Ochii mei flămânzi

ochii mei flămânzi visau
o făptură idilică,
o speranţă,
ceva care să-i bucure,
imaginile însă developau altceva,
dulcele privilegiu al unei absenţe
care lua chipul unei naiade,
născută din spuma imaginaţiei ;
în toiul acestei veri,
intra în râu
şi-şi îndoia trupul,
printre sălcii,
lăsându-şi cămaşa în iarbă,
înotând printre nuferi,
apa se juca cu sânii ei
şi prin părul ei blond
curgea timpul...
din bucuria trupului ei
imaginatia mea se înfrupta
cu plenitudinea unei bucolice veri.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (26 iunie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memoria e condiţionată de emoţie; ne amintim mai mult şi mai bine lucruri care ne-au emoţionat, cum ar fi bucuria unei naşteri, plăcerea unei nopţi de amor, durerea unei morţi apropiate, trauma unei răni.

Isabel Allende în Ţara mea inventată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin...

Prin ochii mei
Se vinde o fecioară
Sub pleoape
Care iartă
Şi o cer.
Prin somnul unei mame
Subţiat de vânt
Mai cade-o stea
În bătătura goală.
Prin tatăl ce coseşte
O iarbă sub pământ
Un fiu care adună
Otrava din cuvinte.
Prin mâna ce mângâie
Oftatul unei coapse
Mai trec spre eşafodul
Poemelor nescrise...

poezie de Ioan Marinescu-Puiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deneuve, de dragoste

Un chip închipuit, dintr-un dulce vis,
Poate-ntâlnit într-un café din Paris
Sau poate-ntr-o crêperie în Montmartre?
Sau poate lângă mormântul lui Sartre?
Chipul tău mă urmăreşte în métro,
Pe străzi, îmi zâmbeşte din vitrine, o
Imagine-nsorită de părul blond
Îmi încălzeşte sufletul vagabond...
În cafenea stau la masă, la soare,
Sunt asediat de vrăbii cerşetoare,
Oriunde-ntorc privirea, văd ochii tăi
Mereu, printre căzătoare flori de tei,
Printre raze de soare, umbre, printre,
Oameni, printre gânduri, printre cuvinte...

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei frumoase studente, care îşi arată superbii sâni goi pe la baza tricoului mult prea scurt

Aşa ceva n-am văzut,
De când mama m-a făcut:
Sâni de-o frumuseţe rară,
Par doi pui de căprioară,

Doi pui gemeni, blânzi, divini,
Ce pasc iarbă printre crini.
Sânii tăi când i-am văzut,
Două zile am zăcut:

N-am zăcut de vreo durere,
Am zăcut de-aşa plăcere.
Dacă tot vrei să-i expui,
Ăl tricou de ce-l mai pui?

pamflet de George Budoi din Învăţământul, profesorii, studenţii şi elevii în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete (7 iulie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii tăi

din glezna ta răsare codrul,
din ochii tăi nemărginitul,
din sânii tăi răsare dorul,
din inimă răsare mitul.

pasul tău e printre ierburi
un şarpesc dor legănat,
pasul tău de domnişoară,
ce se lasă greu vânat.

trupul tău de argint viu
pare-o aură cerească,
l-aş fura pe-un bidiviu
în caleaşcă împăratească.

din văzduh îţi fur privirea,
ochii cu lumina lor
şi cu ei nemărginirea
şi-aş fugi cu tine-n zbor...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (18 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternul dialog

El şi ea
Ochii mei au strălucirea
Melancolicelor astre...

Nu-mi plac florile albastre!

Părul meu cel negru-n care
Bate vântul vagabond...

Mie-mi place părul blond!

Gura mea, floare de sânge,
Este visul unei muze...

Unde-s palidele buze?

Vei găsi în al meu suflet
Castitatea ideală...

Vreau pe cea care mă-nşeală!

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum zboară viaţa-n asfinţit

Cum zboară viaţa-n asfinţit
Aşa încet pe-un ton şoptit
Precum se stinge-n van o floare
Şi-apoi de frig, uscată, moare.

Aud din depărtări cum cântă
Al vieţii imn cu taina-i sfântă
Şi cum răzbate peste vreme
Cu bucurie să ne cheme.

