numai pe ploaie. Ar sta foarte mult pe Dunăre, creanga. Un tip necuviincios prin însăşi existenţa lui.

citat celebru din Fănuş Neagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la o fereastră nevăzută femeia

Câte ceva din mersul meu a rămas pe drumuri
nu le-a recunoscut, n-au fost pe măsura paşilor
cu urme-n inima cuvântului
şi a asfinţit odată cu luna-n turnurile nopţii.

Atunci de la o fereastră nevăzută femeia
mă privea cum treceam pe sub gutui şi ziduri
s-aprind steaua ce rămăsese singură
pe malul celălalt al vorbirii,
pe văile de calcar unde se fură caii nopţii
şi se închid în cetăţi
în care n-au mai intrat nici femeie, nici pasăre
lovite de păcatul morţii subite.

Nu ştiu, mi-e teamă de preziceri
după părăsirea viselor care închid apusul
pe o câmpie de umbre în taina somnului
fără lumină, fără cântec şi hrană
păşesc pe pământuri sterpe
unde nu există drumuri iar mersul
este o himeră care duce mai degrabă spre moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lizuca şi grădina fermecată

Lizuca s-a făcut mică, şi sare-n grădină,
Întâlneşte o furnică, drăguţă şi fină;
- Ziua bună, ziua bună, am sărit la voi
Unde furnica adună, hrană din gunoi?
- Cine eşti, nu eşti furnică, nu te cunoştem,
Ai şi tu a ta mămică, te gonim de vrem?
- Sunt Lizuca, şi-am venit, ca să vă privesc
În grădină am sărit, ca să vă vorbesc.
- Geaba vrei să ne vorbeşti, suntem prăpădite
Rămâi şi doar ne priveşti, căci suntem grăbite.
- Atunci mă duc pe la flori, iute mă avânt
Dau şi peste mâţişori, căzuţi la pământ...
- Ia piciorul de pe mine, sunt un mâţişor!
Nu mă vezi că sunt sub tine, şi toate mă dor?
- Am călcat fără să vreau, căci nu te-am văzut
Florile-n picioare stau, şi tu n-ai putut?
- Eu sunt mâţişor plăcut, şi sunt scuturat
Rămân pe pământ căzut, şi sunt supărat.
- Mai bine mă fac iar mare, şi te pun în apă
Eşti căzut pe o cărare, călcat: te îngroapă!
- Cine eşti, nu eşti o floare, nu eşti nici furnică
Ai picioare mişcătoare, şi mie mi-e frică!
- Te rog nu te speria, Lizuca eu mă numesc
Acum te voi ajuta, pentru că, iar, mă măresc.

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (22 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!