Lizuca şi grădina fermecată

Lizuca s-a făcut mică, şi sare-n grădină,
Întâlneşte o furnică, drăguţă şi fină;
- Ziua bună, ziua bună, am sărit la voi
Unde furnica adună, hrană din gunoi?
- Cine eşti, nu eşti furnică, nu te cunoştem,
Ai şi tu a ta mămică, te gonim de vrem?
- Sunt Lizuca, şi-am venit, ca să vă privesc
În grădină am sărit, ca să vă vorbesc.
- Geaba vrei să ne vorbeşti, suntem prăpădite
Rămâi şi doar ne priveşti, căci suntem grăbite.
- Atunci mă duc pe la flori, iute mă avânt
Dau şi peste mâţişori, căzuţi la pământ...
- Ia piciorul de pe mine, sunt un mâţişor!
Nu mă vezi că sunt sub tine, şi toate mă dor?
- Am călcat fără să vreau, căci nu te-am văzut
Florile-n picioare stau, şi tu n-ai putut?
- Eu sunt mâţişor plăcut, şi sunt scuturat
Rămân pe pământ căzut, şi sunt supărat.
- Mai bine mă fac iar mare, şi te pun în apă
Eşti căzut pe o cărare, călcat: te îngroapă!
- Cine eşti, nu eşti o floare, nu eşti nici furnică
Ai picioare mişcătoare, şi mie mi-e frică!
- Te rog nu te speria, Lizuca eu mă numesc
Acum te voi ajuta, pentru că, iar, mă măresc.

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Trăiri intense... (22 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Votează! | Copiază!