Cum anii-n urmă ni se lasă
Printre amurguri de mătasă
Şi viaţa asta ne tot poartă
Printre furtuni, bătuţi de soartă.

Cât vezi cu ochii numai cer
Şi vraja marelui mister
Cum prinde viaţă o fiinţă
În uimitoarea biruinţă...

Din truda vremii seculară
Seminţele ce germinară
Dădură roade pe câmpii
Şi ne-au născut pe noi, copii.

Cu trupul toţi dintro tulpină
Ne scoase Domnul la lumină
Prin timp cu aripi obosite
Cernuţi prin plasa unei site.

Nu vom învinge veşnicia
Căci ne-a fost dat vremelnicia
Şi ce se naşte tot dispare,
Aşa e viaţa, trecătoare...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (29 martie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgii de toamnă

Pe malul lacului bătrânul chiparos,
Privea în gol, depănând amintiri,
Stătea în vânt cu pieptul cioturos,
Rememorând pierdutele iubiri.

Prin frunzele crestate vântul i-a şoptit,
I-a amintit de trupul unduit şi verde,
Al unei sălcii creţe cu părul despletit,
Cu umbra lui obişnuind să o dezmierde.

Şi-a amintit cum fremătau în noapte,
Şi cum odată sub un clar de lună,
Vibrau până în sevă printre şoapte,
Când ramurile se ţineau de mână.

Au trecut anii, s-au dus înspre apus,
Ca nişte frunze ce în vânt s-au risipit,
Dintre atâtea amintiri, doar una l-a sedus:
O salcie cu trupul verde şi părul despletit.

poezie de Paul Aelenei din Gingăşii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În solitudine, copacul îşi numără frunzele unei veri...

aforism de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă într-o zi...

Dacă într-o zi nu mă mai vezi
niciodată că trec uşa casei tale
aşa cum obişnuiam să fac,
să-ţi ridici ochii spre cerul turcoaz
al unei noi zile şi să mă găseşti
printre stelele care luminează
ca în vremurile cereşti cu fantezii,
printre planete galbene parfumate.
Asta e ceva înscenat.
Găseşte-mă apoi în ochii
celor pe care-i iubeşti.

poezie de Eugenia Calancea (3 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori ochii mei

Uneori ochii mei sar!
Se întâmplă la mijlocul lui august
fiindcă atunci coasele sunt cosite de iarbă.
În locul lor
pun două ciuperci otrăvitoare.
Uneori ochii mei sar ca o apă
aruncată razant într-o piatră
curgătoare.
Uneori ochii mei păşesc desculţ în iarbă
şi nu se mai cunosc
şi nu mai privesc
şi au culoarea unei priviri arzătoare
scuturată de braţele
unor ruguri.
Uneori ochii mei
sunt doi grauri
din care rup cu coaja lor acră
stiluri de struguri.
Uneori ochii mei
sunt pantofii unei femei
fără picioare.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O patrie şi un mormânt

trăiesc durerea unei patrii
ca într-un sacru legământ;
printre ventricule şi atrii
îmi curge-acelaşi sânge sfânt.

trăiesc, privirea mi-e departe,
spre marea mea, spre răsărit;
trăiesc şi în această carte,
de-atâtea versuri răstignit.

trăiesc aceeaşi melodramă
prin vise şi prin alte vieţi,
ca plânsul dorului de mamă,
ca roua unei dimineţi.

trăiesc cu ochii şi cu gândul
la ce a fost şi ce va fi;
trăiesc, când se termină rândul,
pe firul unei agonii.

trăiesc blestemu-nstrăinării
urmat de-acelaşi aprig dor;
necunoscut sau dat uitării,
pe care limbă vreţi să mor?

poezie de Ionuţ Caragea din Guru amnezic (2009)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozia puternică într-o dragoste frumoasă este ca o toamnă în mijlocul unei veri toride.

citat din Mehmet Murat Ildan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am socotit că avea vreo douăzeci de ani cel mult, însă ceva din atitudinea ei şi din felul în care sufletul îi cădea la picioare, ca ramurile unei sălcii, m-a făcut să mă gândesc că nu avea vârstă.

