Motănel (poezii pentru copii)
Am în cas', un motănel
Și mi-e tare drag de el:
Toată ziua el se joacă
N-are nimeni ce să-i facă.
Motănelul meu isteț
Se numește Pufuleț:
Are blana parfumată
Și-i iubit, precum o fată!
Toată ziulica joacă!
Prostioare, tot să facă:
Sare, din pat sus pe masă
Nici un lucru... nu îl lasă!
-Pufuleața mea frumoasă:
De ce miauni mami-n casă?
De ce te uiți pe fereastră
Și-mi săruți florile-n glastră?
Ia vino la min' pe burtă
Și spune-mi ce te frământă:
Ia vin-o să-mi povestești
La fereastră ce-mi privești?
Pufuleață mititel
S-a gândit cam mult nițel
Și cu mare sforăit
Pe burta mea a sărit:
Îl iubește mami lui
Că e și el, pisi pui!
Îl iubesc, și mă iubește
Îi vorbesc, și îmi vorbește!
-Mă uit, lung pe la fereastră
Și-ți sărut florile-n glastră:
Că mai am un mami meu
Dăruit de Dumnezeu,
Avea, glasul mai subțire
Arăta, altfel ca tine:
În botic, mă săruta
Și blănița, mi-o spăla:
De-aia, privesc pe fereastră
Și-ți sărut florile-n glastră:
Poate-l văd venind acasă
Să mâncăm cu el la masă,
Sa-u-u, poate mi s-a părut...
Niciodată n-am avut:
N-am avut un mami meu
Dăruit de Dumnezeu,
Ce să-ți spun eu altceva:
Mă joc, poate... l-oi uita!
Și mă duc... iar, la fereastră:
Să-ți mai pup: florile-n glastră
poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.