citat din romanul Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafon
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambiguitate

cu figura ta în ochi
stam lungit
pe pat de cridă,
descântându-ţi de deochi
cu tămâia din firidă.

printre fulgi albi
de bumbac
ţi-a venit iarna de hac
şi ningea, măre, ningea,
ca-n vremea lui Caragea.

nu mai ştiu de era iarnă
pe sub cetinii-nverziţi,
ne-mbătasem la povarnă,
descântecul se lipise de noi
şi lunecam simultan
printre soare, ninsoare şi ploi...

lunecau pe secunde
sânii tăi de vis,
în ochii mei se făceau
ore, luni şi ani,
ne credeam în paradis
blestemaţi
să rătacim ca doi duşmani.

ne iubeam, ne uram, ne iubeam,
după care venea despărtirea,
atunci se topea pământul şi piatra
şi-napoi îşi cerea fiecare iubirea.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (18 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea unei bune dimineţi

ieri azi şi dintotdeauna
mi-am legănat timpul în timpane
merg şi plâng merg şi râd
nu mai reuşesc decât
să gândesc liber

braţele picioarele şi trupul
strâng în ele dureri ciudate
uneori par a nu fi ale mele

ieri azi şi poate într-un mâine
gândind iubind
rostind în grai românesc
nevoile
mă voi naşte bucurie
într-un mugur de pom roditor

acum legăn frunzele amintirilor
printre gesturi precise sau nu
ridic tălpile fratelui meu

româneşte ne iubim româneşte
ne ascundem încruntarea
în faţa unei sorţi care îmi pare acum
un al patrulea frate ridicat de umbre
în acelaşi leagăn al unei clipe oarecare

acum şi mereu e noapte
pentru a putea rosti în orice clipă
frumuseţea unei bune dimineţi
a sufletelor noastre de fraţi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

patimă

Patima este un dor nesfârşit pe care noi îl punem la ceva foarte sfârşit... Patima nu e altceva decât sfâşierea unei încercări, unei pliniri cu de-ale materiei a ceea ce este în sine o stare duhovnicească.

definiţie de Rafail Noica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea morală nu exprimă deci altceva decât autonomia raţiunii pure practice, adică a libertăţii, şi această autonomie este însăşi condiţia formală a tuturor maximelor, singura prin care ele pot fi de acord cu legea practică supremă. Dacă prin urmare materia voliţiunii, care nu poate fi altceva decât un obiect al unei râvniri, care este legată, cu legea, intervine în legea practică ca condiţie a posibilităţii acestei legi, de aici rezultă heteronomia liberului arbitru, anume dependenţa de legea naturală, de a urma vreun impuls sau vreo înclinaţie, şi voinţa nu-şi dă ea însăşi legea, ci numai preceptul pentru supunerea raţională la legile patologice; dar maxima, care în chipul acesta nu poate conţine în sine niciodată forma universal legislativă, nu numai că nu creează în acest mod nicio obligaţie, ci este ea însăşi contrară principiului unei raţiuni pure practice, prin aceasta contrară deci şi simţământului moral, chiar dacă acţiunea care provine din el ar fi conformă legii.

Immanuel Kant în Critica raţiunii practice, Legea fundamentală a raţiunii pure practice (1788)
Adăugat de Avramescu Norvegia - Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins peste iubirea noastră

Din flori de gheaţă
Culese de pe Lună,
Ţi-am pus, cândva,
Pe cap eu o cunună.

Din Cer ningea
Cu îngeri printre stele,
Fulgii erau lacrimi
Şi voal miresei mele.

Din flori de gheaţă
Culese de pe Lună,
Ţi-am pus, cândva,
Pe cap eu o cunună.

Din Cer ningea
Cu îngeri printre stele,
Fulgii erau lacrimi
Şi voal miresei mele.

REFREN:
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

Ne-a măcinat
prin viscole simţirea
Şi secole
ne-ar mai răbda iubirea,
Colinde de regrete
Se aud surd în pustie
E frig la noi în suflet
E iarnă pe vecie.

REFREN:
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

cântec interpretat de Fuego, muzica de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi trăi decât încorporându-te unei fiinţe mai mari decât tine însuţi, trebuie să aparţii unei familii, unei societăţi, unei ştiinţe, unei arte.

citat din H. Taine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!